Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 31 din 2 iunie 2008

privind aplicarea dispozitiilor art. 483 alin. 3 si art. 485 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala referitoare la caracterul sedintei de judecata in cazul in care inculpatul, minor la data savarsirii faptei, a devenit ulterior major.

ACT EMIS DE:                INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 204 din 31 martie 2009

Dosar nr. 14/2008

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind aplicarea dispozitiilor art. 483 alin. 3 si art. 485 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala referitoare la caracterul sedintei de judecata in cazul in care inculpatul, minor la data savarsirii faptei, a devenit ulterior major.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major, şedinţa de judecată este nepublică.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. 3 şi art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală privind caracterul şedinţei de judecată în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că într-o atare situaţie şedinţa de judecată este publică.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că în cazul inculpatului, minor la data săvârşirii faptei, devenit ulterior major şedinţa de judecată este nepublică, indiferent de data când a intervenit majoratul.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Procedura aplicabilă în cazurile cu infractori minori este reglementată în cap. II din titlul IV al Părţii speciale din Codul de procedură penală.

Este adevărat că prin art. 290 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că „şedinţa de judecată este publică", interzicându-se minorilor sub 16 ani să asiste la o atare şedinţă.

Dar de la acest principiu general legiuitorul, având în vedere situaţia specială a minorului, disponibilitatea sa psihofizică aparte, caracterul şi personalitatea acestuia, aflate într-un continuu proces de formare şi modelare, a instituit pentru minorii infractori o procedură specială.

In acest sens, prin art. 485 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că „şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe", iar la alin. 2 din acelaşi articol se mai prevede că „şedinţa nu este publică", precizându-se, în continuare, că „la desfăşurarea şedinţei pot asista persoanele arătate în articolul precedent, apărătorii părţilor, precum şi alte persoane cu încuviinţarea instanţei".

Din aceste prevederi reiese astfel în mod vădit că nepublicitatea şedinţei este aplicabilă pe tot parcursul judecăţii, inclusiv în ipoteza în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major.

Pe de altă parte, în art. 483 alin. 3 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, se prevede imperativ că „inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori", spre deosebire de reglementarea anterioară, când prin acest text de lege se prevedea că „inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii obişnuite, dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani".

Aşa fiind, în urma modificării aduse dispoziţiilor art. 483 alin. 3 din Codul de procedură penală, legiuitorul a inclus în sfera aplicabilităţii „dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori" totalitatea actelor şi formelor procesuale cu caracter derogatoriu de la procedura de drept comun, inclusiv cele referitoare la judecată.

Prin urmare, rezultă că inculpatului minor la data săvârşirii faptei, care ulterior a devenit major, i se aplică dispoziţiile privind procedura specială cuprinsă în cap. II din titlul IV al Părţii speciale din Codul de procedură penală, inclusiv cele referitoare la faza cercetării judecătoreşti (compunerea completului de judecători anume desemnaţi; judecarea în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când se sustrage de la judecare; citarea la judecarea cauzei, în afară de părţi, a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor minori, precum şi a părinţilor; caracterul nepublic al şedinţei de judecată).

Aşadar, singura condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a fi incidente aceste prevederi o reprezintă minoritatea inculpatului la data săvârşirii faptei, nemaiavând relevanţă vârsta dobândită până la momentele procesuale ale cauzei.

In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 483 alin. 3 raportat la art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în cazurile în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit ulterior major, indiferent de momentul intervenirii majoratului, judecata trebuie să aibă loc în şedinţă nepublică.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 483 alin. 3 raportat la art. 485 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în cazul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a devenit major, indiferent de momentul intervenirii majoratului, judecata va avea loc în şedinţă nepublică.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 31/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 31 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 31/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu