DECIZIE Nr. 4 din 16 ianuarie 1996
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 58 din 19 martie 1996
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Ioan Deleanu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Medvedev Valeri -
Valentinovici impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 82 din 20
septembrie 1995.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 9 ianuarie 1996, in prezenta
reprezentantului Ministerului Public si a inculpatului Medvedev Valeri-Valentinovici,
in lipsa partii civile - Banca Nationala a Romaniei, legal citata, si au fost
consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp
pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru 16 ianuarie 1996.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, Curtea a respins exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978
privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, invocata de
inculpatul Medvedev Valeri - Valentinovici in Dosarul nr. 1.829/1994 al Curtii
Supreme de Justitie - Sectia penala.
Din considerentele deciziei rezulta ca inculpatul a fost trimis in judecata
in baza art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, deoarece a ascuns, in scopul
sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 10.087,86 grame metale
pretioase.
In apararea sa, inculpatul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor in baza carora a fost trimis in judecata, aratand ca, in urma
abrogarii art. 37 din Decretul nr. 210/1960 prin Decretul-lege nr. 9 din 31
decembrie 1989 -, norma incriminatoare a ramas fara sanctiune si deci a fost
abrogata implicit, iar sanctionarea inculpatului, in aceste conditii, contravine
dispozitiei din art. 23 alin. (9) din Constitutie, care prevede ca "Nici o
pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul
legii", precum si dispozitiei din art. 2 din Codul penal care consacra
regula nulla poena sine lege. De asemenea, s-a sustinut de catre autorul
exceptiei ca inculparea si sanctionarea sa, pentru fapta imputata, contravin
dispozitiilor constitutionale din art. 41, privitor la protectia proprietatii
private, si din art. 135 alin. (6) din Constitutie care prevede ca
"Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila".
Respingand cu majoritate de voturi exceptia de neconstitutionalitate,
Curtea a retinut ca aceasta este neintemeiata, deoarece prin procedeul
trimiterii, folosit de legiuitorul Decretului nr. 244/1978, dispozitiile art.
37 din Decretul nr. 210/1960 au fost efectiv incorporate, pe baza dispozitiei
din art. 67 al Decretului nr. 244/1978, in art. 50, reunind, in cadrul unei
norme penale unice, dispozitiile art. 50 lit. a)-d) din acest act normativ cu
pedepsele corespunzatoare din art. 37 al Decretului nr. 210/1960. Prin acest
procedeu, legiuitorul a preluat si a incorporat in norma de trimitere pedepsele
asa cum se gaseau acestea prevazute, la data adoptarii Decretului nr. 244/1978,
in norma complinitoare din art. 37 alin. 1 al Decretului nr. 210/1960. O data
completata, in acest mod, norma de trimitere a devenit independenta de norma
complinitoare, in asa fel incat existenta ei nu poate fi influentata de
eventuala modificare sau abrogare a acesteia din urma.
In speta, se arata in Decizia nr. 82/1995, abrogarea dispozitiilor art. 37
din Decretul nr. 210/1960 n-a putut influenta existenta normei incriminatoare
din art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, completata cu pedeapsa prevazuta
la art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, faptele prevazute in art. 50 al
Decretului nr. 244/1978 continuand sa fie incriminate si sanctionate si in
prezent.
Nu se poate deci sa se sustina ca norma incriminatoare ar fi lipsita de
sanctiune si ca aplicarea pedepsei, in aceste imprejurari, ar fi contrara
dispozitiilor art. 23 alin. (9) din Constitutie.
De asemenea, se arata in Decizia nr. 82/1995, nu se poate sustine nici ca
prin dispozitia din art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 s-ar nesocoti
prevederile art. 41 si art. 135 din Constitutie, deoarece supunerea bunurilor
controlului vamal nu este de natura sa afecteze nici unul dintre atributele
dreptului de proprietate, iar incriminarea ascunderii bunurilor la un astfel de
control nu aduce atingere dreptului de proprietate garantat de Constitutie.
Prin recursul formulat in termen legal impotriva Deciziei nr. 82/1995,
recurentul Medvedev Valeri - Valentinovici sustine ca solutia Curtii, in sensul
ca abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 nu a avut ca efect abrogarea si
a dispozitiilor art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, se bazeaza pe o
conceptie nestiintifica, deoarece "schimba raportul de conexiune dintre
normele juridice - angajate in tehnica trimiterilor legislative - si atribuie
normei de trimitere un rol si o structura ideala false, dand valoare de vointa
a legiuitorului unor presupuneri ale celor ce subscriu la aceasta opinie".
In continuare, inculpatul se declara intru totul de acord cu opinia separata a
unuia dintre judecatorii Curtii Constitutionale, in care se sustine ca prin
abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 au fost abrogate si dispozitiile
art. 50 din Decretul nr. 244/1978 care, astfel, au fost lipsite de pedepse.
Opinia majoritara, se arata in continuare, "unind norma de trimitere cu
norma la care se trimite, adica art. 67 din Decretul nr. 244/1978 cu art. 37
din Decretul nr. 210/1960 - sustine un nonsens, unind un artificiu legislativ
cu o norma privind numai pedepse, nerealizand scopul trimiterii legislative de
a uni ideal, in norma juridica unitara, dispozitia si sanctiunea infractiunii
care reprezinta vointa expresa si rationala a legiuitorului". Se mai
afirma, reluandu-se argumente folosite de autorul opiniei separate, ca
"modificarea vointei declarate a legiuitorului in mod expres - fie in
scopul abrogarii uneia dintre cele trei norme din triunghiul trimiterilor
legislative, fie in sensul modificarii lor, intr-un regim de legalitate - are
consecinte corespunzatoare asupra constructiei juridice initiale, rezultate din
conexiunile impuse de norma de trimitere". Se arata, in continuare,
reproducandu-se un pasaj din textul opiniei separate, ca "invocarea
scopurilor sau motivelor ce ar fi condus pe legiuitor la adoptarea unei masuri
nu poate justifica o asemenea interpretare, deoarece ratiunea legii poate
lumina intelesul ei, dar nu poate duce pe interpret la confectionarea unei
norme de drept, cu atat mai mult cand aceasta este contrara vointei exprese a
legiuitorului", si ca "a nu tine seama de abrogarea sau modificarea
acestor dispozitii ar insemna ca interpretarea legii sa se faca impotriva
continutului si literei legii, deci ca interpretul sa nu se mai intemeieze pe
vointa legiuitorului, ci, exclusiv, pe propria vointa".
Recurentul conchide, reluand o afirmatie din textul opiniei separate, ca
prin abrogarea dispozitiilor art. 37 din Decretul nr. 210/1960 a fost
dezincriminata fapta prevazuta in art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978,
deoarece incriminarea a ramas fara sanctiune, iar fara prevederea ei in legea
penala nu poate exista o pedeapsa, conform art. 23 alin. (9) din Constitutie si
art. 2 din Codul penal.
In recurs se critica decizia atacata si pentru faptul ca, in opinia
majoritara, cele doua acte normative in discutie, Decretul nr. 210/1960 si
Decretul nr. 244/1978, se deosebesc intre ele si dupa obiectul reglementarii
juridice, ceea ce justifica existenta unor incriminari si sanctionari
distincte. Recurentul sustine ca obiectul reglementarii juridice este identic
si deci regimul sanctionator este acelasi, asa incat abrogarea lui atrage
abrogarea tuturor incriminarilor, inclusiv a celor prevazute in art. 50 lit. d)
din Decretul nr. 244/1978. Dovada ca, afirma recurentul, pana la adoptarea
acestuia din urma, regimul juridic al metalelor pretioase si pietrelor
pretioase era reglementat impreuna cu acela al mijloacelor de plata straine in
Decretul nr. 210/1960. "Oricum - afirma in continuare recurentul - ar fi
absurd, fata de expunerea de motive a Decretului-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989,
sa fie abrogate doar infractiunile la regimul mijloacelor de plata straine -
exceptand pe cele la regimul metalelor si pietrelor pretioase -, cand, din
evolutia actelor normative si a economiei nationale ulterioare, a rezultat
liberalizarea tuturor acestor mijloace". In legatura cu aceasta,
recurentul arata ca insasi Banca Nationala a Romaniei si-a anuntat intentia de
a initia un proiect de lege privind regimul metalelor pretioase si pietrelor
pretioase, prin care urmeaza sa se liberalizeze acest regim, fapt retinut si in
Decizia Curtii Constitutionale nr. 19 din 8 aprilie 1993. Faptul ca textul art.
37, care a fost abrogat, se gasea in Decretul nr. 210/1960 si nu in Decretul
nr. 244/1978 nu are importanta, in conceptia recurentului, esential fiind ca prin
aceasta s-a abrogat si sanctiunea infractiunilor din art. 50 al Decretului nr.
244/1978. Iar "acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate sa
distinga si a interpreta un act de abrogare expresa si neconditionata al
legiuitorului - impotriva vointei acestuia - inseamna a refuza abrogarii toate
consecintele sale si deci nu numai a adauga la lege, interpretul in acest caz
indeplinind functia de legislator pozitiv si adaugand consecinte contrare
legii, situandu-se in afara principiului legalitatii incriminarii consacrat de
art. 23 alin. (9) din Constitutie".
CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, raportul
judecatorului-raportor, prevederile art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978
raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
Primul motiv de recurs, prin care este criticata conceptia Curtii
Constitutionale cu privire la interpretarea si aplicarea normelor de trimitere,
cum este si aceea din art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, nu este
intemeiat. Ca efect al dispozitiei din art. 67 al Decretului nr. 244/1978,
fapta incriminata prin dispozitia din art. 50 alin. 1 lit. d) al aceluiasi act
normativ a fost sanctionata, prin trimitere, cu pedeapsa inchisorii de la 6
luni la 5 ani, prevazuta in art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960. Astfel
completata, prin vointa legiuitorului, norma din art. 50 alin. 1 lit. d) din
Decretul nr. 244/1978 a devenit independenta de norma complinitoare din art. 37
alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, astfel incat modificarea sau chiar abrogarea
acesteia din urma, asa cum este cazul in speta, nu are nici o influenta asupra
celei dintai. in aceasta ultima ipoteza, nu se poate vorbi de o supravietuire a
normei de trimitere in raport cu norma complinitoare, deoarece aceasta din urma
era incorporata de la inceput in norma de trimitere.
Asa fiind, concluzia la care a ajuns Curtea Constitutionala, in decizia
recurata, ca abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 nu a avut ca efect si
abrogarea art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 este corecta.
Aceasta din urma norma, completata de legiuitor prin procedeul trimiterii, este
in vigoare si continua sa se aplice, astfel incat nu se poate vorbi de
incalcarea dispozitiei din art. 23 alin. (9) al Constitutiei sau a celei din
art. 2 din Codul penal care consacra regula nulla poena sine lege.
Afirmatia recurentului ca solutia Curtii Constitutionale se bazeaza pe o
conceptie nestiintifica cu privire la interpretarea normelor penale de
trimitere nu poate fi acceptata. Norma de trimitere este opera legiuitorului si
exista ca norma de sine statatoare din momentul adoptarii legii, iar nu prin
vointa organului judiciar care o aplica. Acesta este, de altfel, punctul de
vedere general admis in doctrina dreptului penal si in practica judiciara.
Nu poate fi acceptata nici critica adusa deciziei recurate in sensul ca,
fata de abrogarea expresa a dispozitiilor art. 37 din Decretul nr. 210/1960, a
considera ca dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978
sunt totusi in vigoare inseamna a adauga la lege, interpretul indeplinind, in
acest caz, functia de legislator pozitiv. Dispozitiile art. 37 din Decretul nr.
210/1960, care prevad diferite pedepse pentru savarsirea unor fapte interzise
prin dispozitiile sale, se refera exclusiv la regimul mijloacelor de plata
straine, deoarece, asa cum se prevede in dispozitiile art. 68 al Decretului nr.
244/1978, pe data intrarii in vigoare a acestui act normativ, care a fost 15
iulie 1978, ,se abroga prevederile referitoare la regimul metalelor pretioase
si pietrelor pretioase cuprinse in Decretul nr. 210/1960 privind regimul
mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor
pretioase...". Abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 a avut deci
efect numai asupra faptelor incriminate prin dispozitiile sale, nu si asupra
altora. Pentru abrogarea dispozitiilor art. 50 alin 1 lit. d) din Decretul nr.
244/1978 era necesara o dispozitie explicita a legii, ceea ce in fapt nu s-a
realizat.
Argumentul invocat de recurent, bazat pe identitatea sau stransa legatura
intre obiectele de reglementare ale celor doua acte normative in discutie,
Decretul nr. 210/1960 si Decretul nr. 244/1978, de unde s-a tras concluzia ca
abrogarea sistemului de sanctiuni privind regimul mijloacelor de plata straine
a atras implicit si abrogarea sanctiunilor pentru incriminarile privind
metalele pretioase si pietrele pretioase, nu poate fi nici el acceptat. Insusi
faptul ca legiuitorul a simtit nevoia reglementarii prin acte normative
distincte a celor doua categorii de relatii sociale constituie dovada ca
acestea se refera la valori sociale diferite. Faptul ca legiuitorul a apreciat
la un moment dat ca gradul de pericol social abstract al celor doua categorii
de fapte este acelasi si ca sunt necesare si suficiente aceleasi pedepse nu
justifica concluzia ca necesitatea incriminarii si sanctionarii celor doua
categorii de fapte este aceeasi. Regimul metalelor pretioase si al pietrelor
pretioase priveste, dupa cum se stie, nu numai detinerea si efectuarea de
operatiuni cu astfel de valori, dar si activitatea de producere a lor, ceea ce
justifica interesul major al societatii de a institui un anumit sistem de
control asupra acestei activitati. De aceea, in lipsa unei vointe explicit exprimate
a legiuitorului in acest sens, nu se poate trage concluzia ca liberalizarea
regimului mijloacelor de plata straine a insemnat si liberalizarea regimului
metalelor pretioase si al pietrelor pretioase.
In ce priveste argumentul ca, in evolutia reglementarilor legale, se
manifesta tendinta de a liberaliza regimul metalelor pretioase si al pietrelor
pretioase, fapt remarcat si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 19 din 8
aprilie 1993, nici acesta nu infirma justetea solutiei adoptate prin decizia recurata.
Intr-adevar, in Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, prin care Curtea
Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, se face constatarea ca
Decretul nr. 244/1978 cuprinde si dispozitii care, intr-un stat de drept, cu
economie de piata, ar putea lipsi sau ar putea fi altfel formulate si ca, chiar
Banca Nationala a Romaniei informeaza Curtea despre existenta unui proiect de
lege care va liberaliza detinerea si efectuarea de operatiuni cu metale
pretioase. In acelasi timp insa, in decizia mentionata se arata ca, in ceea ce
o priveste, Curtea Constitutionala, in exercitarea controlului pe calea
exceptiei de neconstitutionalitate, are o dubla limita: pe de o parte ea este tinuta,
asa cum prevede art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, de examinarea numai a
prevederilor "de care depinde judecarea cauzei" si care au fost
stabilite in procesul in care s-a invocat exceptia, iar pe de alta parte nu se
poate substitui Parlamentului si sa elaboreze o noua reglementare ori sa o
modifice pe cea existenta. Pana la adoptarea unei noi reglementari in materie,
Curtea Constitutionala nu poate decat sa interpreteze textele actuale prin
raportarea acestora la dispozitiile constitutionale.
Fata de cele aratate, vazand si prevederile art. 144 lit. c) si ale art.
145 alin. (2) din Constitutie, precum si pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13
alin. (1) lit. A. c) si art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Medvedev Valeri-Valentinovici impotriva
Deciziei Curtii Constitutionale nr. 82 din 20 septembrie 1995.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 16 ianuarie 1996.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu