Decizia Nr.397 din 13.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, excepţie ridicată de Asociaţia GIR 2003 Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, în Dosarul nr. 3.678/296/2015/a1 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 524D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale concretizată prin Decizia nr. 449 din 30 mai 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 5 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.678/296/2015/a1, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia GIR 2003 Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, în calea de atac a apelului declarat împotriva încheierii şedinţei din camera de consiliu din 16 noiembrie 2015, pronunţate de Judecătoria Satu Mare, întro cauză având ca obiect dizolvare persoană juridică.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 sunt contrare prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât nu prevăd valoarea prag în raport cu care o organizaţie cu scop nepatrimonial este în stare de insolvabilitate, iar tratamentul acestor persoane juridice este discriminatoriu şi arbitrar raportat la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că inexistenţa valorii prag conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, norma criticată fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, aşa încât persoanele juridice cu scop nepatrimonial nu pot să îşi adapteze conduita.6. În continuare, se susţine că dispoziţiile criticate generează un tratament discriminatoriu între persoanele juridice fără scop patrimonial şi persoanele juridice cu scop patrimonial, în cazul celor din urmă starea de insolvabilitate fiind explicit definită ca reprezentând existenţa în sarcina acesteia a unui pasiv care depăşeşte valoarea-prag de 40.000 lei. În cazul organizaţiilor neguvernamentale, dispoziţiile legale nu prevăd o valoare prag în raport cu care să se constate starea de insolvabilitate şi să se dispună dizolvarea persoanei juridice fără scop patrimonial.7. În final, autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate au un impact deosebit asupra dreptului fundamental la asociere, dizolvarea unei persoane juridice fără scop patrimonial putând fi solicitată de orice persoană, pentru sume derizorii, situate cu mult sub valoarea prag prevăzută de norma specială în materia insolvenţei. Ca atare, în opinia sa, lipsa de claritate şi previzibilitate a normei criticate suprimă şi dreptul la un proces echitabil, întrucât instanţele judecătoreşti stabilesc în mod arbitrar care este suma în raport cu care o organizaţie neguvernamentală este insolvabilă, dispunând dizolvarea acesteia.8. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată, însă nu îşi motivează opinia.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 au fost analizate în cadrul controlului de constituţionalitate, în ansamblul său, în repetate rânduri, Curtea Constituţională statuând că aceste norme sunt conforme prevederilor art. 40 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea apreciază că nu poate fi reţinută critica raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2), având în vedere considerentele Deciziei nr. 449 din 30 mai 2006, prin care Curtea a statuat că „diferenţele evidenţiate de autorul excepţiei între procedura de dizolvare şi lichidare a asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor şi procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 se datorează statutului juridic diferit al acestor forme asociative faţă de cel al societăţilor comerciale. Acest aspect, însă, nu are nicio repercusiune asupra constituţionalităţii textelor criticate".11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „(1) Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: [...]d)când asociaţia a devenit insolvabilă;".14. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5), care consacră obligativitatea respectării legii şi a Constituţiei, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie, art. 40 care reglementează dreptul de asociere şi ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, se invocă şi art. 6 paragraful 1 şi art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, la libertatea de întrunire şi de asociere, precum şi art. 12 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind libertatea de întrunire şi de asociere. 15. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii se aplică asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, în sens restrâns, constituite ca expresie a dreptului la liberă asociere, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Persoanele juridice nonprofit, care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, legiuitorul prevăzând formele asociative care nu intră sub incidenţa acesteia şi care beneficiază de reglementări cu caracter special, şi anume: partidele politice, sindicatele, cultele religioase [potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanţă]; persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public (potrivit art. 85 din ordonanţă). În acest sens, a se vedea Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din data de 13 martie 2014. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens, sunt Decizia nr. 145 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011, Decizia nr. 593 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 354 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.383 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009. 17. Astfel, prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că prevederile art. 55-56 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 fac parte din cap. IX al ordonanţei, care instituie o procedură specială de dizolvare şi lichidare a asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, ce are ca rezultat final îndestularea corespunzătoare a creditorilor, transmiterea bunurilor rămase în urma lichidării şi radierea acestor forme asociative din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Instituirea unei asemenea proceduri speciale este rezultatul faptului că asociaţiile şi fundaţiile, astfel cum prevede art. 1 alin. (2) din ordonanţă, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, iar dizolvarea poate interveni şi pentru alte motive decât cele strict economice. Este cazul, spre exemplu, al situaţiilor când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită ori contrară ordinii publice, când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice ori când asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit. De asemenea, Curtea a reţinut că debitorul are la dispoziţie toate mijloacele de probă prin care să se apere împotriva cererilor de dizolvare şi lichidare, ordonanţa în cauză neîngrădind în niciun fel folosirea acestora. Aşa fiind, reglementarea legitimării procesuale a oricărei persoane interesate de a formula cerere de constatare a dizolvării unei asociaţii, în cazurile stabilite de art. 56 din ordonanţa criticată, nu contravine dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale referitoare la dreptul de asociere, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti să verifice existenţa interesului de a promova o astfel de cerere. 18. Totodată, prin Decizia nr. 714 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007, Curtea a reţinut că diferenţele între procedura de dizolvare şi lichidare a asociaţiilor şi fundaţiilor şi procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006 (abrogată de art. 344 lit. a) din titlul V din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din data de 25 iunie 2014) se datorează statutului juridic diferit al acestor forme asociative faţă de cel al societăţilor comerciale. Acest aspect, însă, nu are nicio repercusiune asupra constituţionalităţii textelor criticate. 19. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. Distinct de cele menţionate, Curtea nu poate reţine susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât nu prevăd valoarea prag în raport cu care o organizaţie cu scop nepatrimonial este în stare de insolvabilitate, iar tratamentul acestor persoane juridice este discriminatoriu şi arbitrar, raportat la art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 21. Sub acest aspect, Curtea observă că art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 prevede că valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi este de 40.000 lei, atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. 22. Relativ la discriminare, prin Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009, Curtea a statuat că aceasta este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiaşi categorii de subiecte de drept sau unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil. Or, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile asociaţiilor şi fundaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, iar procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei lor, aşa încât susţinerea referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu nu poate fi reţinută. 23. Cu privire la invocarea principiului securităţii raporturilor juridice, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. În ceea ce priveşte aceste condiţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). De asemenea, în privinţa incidenţei normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că, deşi acestea nu au valoare constituţională, prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care se conformează principiului securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acest sens, a se vedea Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, sau Decizia nr. 754 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015. Din analiza textelor de lege deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerinţele mai sus menţionate, fiind norme clare, previzibile, care reglementează cât se poate de precis conduita persoanele juridice cu scop nepatrimonial. 24. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este liber să stabilească modalităţile concrete prin care se manifestă accesul liber la justiţie. Or, competenţa instanţelor judecătoreşti de a verifica existenţa interesului în promovarea cererii de dizolvare a asociaţiei nu echivalează decât cu respectarea şi garantarea accesului liber la justiţie al asociaţilor. 25. În fine, pentru aceleaşi argumente, nu se poate susţine că textele legale criticate încalcă art. 124 din Constituţie. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia GIR 2003 Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, în Dosarul nr. 3.678/296/2015/a1 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici