Decizia Nr.434 din 07.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2), (2¹) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Ţura Armada Victoria în Dosarul nr. 7.817/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal răspunde reprezentantul convenţional al Societăţii Comerciale „Bactolact“ - S.R.L. din Bucureşti, precum şi partea Tofalvi Andreiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Societăţii Comerciale „Bactolact“ - S.R.L. din Bucureşti, precum şi părţii Tofalvi Andreiu, care lasă soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la aprecierea Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.817/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2), (2¹) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Ţura Armada Victoria într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de administratorul special în temeiul art. 18 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele legale criticate permit numirea de către creditorul/creditorii majoritari a administratorului judiciar, care, evident, în cursul procedurii insolvenţei îi va avantaja. În aceste condiţii, debitorul şi creditorii minoritari nu au nicio pârghie pentru a-şi apăra interesele faţă de un administrator judiciar ostil şi părtinitor; mai mult, remuneraţia administratorului judiciar va fi suportată din averea debitorului, ceea ce este inechitabil, mai ales în situaţia în care creditorul majoritar ar putea stabili o remuneraţie care să depăşească inclusiv propria creanţă sau chiar masa pasivă. De asemenea, în accepţiunea textelor criticate, judecătorul-sindic devine un simplu „notar“, neputând cenzura voinţa creditorului/creditorilor majoritari. Astfel, în opinia autorului excepţiei, există o încălcare a dispoziţiilor art. 21, 44 şi 126 din Constituţie.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2), (2¹) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:– Art. 19 alin. (2), (2¹) şi (4): „(2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. În cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic.(2¹) Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia. [...]
(4) Dacă în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa de deschidere a procedurii.“Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 126 potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie privind protecţia proprietăţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 898 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, a constatat constituţionalitatea art. 19 alin. (2¹) din Legea nr. 85/2006 în raport cu critici similare de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 19 alin. (2¹) au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pentru asigurarea respectării principiului celerităţii procedurii, protecţiei creditorilor şi desfăşurării adecvate a activităţii practicienilor în insolvenţă, aşa cum reiese din nota de fundamentare a acestei ordonanţe a Guvernului. Astfel, s-a dat posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor să desemneze, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să-i stabilească remuneraţia. Curtea a observat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, text nemodificat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. Cu privire la aceste dispoziţii de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 619/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a statuat că adunarea creditorilor este convocată pentru a decide în toate aspectele importante ale procedurii prevăzute de lege, iar pentru facilitatea luării deciziilor în cadrul acestui organ colegial sunt prevăzute două modalităţi de vot, ambele bazate pe criteriul valorii creanţelor. Regula în această materie este stabilită de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi, prin valoare, a creanţelor prezente. Există situaţii speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanţa sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, şi anume votul creditorilor care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor. Opţiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, şi nu pentru cel al numărului creditorilor este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolvenţei, respectiv recuperarea creanţelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face, în cadrul aceleiaşi clase de creditori, proporţional cu valoarea creanţelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creanţelor, iar nu la numărul creditorilor. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeaşi lege, ceilalţi creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului care deţine cel puţin 50%, prevăzută la alin. (2¹), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 19 alin. (2¹) din Legea nr. 85/2006 nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală. De asemenea, prin Decizia nr. 900 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Curtea a statuat că, deşi adunarea creditorilor desemnează administratorul judiciar sau lichidatorul, stabilindui şi remuneraţia, sau confirmă administratorul judiciar ori lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic, acest fapt nu poate avea ca o consecinţă încălcarea principiului potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, consacrat prin art. 126 alin. (1) din Constituţie, deoarece această desemnare este confirmată de judecătorul-sindic prin încheiere, iar ceilalţi creditori pot contesta decizia de desemnare la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în condiţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Prin Decizia nr. 572 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a mai statuat că reglementarea atribuţiilor administratorului judiciar şi ale lichidatorului nu atrag restrângerea accesului la justiţie. Mai mult, prin Decizia nr. 271 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, Curtea a stabilit că judecătorul-sindic poate controla măsura înlocuirii lichidatorului sau administratorului judiciar dispusă de adunarea creditorilor ori de creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor numai pentru motive de legalitate. O asemenea limitare a controlului judecătoresc ţine de specificul procedurii insolvenţei, mai precis de rolul crescut pe care creditorii trebuie să îl deţină în procesul de urmărire şi recuperare a creanţelor lor. În schimb, în temeiul art. 11 lit. d) din lege, judecătorul-sindic are competenţa de a înlocui, pentru motive temeinice, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, Curtea reţine că cele stabilite în deciziile menţionate sunt valabile mutatis mutandis şi în privinţa dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006. Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate nu prevăd nici explicit şi nici implicit posibilitatea creditorului/creditorilor majoritari de a avansa o remuneraţie disproporţionată pentru administratorul judiciar. De altfel, practic, dacă s-ar avansa o remuneraţie disproporţionată, s-ar ajunge la situaţia ca nici creditorul în cauză să nu îşi poată recupera creanţa. Mai mult, în temeiul art. 11 lit. d) din lege, judecătorul-sindic are competenţa de a înlocui, pentru motive temeinice, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul. Deci, chestiunea opusă Curţii de către autorul excepţiei vizează mai degrabă o situaţie ipotetică decât conţinutul normativ al textului de lege criticat, astfel încât nu se poate reţine aplicabilitatea în speţă a art. 44 din Constituţie. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2), (2¹) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Ţura Armada Victoria în Dosarul nr. 7.817/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly