DECIZIE Nr.
348 din 18 aprilie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 si 4 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 404 din 10 mai 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal,
excepţie ridicată de Ştefan Dante Stroe în Dosarul nr. 8.359/44/2005 al Curţii
de Apel Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 2 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 8.359/44/2005, Curtea
de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Dante Stroe în dosarul de mai sus având
ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din
Codul penal nesocotesc libertatea comerţului, libertatea contractuală şi, în
acelaşi timp, statuează o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea
contractuală sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu poate fi
sancţionată decât în materie civilă. într-o asemenea situaţie, textul legal
criticat contravine şi dispoziţiilor convenţionale invocate, care dispun cu
privire la imposibilitatea aplicării unor sancţiuni penale privative de
libertate în materia obligaţiilor contractuale.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece scopul incriminării faptei de înşelăciune este acela de a-i proteja pe
cei care îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice,
comerciale, inclusiv pe cele contractuale, iar modalitatea de incriminare a
faptelor exclude confundarea lor cu o simplă neexecutare a unor obligaţii
contractuale.
Nici prevederile constituţionale ale art. 45 şi ale
art. 135 alin. (2) lit. a) nu sunt contrazise de dispoziţiile penale criticate,
deoarece acestea prevăd şi sancţionează tocmai fapte care afectează libertatea
economică şi buna-credinţă a participanţilor la raporturile juridice şi a căror
voinţă a fost în mod determinant indusă ori menţinută în eroare cu ocazia
încheierii sau executării contravenţiilor.
Prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu
au incidenţă în cauză, deoarece se aplică persoanelor de bună-credinţă care nu
sunt în măsură să execute o obligaţie contractuală şi nu debitorului care
acţionează cu intenţie frauduloasă sau care nu îşi execută obligaţia dintr-o
neglijenţă ce îi este imputabilă.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece înşelăciunea,
în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului,
constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice
patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi. Această
infracţiune este prevăzută în toate legislaţiile penale. De asemenea, aşa cum
rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are
drept premisă o acţiune sau, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul
într-o eroare determinantă la încheierea ori la executarea actului. Dacă
eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în
condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de
înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, cu următorul
conţinut: „Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul
încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără
această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în
condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele
precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea
lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage,
după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a
plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin.
1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută în alin. 2."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin
raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea privării
de libertate pentru datorii, precum şi ale art. 45 privind libertatea economică
şi la art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia de piaţă şi la obligaţia
statului de a asigura libertatea comerţului, ambele din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal au mai fost
supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi
dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu
motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia
de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo arătate.
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile
menţionate îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de
Ştefan Dante Stroe în Dosarul nr. 8.359/44/2005 al Curţii de Apel Galaţi -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru