DECIZIE Nr.
337 din 18 aprilie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 39, art. 49 alin. (1) si art. 50
alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a
falimentului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 421 din 16 mai 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50
alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a
falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Astoria Ltd" -
S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 474/C/R/2005 al Curţii de Apel Braşov - Secţia
comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 474/C/R/2005, Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Astoria Ltd" - S.R.L. din Braşov.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege
criticate, în baza cărora toate actele întocmite de debitor sunt nule în
condiţiile în care în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii judiciare
acesta nu şi-a manifestat intenţia de reorganizare, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16
alin. (1) şi art. 21. Astfel, deoarece administratorului debitorului îi este
ridicat dreptul de administrare, acesta nu mai poate declara recurs împotriva
sentinţei judecătorului-sindic de respingere a contestaţiei debitorului şi
deschidere a procedurii reorganizării judiciare, termenul de recurs fiind,
potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, de 10 zile de la comunicarea
hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, autorul excepţiei
consideră că textele de lege criticate aduc atingere unor principii ale
procedurii civile, precum „principiul aflării adevărului, al exercitării
drepturilor procesuale cu bună-credinţă, al interesului în promovarea unei
acţiuni sau exercitarea unei căi de atac".
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,
republicată, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din
Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.
Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 39: „In termen de
10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 38 alin. (5) sau (7),
debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile
prevăzute la art. 33 alin. (1).";
- Art. 49 alin. (1): „In afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele
autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile
efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.";
- Art. 50 alin. (1): „Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare
- constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile
din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 33 alin. (1) lit.
g) sau, după caz, ale art. 39, intenţia de reorganizare."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitoare la
accesul liber la justiţie.
In examinarea excepţiei de
neconstitutionalitate Curtea reţine că procedura reorganizării judiciare şi a
falimentului, în care se înscriu textele de lege criticate, se aplică
comercianţilor debitori care nu mai pot face faţă datoriilor, aflându-se în
stare de insolvenţă.
Scopul acestei proceduri speciale îl constituie
acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, fie prin reorganizarea
activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la
stingerea pasivului, fie prin faliment, aşa cum prevede
art. 2 din lege.
Procedura specială instituită prin lege asigură
apărarea drepturilor legitime ale creditorilor, cât şi apărarea interesului
general al societăţii de reducere a riscului producerii unor dezechilibre în
derularea activităţii operatorilor economici.
Evident că, în cadrul acestei proceduri, debitorul
aflat în insolvenţă este supus unor restricţii, cum sunt şi cele cuprinse în
textele de lege criticate, impuse de situaţia sa. Acestea sunt stabilite fără
nici o discriminare, fiind aplicabile tuturor celor aflaţi în situaţia
prevăzută în ipoteza normelor respective.
In legătură cu critica privind încălcarea dispoziţiilor
art. 21 din Constituţie, Curtea observă că textele de lege ce fac obiectul
excepţiei nu împiedică accesul la justiţie al debitorului. Acesta, ca parte în
proces, poate exercita toate drepturile procesuale, inclusiv căile de atac
împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, iar pe parcursul procedurii
reorganizării judiciare sau a falimentului, o serie de acte vor fi îndeplinite
de administrator sau de lichidator, persoană care răspunde şi de respectarea
intereselor legitime ale debitorului.
In acest sens Curtea s-a pronunţat prin mai multe
decizii, între care Decizia nr. 65/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 201
din 9 martie 2005, şi Decizia nr. 462/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 944 din 24 octombrie 2005.
De asemenea, dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea
nr. 64/1995 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea
respingând în repetate rânduri excepţiile de neconstitutionalitate formulate cu
privire la acest text. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 599/2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125
din 13 decembrie 2005, Curtea a stabilit că „ridicarea
dreptului de administrare nu intervine automat, ci pe baza hotărârii
judecătorului-sindic, care va aprecia dacă această măsură se impune pentru
asigurarea unei mai bune administrări a averii debitorului în scopul prevenirii
unor noi pierderi, ce ar limita posibilităţile de recuperare a creanţelor
creditorilor. Această măsură se datorează culpei administratorului debitorului,
care nu a putut conduce activitatea
în aşa fel încât să nu devină insolvabil, iar apoi nu a putut prezenta nici un
fel de plan de reorganizare eficient pentru redresare şi pentru ieşirea din
starea de insolvenţă. In asemenea cazuri, judecătorul-sindic va numi un
administrator, iar apoi un lichidator, persoană fizică ori societate comercială
de specialitate, care va răspunde pentru conducerea activităţii debitorului şi
îndeplinirea tuturor actelor necesare pentru păstrarea şi sporirea activului
debitorului, în interesul atât al acestuia, cât şi al tuturor
creditorilor".
In acest sens este şi jurisprudenţa CEDO. Prin Decizia
privind admisibilitatea din Cauza Kaneas contra
Greciei, 2004, Curtea de la Strasbourg a stabilit
că interdicţia impusă
falitului de a-şi mai administra bunurile şi de a dispune de ele are drept scop
plata creditorilor, urmărind deci un scop legitim, conform interesului general,
şi anume protecţia drepturilor altei persoane. O astfel de ingerinţă trebuie să
ţină cont de un just echilibru între imperativele interesului general şi cele
ale apărării drepturilor fundamentale ale individului. Trebuie să existe un
raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectul
vizat. Controlând respectarea acestei exigenţe, Curtea recunoaşte statului o
largă marjă de apreciere pentru a alege modalităţile de aplicare, ca şi puterea
de a aprecia dacă aceste consecinţe sunt legitime, în interesul general, în
vederea atingerii obiectivului legii în discuţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 39, art. 49 alin. (1) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Astoria Ltd" - S.R.L. din Braşov în
Dosarul nr. 474/C/R/2005 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din
data de 18 aprilie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman