Decizia Nr.357 din 24.09.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 737 din 29 noiembrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gheorghe Niţu în Dosarul nr. 4.576/204/2011 al Judecătoriei Câmpina. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 285D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.576/204/2011, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gheorghe Niţu cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, şi nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul la proprietate privată este garantat. Apreciază ca fiind neconstituţională posibilitatea conferită de art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă creditorului unui coproprietar sau codevălmaş de a solicita partajarea doar a imobilului asupra căruia debitorul are un drept indiviz, fără a partaja şi sarcinile care poartă asupra acestuia şi care fac obiectul publicităţii conferite de înscrierea lor în cartea funciară. În continuare, consideră că prin obligaţia de a timbra cererea reconvenţională se aduce atât o atingere a dreptului la proprietate, cât şi a dreptului la un proces echitabil.Judecătoria Câmpina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) ultima liniuţă din Legea nr. 146/1997, consideră că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie, plata taxelor şi a impozitelor reprezentând o obligaţie constituţională a cetăţenilor conform art. 56 alin. (1) din Constituţie. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. Referitor la dispoziţiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciază că acestea nu contravin textelor constituţionale ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, întrucât împărţeala pe care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor faţă de creditorul urmăritor. Mai mult, ar fi de neconceput ca deţinerea în coproprietate a unui bun să fie convertită într-un fine de neurmărire a acestuia, de vreme ce acesta aparţine unui debitor rău platnic, care nu înţelege să îşi execute voluntar obligaţia asumată constituită într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, prin care Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că, prin Deciziile nr. 921 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007, şi nr. 671 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituţie, reglementarea legală dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărţeala pe care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor faţă de creditorul urmăritor.Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) ultima liniuţă din Legea nr. 146/1997, apreciază că sunt incidente considerentele Deciziilor nr. 1.613/2010, nr. 197/2012, nr. 648/2012 şi nr. 821/2012, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate cu o motivare asemănătoare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reţinută vreo contrarietate între aceste dispoziţii şi prevederile constituţionale invocate. În continuare, arată că din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă rezultă că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci tinde la modificarea dispoziţiilor de lege criticate în sensul reglementării posibilităţii creditorului unui coproprietar sau codevălmaş de a cere şi partajarea sarcinilor care poartă asupra imobilului asupra căruia debitorul său are un drept indiviz. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, şi ale art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, cu următorul conţinut:

– Art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997: „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]c)cereri pentru: [...]

– cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.“

– Art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: „Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora.“Potrivit art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, se abrogă Legea nr. 146/1997. De asemenea, potrivit art. 55 din ordonanţa de urgenţă, „pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor“. Totodată, în ceea ce priveşte dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, Curtea constată că acestea au fost, de asemenea, abrogate prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cu toate acestea, potrivit art. 3 din legea mai sus menţionată, „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, iar „Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată“. Astfel, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc efecte juridice fiind în continuare aplicabile cauzei, instanţa de contencios constituţional având competenţa, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, şi Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. De asemenea, Curtea reţine că şi asupra dispoziţiilor art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 s-a pronunţat, statuând că acestea sunt constituţionale. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 671 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011, Decizia nr. 921 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007, Decizia nr. 527 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 18 ianuarie 2005. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat, în esenţă, că, departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituţie şi celor ale Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, reglementarea legală dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărţeala pe care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor faţă de creditorul urmăritor. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Distinct de cele reţinute mai sus, referitor la susţinerea potrivit căreia creditorul unui coproprietar sau codevălmaş ar trebui să solicite şi partajarea sarcinilor care poartă asupra bunului, iar nu doar partajarea imobilului, Curtea constată că aceasta nu poate fi convertită într-un motiv de neconstituţionalitate. În cazul reglementat de art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, creditorii urmăresc înlăturarea unui impediment la executare, partajul bunurilor profitându-le acestora în sens procesual, tocmai pentru a putea pune în aplicare titlul executoriu de care beneficiază. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Niţu în Dosarul nr. 4.576/204/2011 al Judecătoriei Câmpina şi constată că dispoziţiile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 493 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu