DECIZIE   Nr. 42 din  3 februarie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 182 din  3 martie 2004

    Nicolae Popa             - presedinte
    Costica Bulai            - judecator
    Nicolae Cochinescu       - judecator
    Constantin Doldur        - judecator
    Kozsokar Gabor           - judecator
    Petre Ninosu             - judecator
    Serban Viorel Stanoiu    - judecator
    Lucian Stangu            - judecator
    Ioan Vida                - judecator
    Paula C. Pantea          - procuror
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil, exceptie ridicata de Eugenia Milovici in Dosarul nr. 8.466/2001 al Judecatoriei Pitesti.
    La apelul nominal lipsesc partile, procedura de judecata fiind legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, aratand ca textul de lege criticat nu contravine dreptului de proprietate privata al fidejusorului, intrucat renuntarea la beneficiul de discutiune are loc cu acordul expres al acestuia.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 16 octombrie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 8.466/2001, Judecatoria Pitesti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1.662 teza a doua din Codul civil, exceptie ridicata de Eugenia Milovici.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea arata ca prevederile art. 1662 teza a doua din Codul civil creeaza posibilitatea pentru creditor de a impune fidejusorului sa renunte la beneficiul de discutiune, fapt ce este de natura a incalca dreptul de proprietate al acestuia din urma. Astfel, creditorul se poate indestula din averea fidejusorului, eludand posibilitatea urmaririi in prealabil a averii debitorului principal.
    Reglementarea renuntarii la beneficiul de discutiune pe cale conventionala contravine prevederilor constitutionale, intrucat obligatia statului de a garanta dreptul de proprietate nu se regaseste si in dispozitiile speciale referitoare la efectele fidejusiunii.
    Judecatoria Pitesti apreciaza ca, renuntand pe cale conventionala la beneficiul de discutiune, fidejusorul, in conformitate cu principiul autonomiei de vointa, consacrat de art. 5 si 969 din Codul civil, si-a dat acordul cu privire la nasterea unui raport juridic intre el si creditor, in temeiul caruia renunta la o facultate pe care legea i-o confera.
    Astfel, art. 1662 din Codul civil lasa fidejusorului libertatea de a adopta sau nu o anumita conduita, dincolo de orice factor coercitiv care ar transpune problema in sfera viciilor de consimtamant. Asa fiind, fidejusorului nu i se impune prin lege, in cadrul raporturilor contractuale, obligatia la care nu a achiesat.
    In concluzie, instanta apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
    Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
    Guvernul arata ca beneficiul de discutiune este o facultate pe care legea o confera fidejusorului, de a cere creditorului care a declansat procedura de executare silita impotriva sa sa urmareasca mai intai bunurile debitorului si numai dupa aceea, daca nu va fi indestulat, sa-l urmareasca pe el. Fidejusorul este indreptatit sa invoce sau nu aceasta exceptie, potrivit propriei sale aprecieri. Prin urmare, nu poate fi primita sustinerea ca dispozitia legala contestata ar ingradi in vreun fel dreptul de proprietate al fidejusorului ci, dimpotriva, ii acorda acestuia posibilitatea de a actiona potrivit propriilor interese, in vederea protejarii bunurilor sale.
    In concluzie, se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil este neintemeiata.
    Avocatul Poporului considera ca beneficiul de discutie este o facultate pe care legea o confera fidejusorului, de a cere creditorului care s-a indreptat impotriva sa sa urmareasca mai intai bunurile debitorului si numai dupa aceea, daca nu va fi indestulat, sa-l urmareasca pe fidejusor. Renuntand pe cale conventionala la beneficiul de discutie, fidejusorul a consimtit la nasterea unui raport juridic intre el si creditor.
    Se apreciaza ca textul de lege criticat este conform prevederilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constitutie, care dispun ca limitele si continutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
    In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 135 din Constitutie, se precizeaza ca aceste critici sunt nerelevante pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, neavand incidenta in cauza.
    Se considera astfel ca prevederile art. 1662 teza a doua din Codul civil sunt constitutionale.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 1662 teza a doua din Codul civil. Textul legal criticat are urmatorul continut:
    - Art. 1662: "Fidejusorul nu este tinut a plati creditorului, decat cand nu se poate indestula de la debitorul principal asupra averii caruia trebuie mai intai sa se faca discutie (urmarire), afara numai cand insusi a renuntat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urma, efectul obligatiei sale se reguleaza dupa principiile statornicite in privinta datoriilor solidare."
    Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 41 si 135 din Constitutie, care, ulterior sesizarii, a fost modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicata de Consiliul Legislativ, in temeiul art. 152 din Constitutie, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor si dandu-se textelor o noua numerotare. Dupa republicare textele constitutionale invocate au urmatoarea numerotare si continut:
    - Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
    (2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
    (3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
    (4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
    (5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
    (6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
    (7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
    (8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
    (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.";
    - Art. 136: "(1) Proprietatea este publica sau privata.
    (2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
    (3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    (4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
    (5) Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, acceptand postura de fidejusor, de neconceput fara acordul exprimat in acest sens, persoana in cauza este prezumata ca a cunoscut reglementarea legala aplicabila in materie, potrivit principiului "nemo censetur ignorare legem", si prin urmare ea si-a asumat in cunostinta de cauza riscurile pe care le antrena o asemenea calitate, si anume cele care decurg din renuntarea la beneficiul discutiunii sau din obligarea solidara cu datornicul in executarea obligatiilor pe care s-a angajat sa le garanteze.
    Culpa sa este cu atat mai evidenta cu cat dispozitia legala cuprinsa in art. 1662 teza a doua din Codul civil are caracter imperativ numai in masura in care fidejusorul a stipulat in mod expres in cadrul contractului de garantie renuntarea la beneficiul de discutiune. Asa fiind, fara aceasta stipulatie expresa, fidejusorul unei obligatii civile nu este tinut a plati creditorului, decat cand acesta nu se poate indestula de la debitorul principal, lipsa lui de diligenta sub acest aspect, cu consecintele drastice pe care este tinut sa le suporte, neputand constitui motiv de critica a reglementarii legale aplicabile.
    Prin urmare, raportand aceste consideratii la domeniul particular al criticii de neconstitutionalitate in prezenta cauza, consacrarea, prin norma legala criticata, in aplicarea principiului autonomiei de vointa, a posibilitatii fidejusorului de a renunta la beneficiul de discutiune nu releva nici o contradictie cu prevederile constitutionale de referinta. Textul are, desigur, in vedere o persoana majora, inzestrata cu discernamant si diligenta, al carei act de dispozitie da expresie unei vointe constiente si libere. Aceasta inseamna ca, ori de cate ori o asemenea renuntare s-a produs in circumstante de natura sa releve absenta uneia dintre aceste premise indispensabile, instanta ordinara va putea sa invalideze actul de dispozitie al fidejusorului in procesul de aplicare a legii, de competenta sa exclusiva, fara ca o atare solutie sa puna in vreun fel la indoiala corectitudinea reglementarii si, cu atat mai putin, constitutionalitatea acesteia.
    Curtea constata ca, intrucat incidenta reglementarii criticate este subsecventa acordului de vointa intervenit intre toate partile contractante, nu exista nici un temei in raport de care sa se poata retine ca aceasta ar contraveni art. 44 si 136 din Constitutie, republicata. O atare concluzie se impune daca se are in vedere faptul ca dreptul de proprietate implica prerogativa dispozitiei, a carei exercitare in limite legale, inclusiv in sensul renuntarii la respectivul drept, nu poate fi anihilata prin invocarea faptului ca dreptul de proprietate este ocrotit si garantat prin Constitutie, aceste norme de protectie fiind, evident, inoperante impotriva vointei titularului.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil, exceptie ridicata de Eugenia Milovici in Dosarul nr. 8.466/2001 al Judecatoriei Pitesti.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 3 februarie 2004.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat asistent,
                              Mihaela Senia Costinescu