DECIZIE Nr.
352 din 20 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 si
art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 335 din 30 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu -
procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi
art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Claudiu Ioan
Potfălean în Dosarul nr. 3.105/117/2007 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de
contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, considerând că
textele de lege criticate nu conţin prevederi contrare dispoziţiilor
constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.105/117/2007, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 alin.
(1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia
a fost ridicată de Claudiu Ioan Potfălean cu prilejul soluţionării unui
conflict de muncă.
In motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
care reglementează delegarea şi detaşarea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale
care consacră dreptul de a alege locul de muncă şi interzic munca forţată,
întrucât permit modificarea unilaterală a locului de muncă din iniţiativa
angajatorului.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată,
autorul acesteia dând o interpretare extensivă noţiunilor de „muncă
forţată" şi „loc de muncă".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia
de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că libertatea de a
alege felul muncii şi locul de muncă nu trebuie absolutizată, ci trebuie
valorificată numai în condiţiile prevăzute de lege, care trebuie să ţină seama
atât de satisfacerea intereselor angajatorului, dar şi de protejarea
drepturilor angajatului. In acest scop, Codul muncii a reglementat detaşarea şi
delegarea într-o maniera flexibilă, ce permite părţilor ca, la încheierea
contractului de muncă, să convină asupra condiţiilor în care se desfăşoară
raportul de muncă. In plus, de esenţa celor două instituţii este caracterul
temporar al schimbării locului de muncă. De asemenea, consideră că prin
detaşare sau delegare angajatul nu realizează o muncă forţată, întrucât
eventualitatea acestor măsuri a fost acceptată prin semnarea contractului
individual de muncă.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că atât
delegarea, cât şi detaşarea sunt măsuri temporare, legea stabilind expres
durata pentru care pot fi dispuse. In plus, salariatul este obligat să execute
aceste măsuri în baza consimţământului prealabil dat la încheierea contractului
de muncă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din
Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5
februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 42 alin. (1): „Locul
muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau
detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în
contractul individual de muncă.";
- Art. 43: „Delegarea
reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către
salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu
în afara locului său de muncă.";
- Art. 45: „Detaşarea este
actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din
dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor
lucrări în interesul acestuia. In mod excepţional, prin detaşare se poate
modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al
salariatului.";
-Art. 48: „Angajatorul
poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul
salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune
disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de prezentul cod."
Autorul excepţiei consideră că textele de lege
criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 41 alin.
(1) care prevede că „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea
profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este
liberă"; art. 42 alin. (1), potrivit căruia „Munca forţată este
interzisă"; şi art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei are în vedere posibilitatea
instituită prin textele de lege supuse controlului de constituţionalitate ca
locul de muncă şi felul muncii să fie modificate prin manifestarea de voinţă
unilaterală a angajatorului, fapt considerat a fi contrar dreptului
constituţional pe care o persoană îl are de a alege locul de muncă, precum şi
interdicţiei de a impune munca forţată.
Faţă de aceste aspecte, Curtea reţine că, potrivit art.
41 alin. (1) din Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se
poate face numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, alin. (2) al
aceluiaşi articol prevede posibilitatea modificării unilaterale a contractului „numai
în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod". Clauzele ce pot fi modificate privesc,
potrivit alin. (3) al art. 41, durata contractului, locul muncii, felul muncii,
condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. In acest
sens, prin art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Codul muncii,
criticate de autorul excepţiei, este prevăzută posibilitatea delegării sau
detaşării angajatului din iniţiativa unilaterală a angajatorului, precum şi
posibilitatea modificării unilaterale de către angajator a locului şi felului
muncii în caz de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură
de protecţie a salariatului. Aceste texte de lege trebuie însă interpretate în
coroborare cu prevederile art. 17 alin. (2) din Codul muncii, care stabilesc
elementele obligatorii cu care angajatorul are datoria să îl informeze pe
solicitantul unui loc de muncă, anterior încheierii contractului individual de
muncă, precum şi cu dispoziţiile art. 17 alin. (3) din acelaşi cod care prevăd
că respectivele elemente trebuie să se regăsească obligatoriu în însuşi
conţinutul contractului respectiv. Aşa fiind, posibilitatea modificării
unilaterale a unor elemente ale contractului individual de muncă de către
angajator este posibilă doar în urma acordului iniţial pe care salariatul l-a
dat în momentul încheierii acestui contract, astfel că nu se poate vorbi despre
o restrângere neconstituţională a drepturilor invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 42 alin. (1), art. 43, art. 45 şi art. 48 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Claudiu Ioan Potfălean în Dosarul
nr. 3.105/117/2007 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 20 martie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea