Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.36 din 20.03.2012

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 3 pronunţate la data de 15 martie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de ARAIEX pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune
ACT EMIS DE: Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 218 din 02 aprilie 2012



SmartCity1


Având în vedere dispoziţiile art. 1312 alin. (8) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie: Articolul 1Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea arbitrală nr. 3 pronunţată la data de 15 martie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de ARAIEX pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Doru Adrian Păunescu
ANEXĂCorpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor Dosar nr. 3/2012 HOTĂRÂREA ARBITRALĂ Nr. 3 pronunţată la data de 15 martie 2012 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de ARAIEX pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune

Completul de arbitraj este constituit din:
Manolache Onofrei Tatiana - preşedinte
Tănăsescu Mihai Alexandru - arbitru
Gozia Dan-Cristian - arbitru
Niţu Ion - arbitru
Ştiolică Florin - arbitru

Pe rol se află soluţionarea cererii de arbitraj formulate de Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. 274 din 11 ianuarie 2012, cerere având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune. Primul termen al arbitrajului a avut loc la data de 9 februarie 2012. Dezbaterile au avut loc la data de 2 martie 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Completul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea succesiv pentru datele de 8 martie 2012 şi 15 martie 2012. Prin cererea arbitrală iniţială, ARAIEX a solicitat stabilirea unui procent de 0,8% din veniturile ce constituie baza de calcul sub condiţia stabilirii unui colector unic pe domeniu, prin mandatarea unuia dintre cele două organisme de gestiune colectivă existente să reprezinte în relaţia cu utilizatorii toţi artiştii interpreţi sau executanţi pentru care fiecare dintre acestea a primit mandat. La data de 27 ianuarie 2012, ARAIEX a formulat cerere completatoare prin care a solicitat stabilirea formei finale a metodologiei astfel: 1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual prin radiodifuzare, organismele de televiziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi. 2. Utilizarea prin radiodifuzare a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aduse anterior la cunoştinţa publică şi ale căror drepturi patrimoniale conexe se află în termenele de protecţie prevăzute de lege de către organismele de televiziune se face în baza unei autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă acordată de organismele de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi. 3. Organismele de televiziune, denumite utilizatori în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească organismului de gestiune colectivă desemnat de ORDA drept colector pentru artiştii interpreţi sau executanţi o remuneraţie pentru utilizarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, ce reprezintă 1% din baza de calcul prevăzută la pct. 4 din prezenta metodologie. 4. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentul prevăzut este constituită din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de fiecare dintre utilizatori, fără a include TVA şi alocaţia bugetară, dacă este cazul. În lipsa acestor venituri, baza de calcul o constituie cheltuielile ocazionate de utilizare. 5. Prin excepţie, organismele de televiziune care, potrivit specificului serviciului de programe, utilizează, direct sau indirect, într-o proporţie minimă prestaţiile artistice din domeniul audiovizual (de exemplu, servicii de programe sportive, informative etc.) vor plăti o remuneraţie ce reprezintă un procent de 0,75% din baza de calcul menţionată mai sus. 6. Remuneraţia se plăteşte trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată. Pentru întârziere la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% pe zi de întârziere, aferente sumelor neachitate la termen. 7. La solicitarea scrisă a organismului de gestiune colectivă al artiştilor interpreţi sau executanţi, după efectuarea plăţilor, utilizatorul are obligaţia de a-i comunica acestuia copii, certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal, de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismului de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea documentaţiei solicitate. Organismul de gestiune colectivă are dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remuneraţiei, efectuat de către un auditor agreat de toate părţile. 8. Utilizatorii au obligaţia să transmită organismului de gestiune colectivă al artiştilor interpreţi desemnat drept colector, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde: a)lista completă, în format electronic, a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismul de gestiune colectivă:

Titlu autor Orchestră
Nr. crt. Data difuzării Minute Secunde Piesă Muzică Artist Formaţie Artişti Nr. album Catalog Nr. producător Înregistrare Anul Ţara F/V Grup
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

b)baza de calcul a sumelor virate.Raportul trebuie să fie transmis în format electronic şi să fie însoţit de o adresă de înaintare în scris purtând numele reprezentantului legal, semnătura şi ştampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informaţiilor conţinute în raport. 9. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere. Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) a formulat la termenul din data de 9 februarie 2012 cerere de suspendare a procedurii arbitrale, cerere respinsă de completul arbitral prin încheierea interlocutorie de la data arătată. Tot la termenul din data de 9 februarie 2012, drept chestiuni prealabile, CREDIDAM a invocat nulitatea procesului-verbal încheiat de ORDA la data de 16 ianuarie 2012, proces-verbal care consemnează acţiunea de tragere la sorţi a membrilor completului, excepţia prematurităţii arbitrajului şi excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj. Completul a respins prin încheierea mai sus menţionată cererea de constatare a nulităţii procesului-verbal încheiat la data de 16 ianuarie 2012, a respins excepţia prematurităţii şi a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj. La data de 13 februarie 2012, Societatea Română de Televiziune (SRTV) a formulat întâmpinare, solicitând ca la stabilirea metodologiei completul să aibă în vedere existenţa unui acord între utilizatori şi ARAIEX pentru procentul de 0,8% direct proporţional cu utilizarea repertoriului gestionat colectiv. Din dezbateri a rezultat că SRTV şi ARAIEX nu au fost în măsură să convină asupra formei finale a metodologiei în cadrul negocierilor, deoarece ARAIEX a solicitat ca acest procent să fie neponderat şi a condiţionat aplicabilitatea lui de desemnarea unui colector unic. CREDIDAM a formulat apărări pe cale de excepţie prin notele de şedinţă depuse la data de 9 februarie 2012 şi pe fondul cauzei prin notele de concluzii scrise. Pe fondul cauzei, CREDIDAM a solicitat să se constate că procentul propus de ARAIEX nu este în concordanţă cu practica europeană şi, deci, încalcă dispoziţiile art. 1311 lit. h) şi art. 150 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. A mai solicitat CREDIDAM să se constate că cererea ARAIEX este nedovedită, la dosar neexistând niciun înscris, nicio dovadă privind practica europeană sau studiu/expertiză care să dovedească în vreun fel procentele solicitate. Ceilalţi participanţi la arbitraj [Societatea Comercială ANTENA TV GROUP - S.A. (Antena 1), Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), Societatea Comercială SBS BROADCASTING MEDIA - S.R.L. (Prima TV), Societatea Comercială PRO TV - S.A.] nu au formulat concluzii, nu şi-au îndeplinit obligaţia de a achita onorariile arbitrilor, fiind decăzuţi din dreptul de a propune probe şi de a formula concluzii. Prin Încheierea din data de 13 februarie 2012, completul a admis, pentru toate părţile nedecăzute din dreptul de a propune probe, proba cu înscrisuri şi a prorogat discutarea admisibilităţii probei cu expertiza tehnică solicitată de CREDIDAM, probă la care, la termenul din data de 2 martie 2012, CREDIDAM a şi renunţat. Analizând actele şi lucrările dosarului, completul arbitral reţine: În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de CREDIDAM, completul de arbitraj apreciază drept pertinente susţinerile acestuia potrivit cărora în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1232 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Acest text prevede că „Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1) organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat şi elaborează metodologii, în limita repertoriului gestionat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a), sau negociază direct cu utilizatorii contractele de licenţă“. Ţinând seama că obiectul arbitrajului îl constituie remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizualului, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1232 alin. (1) lit. d), aflându-ne în prezenţa unei gestiuni colective facultative. Faţă de acest aspect un organism de gestiune colectivă poate începe procedura negocierilor în vederea stabilirii unei metodologii doar pentru membrii săi, în limita repertoriului gestionat. În acest sens ARAIEX poate solicita declanşarea procedurii de arbitraj doar în privinţa membrilor săi, nu şi în privinţa repertoriului gestionat de CREDIDAM. Faţă de acest motiv de inadmisibilitate, pe care completul îl reţine ca fondat, efectele prezentei hotărâri arbitrale urmează a se produce numai cu privire la raporturile dintre ARAIEX, ca organism de gestiune colectivă, şi utilizatori, întrucât CREDIDAM nu a formulat cerere de arbitraj. Astfel, completul apreciază că cererea de arbitraj formulată de ARAIEX este inadmisibilă cu privire la repertoriul gestionat de CREDIDAM. Poziţia procesuală a CREDIDAM a fost una explicită, în sensul că nu a dorit să fie parte în prezentul arbitraj. În atari condiţii, completul nu poate obliga un organism de gestiune colectivă să negocieze o metodologie peste voinţa sa, ţinând seama de caracterul facultativ al gestiunii colective. Cu privire la metodologia propusă de ARAIEX ca anexă la cererea completatoare, completul constată că această variantă de metodologie nu a fost supusă negocierii părţilor, nefiind astfel îndeplinită condiţia prealabilă instituită de art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În raport cu aceste considerente şi faţă de motivarea excepţiei de inadmisibilitate invocate de către CREDIDAM prin notele de şedinţă de la termenul din 3 februarie 2012, excepţie unită cu fondul, completul de arbitraj va respinge ca inadmisibilă cererea completatoare formulată de ARAIEX, rămânând învestit numai cu soluţionarea cererii iniţiale, constatând că părţile au purtat negocieri nefinalizate cu privire la „procentul de 0,8% din veniturile ce constituie baza de calcul sub condiţia stabilirii unui colector unic pe domeniu“. Pe fondul cauzei, completul arbitral constată: 1. Pe parcursul negocierilor, între organismele de gestiune colectivă şi utilizatori au avut loc două întâlniri în datele de 16 decembrie 2011 şi 19 decembrie 2011, în cadrul cărora ARAIEX a solicitat un procent de 0,8% neponderat şi condiţionat de stabilirea unui colector unic. În conformitate cu art. 1312 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, remuneraţiile se calculează direct proporţional cu gradul de utilizare a repertoriului, astfel încât orice altă metodă de calcul este nelegală. Cu privire la procentul ce reprezintă cuantumul remuneraţiei, completul constată că pe parcursul negocierii SRTV şi ARCA şi-au arătat disponibilitatea de a conveni cu ARAIEX cuantumul de 0,8% şi baza de calcul, procent ponderat, şi că, ulterior, ARAIEX şi-a modificat punctul de vedere, fără a fi în măsură nici în cadrul negocierii, nici în cadrul cauzei arbitrale să indice vreun temei legal care să justifice o altă modalitate de calcul decât aceea instituită de art. 1312 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. 2. În ceea ce priveşte baza de calcul la care se aplică remuneraţia procentuală, completul are în vedere dispoziţiile art. 1232 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că dreptul la remuneraţie recunoscut artiştilor interpreţi pentru prestaţiile din domeniul audiovizual este supus gestiunii colective facultative, iar organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat, direct sau indirect. Această reglementare exclude de la calculul remuneraţiei acele prestaţii artistice din domeniul audiovizual pentru care utilizatorii şi artiştii interpreţi au încheiat contracte directe în baza cărora sunt achitate direct remuneraţiile cuvenite, utilizarea nefiind condiţionată de plata unor remuneraţii suplimentare. În conformitate cu art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea de radiodifuzare remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate. Faţă de această dispoziţie legală completul constată că este nefondată solicitarea ARAIEX de stabilire a cuantumului remuneraţiei procentual neponderat. O astfel de soluţie ar fi inechitabilă, întrucât repertoriile sunt utilizate în proporţii diferite de către utilizatori şi admiterea unui procent raportat la o bază de calcul care include toate veniturile obţinute, fără ponderare, cu utilizarea repertoriului gestionat ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor legale enunţate anterior. Completul a avut în vedere şi practica Corpului de arbitri de pe lângă ORDA, consolidată de către Curtea de Apel Bucureşti (Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 271A/2007). 3. Cu privire la solicitarea ARAIEX de desemnare a unui colector unic, completul urmează să respingă această cerere ca nefondată, întrucât vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 1232 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, din interpretarea căruia rezultă că pentru categoria de drepturi ce formează obiectul prezentului arbitraj organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat. Faţă de caracterul imperativ al textului, completul constată că nu se poate substitui titularilor de drepturi în exercitarea de către aceştia a dreptului de a acorda mandat unui organism de gestiune colectivă şi că a condiţiona stabilirea procentului datorat ca remuneraţie de existenţa unui colector unic ar reprezenta o încălcare a principiului consensualismului care stă la baza raporturilor juridice de mandat. 4. Referitor la cheltuielile arbitrale, în temeiul art. 359 alin. 2 şi art. 3591 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 1312 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că cererea de arbitraj iniţiată de ARAIEX urmează a fi admisă în parte, completul obligă, în solidar, Antena 1, ARCA, Prima TV şi Societatea Comercială PRO TV - S.A. la plata către SRTV a cheltuielilor arbitrale avansate de către aceasta, în sumă de 5.625 lei. Obligă ARAIEX la plata către CREDIDAM a cheltuielilor arbitrale, în sumă de 9.375 lei. Obligă Antena 1, ARCA, Prima TV şi Societatea Comercială PRO TV - S.A., în solidar, să achite către CREDIDAM cheltuielile arbitrale avansate de către aceasta, în sumă de 4.687,5 lei. Obligă Antena 1, ARCA, Prima TV şi Societatea Comercială PRO TV - S.A., în solidar, să achite către ARAIEX cheltuielile arbitrale avansate de către aceasta, în sumă de 4.687,5 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE COMPLETUL DE ARBITRAJ HOTĂRĂŞTE: Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de CREDIDAM cu privire la cererea completatoare de arbitraj depusă de ARAIEX şi înregistrată sub nr. 51 din data de 27 ianuarie 2012. Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de CREDIDAM cu privire la cererea de arbitraj depusă de ARAIEX şi, în temeiul art. 1232 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, constată inopozabilitatea metodologiei faţă de CREDIDAM. Admite în parte cererea de arbitraj formulată de ARAIEX şi înregistrată sub nr. 274 din data de 11 ianuarie 2012 în contradictoriu cu SRTV, Antena 1, ARCA, Prima TV şi Societatea Comercială PRO TV - S.A. Stabileşte forma finală a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de ARAIEX pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune: METODOLOGIE privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de ARAIEX pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune Articolul 1Pentru radiodifuzarea directă sau indirectă a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, organismele de televiziune au obligaţia să plătească o remuneraţie echitabilă ARAIEX, conform repertoriului acesteia, cu respectarea principiului gestiunii colective facultative. Articolul 2Utilizarea prin radiodifuzare de către organismele de televiziune a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aduse anterior la cunoştinţa publică şi ale căror drepturi patrimoniale conexe se află în termenele de protecţie prevăzute de lege se poate face numai în baza unui contract încheiat cu ARAIEX. Articolul 3Organismele de televiziune, denumite utilizatori în sensul prezentei metodologii, au obligaţia să plătească ARAIEX o remuneraţie pentru utilizarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, ce reprezintă 0,8% din baza de calcul prevăzută la art. 4, direct proporţional cu utilizarea repertoriului gestionat colectiv. Articolul 4(1) Baza de calcul asupra căreia se aplică procentul prevăzut este constituită din veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare în domeniul audiovizual (abonamente, sponsorizări, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu de emisie, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare ori venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare), fără a fi luate în considerare taxele aferente, cum ar fi TVA ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege.(2) Sunt în aceeaşi măsură considerate venituri în sensul arătat mai sus veniturile societăţilor terţe, în special ale societăţilor de producţie şi achiziţie de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare (televiziune) a utilizatorului corespunzător spotului/spoturilor publicitar/publicitare radiodifuzat/radiodifuzate şi în măsura în care există un transfer inechitabil, contrar uzanţelor cinstite în raporturile comerciale, specifice domeniului respectiv.(3) Dacă utilizatorul nu obţine venituri din activitatea de radiodifuzare, remuneraţia se calculează sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru această activitate. Articolul 5Ponderea utilizării va fi determinată pe baza playlisturilor realizate de utilizatori, în raport cu repertoriul gestionat colectiv. În situaţia în care ARAIEX deţine informaţii din care rezultă o pondere diferită, părţile vor analiza toate informaţiile şi vor stabili de comun acord ponderea utilizării. Articolul 6Remuneraţia se plăteşte trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată. Pentru întârziere la plată utilizatorii datorează penalităţi de 0,1% pe zi, aferente sumelor neachitate la termen. Articolul 7La solicitarea scrisă a ARAIEX, după efectuarea plăţilor, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestuia copii, certificate pe propria răspundere de reprezentantul legal, de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea ARAIEX o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea şi transmiterea documentaţiei solicitate. ARAIEX are dreptul să ceară un audit extern pentru examinarea corectitudinii calculării remuneraţiei, efectuat de către un auditor agreat de toate părţile. Articolul 8(1) Utilizatorii au obligaţia să transmită ARAIEX, până la data de 25 a fiecărei luni pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:a)lista completă, în format electronic, a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate din repertoriul ARAIEX, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos:

Nr. crt. Data difuzării Minute Secunde Titlu piesă Autor muzică Artist Orchestră/Formaţie Nr. de artişti Album Nr. de catalog Producător Anul înregistrării Ţara
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de ARAIEX; b)baza de calcul a remuneraţiei. (2) Raportul trebuie să fie transmis în format electronic şi să fie însoţit de o adresă de înaintare în scris purtând numele reprezentantului legal, semnătura şi ştampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informaţiilor conţinute în raport. Articolul 9Utilizatorii pot consulta repertoriul ARAIEX, iar acesta trebuie să conţină cel puţin informaţiile necesare completării raportului mai sus menţionat. Articolul 10(1) Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care ARAIEX sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere.(2) Obligă, în solidar, Societatea Comercială ANTENA TV GROUP - S.A. (Antena 1), Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), Societatea Comercială SBS BROADCASTING MEDIA - S.R.L. (Prima TV), Societatea Comercială PRO TV - S.A. la plata către Societatea Română de Televiziune (SRTV) a cheltuielilor arbitrale avansate de către aceasta, în sumă de 5.625 lei.(3) Obligă ARAIEX la plata către CREDIDAM a cheltuielilor arbitrale, în sumă de 9.375 lei.(4) Obligă Antena 1, ARCA, Prima TV şi Societatea Comercială PRO TV - S.A., în solidar, să achite către CREDIDAM cheltuielile arbitrale avansate de către aceasta, în sumă de 4.687,5 lei.(5) Obligă Antena 1, ARCA, Prima TV şi Societatea Comercială PRO TV - S.A., în solidar, să achite către ARAIEX cheltuielile arbitrale avansate de către aceasta, în sumă de 4.687,5 lei.Cu apel în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prezenta hotărâre a fost pronunţată la sediul Corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, astăzi, 15 martie 2012. Completul de arbitraj, Manolache Onofrei Tatiana Tănăsescu Mihai Alexandru Gozia Dan-Cristian Niţu Ion Ştiolică Florin Încheiere Şedinţa din data de 2 martie 2012, ora 13,00 Completul de arbitraj este compus din:

Manolache Onofrei Tatiana

Tănăsescu Mihai Alexandru

Ştiolică Florin

Gozia Dan-Cristian

Niţu IonArbitraj având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune La apelul nominal au răspuns în şedinţă publică următorii: Societatea Română de Televiziune (SRTV) - Laurenţiu Oprea, şef Serviciu Drepturi de Autor, Irina Lucan-Arjoca, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) - Savu Mariana - avocat, Ştefan Gheorghiu - director general, Iulian Vrabete – membru consiliul director, Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX) - Gheoghita Cristian Valentin - avocat, Frâncu George - director general, Cristina Todor - consilier juridic, Societatea Comercială PRO TV - S.A. - Adrian Pintilie - avocat. În privinţa probei cu expertiză solicitată de CREDIDAM la termenul din data de 27 februarie 2012 a cărei admisibilitate a fost prorogată după administrarea probei cu înscrisuri, CREDIDAM arată că nu înţelege să mai administreze această probă ca expertiză tehnică şi depune la dosar situaţia ponderii de utilizare stabilită şi comunicată de CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L. şi transmisă către CREDIDAM în funcţie de lista membrilor ARAIEX de care a luat cunoştinţă în derularea prezentei proceduri arbitrale. ARAIEX solicită ca înscrisul depus de către CREDIDAM să fie înlăturat întrucât conţinutul acestuia tinde la a substitui concluziile unui raport de expertiză cu caracter extrajudiciar şi că în lipsa playlisturilor care au fost puse la dispoziţia emitentului acestui înscris, respectiv CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L., nu poate fi analizat punctul de vedere exprimat de această entitate juridică. ARAIEX mai arată că marja de eroare indicată de către emitent de 10% din 0,8% este una prea mare şi că nu rezultă din cuprinsul înscrisului criteriile obiective care au fost avute în vedere de către emitent la stabilirea ponderii de utilizare. ARAIEX mai arată că este de notorietate ca membrii săi să acopere genul artistic „petreceri folclor“ şi că, în cazul în care nu au fost puse la dispoziţia CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L. playlisturile utilizatorilor specifici ai acestui gen (ETNO TV, FAVORIT, TARAF TV, HORA TV, MYNELE TV), obiectivitatea stabilirii ponderii de către CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L. este discutabilă. CREDIDAM arată că la emiterea punctului de vedere emis de CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L. au fost avute în vedere toate playlisturile transmise de utilizatori la CREDIDAM în perioada aprilie-septembrie 2011, perioadă în care ARAIEX funcţiona deja. CREDIDAM mai arată că există o piedică obiectivă în punerea la dispoziţie a playlisturilor întrucât acestea conţin date cu caracter confidenţial ale utilizatorilor, iar utilizatorii nu şi-au exprimat acordul pentru punerea lor la dispoziţie în cadrul prezentului arbitraj. SRTV arată că nu este utilă şi pertinentă administrarea probei cu expertiză tehnică întrucât, în cuprinsul metodologiei cu care a fost învestit completul arbitral, nu exista nicio clauză care să facă referire la repertoriu, astfel încât nu se pune problema determinării ponderii de utilizare. Administrarea probei cu expertiză ar fi lipsită de relevanţă în opinia SRTV. SRTV nu se opune ca înscrisul să fie avut în vedere în ansamblul complexului probator. ARAIEX în replică arată că dacă în prezenta cauză arbitrală nu ar fi fost relevantă ponderea de utilizare, înscrisul depus astăzi nu ar mai avea nicio utilitate. Pe de altă parte arată că, întrucât trimestrele 1 şi 4 ale anului 2011 nu au fost avute în vedere de către CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L., este de natură să producă prejudicii membrilor săi întrucât în aceste perioade ale anului majoritatea utilizatorilor îşi orientează programele spre a difuza programe de tip „folclor/petrecere“. ARAIEX arată că în cuprinsul înscrisului se face referire exclusiv la ponderea de utilizare a membrilor ARAIEX, putându-se desprinde astfel concluzia că diferenţa de pondere aparţine CREDIDAM, concluzie care ar fi eronată întrucât nu este avută în vedere situaţia nemembrilor. În replică CREDIDAM arată că neanalizarea trimestrului 1 şi 4 din 2011 nu este de natură să genereze prejudicii membrilor ARAIEX întrucât televiziunile de „nişă“ nu înregistrează variaţii de pondere pe parcursul anului. Cu privire la faptul că nu au fost avuţi în vedere „nemembri“, CREDIDAM arată că într-adevăr diferenţa de pondere faţă de ceea ce s-a stabilit că aparţine ARAIEX revine în totalitate CREDIDAM întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1232 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi, fiind vorba de gestiune colectivă facultativă, fiecare dintre organismele de gestiune colectivă, atât ARAIEX, cât şi CREDIDAM, acţionează strict cu privire la numărul de membri. De asemenea, necesitatea determinării ponderii de utilizare nu rezultă din forma metodologiei, ci din dispoziţiile art. 1311 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, care determină expres ca un criteriu în cadrul procedurilor de negociere această pondere. Din oficiu, completul arbitral solicită ARAIEX să precizeze ponderea aproximativă pe care apreciază că o deţine şi pe care a avut-o în vedere în cadrul negocierilor şi cu ocazia iniţierii cererii de arbitraj. De asemenea, completul solicită CREDIDAM să depună la dosarul cauzei solicitarea pe care a adresat-o CRITERIA SOFT & WEB - S.R.L. şi în baza căreia s-a comunicat răspunsul ce formează obiectul înscrisului depus astăzi. ARAIEX precizează că are în vedere o pondere de utilizare de 10% determinată nu de numărul de membri, ci de împrejurarea că repertoriul acestora este mai utilizat decât al membrilor CREDIDAM. SRTV comunică în exemplare suficiente înscrisuri, iar volumul acestor înscrisuri nu necesită acordarea unui termen, părţile urmând să îşi exprime punctul de vedere cu privire la înscrisurile depuse de SRTV în cuprinsul notelor de concluzii scrise. Faţă de înscrisurile depuse de SRTV, respectiv cele două contracte încheiate cu membrii ARAIEX, acest organism de gestiune colectivă precizează că aceeaşi situaţie este aplicabilă şi artiştilor pe care îi reprezintă CREDIDAM. Completul, faţă de susţinerile părţilor, constată că CREDIDAM nu îşi mai menţine solicitarea de administrare a probei cu expertiză şi că SRTV apreciază proba ca lipsită de relevanţă. ARAIEX îşi însuşeşte acest punct de vedere. Cu privire la documentele depuse în şedinţa de astăzi în cadrul probei cu înscrisuri completul urmează să le analizeze prin raportare la toate probele administrate în cauză şi să aprecieze cu privire la acestea în conformitate cu art. 261 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Nemaifiind cereri de formulare, completul arbitral acordă părţilor cuvântul pe fond. Faţă de acestea, COMPLETUL ARBITRAL Rămâne în pronunţare şi amână pronunţarea cauzei la data de 8 martie 2012. Completul de arbitraj, Manolache Onofrei Tatiana Tănăsescu Mihai Alexandru Ştiolică Florin Gozia Dan-Cristian Niţu Ion


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 36/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 36 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 36/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu