Decizia Nr.403 din 13.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Ana Popean în Dosarul nr. 4.667/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 808D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autoarea excepţiei a depus o cerere scrisă prin care solicită judecarea în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 119 din 3 februarie 2009 şi Decizia nr. 233 din 19 februarie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.068/2016 din 1 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.667/117/2015, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Ana Popean, în cadrul cererii de revizuire formulate împotriva Sentinţei civile nr. 3.092/2015 pronunţate de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 6.501/117/2014, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind acordarea drepturilor conform Legii nr. 189/2000.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, potrivit cărora hotărârea tribunalului este definitivă, sunt neconstituţionale, întrucât împotriva hotărârii emise de comisia care stabileşte drepturile prevăzute de actul normativ menţionat nu poate fi exercitată nicio cale de atac. Astfel, dispoziţiile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârilor emise de casele judeţene de pensii. Totodată, consideră că, pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 contravin şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, dreptului la apărare şi principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. 7. În final, autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie în raport cu ceilalţi contestatori care au avut la dispoziţie calea de atac a recursului şi care au avut posibilitatea corectării eventualelor erori din hotărâre şi, prin urmare, drepturile constituţionale menţionate sunt restrânse cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală.8. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârilor emise de casele judeţene de pensii. De asemenea, pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), dreptului la apărare şi principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin reglementarea cuprinsă în art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor interesate, cărora li se recunoaşte accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti competente în termenul legal. În această materie, ca de altfel oriunde, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, şi nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.11. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curţii Constituţionale în care au fost pronunţate deciziile nr. 119 din 3 februarie 2009 şi nr. 233 din 19 februarie 2009, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000. Curtea observă că, în realitate, Legea nr. 189/2000 are articol unic, iar pct. 3 al acestuia modifică art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999. Aşadar, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, având următorul cuprins: „Împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru."15. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 care reglementează dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) cu privire înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 care consacră folosirea căilor de atac. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens sunt Decizia nr. 119 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 13 martie 2009, şi Decizia nr. 233 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 3 aprilie 2009.17. Astfel, prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că „Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 este un act normativ cu caracter reparatoriu, care prevede acordarea unor drepturi cetăţenilor români persecutaţi pe motive etnice de regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Articolul 1 din ordonanţă stabileşte categoriile de cetăţeni care beneficiază de prevederile acestui act normativ, în raport cu modalităţile şi condiţiile în care au fost persecutaţi. Stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Astfel, măsurile reparatorii izvorăsc din voinţa legiuitorului şi au întinderea pe care acesta o stabileşte prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituţională".18. În acest context, Curtea a constatat că „prin reglementarea cuprinsă în art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 referitoare la procedura contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate de comisia pentru stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în ordonanţă, înfiinţată în cadrul fiecărei case judeţene de pensii, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor interesate, cărora li se recunoaşte accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti competente în termenul legal. În această materie, ca, de altfel, oriunde, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite."19. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârilor emise de casele judeţene de pensii, prin Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din data de 6 februarie 2015, şi Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a reţinut că „dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă". Totodată, Curtea a statuat că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă."20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.21. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în interesul legii, a statuat, prin Decizia nr. 6 din 20 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2017, că „Dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect contestaţii împotriva hotărârilor pronunţate de comisiile din cadrul caselor judeţene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă având caracter definitiv".22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Popean în Dosarul nr. 4.667/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Bianca Drăghici