DECIZIE Nr.
442 din 15 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 si 12 din
Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic
din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
7/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005
privind cinematografia, precum si pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru
aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 338 din 21 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11
şi 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia",
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust President"
- S.R.L. în Dosarul nr. 9.187/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public. Având în vedere Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin
care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile
art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 sunt neconstituţionale,
acesta pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a
excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la aceste texte de
lege, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din
aceeaşi lege, astfel cum a constatat Curtea prin decizia
menţionată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 22 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 9.187/3/2008, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor „art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr.
303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr.
328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia". Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Societatea Comercială „Trust President" - S.R.L.
într-o cauză privind soluţionarea unui apel formulat într-o
acţiune având ca obiect obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că legea criticată dispune trecerea din proprietatea
privată a statului în proprietatea publică a unităţilor
administrativ-teritoriale a unor bunuri imobile şi mobile fără
ca acestea să fie declarate ca fiind bunuri de uz sau de interes public
local, încălcând astfel dispoziţiile art. 136 alin. (2) din
Constituţie şi prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia. De altfel, acest din
urmă act normativ - legea organică în materia proprietăţii
publice - „nu prevede nicio modalitate de trecere a unui bun din domeniul
privat al statului în domeniul public al unităţii
administrativ-teritoriale", ceea ce prevede, în schimb, Legea nr.
303/2008. Totodată, „nu există şi nu poate exista potrivit
Constituţiei şi Legii nr. 213/1998 un domeniu public sau privat al
autorităţii administrativ teritoriale", astfel cum prevede „art.
II pct. 9 din Legea nr. 303/2008", şi nici subiectul de drept public
determinat de „sectoarele municipiului Bucureşti", deoarece
unităţile administrativ-teritoriale, menţionate în art. 136
alin. (2) din Constituţie, reprezintă, potrivit art. 21 din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, „comuna, oraşul şi
judeţul".
Autorul excepţiei mai susţine că
dispoziţiile art. II pct. 5 din legea atacată încalcă principiul
autonomiei locale, statuat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, deoarece
„consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale beneficiare
este obligat să îşi însuşească, prin hotărâre,
preluarea unui bun, în proprietate publică, doar pe baza voinţei
primarului şi a reprezentantului Regiei Autonome de Distribuţie
şi Exploatare a Filmelor «România-Film», exprimată prin intermediul
unui simplu protocol".
Textele de lege criticate contravin şi
principiului statuat de art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit
căruia „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". Astfel,
cu toate că prin art. II pct. 1 din legea examinată sălile
şi grădinile de spectacol cinematografic sunt trecute din domeniul
privat al statului în domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale, iar prin pct. 9 al aceluiaşi articol se
interzice autorităţilor administraţiei publice locale trecerea
imobilelor preluate în temeiul acestor prevederi legale din domeniul public în
domeniul privat al respectivelor autorităţi, totuşi, la pct. 11
se dispune că autorităţile administraţiei publice locale
pot iniţia procedura de privatizare în favoarea titularului
contractului de închiriere a respectivului imobil. Cu privire la bunurile
mobile rezultate prin investiţiile contractantului, se arată că,
„deşi pct. 1 al art. II din Legea nr. 303/2008 dispune că bunurile
mobile trec în domeniul public, la pct. 2 al aceluiaşi articol se
arată că aceste bunuri trec, în acelaşi timp, şi în
proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale
şi în administrarea consiliilor locale ale acestora". Se
realizează astfel o naţionalizare, un transfer silit de proprietate
care operează din patrimoniul Regiei Autonome de Distribuţie şi
Exploatare a Filmelor „România-Film", ceea ce reprezintă o
încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie.
Se mai arată că Legea nr. 303/2008 a fost
adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie,
deoarece prevederile art. II din Legea nr. 303/2008 au fost introduse şi
adoptate în Camera Deputaţilor, după ce legea fusese dezbătută
şi adoptată în Senat ca primă Cameră sesizată, iar la
adoptarea legii nu a fost întrunit cvorumul necesar, respectiv votul
majorităţii fiecărei Camere, ci votul majorităţii
membrilor prezenţi, necesar adoptării legilor ordinare.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a
comercială apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în
ceea ce priveşte dispoziţiile „art. II pct. 11 din Legea nr.
303/2008", care încalcă art. 136 alin. (4) din Constituţie,
deoarece prevăd posibilitatea ca autorităţile locale să
iniţieze procedura de privatizare asupra unor bunuri ce aparţin
domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, şi,
deci, sunt inalienabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea ce priveşte
dispoziţiile art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008,
întrucât contravin prevederilor art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin.
(4) din Constituţie, aducând atingere principiului protecţiei
proprietăţii private şi principiului inalienabilităţii
bunurilor ce constituie obiect al proprietăţii publice.
Totodată, consideră că prevederile art. II pct. 1, 5 şi 9
din aceeaşi lege sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11
şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006. Aceste texte au fost modificate
şi completate prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru
modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, astfel cum dispoziţiile
art. II pct. 1 din această ordonanţă au fost, la rândul lor,
modificate şi completate prin articolul unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005
privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30
decembrie 2008. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
„Art. II. - 1. La
data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi
grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul
privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie
şi Exploatare a Filmelor «România-Film», împreună cu terenurile
şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al
unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale,
orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului
Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale
respective.
2. Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor
şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea
privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în
administrarea consiliilor locale ale acestora.
(...)
5. Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul
unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul
mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi
Exploatare a Filmelor «România-Film», în acest scop, în termen de 6 luni de la
intrarea în vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de
către consiliile locale respective prin hotărâre.
(...)
9. Prin derogare de la dispoziţiile art. 10
alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările
ulterioare, se interzice autorităţilor administraţiei publice
locale trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public
în domeniul privat al respectivelor autorităţi
administrativ-teritoriale.
(...)
11. In cazul sălilor şi grădinilor
de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui
contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării
de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice
locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în
baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării
şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu
modificările şi completările ulterioare, dacă difuzarea de
film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate
clauzele contractuale.
12. In termen de maximum 30 de zile de la preluarea
sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, în baza
prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice
intenţia de cumpărare consiliului local al autorităţii
administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în
vigoare."
Autorul excepţiei invocă încălcarea
prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră
principiul supremaţiei Constituţiei şi al
obligativităţii respectării sale şi a legilor, art. 44
alin. (1) referitor la principiul garantării dreptului de proprietate privată,
art. 73 alin. (3) lit. m) conform cărora regimul juridic general al
proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin
lege organică, art. 76 alin. (1) care prevăd că „Legile
organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei
Camere", art. 120 alin. (1) referitor la principiul autonomiei locale
şi ale art. 136 -„Proprietatea".
Analizând excepţia, Curtea
Constituţională constată că asupra
constituţionalităţii dispoziţiilor art. II pct. 1, 2, 5, 9,
11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia s-a mai pronunţat prin
Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin care s-a constatat, pe de o parte,
că dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006,
astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr.
303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr.
328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia, precum şi dispoziţiile art. II pct. 2, în măsura
în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau
a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor
şi al grădinilor de spectacol cinematografic, sunt
neconstituţionale. Totodată, cu acelaşi prilej Curtea a respins,
ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din aceeaşi lege.
In decizia sus-menţionată, Curtea a
constatat, în esenţă, următoarele:
- Cu privire la critica de neconstituţionalitate
extrinsecă, referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3)
lit. m), art. 76 alin. (1), respectiv ale art. 61 alin. (2) din Legea
fundamentală, Curtea a conchis, din examinarea procesului legislativ de
adoptare a Legii nr. 303/2008, că acestea au fost respectate, în sensul
că votul final, acordat în Camera Deputaţilor în calitate de
Cameră decizională, a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea
legilor organice. Totodată, a arătat, în cadrul aceleiaşi
analize, că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată,
şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, iar Camera
Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, l-a adoptat, cu
unele amendamente care aparţin, potrivit art. 75 alin. (1) din
Constituţie, competenţei sale sub aspectul votului definitiv, astfel
că nu se poate reţine încălcarea principiului bicameralismului.
- In ceea ce priveşte criticile de
neconstituţionalitate intrinsecă, raportate la prevederile art. 1
alin. (4) şi (5), art. 44, art. 120 alin. (1) şi ale art. 136 din
Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, Curtea a constatat
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată numai
în privinţa dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr.
328/2006, in sensul că aceste texte contravin prevederilor art. 44,
respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie. Astfel, a statuat că
dispoziţiile art. II pct. 2, potrivit cărora „Bunurile mobile
aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol
cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor
administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale
ale acestora" sunt neconstituţionale în măsura în care se
referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a
persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi
al grădinilor de spectacol cinematografic. Curtea a mai constat că
dispoziţiile art. II pct. 11 din Legea nr. 328/2006, reglementând
posibilitatea ca, prin procedura de privatizare, bunuri ce au intrat în
proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale
să poată fi înstrăinate către terţi, prin
vânzare-cumpărare, încalcă flagrant principiul
inalienabilităţii, consacrat de art. 136 alin. (1) din
Constituţie. Dispoziţiile art. II pct. 12 din aceeaşi lege au
fost constatate ca fiind neconstituţionale în baza art. 31 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, în sensul că acestea nu se pot disocia de cele ale art.
II pct. 11.
- In ceea ce priveşte dispoziţiile art. II
pct. 1, 5 şi 9 din Legea nr. 328/2006, Curtea a constatat că acestea
nu contravin prevederilor art. 44 alin. (1), (2) şi (3), art. 120 alin.
(1) şi nici celor ale art. 136 din Constituţie. Acestea reglementează
modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială
preia în proprietate publică şi spre administrare bunurile mobile
şi imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ criticat şi
interzic totodată autorităţilor administraţiei publice
locale trecerea respectivelor bunuri imobile din domeniul public în domeniul
lor privat, ceea ce nu poate reprezenta o încălcare a principiului
protecţiei proprietăţii private, a principiului autonomiei
locale sau a principiului inalienabilităţii proprietăţii
publice.
Curtea constată că, la momentul
pronunţării prezentei decizii, Decizia nr. 269 din 16 martie 2010 nu
fusese încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, „Deciziile Curţii
Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la
data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere
numai pentru viitor.", iar în cauză sunt aplicabile
dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd
că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind
neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii
Constituţionale". Sub acest aspect, împrejurarea că decizia
anterioară nu a fost încă publicată până la momentul
pronunţării prezentei decizii nu are relevanţă
faţă de Curte, soluţia prin care s-a constatat
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12
din Legea nr. 328/2006 fiindu-i opozabilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă,
excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2, 11
şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr. 39/2005 privind cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8
al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Trust President" - S.R.L. în
Dosarul nr. 9.187/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VI-a comercială.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din
aceeaşi lege, invocată de acelaşi autor în acelaşi dosar al
aceleiaşi instanţe de judecată.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 15 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi