DECIZIE Nr.
326 din 13 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 si art. 60 alin. 3 din
Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 250 din 31 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din
Codul familiei, excepţie ridicată de Constantin Gheban în Dosarul nr.
1.043/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia minori şi familie.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei,
avocatul Dorin Andronic, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Avocatul părţii prezente solicită admiterea excepţiei
de neconstitutionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise anexate
la încheierea de sesizare a Curţii. Totodată, invocă şi încălcarea prevederilor
art. 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 19 decembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 1.043/40/2007, Curtea de Apel Suceava -Secţia minori şi familie
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia
a fost ridicată de Constantin Gheban într-o cauză având ca obiect o acţiune în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că prin
dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se creează un privilegiu, ab initio, pentru mamă şi copil, în defavoarea persoanei împotriva căreia se
exercită acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Totodată,
consideră că textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 14 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cât priveşte prevederile art. 60
alin. 3 din Codul familiei, în motivarea excepţiei de neconstitutionalitate,
autorul acesteia susţine, în esenţă, că „se introduc elemente aleatorii care,
prin voinţa legiuitorului, prelungesc termenul de prescripţie fără limită în
timp, nefiind asigurat cadrul unui proces echitabil şi imparţial". Arată
că formularea generală a acestei prevederi creează un regim discriminatoriu
pentru persoana chemată în judecată pentru stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei, prevederile criticate fiind neconstituţionale prin raportare la
principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără
privilegii şi fără discriminări, cât şi faţă de principiul exercitării cu
bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor. Susţine că art. 60 alin. 3 din
Codul familiei este contrar şi dispoziţiilor art. 26 din Legea fundamentală,
întrucât este de natură a pune în pericol stabilitatea familiei, viaţa intimă
şi privată, în condiţiile în care, „oricând, orice femeie poate acţiona în
judecată orice bărbat pentru stabilirea unei pretinse paternităţi, în temeiul
unei fictive convieţuiri ori în temeiul întreţinerii minorului, probate
aleatoriu, cu martori de ocazie". De asemenea, autorul excepţiei deduce
neconstituţionalitatea prevederilor art. 60 alin. 3 din Codul familiei şi din
raportarea acestora la dispoziţiile art. 60 alin. 1 şi art. 55 alin. 1 din
Codul familiei, cât şi prin raportare la prevederile art. 45 din Codul de
procedură civilă.
Curtea de Apel Suceava - Secţia minori şi familie apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. Consideră
că art. 1 alin. 2 din Codul familiei nu contravine principiului constituţional
al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu
consacră vreun privilegiu sau tratament special pentru o anumită categorie de
persoane, ci se au în vedere, în mod egal, toate persoanele care se includ în
această categorie. Menţionează că nici reglementarea prin art. 60 alin. 3 din
Codul familiei a unei derogări privind termenul de introducere a acţiunii în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu poate constitui o încălcare a
dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât, pentru a deveni aplicabile
prevederile criticate, este necesar ca cerinţele reglementate prin acesta să
fie probate în instanţă. De asemenea, arată că prevederile art. 60 alin. 3 din
Codul familiei se aplică tuturor celor aflaţi într-o
situaţie juridică identică şi nimic nu împiedică legiuitorul să reglementeze
tratamente juridice diferite pentru situaţii juridice diferite. Menţionează că
legiuitorul, din considerente de ordin social şi practic, având în vedere şi
interesul superior al copilului, poate reglementa dispoziţii derogatorii în
condiţii clar definite, fără ca prin aceasta să se încalce egalitatea
cetăţenilor în faţa legii sau dreptul acestora la un proces echitabil. Făcând
referire la critica art. 60 alin. 3 din Codul familiei prin raportare la
prevederile art. 60 alin. 1 din acelaşi cod, reţine că constituţionalitatea
unei dispoziţii legale nu poate fi examinată prin raportarea la o altă
dispoziţie legală, ci prin raportare la o normă constituţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 1 alin. 2 şi ale art. 60 alin. 3 din Codul familiei sunt
constituţionale. Arată că acestea nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din
Constituţie, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia
reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau
discriminări pe considerente arbitrare. Consideră că prevederile criticate nu
împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se
prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate
democratică, procesul echitabil. Menţionează că celelalte dispoziţii din
Constituţie invocate nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei,
republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul
conţinut:
- Art. 1 alin. 2: „Statul
apără interesele mamei şi copilului şi manifestă deosebită grijă pentru
creşterea şi educarea tinerei generaţii.";
- Art. 60 alin. 3: „In cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a
prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea
convieţuirii ori a întreţinerii."
Cât priveşte prevederile art. 1 alin. 2 din Codul
familiei, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21
alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 57 relative la
exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă. Totodată, autorul
excepţiei susţine că se încalcă şi prevederile art. 14 privind interzicerea
discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
In ceea ce priveşte prevederile art. 60 alin. 3 din
Codul familiei, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind garantarea demnităţii omului, a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ca valori supreme în statul de drept,
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un
proces echitabil, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 57
relative la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă. Critica
de neconstituţionalitate a art. 60 alin. (3) din Codul familiei se face atât
prin raportare la art. 55 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) din Codul familiei,
cât şi prin raportare la art. 45 din Codul de procedură civilă.
Analizând excepţia, Curtea observă că art. 1 alin. 2
din Codul familiei conţine dispoziţii cu valoare de principiu. Astfel, textul
criticat reglementează preocuparea statului de a apăra interesele mamei şi ale
copilului, care se realizează şi prin acţiunea de stabilire a paternităţii
copilului din afara căsătoriei. Instituţia ocrotirii copilului este
reglementată şi în acte internaţionale, la care România este parte: Convenţia
cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin
Legea nr. 18/1990, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul
internaţional privind drepturile civile şi politice etc.
Ca atare, Curtea constată că preocuparea statului de a
ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apărate de Constituţie, ci,
dimpotrivă, dă expresie respectării şi garantării drepturilor lui, în acord cu
interesul superior al acestuia.
In acelaşi mod, Curtea nu poate reţine critica privind
încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât
prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se aplică tuturor celor aflaţi în
ipoteza descrisă de norma legală criticată. Pentru aceleaşi considerente nu se
poate reţine nici contrarietatea dispoziţiilor criticate faţă de prevederile
art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Curtea observă că autorul excepţiei a indicat, ca temei
constituţional al sesizării, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin.
(3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 57 privind
exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor. Examinând această
susţinere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul
excepţiei de neconstituţionalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând
nicio concludentă pentru soluţionarea acesteia.
Curtea observă că art. 60 alin. 3 din Codul familiei,
de asemenea criticat pentru neconstituţionalitate, prevede faptul că, în cazul
în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat
copilului întreţinere, termenul de un an pentru formularea acţiunii de
stabilire a paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data încetării
convieţuirii ori a întreţinerii.
Curtea reţine că, de regulă, termenul de prescripţie de
un an pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei începe să curgă de la
naşterea copilului. Prin derogare, convieţuirea pretinsului tată cu mama sau
prestarea întreţinerii întrerup cursul acestuia, începând să curgă un nou
termen de 1 an de la data încetării acestora. Curtea constată că reglementarea
unor astfel de situaţii derogatorii privind termenul de prescripţie pentru
formularea acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei
este în acord cu principiul respectării şi promovării, cu prioritate, a
interesului superior al copilului, cât şi cu prevederea constituţională privind
garantarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor acestuia, ca valori
supreme în statul de drept.
De asemenea, Curtea reţine că textul criticat nu
încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât instituţia prescripţiei, în
general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi
considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă,
asigură stabilitatea raporturilor juridice civile.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine
nici contradicţia textului criticat cu dispoziţiile constituţionale ale art. 57
privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă.
Totodată, Curtea constată că posibilitatea formulării
acţiunii de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei în termen de un an de
la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii, când mama a convieţuit cu
pretinsul tată ori dacă acesta a prestat copilului întreţinere, nu creează,
prin ea însăşi, nicio discriminare, fiind în acord cu dispoziţiile art. 16
alin. (1) din Constituţie.
In acelaşi mod, în legătură cu susţinerea autorului
excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul criticat dă expresie
prevederilor constituţionale invocate, prin reglementarea condiţiilor de
exercitare a acţiunii de stabilire a paternităţii copilului din afara
căsătoriei, în ipoteza în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă
acesta din urmă a prestat copilului întreţinere.
Curtea observă, de asemenea, că neconstituţionalitatea
prevederilor art. 60 alin. 3 din Codul familiei este dedusă de autorul excepţiei atât din raportarea
acestora la art. 55 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul familiei, cât şi prin
raportare la art. 45 din Codul de procedură civilă. Or, în cadrul controlului
de constituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra conformităţii
dispoziţiilor criticate cu textele constituţionale, iar nu asupra conformităţii
acestora cu alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia internă.
In fine, Curtea constată că, în şedinţa publică, apărătorul
autorului excepţiei a susţinut şi contrarietatea prevederilor criticate în
raport de dispoziţiile art. 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
însă Curtea nu poate reţine aceste critici, având în vedere că nu se regăsesc
în notele scrise ale autorului şi nici nu au fost menţionate în încheierea
instanţei de fond prin care Curtea a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, excepţie
ridicată de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curţii de Apel
Suceava - Secţia minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 martie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu