Decizia Nr.459 din 22.06.2017

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Cristache în Dosarul nr. 3.443/2/2016 (1.679/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.172D/2016.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 iunie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 22 iunie 2017, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 20 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.443/2/2016 (1.679/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Cristache, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva încheierii Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că judecătorul fondului, reţinând caracterul de termen de recomandare al termenului de 3 zile prevăzut de dispoziţiile de lege criticate, a apreciat că nerespectarea acestuia nu atrage sancţiuni pentru actul efectuat astfel. În ciuda acestui fapt, autoarea excepţiei apreciază că, din modul de reglementare a dispoziţiilor criticate, termenul de 3 zile este un termen imperativ, iar nu de recomandare. În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, apreciind că una dintre garanţiile cele mai puternice pentru asigurarea îndeplinirii actelor procedurale, potrivit legii, o constituie sancţiunea procesual penală, care constă fie în pierderea unor drepturi procesuale, fie în lipsirea de valabilitate a actelor sau măsurilor dispuse sau efectuate cu încălcarea condiţiilor impuse de norma de procedură. Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive în termen de 3 zile de la sesizarea instanţei prin rechizitoriu nu constituie o facultate, o posibilitate sau un drept al instanţei, ci o obligaţie a acesteia. În final, susţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a face din respectarea principiului garantării libertăţii persoanei şi a dreptului la apărare al inculpatului o regulă efectivă, iar nu una declarativă, pur teoretică.5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că termenul de 3 zile este menit să preîntâmpine tergiversarea nejustificată a judecării cauzei, fiind subsumat principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, şi constituie o veritabilă garanţie procesuală instituită în favoarea inculpatului, care impune verificarea de urgenţă a legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive la momentul sesizării instanţei cu actul de trimitere în judecată. Fiind vorba de drepturi fundamentale ale persoanei, legiuitorul a dorit ca legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive să se verifice de judecător cu maximă celeritate, astfel încât dreptul la libertate şi dreptul la liberă circulaţie să fie protejate în mod concret şi efectiv. Instanţa de judecată reţine, de asemenea, că, spre deosebire de situaţia prelungirii măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu, când procurorul îşi exercită un drept procesual propriu, supus unor condiţii stricte, în cazul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive de către judecătorul de cameră preliminară sau de către judecător, după începerea judecăţii, conform art. 207 şi art. 208 din Codul de procedură penală, nu se poate vorbi de un drept procesual al judecătorului, ci de o obligaţie prescrisă de lege pentru desfăşurarea cu celeritate a procesului penal, care poate antrena, eventual, răspunderea disciplinară. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de judecată o consideră nejustificată.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul arată că, deşi termenul în cauză este unul imperativ, nerespectarea sa nu atrage sancţiunea procedurală prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală (decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen) deoarece, în ipoteza art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ, judecătorul de cameră preliminară nu are vocaţia exercitării „unui drept", ci este chemat de legiuitor să îşi îndeplinească o atribuţie, fiind obligat să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive sub puterea căreia se află inculpatul trimis în judecată. Or, nefiind în ipoteza exercitării de către judecător a unui drept procesual, nu se poate vorbi nici despre „decădere din drept", nici despre „nulitatea actului făcut peste termen". Chiar dacă nu determină o sancţiune procedurală, nesocotirea acestor termene poate atrage, însă, răspunderea disciplinară a judecătorului de cameră preliminară. Guvernul, susţine că, pe de altă parte, presupunând că procurorul respectă termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar instanţa se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive mai înainte de expirarea acesteia, însă cu depăşirea termenului de 3 zile instituit de prevederile criticate, sancţiunea nulităţii încheierii nu se justifică, întrucât, prin această întârziere a soluţionării cauzei, nu se prejudiciază dreptul la apărare al inculpatului, nici libertatea sa individuală, câtă vreme, prin ipoteză, el face obiectul unei măsuri preventive legal dispuse şi al cărei termen nu a expirat. Apreciază că, pentru aceste motive, se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.8. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.819D/2015, nr. 1.459D/2015 şi nr. 1.404D/2015, în sensul că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că „termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive" este un termen de recomandare, iar nu un termen imperativ. În continuare, arată că, prin Decizia nr. 251/2016, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală, întrucât pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce intră în competenţa instanţelor de judecată.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului."12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 25 referitor la libera circulaţie şi art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată, aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică judiciară care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi despre o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă.14. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea dispun cu privire la un termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, în interiorul căruia judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.15. Curtea observă că, răspunzând unei critici identice referitoare la neexistenţa niciunei sancţiuni pentru nerespectarea termenului de 3 zile reglementat de dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, a constatat că aceasta reprezintă o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 155 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017, paragraful 54).16. Totodată, Curtea reţine că, şi în prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită de modul în care judecătorul fondului a interpretat şi aplicat dispoziţiile ce reglementează termenul de 3 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, prin criticile de neconstituţionalitate formulate, autoarea excepţiei pune în discuţie, în realitate, o pretinsă neconstituţionalitate a textului de lege criticat, ce este motivată exclusiv din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speţa aflată pe rolul instanţei de fond.17. Or, instanţa de contencios constituţional este învestită prin Legea fundamentală cu competenţa de a aprecia asupra concordanţei dintre prevederile legilor şi ordonanţelor şi dispoziţiile ori principiile constituţionale. Verificarea constituţionalităţii textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul faţă de care, în virtutea rolului său constituţional, Curtea poate examina constituţionalitatea textelor de lege ce formează obiect al excepţiei. Dacă ar exercita controlul de constituţionalitate prin prisma situaţiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti în cursul soluţionării cărora se ridică excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională ar nesocoti principiul separaţiei puterilor în stat, substituindu-se instanţei de judecată şi riscând să realizeze, astfel, o intruziune în atributele autorităţii judecătoreşti.18. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".19. Prin urmare, întrucât se ridică o problemă de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Cristache în Dosarul nr. 3.443/2/2016 (1.679/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu