DECIZIE Nr.
830 din 16 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (6), art. 8 alin.
(1), art. 11 alin. (1) si art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 1006 din 18 decembrie 2006
Ion Predescu
- preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (6), art. 8 alin.
(1), art. 11 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, excepţie ridicată de Mariana Dumitru în Dosarul nr. 32.503/2/2005 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând, pe de
o parte, că sesizarea instanţei de contencios constituţional s-a făcut cu
nerespectarea art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, iar, pe de altă parte,
că, prin Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006, Curtea s-a pronunţat asupra unei
excepţii identice, ridicate de acelaşi autor, în aceeaşi cauză şi cu aceeaşi
motivare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Decizia nr. 1.336 din 18 aprilie 2006, pronunţată
în Dosarul nr. 32.503/2/2005, Inalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia
de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (6), art.
8 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mariana Dumitru într-o
cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii
prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios
administrativ şi fiscal a respins cererea acesteia de sesizare a Curţii
Constituţionale.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine
că dispoziţiile art. 1 alin. (1) sunt neconstituţionale în măsura în care prin
sintagma „anularea actului" se înţelege constatarea nulităţii relative a
acestuia, iar nu şi cea în constatarea nulităţii absolute, întrucât constituie
o îngrădire a exerciţiului dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii
absolute a actului administrativ, şi, implicit, a dispoziţiilor art. 21 alin.
(1) şi (2), precum şi ale art. 52 din Constituţie.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (6) din
lege, autorul excepţiei apreciază că acestea sunt contrare art. 52 din
Constituţie, întrucât textul constituţional recunoaşte dreptul la acţiune numai
persoanei vătămate prin actul administrativ ilegal emis de o autoritate
publică, iar nu şi autorităţii publice emitente a actului ilegal. Se apreciază
că acest text încalcă şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, întrucât
autoritatea publică emitentă poate acţiona împotriva principiului potrivit
căruia nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Totodată sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din
Constituţie, atât timp cât textul art. 1 alin. (6) din lege are în vedere
acţiunea pentru constatarea nulităţii
absolute a actului administrativ ilegal exercitată de autoritatea publică
emitentă, în timp ce celelalte subiecte de drept pot introduce numai acţiuni în
constatarea nulităţii relative a actului administrativ ilegal. Aceasta înseamnă
că pentru instituţia publică emitentă a actului, acţiunea este
imprescriptibilă, iar pentru alţi subiecţi de drept acţiunea este
prescriptibilă în condiţiile art. 11 alin. (1) din lege. In opinia autorului
excepţiei, art. 1 alin. (6) din lege încalcă principiul stabilităţii
raporturilor juridice administrative şi civile, al irevocabilităţii actelor
administrative unilaterale individuale intrate în circuitul civil, precum şi al
bunei-credinţe, dar şi art. 59 şi 131 din Constituţie. Totodată, teza a doua a
art. 1 alin. (6) din lege contravine art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţie,
încălcându-se competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Cu privire la dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 11
alin. (1), art. 18 alin. (1) şi (4) din lege, se apreciază că sunt
neconstituţionale, în măsura în care ar limita obiectul acţiunilor în
contencios administrativ numai la cele care au în vedere nulitatea relativă a
actului administrativ.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se consideră
că textele legale criticate nu încalcă art. 21, 52 şi art. 126 alin. (5) şi
(6), asigurând atât dreptul părţilor de a avea un proces echitabil, cât şi
controlul judecătoresc al actelor administrative. Se apreciază că celelalte
prevederi constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză.
In subsidiar, Avocatul Poporului, având în vedere că
autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea textelor legale criticate din
perspectiva unei omisiuni de reglementare, apreciază că nu intră în competenţa
Curţii soluţionarea unei astfel de critici, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (6), art. 8
alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au
următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) şi (6): „(1) Orice persoană care
se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de
către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea
în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente,
pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului
legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi
atât privat, cât şi public. [...]
(6) Autoritatea publică emitentă a unui act
administrativ nelegal poate să solicite instanţei constatarea nulităţii
acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat
în circuitul civil şi a produs efecte juridice. In cazul admiterii acţiunii,
instanţa se va pronunţa, la cerere, şi asupra legalităţii actelor civile
încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor
civile produse. ";
- Art. 8 alin. (1): „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un
interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de
răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente
sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4),
poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita
anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi,
eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei
de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al
său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul
nejustificat de soluţionare a cererii".;
- Art. 11 alin. (1): „Cererile
prin care se solicită anularea unui act
administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea
pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data primirii răspunsului la plângerea
prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat,
de soluţionare a cererii;
b) data expirării
termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la
alin. (2);
c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a
procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative".;
- Art. 18. - „(1 ) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin.
(1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să
oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un
certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
(2) Instanţa este
competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (8),
şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la
baza emiterii actului supus judecăţii.
(3) In cazul soluţionării cererii, instanţa va
hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate,
dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios
administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de
fapt, instanţa poate:
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul
la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei
anumite obligaţii;
d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele
materiale şi morale.
(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi la alin. (4)
lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare zi
de întârziere".
Textele constituţionale
invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (1)-(3) privind
accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 52 privind dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică, ale art. 59 privind exercitarea atribuţiilor
de către Avocatul Poporului, ale
art. 126 alin. (5) şi (6) privind instanţele extraordinare şi controlul
judecătoresc al actelor administrative, precum şi ale art. 131 privind rolul
Ministerului Public.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în
faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi
fiscal, care, prin Incheierea din 14 martie 2006, pronunţată în Dosarul
acesteia nr. 32.503/2/2005, a respins-o, în baza art. 29 alin. (1) şi (6) din
Legea nr. 47/1992, ca fiind inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea
cauzei. Ulterior, autorul excepţiei a formulat recurs împotriva încheierii de
respingere ca inadmisibilă, iar Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a admis recursul prin Decizia nr. 1.336 din
18 aprilie 2006 şi a sesizat, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională cu
excepţia în cauză, înregistrată pe rolul Curţii la 12 iunie 2006. Curtea de
Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, primind
un certificat de grefă cu soluţia pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Incheierea
din 9 mai 2006 sesizând, în mod corect Curtea Constituţională. Aceasta, ca
urmare a sesizării Curţii de Apel, înregistrată la Curtea Constituţională la 31
mai 2006, a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate invocată, respingând-o
şi pronunţând Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie
2006.
Curtea constată că prezenta excepţie de
neconstituţionalitate este identică cu cea care a făcut obiectul Deciziei nr.
638 din 3 octombrie 2006. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit, în
recurs, să se pronunţe numai cu privire la admisibilitatea excepţiei, fără
sesizarea Curţii, sesizarea acesteia făcându-se, în baza art. 29 alin. (4) din
Legea nr. 47/1992, numai de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia, prin
încheiere, adică de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios
administrativ şi fiscal.
In consecinţă, Curtea observă că a fost sesizată cu
aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate de către două instanţe de judecată
diferite, însă nu poate reţine existenţa în cauză a autorităţii de lucru
judecat în sensul dispoziţiilor art. 1201 din Codul civil, chiar dacă există
identitate de obiect, cauză şi părţi, având în vedere faptul că autorul
excepţiei nu a reiterat excepţia de neconstituţionalitate şi în faţa Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a cerut numai reexaminarea condiţiilor de
admisibilitate a excepţiei ridicate în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, Curtea reţine că Decizia nr. 638 din 3
octombrie 2006 este opozabilă atât părţilor, cât şi instanţei de contencios
constituţional.
Faţă de cele învederate, Curtea reţine că soluţionarea
din nou a aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, cu judecarea căreia a
fost învestită, cu nerespectarea art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, de
către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apare ca fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al
art. 1 al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (6), art. 8 alin.
(1), art. 11 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, excepţie ridicată de Mariana Dumitru în Dosarul nr. 32.503/2/2005 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie
2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Benke Karoly