Decizia Nr.377 din 26.05.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 546 din 22 iulie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Emil Păscuţ în Dosarul nr. 27.000/3/2013* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.185D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 6.207 din 7 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 27.000/3/2013*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Emil Păscuţ într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici, constând în solicitarea acordării premiului anual pe anul 2010.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât secţia de contencios administrativ a tribunalului nu este „instanţă judecătorească stabilită prin lege“. În opinia sa, în această sintagmă se încadrează doar entităţile enumerate limitativ în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi în art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea fiind calificate expres de legiuitor ca „instanţe judecătoreşti“. Susţine că, în lipsa unui text de lege care să adauge explicit secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor la lista „instanţelor de judecată“, secţiile în cauză rămân doar elemente de structură internă a tribunalelor, aflate într-o relaţie de tip parte-întreg cu acestea, ca de altfel şi secţiile de litigii de muncă sau secţiile civile. Opinează că secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor nu respectă exigenţa cuprinsă în art. 126 din Constituţie de a fi înfiinţate prin lege, deoarece acestea sunt instituite prin acte administrative individuale ale Consiliului Superior al Magistraturii, care nu se aduc la cunoştinţa publică prin publicare în Monitorul Oficial al României, contravenind cerinţei accesibilităţii legii impuse în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În condiţiile în care, potrivit art. 126 din Constituţie, actul de justiţie se realizează doar de o instanţă de judecată stabilită prin lege, autorul excepţiei consideră că art. 109 din Legea nr. 188/1999 îi îngrădeşte dreptul la justiţie şi la un proces echitabil, încălcând art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege supus controlului de constituţionalitate este conform cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât stabilirea competenţei de soluţionare a litigiilor se realizează, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, prin lege, fiind atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea sferei de competenţă a instanţelor judecătoreşti.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului arată că asupra unor critici similare celor formulate faţă de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, constatând că acestea nu pot fi reţinute. Invocă în acest sens deciziile nr. 170 din 27 februarie 2007, nr. 23 din 15 ianuarie 2008, nr. 1.325 din 13 octombrie 2009 şi nr. 328 din 25 iunie 2013.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Prevederile de lege criticate au în prezent următorul cuprins: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.“12. În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) care statuează că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi art. 126 alin. (5) teza a doua potrivit cărora prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii. Prin raportare la art. 20 din Constituţie - Dreptul internaţional şi dreptul intern, invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în jurisprudenţa sa a reţinut că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici transpune în planul legii organice prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Totodată, Curtea a observat că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, dispun chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, iar nu al blocării acestui drept. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007 (pronunţată cu privire la art. 91¹ în redactarea anterioară ultimei republicări a Legii nr. 188/1999, actualul art. 109), Decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2008, Decizia nr. 1.325 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 8 decembrie 2009, sau Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013.14. Distinct de cele reţinute în jurisprudenţa mai sus indicată, Curtea observă că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care instituie competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor de a soluţiona cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, pe motiv că secţia de contencios administrativ a tribunalului nu ar reprezenta „instanţă judecătorească stabilită prin lege“ în sensul dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie. În opinia sa, în această sintagmă se încadrează doar entităţile enumerate limitativ în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instanţele militare şi judecătoriile. De asemenea, în optica sa, ar mai constitui instanţe judecătoreşti şi cele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, text care stabileşte că prin instanţă de contencios administrativ se înţelege secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale. Autorul pretinde că doar prin acestea se poate înfăptui justiţia, întrucât numai acestea sunt calificate expres de legiuitor ca instanţe judecătoreşti.15. Curtea constată că o astfel de critică nu poate fi reţinută, întrucât organizarea, în interiorul instanţelor, a unor secţii formate din judecători specializaţi în anumite materii reprezintă o formă de eficientizare a activităţii de judecată. Aceste secţii fac parte integrantă din instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt configurate la nivelul Legii fundamentale. Ele reprezintă elemente structurale ale instanţelor, prezentând caracteristicile intrinseci unei instanţe de judecată, iar faptul că unele texte de lege, aşa cum este şi cel criticat în cauza de faţă, fac referire la secţiile instanţelor nu reprezintă nicidecum o încălcare a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.16. Covârşitoarea majoritate a instanţelor din ţară sunt organizate pe secţii. Or, urmând logica autorului, s-ar ajunge la o concluzie inacceptabilă, în sensul că, de vreme ce secţiile nu constituie instanţe de judecată, litigiile susceptibile de a fi deduse judecăţii nu ar mai putea fi judecate, întrucât nu ar exista instanţe, ci doar secţii care, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, nu au competenţa de a exercita atribuţiile unei instanţe.17. De altfel, din susţinerile autorului excepţiei în sensul că instanţe sunt cele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin instanţă de contencios administrativ se înţelege secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale, rezultă că autorul recunoaşte, de fapt, existenţa secţiilor în cadrul instanţelor şi posibilitatea organizării de secţii în interiorul acestora, contrazicându-şi astfel propriile afirmaţii.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Păscuţ în Dosarul nr. 27.000/3/2013* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu