Decizia Nr.438 din 03.07.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) şi art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Fotbal Club Steaua Bucureşti - S.A. în Dosarul nr. 5.839/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.535D/2011.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Ştefan Justin, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că principiul egalităţii nu trebuie analizat în legătură cu proprietarii terenurilor, ci în legătură cu cei care le închiriază. Astfel, prin dispoziţiile de lege criticate este conferită o poziţie privilegiată statului, creându-se, în acelaşi timp, şi un dezechilibru între contribuabili.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că politica fiscală a statului determină diferenţa de tratament, la baza căreia se află apartenenţa bunului respectiv. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate similare, statuând că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei arată că lipsa obligaţiei statului de a plăti impozite nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.839/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) şi art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Fotbal Club Steaua Bucureşti - S.A. într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că instituirea unui regim juridic diferit în materia impozitării clădirilor şi terenurilor în situaţia în care bunurile supuse impozitării fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale constituie o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. Dispoziţiile de lege criticate determină o vădită discriminare între proprietarii bunurilor aflate în proprietatea privată şi proprietarii bunurilor aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Consecinţa încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi art. 56 este aceea că persoanele care au în folosinţă bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale suportă sarcina fiscală care ar trebui să revină proprietarului.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 249 alin. (3) şi art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu următorul conţinut:– Art. 249 alin. (3): „Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.“;

– Art. 256 alin. (3): „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 56 referitor la contribuţii financiare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin numeroase decizii, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 în raport cu critici identice. Prin Decizia nr. 1.088 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009, Decizia nr. 324 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2007, Decizia nr. 345 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, şi Decizia nr. 857 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, Curtea, respingând criticile, a constatat că opţiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clădirile proprietate a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale folosite în alte scopuri decât cele economice nu poate fi considerată discriminatorie, ci reprezintă expresia politicii fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumă la un moment dat. Curtea a mai statuat că numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţă a clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale se fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite între părţile interesate. De asemenea, prin Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, pronunţându-se asupra constituţionalităţii prevederilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea a statuat că plata impozitului pe teren, în cazul terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, de către concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, nu este de natură a încălca prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul este liber să stabilească impozite, în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţă a terenurilor se fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite între părţile interesate. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 249 alin. (3) şi art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Fotbal Club Steaua Bucureşti - S.A. în Dosarul nr. 5.839/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu