Decizia Nr.30 din 09.07.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în redactarea anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, excepţie ridicată de Asocierea RER Ecologic Service Buzău - S.A. - RER Ecologic Service Bucureşti REBU - S.A., prin liderul asocierii RER Ecologic Service Buzău - S.A. din Buzău, şi de Rosal Grup - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.476/33/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.382D/2017 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a revizuirii motivată de încălcarea principiului priorităţii dreptului european, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a clarificat această problemă, prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016. Cu privire la criticile referitoare la pretinsa nesocotire a principiului separaţiei puterilor în stat, arată că sunt, de asemenea, neîntemeiate, în considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 527/2017 din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.476/33/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, excepţie ridicată de Asocierea RER Ecologic Service Buzău - S.A. - RER Ecologic Service Bucureşti REBU - S.A., prin liderul asocierii RER Ecologic Service Buzău - S.A. din Buzău, şi de Rosal Grup - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea căii de atac a revizuirii introduse cu privire la decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj într-un litigiu referitor la achiziţii publice prin care a fost respinsă plângerea împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate nu sunt accesibile şi previzibile, având o redactare defectuoasă, generatoare de confuzii şi incertitudini, permiţând diferite interpretări. Aceasta deoarece, pe de o parte, textul criticat nu prevede care este termenul în care poate fi formulată revizuirea pentru motivul special prevăzut de acesta şi de când începe să se calculeze acest termen, în condiţiile în care a fost constatată neconstituţionalitatea tezei a doua din norma care reglementa aceste aspecte. Având în vedere că legiuitorul nu a intervenit pentru a pune în acord prevederea neconstituţională în 45 de zile, precum şi faptul că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se completează cu cele din Codul de procedură civilă, în practica judiciară s-au adoptat soluţii diferite în ceea ce priveşte termenul de exercitare a căii extraordinare de atac. Se susţine că prevederile de lege criticate nu sunt clare nici în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, instanţele judecătoreşti fiind nevoite să aplice prin analogie unul sau altul dintre motivele de revizuire prevăzute la art. 509 din Codul de procedură civilă, ceea ce duce în mod evident la adoptarea unor soluţii diferite, de natură să încalce principiul egalităţii în drepturi.6. Se susţine că este nesocotit şi principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât o dispoziţie legală nu îşi poate înceta aplicabilitatea decât prin abrogarea de către legiuitor. Punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor legale constatate ca fiind neconstituţionale este, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, atributul exclusiv al legiuitorului, astfel încât o eventuală interpretare care să realizeze această funcţie specifică puterii legislative nu poate fi realizată de către Curtea Constituţională. Or, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu mai are acelaşi înţeles cu cel avut la momentul intrării în vigoare, astfel că este evident că s-a realizat o modificare/completare a acestui articol, pe care numai legiuitorul o putea face. Se precizează că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, s-a constatat neconstituţionalitatea Legii nr. 299/2011 prin care fuseseră abrogate în totalitate dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. După publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea au reintrat în fondul activ al legislaţiei, modificându-se faţă de forma avută la momentul abrogării acestui articol. Posibilitatea Curţii Constituţionale de a repune în vigoare dispoziţii legale abrogate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, recunoscându-i-se acestei autorităţi un rol legislativ activ. 7. Se mai arată că este important să se stabilească în ce condiţii se poate invoca încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, în situaţia în care revizuentul nu a invocat-o în faza soluţionării dosarului înainte de emiterea unei decizii definitive. Având în vedere specificul căii de atac a revizuirii (de retractare) de a nu se reanaliza fondul cauzei pentru motive ce nu au fost invocate în faţa instanţei a cărei revizuire se solicită, este evident că o eventuală analiză a încălcării dreptului comunitar care nu a fost invocată în faţa acestei instanţe, dar care este invocată pentru prima dată în faţa instanţei de revizuire, ar însemna rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei decizii de reformare, situaţie care este determinată de lipsa de previzibilitate a conţinutului art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Practic, acest nou motiv de revizuire, fără a stabili în mod concret condiţiile de admisibilitate ale acesteia, nu tinde spre retractarea deciziei, ci implică o rejudecare a fondului raportat la motive care nu au fost invocate iniţial, din culpa părţilor. Aşadar, în temeiul principiului securităţii juridice şi al transparenţei/echităţii şi previzibilităţii, este important ca textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 să cuprindă condiţiile/limitele clare de admisibilitate a căii de atac a revizuirii.8. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, subliniind necesitatea existenţei în legislaţia naţională a cazului de revizuire cuprins în textul de lege criticat. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere specifice dreptului administrativ, astfel că judecătorul şi părţile interesate dispun de reperele necesare stabilirii condiţiilor de admisibilitate, astfel că nu poate reţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. În ceea ce priveşte discriminarea invocată învederează că simplele divergenţe de jurisprudenţă nu pot constitui un tratament diferenţiat, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. Consideră că este neîntemeiată şi critica referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cele ale art. 61 din Legea fundamentală. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, în redactarea anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia critică teza întâi a art. 21 alin. (2), care avea, la data ridicării excepţiei, următoarea redactare: „(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată (...)."14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) care instituie principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv principiul legalităţii, în componenta privitoare la calitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. k) care enumeră categoriile de legi şi stabileşte că reglementarea contenciosului administrativ se realizează prin lege organică, art. 146 lit. l) potrivit căruia Curtea Constituţională îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a acesteia şi în art. 147 alin. (1) privind încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, a constatat că este neconstituţională teza a doua a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care, la momentul pronunţării deciziei, avea următorul conţinut: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare." 16. Deşi prin decizia menţionată a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate doar cu privire la teza a doua din art. 21 alin. (2), acesta a fost în întregime abrogat, prin Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, ceea ce a însemnat că s-a eliminat posibilitatea formulării unei cereri de revizuire, în materia contenciosului administrativ, pe motivul încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar. 17. Ca atare, ulterior, prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a sancţionat acest demers, constatând că Legea nr. 299/2011 este neconstituţională, fiind adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului. Astfel, Curtea a reţinut că Senatul, în calitate de Cameră decizională, s-a îndepărtat de sensul prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, deturnând obligaţia legiuitorului de punere de acord a textului neconstituţional cu normele fundamentale şi abătându-se de la intenţia iniţiatorilor, care propuseseră o formulare concordantă cu Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010. Totodată, Curtea a constatat şi încălcarea art. 148 alin. (2) din Constituţie care consacră prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, ca urmare a faptului că prin Legea nr. 299/2011 a fost înlăturat un mijloc procedural care permitea redeschiderea unor procese soluţionate irevocabil, dar în cursul cărora s-a încălcat dreptul Uniunii Europene. 18. Prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, Curtea a clarificat şi efectele constatării neconstituţionalităţii Legii nr. 299/2011, subliniind că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vor continua să producă efecte juridice după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, cu excepţia prevederilor cuprinse în teza a doua a textului, declarate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010. Curtea a observat că, în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a legii de abrogare - Legea nr. 299/2011 -, respectiv 25 decembrie 2011, şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, de constatare a neconstituţionalităţii normei abrogatoare, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost abrogate şi nu au produs efecte juridice, însă, după publicarea deciziei menţionate, acestea au reintrat în fondul activ al legislaţiei.19. Curtea reţine că autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică, mai întâi, lipsa de previzibilitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a faptului că, după constatarea neconstituţionalităţii tezei a doua a art. 21 alin. (2), nu mai sunt precizate condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru motivul încălcării dreptului european, mai exact termenul în care se poate introduce şi momentul de la care acesta începe să curgă. 20. Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, având în vedere că, în exercitarea rolului său constituţional de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit cu forţă obligatorie, prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017, că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii. 21. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a observat (paragraful 86) că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma specială, se completează cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează termenul general de revizuire de o lună. Această statuare s-a bazat pe faptul că, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte" (paragraful 89). Totodată, Înalta Curte a observat că, în condiţiile noului Cod de procedură civilă, problema legată de comunicarea hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii nu se mai pune, datorită prevederilor art. 427 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă", astfel că termenul de revizuire va curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii (paragrafele 105 şi 106).22. Pentru evidenţierea pretinsei lipse de precizie şi claritate a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se arată, de asemenea, că, având în vedere specificul căii de atac a revizuirii, ca o cale de atac de retractare, prin care nu se reanalizează fondul cauzei pentru motive ce nu au fost invocate în faţa instanţei a cărei revizuire se solicită, o eventuală analiză a încălcării dreptului european care nu a fost invocată în faţa acestei instanţe şi care este invocată pentru prima dată în faţa instanţei de revizuire ar însemna rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei decizii de reformare. Curtea observă că problematica admisibilităţii revizuirii din perspectiva momentului în care a fost invocată încălcarea dreptului european în cronologia procesului a fost clarificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, mai sus amintită. Astfel, instanţa supremă a statuat (paragraful 78) că nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Altminteri, ar fi inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât caracterul extraordinar al căii de atac se opune unui asemenea demers. 23. În consecinţă, instanţa supremă a clarificat modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, statuând că cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau neinvocării în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere (paragraful 81). Astfel, Înalta Curte a arătat că este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă, judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie (paragraful 83 din decizia menţionată).24. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică, totodată, faptul că textul de lege criticat a fost modificat printr-o decizie interpretativă a Curţii Constituţionale, iar nu de către Parlament, potrivit competenţei legislative unice a acestuia, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, referitoare la efectele deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii. În acelaşi timp, au rămas nereglementate condiţiile de admisibilitate ale revizuirii. Faţă de această critică, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că poate utiliza tehnica deciziilor de admitere cu rezervă de interpretare pentru a corecta viciile de neconstituţionalitate, reuşind astfel, în acelaşi timp, să evite perturbarea securităţii juridice care ar putea să apară, în unele cazuri, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii pure şi simple a unui text de lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 216 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 decembrie 2013, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din data de 30 iunie 2017).25. În ceea ce priveşte încălcarea art. 147 alin. (1) din Constituţie prin revigorarea unui text de lege abrogat, ca urmare a constării neconstituţionalităţii legii abrogatorii, această problematică a mai format obiectul analizei Curţii Constituţionale, care a statuat că efectul specific al deciziilor Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale de abrogare dă expresie şi eficienţă - în situaţia particulară a constatării neconstituţionalităţii actului abrogator şi a lipsei intervenţiei Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - normelor constituţionale cuprinse în art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în art. 147 alin. (4) care statuează că deciziile Curţii sunt general obligatorii. Instanţa de contencios constituţional a reţinut, aşadar, că în astfel de cazuri nu intervine o abrogare a unui act de abrogare anterior, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000 - dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare (Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, mai sus citată). Curtea a arătat, totodată, că pierderea legitimităţii constituţionale este o sancţiune diferită şi mult mai gravă decât abrogarea unui text normativ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din data de 1 noiembrie 2013).26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asocierea RER Ecologic Service Buzău - S.A. - RER Ecologic Service Bucureşti REBU - S.A., prin liderul asocierii RER Ecologic Service Buzău - S.A. din Buzău, şi de Rosal Grup - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.476/33/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu