DECIZIE Nr.
303 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul strainilor in Romania, coroborate cu dispozitiile art.
55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) si (5) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 271 din 7 aprilie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art.
55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie
ridicată de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14
februarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în
urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 11
martie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Decizia din 5 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.074/2/2006, Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3)
şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România.
Excepţia a fost ridicată de Lai Hanqin într-o cauză
având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei încheieri de respingere
ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
sunt neconstituţibnale, întrucât, prin coroborarea cu dispoziţiile art. 55 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, impun îndeplinirea, la data
soluţionării cererii de prelungire a dreptului de şedere, a unor condiţii mult
mai restrictive decât cele care era necesar să fie îndeplinite la data
depunerii cererii.
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în
art. 15 alin. (2) care statuează principiul neretroactivităţii legii şi în art.
21 alin. (3) care garantează dreptul la un proces echitabil, precum şi celor
cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul
la un proces echitabil
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal menţionează că
excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, fără a-şi exprima însă opinia cu privire
la constituţionalitatea textului legal supus controlului de
constituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Precizează că
prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 „cuprind soluţii
legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua
reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea
reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data
intrării în vigoare a noii reglementări". Apreciază că acestea constituie
„o măsură menită să asigure stabilitatea raporturilor juridice născute în
aplicarea legii vechi, neputându-se susţine că ar aduce atingere prevederilor
cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţie". Mai arată că, în opinia
sa, prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 „nu sunt de natură să
încalce prevederile constituţionale care statuează principiul liberului acces
la justiţie".
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. II din Legea nr. 56/2007 nu conţin nicio dispoziţie cu
caracter retroactiv şi nici nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen
rezonabil. Arată că textele de lege criticate nu împiedică părţile interesate
de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile
procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-ra'portor,
concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum si ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul xcepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
prevederile art. II alin. (2)
din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007, coroborate cu dispoziţiile art. 55
alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
- Art. II alin. (2) din Legea nr.
56/2007 stabileşte că: „Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data
intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate potrivit prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au
fost modificate şi completate prin prezenta lege."
- Art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum a fost modificat şi
completat prin art. I. pct. 42 din Legea nr. 56/2007 şi prin art. 6 pct. II
subpunctele 22-24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007, are următorul
cuprins: „(1) Străinului intrat în România în scopul desfăşurării de
activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară, în
următoarele condiţii:
a) are avizul Agenţiei Române pentru Investiţii
Străine;
b) deţine legal spaţiul pentru sediul social;
c) este acţionar sau asociat al societăţii
comerciale, cu atribuţii de conducere sau de
administrare;
d) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel
puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat.
(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere
temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii:
a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară
în conformitate cu planul de afaceri;
b) obiectul activităţii desfăşurate este cel
iniţial ori o continuare sau un rezultat al acestuia;
c) deţine legal spaţiul pentru sediul social;
d) este acţionar sau asociat al societăţii
comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare;
e) investiţia este concretizată fie în aport de capital
sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acţionarului, sau 50.000
euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puţin 15 locuri
de muncă, în cazul acţionarului, şi 10, în cazul asociatului. In cazul creării
de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu
normă întreagă de muncă, în condiţiile legii;
f) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel
puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat,
obţinute din activitatea desfăşurată pe teritoriul României.
(3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în
prezentul articol se face cu următoarele documente:
a) planul de afaceri avizat de Agenţia Română
pentru Investiţii Străine;
b) documentele care atestă că activitatea se
desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;
c) certificatul constatator, din care să rezulte
calitatea solicitantului, denumirea, sediul social şi obiectul principal de
activitate al societăţii comerciale, menţiunile efectuate la comunicarea
instanţelor de judecată, durata de funcţionare a societăţii comerciale;
d) înscrierile de menţiuni prevăzute de lege,
corespunzătoare modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al
societăţii comerciale;
e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari, emis de instituţia
competentă, care să cuprindă, conform bilanţului anual, date referitoare la
active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi;
f) adeverinţă eliberată de inspectoratul teritorial
de muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de
muncă înregistrate la această instituţie. [...]
