DECIZIE Nr.
320 din 18 aprilie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 394 din 8 mai 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, excepţie
ridicată de Gavril Teodor Goja în Dosarul nr. 5.675/2005 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa autorului
excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale
criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea
excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 14 decembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 5.675/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gavril Teodor Goja
în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în
raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 124
alin. (2) din Constituţie, deoarece „creează posibilitatea persoanei vinovate
de a obţine despăgubiri în procesul penal chiar dacă nu s-a constituit parte
civilă ori nu a participat la proces ca parte vătămată, putând să depună
mărturie, în calitate de martor, în propria cauză, urmărind propriul
interes". De asemenea, este criticată redactarea prevederilor legale ce
fac obiectul excepţiei, arătându-se că, pentru înlăturarea neajunsurilor şi
inechităţilor ce se pot naşte din aplicarea lor, noţiunea de „persoană vătămată"
ar trebui înlocuită cu „parte civilă" ori „parte vătămată".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este
neîntemeiată, neexistând nici o contradicţie între reglementările legale
criticate şi prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât
textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18
mai 2000, cu următorul cuprins: „In cazul săvârşirii infracţiunilor la care
se referă prezentul capitol, banii, valorile sau
orice alte bunuri care au fost date pentru a
determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele
dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei
vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă,
iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile constituţionale ale
art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii,
ale art. 21 alin. (3), privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 124 alin.
(2) conform cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000
conţin o normă ce priveşte instituţia confiscării speciale, şi nu un mod de
rezolvare a acţiunii civile, adiacente celei penale. Prevederea specială din
acest text este o reflectare a normei generale cuprinse în art. 118 din Codul
penal privind măsura de siguranţă a confiscării speciale şi creează cadrul
juridic concret în care banii, valorile sau bunurile date pentru a determina
săvârşirea infracţiunii de corupţie sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele
care au fost dobândite din săvârşirea infracţiunilor de acest gen se confiscă.
De asemenea, textul de lege criticat stabileşte regula privind restrângerea
confiscării doar la bunurile şi valorile care au făcut obiectul material al
activităţii infracţionale şi, totodată, excepţia de la această regulă, care se
referă la valorile şi bunurile ce aparţin persoanelor vătămate - acolo unde
sunt persoane vătămate prin activitatea infracţională -, sau care au servit la
dezdăunarea lor.
In acest context, nu se poate reţine că dispoziţiile
art. 19 din Legea nr. 78/2000 ar încălca prevederile constituţionale privind
egalitatea în drepturi, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor
persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără nici o discriminare pe
criterii arbitrare.
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21
alin. (3) din Constituţie, se constată că nici aceasta nu poate fi reţinută,
deoarece prevederile de lege criticate reprezintă norme de drept substanţial şi
nu contravin sub nici un aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 faţă de dispoziţiile art. 124 alin.
(2) din Legea fundamentală, se reţine că acestea sunt în acord cu principiul
conform căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Cu privire la criticile referitoare la redactarea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, acestea nu intră în
competenţa Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului", şi, prin
urmare, nu are competenţa de a cenzura redactarea textului legal criticat şi
nici de a face propuneri de lege ferenda.
Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gavril Teodor Goja în
Dosarul nr. 5.675/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu