DECIZIE   Nr. 458 din 28 octombrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 60 din 18 ianuarie 2005

    Ioan Vida             - presedinte
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Aspazia Cojocaru      - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Acsinte Gaspar        - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Ion Predescu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Iuliana Nedelcu       - procuror
    Florentina Geangu     - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 din Codul de procedura penala, ridicata de Ionel George Gerhardt Manaila in Dosarul nr. 108/2004 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul de 9 judecatori.
    La apelul nominal s-a prezentat autorul exceptiei. Procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, se da cuvantul autorului exceptiei, care solicita admiterea acesteia, sustinand oral motivele de neconstitutionalitate a textului de lege criticat, expuse in notele scrise depuse la dosar.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, considerand ca dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale si nici celor din actele internationale invocate de autorul exceptiei.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 17 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 108/2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul de 9 judecatori a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de Ionel George Gerhardt Manaila intr-o cauza avand ca obiect solutionarea recursului declarat de acesta impotriva Incheierii din 22 aprilie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala, prin care s-a constatat ca in cauza subzista temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive si, in conformitate cu dispozitiile art. 300^2 si 160^b din Codul de procedura penala, s-a dispus mentinerea acestei masuri.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 141 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece incalca dispozitiile art. 11 din Constitutie referitoare la dreptul international si dreptul intern, dispozitiile art. 20 din Constitutie referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, dispozitiile art. 23 alin. (7) din Legea fundamentala referitoare la caile de atac impotriva incheierilor instantei privind masura arestarii preventive, dispozitiile art. 51 din Constitutie referitoare la dreptul de petitionare, dispozitiile art. 5 pct. 4 si art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si dispozitiile art. 2 pct. 1 din Protocolul aditional nr. 7 la aceasta conventie. In esenta, in motivarea exceptiei se sustine ca statuarea, prin art. 141 din Codul de procedura penala, asupra posibilitatii atacarii cu recurs exclusiv a incheierilor date la judecarea in fond si in apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o masura preventiva si excluderea posibilitatii exercitarii aceleiasi cai de atac, in vederea verificarii legalitatii incheierilor, cu acelasi obiect, date la judecarea in recurs a cauzei penale, contravin dispozitiilor constitutionale si celor din actele internationale invocate.
    Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul de 9 judecatori si-a exprimat opinia in sensul constitutionalitatii art. 141 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003.
    In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatul Poporului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul apreciaza ca exceptia ridicata este neintemeiata, deoarece este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului penal. In ceea ce priveste caile de atac, dispozitiile art. 129 din Constitutie statueaza ca acestea se exercita numai in conditiile stabilite de lege. De asemenea, arata ca nici normele constitutionale, nici cele cuprinse in conventiile internationale privind drepturile omului nu stabilesc dreptul la exercitarea cailor de atac impotriva incheierilor privind masurile preventive. Astfel, dispozitiile art. 2 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, invocate de autorul exceptiei, stabilesc dreptul la un recurs efectiv pentru cauzele in care se ataca o hotarare de condamnare, asadar o hotarare prin care s-a solutionat cauza in fond. Prin urmare, dispozitiile art. 141 din Codul de procedura penala nu contravin prevederilor constitutionale cuprinse in art. 11 si 20. Dispozitiile art. 141 din Codul de procedura penala nu contravin nici prevederilor art. 23 alin. (7) din Constitutie, potrivit carora incheierile instantei privind masurile preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege. Asadar, reglementarea cailor de atac in materia masurii arestarii preventive este de competenta exclusiva a legiuitorului.
    Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art. 141 din Codul de procedura penala sunt constitutionale. Arata, in acest sens, ca prin textul de lege criticat legiuitorul a stabilit calea de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive, in deplina concordanta cu prevederile art. 23 alin. (7) din Constitutie. Nici prevederile art. 11 si 20 din Constitutie, raportate la dispozitiile art. 5 pct. 4 si art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu sunt incalcate, intrucat, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a stabilit, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in legatura cu aplicarea art. 5 pct. 4 din conventie, ca aceste prevederi dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plange inaintea unui tribunal competent asupra masurii de arestare sau detinere luate impotriva sa, neavand semnificatia reglementarii unei cai de atac ulterioare impotriva solutiei date de instanta competenta. Totodata, considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 13 din conventie, intrucat textul de lege criticat permite persoanelor arestate pe nedrept sa se adreseze efectiv unei instante nationale. In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 52 din Constitutie, precum si a dispozitiilor art. 2 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciaza ca acestea nu au incidenta in cauza.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Curtea constata ca, desi a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 din Codul de procedura penala, in realitate, asa cum rezulta din motivarea exceptiei, critica de neconstitutionalitate priveste numai dispozitiile alin. 1 al art. 141 din Codul de procedura penala. Astfel fiind, Curtea Constitutionala se va pronunta asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit carora: "Incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 24 de ore si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa."
    Autorul exceptiei considera ca acest text legal este neconstitutional, deoarece nu prevede calea de atac a recursului si impotriva incheierii de mentinere a masurii arestarii preventive, data la judecarea in recurs a cauzei penale, ceea ce contravine prevederilor constitutionale ale art. 11 referitoare la dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (7) referitoare la caile de atac impotriva incheierilor instantei privind masura arestarii preventive si ale art. 51 referitoare la dreptul de petitionare. De asemenea, autorul exceptiei invoca si incalcarea, prin acelasi text legal, a dispozitiilor art. 5 pct. 4 si ale art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, dispozitii privind dreptul la libertate si la siguranta si dreptul la un recurs efectiv, precum si dispozitiile art. 2 pct. 1 din Protocolul aditional nr. 7 la conventie, privind dreptul la doua grade de jurisdictie in materie penala.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca dispozitiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala prevad posibilitatea atacarii separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, a incheierii date in prima instanta si in apel prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive. Rezulta ca aceste dispozitii se refera la o hotarare care nu solutioneaza fondul cauzei, ci care priveste o masura procesuala provizorie, chiar daca aceasta este privativa de libertate. Inculpatul sau invinuitul poate cere punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedura penala, in tot cursul procesului penal, iar daca nu mai exista temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedura penala.
    Asadar, se constata ca nu au incidenta in cauza prevederile constitutionale ale art. 51 referitoare la dreptul de petitionare, precum si cele ale art. 2 pct. 1 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care se refera la dreptul oricarei persoane "declarata vinovata de o infractiune" de a cere "examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara", deci la dreptul la o cale de atac impotriva hotararii judecatoresti prin care se constata vinovatia penala a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs impotriva incheierilor privind masurile preventive.
    In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei referitoare la incalcarea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala a art. 23 alin. (7) din Constitutie, este de retinut ca si aceasta critica este lipsita de temei. Potrivit art. 23 alin. (7) din Legea fundamentala, "Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege". Rezulta ca optiunea legiuitorului de a nu fi prevazut o astfel de cale de atac si impotriva incheierii de mentinere a masurii arestarii preventive, data la judecarea in recurs a cauzei penale, nu poate fi considerata neconstitutionala, deoarece, potrivit art. 129 din Constitutie, "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui caile de atac si conditiile in care acestea pot fi exercitate.
    Totodata, in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, in exercitarea controlului, "Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Or, autorul exceptiei solicita tocmai completarea prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala, solicitare contrara atat prevederilor mentionate, cat si prevederilor constitutionale cuprinse in art. 61 alin. (1), potrivit carora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
    Referitor la pretinsa contrarietate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala cu prevederile art. 5 pct. 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, conform carora "Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detentia este ilegala", se constata ca si aceasta este neintemeiata. Astfel, sensul normei citate nu este cel al unei cai de atac la o alta contestare jurisdictionala anterioara, ci numai acela de a conferi persoanei arestate sau detinute posibilitatea de a se plange de ilegalitatea masurii privative de libertate luate impotriva sa, prin sesizarea unui tribunal competent. Daca dispozitiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala deschid calea recursului la incheiere doar pentru unele situatii - limitativ indicate in text -, acest fapt nu este de natura a atrage dupa sine infrangerea dispozitiilor art. 5 pct. 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Asa cum reiese din jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998), in acord cu practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceste prevederi dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plange inaintea unui tribunal competent asupra masurii de arestare sau detinere luate impotriva sa, neavand semnificatia reglementarii unei cai de atac ulterioare indreptate impotriva solutiei date de instanta in urma solutionarii plangerii.
    Acestei cerinte ii raspunde in mod evident textul de lege criticat, care prevede in plus si calea de atac a recursului impotriva incheierii privind masurile preventive. Din aceasta perspectiva, art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala nu contravine nici prevederilor constitutionale ale art. 11 referitoare la dreptul international si dreptul intern si ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului.

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala, ridicata de Ionel George Gerhardt Manaila in Dosarul nr. 108/2004 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul de 9 judecatori.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 28 octombrie 2004.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. IOAN VIDA

                              Magistrat asistent,
                              Florentina Geangu