(5) Dreptul de şedere temporară în acest scop se
prelungeşte succesiv pentru perioade de un an, iar în cazul străinilor care fac
dovada că au efectuat investiţii de minimum 500.000 de euro sau că au creat
peste 50 de locuri de muncă cu normă întreagă, dreptul de şedere se prelungeşte
pe perioade de 3 ani."
Autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor
constituţionale ale art. 15 alin. (2) care statuează principiul
neretroa'ctivităţii legii şi ale art. 21 alin. (3), precum şi ale art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, texte privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile art. II
alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din
aceeaşi ordonanţă, conţin norme cu caracter retroactiv, prin aceea că i,noile
condiţii, mai restrictive" cuprinse în actul normativ criticat urmează a
se aplica situaţiilor aflate „în curs de rezolvare", fără a se preciza în
ce faza - administrativă sau judiciară - se află cererea de prelungire a
dreptului de şedere temporară în România. Este posibil, astfel, ca petentul să
nu mai îndeplinească noile cerinţe necesare acordării dreptului solicitat,
chiar dacă la momentul formulării cererii acestea erau îndeplinite, ceea ce
echivalează, în opinia sa, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil „în
însăşi substanţa sa".
Curtea observă, mai întâi, că este nereală afirmaţia
autoarei excepţie, potrivit căreia noile condiţii de prelungire a dreptului de
şedere pe teritoriul României „sunt mult mai restrictive".
Printr-o simplă analiză comparativă a conţinutului
normativ al art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, în
redactarea pe care acesta o avea înainte de modificările şi completările aduse
prin Legea nr. 56/2007 şi cea pe care o are în prezent, ca urmare a acestor
modificări şi completări, se poate observa că noua reglementare nu schimbă cu nimic
cerinţele impuse străinului care solicită prelungirea dreptului de şedere pe
teritoriul României în scopul desfăşurării de activităţi comerciale. Aparentele
diferenţe provin exclusiv din reformulări sau detalieri, care însă în niciun
caz nu „vizează însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii", aşa cum
susţine autoarea excepţiei.
Nici chiar despre dispoziţiile alin. (5) al art. 55,
care a fost nou introdus prin Legea nr. 56/2007, nu se poate reţine că ar
implica vreo restricţie pentru solicitant prin impunerea unei condiţii mai
aspre. Acest din urmă text prevede doar necesitatea prelungirii succesive a
dreptului de şedere temporară, cu frecvenţe diferite în funcţie de valoarea
investiţiei sau de numărul de locuri de muncă create. Astfel, cei care au o investiţie
cu o valoare mai mare sau au creat mai multe locuri de muncă beneficiază de o
perioadă de prelungire mai lungă în timp, după care trebuie să ceară o nouă
prelungire a dreptului de şedere, aşa cum şi cei ale căror investiţii sunt mai
mici, dar se încadrează totuşi în plafonul impus în art. 55 alin. (2) lit. e)
în forma modificată (care este identic cu cel care trebuia atins şi potrivit
vechii reglementări), pot beneficia de prelungirea dreptului de şedere pentru
desfăşurarea de activităţi comerciale, doar că anual trebuie să reînnoiască
cererea de prelungire, aceasta urmând să fie admisă dacă, desigur, solicitantul
îndeplineşte condiţiile cerute.
Aşadar, Curtea constată că aplicarea imediată, prin
efectul art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007, a noii reglementări cuprinse în art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 nu contravine principiului neretroactivităţii legii.
Textul de lege criticat nu dispune pentru trecut, ci numai cu privire la acte
întocmite după intrarea în vigoare a normelor incidente în materie, în deplină
concordanţă cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, nu se poate reţine
nici pretinsa contradicţie cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea
fundamentală şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la dreptul
la un proces echitabil.
De altfel, Curtea a mai examinat, parţial,
constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza de faţă, iar prin
Decizia nr. 945 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 779
din 16 noiembrie 2007, a reţinut că prevederile art. 55 alin. (2) lit. a) şi
alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România sunt constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. II alin. (2)
din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu
dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
excepţie ridicată de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTE,
Acsinte Gaspar
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi