Decizia Nr.448 din 22.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Penelopa Morar în Dosarul nr. 7.671/271/2016/a1 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.003D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei a depus o cerere, prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea pregătirii apărării.4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen, întrucât sesizarea Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost dispusă încă din 29 septembrie 2016, timp în care autoarea ar fi putut să îşi pregătească apărarea.5. Având în vedere lipsa indicării unor motive temeinice şi data pronunţării încheierii de sesizare, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen, apreciind că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a beneficiat de suficient de mult timp pentru pregătirea apărării.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, conform căreia dreptul la două grade de jurisdicţie nu este aplicabil în ipoteza juridică reglementată prin textul criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.671/271/2016/a1, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Penelopa Morar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate de autoarea excepţiei împotriva unor ordonanţe de clasare.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe în materia plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, precum şi a principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală.9. Judecătoria Oradea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că reglementarea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului şi că textele criticate asigură garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Se susţine, totodată, că principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală nu este aplicabil în prezenta cauză.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate analizată.12. Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituţional. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 139 din 12 martie 2015.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) este definitivă."16. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi prevederilor art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă din cuprinsul dispoziţiilor legale criticate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, sens în care au fost pronunţe numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.18. Prin Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil, în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală nu permiteau comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu se prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate, însă, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindule asigurate, în acest fel, toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Totodată, potrivit paragrafelor 40 şi 41 din Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, s-a reţinut că, aşa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului şi părţilor. Or, ţinând seama de art. 32 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că persoana vătămată şi suspectul, în calitate de subiecţi procesuali principali, nu au posibilitatea de aşi face apărarea cu privire la susţinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, subiecţii procesuali principali sunt privaţi de dreptul la un proces echitabil prin aceea că necunoscând conţinutul plângerii nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Aşa fiind, a statuat Curtea, aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale.19. De asemenea, Curtea a mai constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu şi să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare, sens în care, prin absenţa dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.20. Prin urmare, suspectul beneficiază de posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător şi în cadrul unui proces echitabil.21. În sfârşit, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragraful 25, Curtea s-a pronunţat cu privire la soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej, a reţinut că o astfel de reglementare este constituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.22. De asemenea, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, deoarece instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16).23. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.24. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, întrucât textul criticat asigură garanţiile procesuale specifice exercitării acestui drept, care semnifică posibilitatea părţilor procesului penal de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare, personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Penelopa Morar în Dosarul nr. 7.671/271/2016/a1 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop