Decizia Nr.332 din 10.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, astfel cum a fost modificată prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010, excepţie ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 22.967/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 829D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 22.967/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, astfel cum a fost modificată prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010.Excepţia a fost ridicată de George Nicanor Ene cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin care s-a respins cererea care avea ca obiect comunicarea unei copii a stenogramei şedinţei de judecată şi aplicarea prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care reglementează înregistrarea şedinţelor de judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă este neconstituţional, întrucât împiedicarea mandatarului de a pune concluzii în faţa instanţei încalcă libertatea de exprimare, dreptul la apărare, principiile privind înfăptuirea justiţiei şi publicitatea şedinţei de judecată. Mai arată că avocaţii sunt „simpli auxiliari ai justiţiei“ cu interese ce nu coincid cu cele ale părţilor, astfel încât mandatarul nu poate fi obligat să pună concluzii prin avocat.În ceea ce priveşte prevederile art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, se susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece prorogarea termenului de înregistrare a şedinţelor de judecată este cauzată de imposibilitatea premeditată de achiziţionare a echipamentelor, creându-se posibilitatea unor abuzuri judiciare.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum a fost modificată prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010.În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, din analiza considerentelor cuprinse în încheierea de sesizare, precum şi a motivării formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează soluţia legislativă a prorogării termenului prevăzut de lege pentru înregistrarea şedinţelor de judecată. Curtea observă că termenul prevăzut de art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 a fost succesiv prorogat prin diverse ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, iar, în prezent, acesta este prorogat prin art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011.Curtea constată că prevederile legale menţionate, deşi se referă la termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, având, din această perspectivă, caracterul unei norme de trimitere, au totuşi un conţinut normativ de sine stătător. Astfel, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe lângă dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, şi cele ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene, care au următorul cuprins:– Art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.“;

– Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2011: „Termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, de la care se aplică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată, se prorogă până la data de 1 iulie 2012.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 5 privind cetăţenia, art. 6 privind dreptul la identitate, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor şi art. 131 privind rolul Ministerului Public. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: 1. Asupra prevederilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat, în raport cu critici similare, respingând ca neîntemeiate criticile, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 191*) din 6 martie 2012, nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi art. 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată. Curtea a reţinut că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum şi să depună concluzii scrise. De asemenea, Curtea a statuat că reprezentarea părţilor într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalităţile prin care se asigură accesul liber la justiţie, precum şi exercitarea dreptului la apărare al părţilor, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 191 din 6 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012. atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 2. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Curtea constată că soluţia legislativă a prorogării termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 835 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, Decizia nr. 492 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, Decizia nr. 1.179 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 112 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, sau Decizia nr. 131*) din 16 februarie 2012, nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că prorogarea termenului pentru înregistrarea prin mijloace audio-video a şedinţelor de judecată s-a realizat în vederea unei bune administrări a justiţiei ca serviciu public, ţinând seama de gravele consecinţe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenţei suportului tehnic necesar şi care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 147 din Codul de procedură civilă, „Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier“. Astfel, consemnarea activităţii desfăşurate la fiecare termen de judecată se face în încheierea de şedinţă, act procedural care oferă instanţei de control judiciar posibilitatea de a aprecia asupra desfăşurării în condiţii legale a procesului civil şi de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil. Curtea a constatat, totodată, că dispoziţiile criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a se institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene, excepţie ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 22.967/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu