Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.370 din 24.09.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. a) şi b), art. 100 alin. (1) pct. 11 şi art. 102 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 717 din 21 noiembrie 2013



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97, 100 şi 102 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Valentin Mihai în Dosarul nr. 3.155/279/2012 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 101D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi a păstrării jurisprudenţei în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.155/279/2012, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97, 100 şi 102 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Valentin Mihai într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, prin care s-a stabilit o amendă contravenţională, precum şi reţinerea numerelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare ca urmare a neefectuării inspecţiei tehnice periodice şi a nerespectării obligaţiei de a avea în funcţiune luminile de întâlnire în circulaţia pe drumurile publice.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că aplicarea sancţiunii amenzii este în acord cu prevederile Legii fundamentale. Reglementarea prin textele de lege criticate a sancţiunilor reţinerii certificatului de înmatriculare ori de înregistrare şi a retragerii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare aduce însă atingere dreptului său de proprietate. De asemenea arată că pentru o singură faptă au fost aplicate mai multe sancţiuni.Judecătoria Piatra-Neamţ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Textele de lege criticate se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei juridice, nefiind instituită nicio discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, acestea nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reţinerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă atingere în vreun fel acestor garanţii procesuale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale în sensul celor statuate de Curte în jurisprudenţa sa. În plus, arată că, în temeiul art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, persoana nemulţumită de sancţiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenţie are deschisă calea plângerii la instanţa de judecată, putând contesta atât sancţiunea principală, cât şi sancţiunea complementară.Mai mult, critica de neconstituţionalitate tinde la modificarea legii, atribuţie care excedează competenţei Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl formează dispoziţiile art. 97, 100 şi 102 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Curtea observă că autorul a fost sancţionat contravenţional pentru neefectuarea inspecţiei tehnice periodice şi nerespectarea obligaţiei de a avea în funcţiune luminile de întâlnire în circulaţia pe drumurile publice, astfel încât incidente în speţă sunt doar dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. a) şi b), art. 100 alin. (1) pct. 11 şi art. 102 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conţinut:

– Art. 97 alin. (1) lit. a) şi b): „În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:a)reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;b)retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;“;

– Art. 100 alin. (1) pct. 11: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: [...]11. nerespectarea obligaţiei ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcţiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulaţia pe drumurile publice;“;

– Art. 102 alin. (1) pct. 1: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat“. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea observă că autorul acesteia apreciază că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: 1. Autorul excepţiei susţine că aplicarea sancţiunii amenzii este în acord cu prevederile Legii fundamentale. Or, Curtea observă că dispoziţiile art. 100 alin. (1) pct. 11 şi art. 102 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează tocmai cu privire la aplicarea sancţiunii amenzii pentru faptele reţinute în cuprinsul acestora. Referitor la aceste susţineri, Curtea observă că în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă a oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Or, Curtea constată că în concluziile sale autorul nu evidenţiază nicio contrarietate între textele de lege criticate şi prevederile convenţionale invocate, dimpotrivă, apreciază că este constituţional să fie sancţionat cu amendă ca urmare a săvârşirii unor contravenţii. În consecinţă, Curtea reţine că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 potrivit căreia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) pct. 11 şi art. 102 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 va fi respinsă ca inadmisibilă. 2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea constată că textele de lege criticate reglementează măsuri tehnico-administrative dispuse în acelaşi scop ca şi sancţiunile contravenţionale complementare, respectiv, în speţă, înlăturarea unei stări de pericol create ca urmare a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul ce nu are efectuată inspecţia tehnică periodică. Curtea constată că aceste măsuri sunt dispuse pe o perioadă limitată însă, astfel cum rezultă din art. 112 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 potrivit căruia „Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu excepţia celor care nu corespund standardelor, se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de către poliţia rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reţinut, în condiţiile prevăzute în regulament“. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine critica privind încălcarea dreptului de proprietate prin măsurile tehnico-administrative menţionate, ci numai o limitare a folosinţei certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare pe perioada în care punerea în circulaţie a vehiculului ar constitui un pericol pentru siguranţa celor care participă la trafic. Curtea constată că prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză de vreme ce nu a existat o restrângere a dreptului de proprietate. Curtea observă că autorul excepţiei nu indică niciun text din Legea fundamentală pretins încălcat în ceea ce priveşte critica potrivit căreia reglementarea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă este neconstituţională, or, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui acestuia în ce priveşte motivarea excepţiei. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) pct. 11 şi art. 102 alin. (1) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Valentin Mihai în Dosarul nr. 3.155/279/2012 al Judecătoriei Piatra-Neamţ. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamţ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 370/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 370 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 370/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu