Decizia Nr.446 din 07.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14, art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Ramsai Herol Raşid în Dosarul nr. 13.462/118/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 martie 2011 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 7 aprilie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.462/118/2009, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14, art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.Excepţia a fost ridicată de Ramsai Herol Raşid într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie împotriva unei decizii de concediere, în contradictoriu cu Muftiatul Cultului Musulman.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21, 41, 52, 53 şi 126, deoarece reglementează „o jurisdicţie specială exclusivă, ale cărei acte nu pot fi supuse controlului judiciar“, creând posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată pentru probleme de disciplină internă, cărora le sunt aplicabile doar prevederile statutare şi canonice.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14, art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 8 alin. (1) şi (3): „(1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. [...]
(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.“;– Art. 14: „(1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.
(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.
(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4) Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.“;– Art. 23: „(1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea funcţiei de preot sau orice altă funcţie care presupune exercitarea atribuţiilor de preot fără autorizaţia sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se sancţionează potrivit legii penale.“;– Art. 26: „(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul jurisdicţional.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 4 iulie 2008, a statuat ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006, raportate la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi în cauza de faţă. Cu acel prilej Curtea a reţinut că în alcătuirea cultelor religioase intră totalitatea credincioşilor de o anumită religie, că ele sunt autonome faţă de stat şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. Aşadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entităţi statale, deoarece ele sunt autonome faţă de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Cât priveşte statul, acesta este o organizaţie politică care îşi realizează atribuţiile prin exercitarea funcţiilor publice. Or, statul nu exercită funcţii publice şi în domeniul activităţii interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile şi personalului cultelor religioase. Faţă de acestea, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie. Astfel, instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului. Deosebit de aceasta, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din lege instituie garanţia liberului acces la justiţie pentru membrii clerului în cazul contravenţiilor şi infracţiunilor, adică în cazul săvârşirii unor acte antisociale, stabilite prin norme generale. De asemenea, Curtea a statuat că este neîntemeiată şi critica privind încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie potrivit căruia „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative [...]“, întrucât astfel de organe de jurisdicţie sunt proprii organelor administrative, însă în cazul supus examinării nu este vorba despre un organ administrativ, ci despre un cult religios, autonom faţă de stat, cu rol spiritual în societate. Or, legiuitorul la alin. (1) al art. 26 din lege a utilizat noţiunea de „organe proprii de judecată religioasă“ tocmai pentru a stabili natura lor juridică de organe de jurisdicţie religioasă, care au ca scop doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice stabilite prin norme de reglementare generală. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în materia răspunderii pentru încălcarea disciplinei interne, personalul clerical din cadrul unor culte se află în situaţii diferite faţă de cetăţenii laici, în sensul că primii se supun normelor juridice şi canonice speciale, iar ceilalţi cetăţeni se supun normelor juridice cu caracter general de aplicabilitate. În legătură cu principiul egalităţii, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod constant, că pot fi instituite prin lege tratamente juridice diferite, justificate obiectiv şi raţional, pentru situaţii diferite. Tratamentul diferit se justifică prin statutul juridic diferit al membrilor clerului. Curtea a respins şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece instanţele de judecată nu sunt competente să judece abaterile disciplinare de la disciplina internă a cultelor religioase şi, în consecinţă, personalul religios nu are dreptul de acces la justiţie în materie disciplinară. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. De asemenea, pentru aceleaşi argumente, Curtea constată că sunt neîntemeiate şi criticile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14 şi art. 23 din Legea nr. 489/2006. În fine, cât priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 41, 52 şi 126, Curtea observă că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), art. 14, art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Ramsai Herol Raşid în Dosarul nr. 13.462/118/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman