Decizia Nr.421 din 15.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor din Braşov în Dosarul nr. 26.739/197/2015 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 447D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală, care stabilesc că durata concluziilor procurorului, ale părţilor, ale persoanei vătămate şi ale avocaţilor acestora poate fi limitată de preşedintele completului, îndeplinesc cerinţa privind previzibilitatea legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 29 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.739/197/2015, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor din Braşov cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În acest sens, arată că, în cauză, judecătorul de cameră preliminară a făcut aplicarea prevederilor art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală, în condiţiile în care textul de lege criticat nu este incident în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, întrucât vizează doar judecata în primă instanţă. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă atât principiul securităţii juridice, care decurge din principiul legalităţii, cât şi liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în măsura în care - deşi reprezintă o normă specială referitoare la desfăşurarea dezbaterilor în cadrul judecăţii în primă instanţă - pot fi aplicate de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală.6. Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că dispoziţiile art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerinţele referitoare la calitatea legii, şi anume precizia, accesibilitatea şi previzibilitatea. De asemenea, având în vedere rolul judecătorului în procesul penal, invocă posibilitatea acestuia de apreciere, care nu trebuie să fie, în toate cazurile, prevăzută în mod expres şi cu indicarea criteriilor. În acest sens arată că drept urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 552 din 16 iulie 2015 şi nr. 733 din 29 octombrie 2015, procedura plângerii prevăzute de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală a suferit modificări importante, devenind una contradictorie, astfel că, în lipsa unor prevederi legale exprese în această materie, judecătorul a apreciat că sunt aplicabile regulile de la judecata în primă instanţă, în condiţiile în care acestea sunt compatibile cu procedura mai sus menţionată.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Astfel, arată că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât condiţiile şi limitele în care poate fi exercitat dreptul de a pune concluzii, inclusiv posibilitatea judecătorului de a aprecia cu privire la durata concluziilor orale, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Durata concluziilor procurorului, ale părţilor, ale persoanei vătămate şi ale avocaţilor acestora poate fi limitată. Preşedintele completului poate hotărî că acestea trebuie să aibă o durată similară".12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală, ci este nemulţumită, în realitate, de modul de interpretare, mai exact de aplicarea acestor dispoziţii de lege de către judecătorul de cameră preliminară sesizat cu o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată. Or, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la asemenea aspecte, ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, precum şi Decizia nr. 149 din 14 martie 2017*), paragraful 14, şi Decizia nr. 332 din 11 mai 2017**), paragraful 14, nepublicate în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii). Aspectul criticat urmează a fi soluţionat, în speţă, de către judecătorul de cameră preliminară, întrucât interpretarea conţinutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, respectiv aprecierea cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală - în procedura reglementată de prevederile art. 341 din Codul de procedură penală - sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.14. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 388 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor din Braşov în Dosarul nr. 26.739/197/2015 al Judecătoriei Braşov.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 149 din 14 martie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017.**) Decizia Curţii Constituţionale nr. 332 din 11 mai 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017.