Decizia Nr.408 din 03.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.873/110/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 682D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 659/2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.873/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private“ - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării recursului civil declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.056 din 17 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.873/110/2008.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie. În acest sens, arată că aceste dispoziţii de lege prevăd doar în sarcina angajatorului obligaţia de a comunica angajatului condiţiile de muncă şi elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, fără a exista o obligaţie corelativă şi pentru salariat. Astfel, în condiţiile existenţei mai multor mijloace de comunicare, ar putea fi dificil pentru angajator, dacă nu chiar imposibil, să facă dovada comunicării înscrisurilor, documentelor interne etc. sub semnătura salariatului. Acest fapt favorizează un comportament abuziv şi indisciplinat din partea salariatului, care, sub protecţia textelor de lege criticate, poate încălca atribuţiile de serviciu.Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 39 alin. (2): „Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:a)obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;b)obligaţia de a respecta disciplina muncii;c)obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;d)obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;e)obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;f)obligaţia de a respecta secretul de serviciu;g)alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.“;

– Art. 40 alin. (2) lit. a): „(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a)să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;“.Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin art. 16 şi art. 21 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc obligaţiile ce revin angajatorului şi salariatului în raportul de muncă. În mod firesc, aceste obligaţii sunt diferite, întrucât raportul de muncă impune prestaţii diferite din partea părţilor contractului de muncă. Astfel, doar angajatorul poate fi obligat să comunice salariaţilor condiţiile de muncă şi elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, întrucât el este cel care stabileşte aceste condiţii şi cel în măsură să le cunoască, iar nu salariatul. Comunicarea acestor elemente reprezintă o garanţie a faptului că salariatul nu va fi supus unei atitudini abuzive a angajatorului şi că va cunoaşte condiţiile exacte în care urmează să îşi desfăşoare munca. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Codul muncii nu îl împiedică pe angajator să stabilească modul de desfăşurare a relaţiilor de muncă, inclusiv modalitatea în care salariatul şi angajatorul vor comunica pe durata desfăşurării acestor raporturi, astfel încât să se asigure o evidenţă a acestei corespondenţe cu rol probatoriu. În acest sens, trebuie observat că art. 40 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul muncii prevăd dreptul angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii, precum şi de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Codul muncii prevăd obligaţia salariaţilor de a respecta cele stabilite prin contractul individual de muncă, lege, contractele colective de muncă ori regulamentele interne. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.873/110/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea