DECIZIE Nr.
429 din 15 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 336 din 20 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Ion Marc în Dosarul nr. 1.345./299/2008 al Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei,
lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, care solicită admiterea excepţiei,
expunând motivele de neconstituţionalitate invocate în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
In replică, autorul excepţiei subliniază
că agenţii poliţiei rutiere nu probează faptele constatate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 12 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 1.345/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Ion Marc în cadrul unei plângeri contravenţionale.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este
neconstituţională, deoarece reglementează în domeniul legii
organice şi răstoarnă sarcina probei, conducând la anihilarea
prezumţiei de nevinovăţie. In acest sens, precizează
că materia contravenţională aparţine domeniului
contenciosului administrativ, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din
Constituţie, este rezervat exclusiv legilor organice, neputând fi
legiferat prin ordonanţă simplă. De asemenea, autorul
excepţiei susţine că ordonanţa criticată
anihilează prezumţia de nevinovăţie şi răstoarnă
sarcina probei, întrucât „instituie obligaţia presupusului contravenient
de a-şi proba nevinovăţia", ceea ce contravine prevederilor
art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra excepţiei
invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile
autorului excepţiei, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit.d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
In opinia autorului excepţiei, actul normativ
criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin.
(11) care consacră prezumţia de nevinovăţie, ale art. 52
privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale
art. 73 alin. (3) lit. k) potrivit cărora prin lege organică se
reglementează în domeniul contenciosului administrativ, ale art. 115 alin.
(1) care stabilesc că ordonanţele nu pot fi emise în domeniul legilor
organice, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că asupra
constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001,
criticată în raport de aceleaşi dispoziţii din Legea
fundamentală şi cu argumente similare, Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. In
acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 787 din 3 iulie 2008, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008, nr. 349
din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, nr. 380 din 14 octombrie 2003, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2003,
şi nr. 270 din 22 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, a căror soluţie de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi considerentele
care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu
au intervenit elemente noi.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul
art.146 lit.d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Marc în
Dosarul nr. 1.345./299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 15 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta