DECIZIE Nr. 32
din 16 aprilie 2007
cu privire la termenul in
care poate fi contestata la instanta de contencios administrativ hotararea
Comisiei pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost
modificata si completata prin Legea nr. 189/2000.
ACT EMIS DE: INALTA
CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 772 din 14 noiembrie 2007
Dosar nr. 2/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
termenul in care poate fi contestata la instanta de
contencios administrativ hotararea Comisiei pentru aplicarea Ordonantei
Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea
nr. 189/2000.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de
judecători din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a stabili că
împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea
nr. 189/2000, poate fi formulată contestaţie în termenul de 30 de zile prevăzut
în cuprinsul reglementării speciale date prin acest act normativ, iar nu în
termenul de 6 luni specific dreptului comun în materia contenciosului
administrativ, prevăzut în Legea nr. 554/2004.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului in interesul legii, constata următoarele:
In aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile
instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945
din motive etnice, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 189/2000, instanţele judecătoreşti nu au punct de vedere unitar
referitor la termenul în care poate fi formulată contestaţie la instanţa de
contencios administrativ împotriva hotărârii Comisiei instituite pentru
aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că
hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, astfel
cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, poate
fi contestată de persoanele interesate la instanţa de contencios administrativ, in termen de 6 luni de la
comunicare, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2000, iar
nu în termenul de 30 de zile reglementat de dispoziţiile art. 7 alin. 4 teza I din acest act normativ.
In motivarea acestui punct de vedere, au fost invocate
dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „ori de câte ori
într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea
contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios
administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare
din prezenta lege".
Relevându-se că, în raport cu o atare reglementare, ori
de câte ori o lege specială face trimitere la Legea contenciosului
administrativ, sunt aplicabile dispoziţiile acelei legi, s-a subliniat că
termenul de contestare a hotărârii emise de comisia menţionată nu poate fi
decât acela de 6 luni, prevăzut în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că termenul în
care poate fi formulată contestaţie împotriva hotărârii comisiei prevăzute la
art. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, modificată şi completată,
este de 30 de zile, potrivit dispoziţiei alin. 4 al aceluiaşi act normativ.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
In adevăr, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr.
105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către
regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6
martie 1945 din motive etnice, s-a reglementat la art. 7 alin. 1, introdus prin
Legea nr. 189/2000 şi modificat prin Legea nr. 323/2004, că pentru stabilirea
situaţiilor din care decurg drepturile la care se referă ordonanţa, se
înfiinţează, în cadrul fiecărei case judeţene de pensii sau, după caz, a
municipiului Bucureşti, o comisie care, în luarea hotărârilor referitoare la
drepturile prevăzute de lege, solicită avizul organizaţiilor minorităţilor
naţionale legal constituite.
Pe de altă parte, tot în cadrul articolului menţionat,
s-a prevăzut la teza I din alin. 4, modificat prin
articolul unic pct. 22 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 242/2000, introdus prin Legea de aprobare nr.
367/2001, că „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la
Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii,
potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".
La momentul acelei modificări
legislative, durata de 30 de zile a termenului, prevăzută în dispoziţiile
acestei legi speciale, era identică celei prevăzute în art. 5 alin. 2 din Legea
nr. 29/1990, cu caracter general în materia contenciosului administrativ.
La data de 6 ianuarie 2005 a intrat în vigoare noua
lege-cadru în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004,
stabilindu-se în cuprinsul acesteia, la art. 11 alin. 1, că, în raport cu
anumite momente reglementate restrictiv, „cererile prin care se solicită
anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins
şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni" de la
acel moment, iar la alin. 2, că „pentru motive temeinice, în cazul actului
administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut
la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".
Este adevărat că prin art. 31 alin. 2 din Legea nr.
554/2004, conţinând dispoziţii de abrogare expresă a Legii contenciosului
administrativ nr. 29/1990, se fac şi precizări referitoare la abrogarea
oricăror alte dispoziţii contrare.
Dar, este de observat că Ordonanţa Guvernului nr.
105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este un act normativ cu
caracter de lege specială, care cuprinde norme
derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ
reglementat prin Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, dispoziţiile de drept comun în materia
contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile
în domeniul la care se referă Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, modificată şi completată prin Legea nr.
189/2000, numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această
lege specială.
Altfel ar însemna să fie încălcat principiul potrivit
căruia legile speciale, cuprinzând norme derogatorii de la dreptul comun,
aplicabile numai într-o anumită materie pe care o reglementează, sunt de
strictă interpretare.
De aceea, câtă vreme conflictul de legi determinat de
coexistenţa normei generale şi a celei speciale se soluţionează întotdeauna
conform regulii specialia generalibus derogant, este evident că, în cazul concomitentei de reglementări în art. 11
alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi în art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999,
introdus prin Legea nr. 189/2000, nu poate fi găsită o altă cale de
interpretare raţională a legii decât în sensul aplicării acestor din urmă
dispoziţii, al căror caracter special în raport cu cele ale Legii nr. 554/2004
este vădit.
Ca urmare, nici nu se poate considera că dispoziţiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004,
referitoare la abrogarea dispoziţiilor contrare acestei legi, ar opera şi
abrogarea implicită a prevederilor art. 7 alin. 4 teza I
din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, introdus prin
Legea nr. 189/2000 şi modificat prin articolul unic pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 242/2000, introdus prin Legea de aprobare nr. 367/2001, întrucât norma specială anterioară nu
poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres de o normă generală
ulterioară.
De altfel, este de reţinut că prin art. 65 alin. 3 din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, s-a instituit regula cu caracter imperativ că „evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu
pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea
generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres", ceea ce nu s-a întâmplat în legătură cu textul de lege în discuţie.
Nici dispoziţia explicită de la art. 31 alin. 2 din
Legea nr. 554/2004, de abrogare expresă a Legii contenciosului administrativ
nr. 29/1990, nu poate influenţa modul de interpretare a reglementării cuprinse
în art. 7 alin. 4 teza I din
Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, chiar dacă ea conţine sublinierea că
termenul de 30 de zile în care se poate face contestaţie se socoteşte „de la
data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr.
29/1990", deoarece trimiterea la această lege-cadru vizează doar
competenţa instanţei de contencios administrativ şi procedura în faţa acelei
instanţe.
Norma specială de la art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999,
introdusă prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
nu poate fi considerată abrogată implicit, deoarece prin aceasta s-ar obstacula
realizarea scopului legislativ urmărit de legiuitor, la instituirea ei, de a
supune hotărârile comisiilor constituite, în temeiul alin. 1 din acelaşi
articol, controlului judiciar al instanţei de contencios administrativ într-un
termen cât mai rezonabil cu putinţă.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că hotărârea Comisiei pentru aplicarea
Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, poate fi contestată la instanţa de
contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare,
conform art. 7 alin. 4 teza I din
această ordonanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile
instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945
din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
189/2000, stabilesc:
Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei
Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
189/2000, poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ
competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform textului de lege
mai sus menţionat.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei