DECIZIE   Nr. 3 din  2 februarie 1993

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 95 din 17 mai 1993

    Presedinte                 - Antonie Iorgovan
    Judecator                  - Mihai Constantinescu
    Judecator                  - Viorel Mihai Ciobanu
    Magistrat-asistent         - Florentina Geangu

    Convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, completul de judecata, avand in vedere actele si lucrarile dosarului, deliberand, constata:
    Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, avand pe rol solutionarea cauzei civile dintre reclamantul Marcu Vasile si paratii Societatea Comerciala "Foisor" - S.A. si Regia Autonoma "Imobiliara" referitoare la revendicarea de catre reclamant a imobilului situat in Bucuresti, str. Orzari nr. 67, etaj 1, sector 2, a invocat, din oficiu, in temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate a Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile.
    Exceptia a fost pusa in discutia partilor, iar prin incheierea din 12 noiembrie 1992 instanta a sesizat Curtea Constitutionala pentru a hotari asupra exceptiei ridicate, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, suspendand, totodata, potrivit art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, judecarea cauzei pe perioada solutionarii exceptiei.
    Partile, asa cum rezulta din incheierea din 12 noiembrie 1992, au fost de acord cu sesizarea Curtii Constitutionale pentru a hotari asupra exceptiei invocate, solicitand suspendarea cauzei pana la solutionarea acesteia.

              CURTEA CONSTITUTIONALA
luand act de exceptia de neconstitutionalitate a Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, invocata, din oficiu, de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, in cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. 6129/1992 al acestei instante, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta sa  solutioneze exceptia, desi instanta de judecata a apreciat ca Decretul nr. 92/1950 ar fi neconstitutional, deoarece in cauza de fata nu se pune problema aplicarii unei legi anterioare Constitutiei la raporturi juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, ci la constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor nationalizate, ce face obiectul unor raporturi juridice stabilite in anul 1950. Rezulta, in consecinta, ca exceptia cu care a fost sesizata Curtea se refera la efectele aplicarii unei legi anterioare Constitutiei.
    Instanta de judecata a invocat exceptia de neconstitutionalitate pe temeiul, in esenta, al urmatoarelor motive:
    a) Constitutia Romaniei asigura protectia constitutionala a proprietatii private atat sub aspectul garantarii acestui drept, potrivit art. 41 alin. (1), inclusiv a dezmembramintelor sale, cat si sub aspectul ocrotirii dreptului respectiv, regimul general al proprietatii putand fi reglementat numai prin lege organica;
    b) protectia constitutionala a proprietatii private se regaseste in constitutiile anterioare celei din 1991, cum ar fi in art. 8 al Constitutiei din 13 aprilie 1948, chiar daca - asa cum se precizeaza in incheierea de sesizare a Curtii - uneori numai formal;
    c) constitutiile statelor democrate ocrotesc si garanteaza dreptul de proprietate, ca de exemplu Constitutia Statelor Unite ale Americii;
    d) dreptul de proprietate este un drept natural, individual, permanent, transmisibil si inegal, iar reglementarea acestui drept se regaseste in legislatie, cum ar fi prevederile art. 475 si 480 din Codul civil;
    e) nationalizarea nu se intemeiaza pe o cauza de utilitate publica, care justifica, in sensul art. 481 din Codul civil, ca o persoana sa poata fi silita a ceda proprietatea sa, deoarece instanta considera ca nu au existat conditiile cerute de un interes general si ca, prin nationalizare, au fost lezate interesele tertilor, reglementate de institutiile dreptului civil si ale dreptului comercial referitoare la imobilele trecute in proprietatea statului.
    Motivele legate de dispozitiile legale invocate de instanta in sustinerea exceptiei corespund prevederilor constitutionale atat in ce priveste garantarea, cat si ocrotirea dreptului de proprietate privata.
    In conformitate cu regimul constitutional al dreptului de proprietate privata instituit prin Constitutia din 1991, nationalizarea - asa cum s-a statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 4/1992 - este o masura neconstitutionala, singura posibilitate de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri proprietate privata fiind exproprierea in conditiile art. 41 alin. (3) si (5) din Constitutie, precum si confiscarea, in conditiile alin. (8) al aceluiasi articol.
    Suprematia dispozitiilor constitutionale referitoare la regimul juridic al proprietatii private, ca de altfel suprematia legii fundamentale, prevazuta de art. 51 din Constitutie, se aplica, insa, exclusiv legilor si altor reglementari adoptate sub imperiul Constitutiei actuale. Pe baza acestui criteriu, al suprematiei legii fundamentale, nu se poate constata violarea de catre o lege anterioara Constitutiei din 1991 a unor reguli instituite de aceasta, intrucat ele nu existau la data cand acea lege a fost adoptata. Aplicarea criteriului ierarhic al suprematiei Constitutiei fata de o lege anterioara ar insemna sa confere regimului constitutional actual un efect retroactiv, cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, si a art. 150 alin. (1), potrivit caruia legea anterioara contrara Constitutiei este abrogata, ceea ce exclude de plano posibilitatea ca ea sa incalce suprematia unei norme constitutionale.
    Deci, fata de legile anterioare Constitutiei, cum este si Decretul nr. 92/1950, tinand seama de art. 150 alin. (1) din Constitutie, se poate pune numai problema daca acestea sunt sau nu in vigoare, dupa cum sunt conforme sau incalca o prevedere constitutionala.
    Rezulta ca motivele invocate de instanta spre a se constata neconstitutionalitatea Decretului nr. 92/1950 fiind intemeiate exclusiv pe criteriul ierarhic, al suprematiei normei constitutionale, nu pot fi retinute pentru solutionarea exceptiei. In considerarea suprematiei Constitutiei, o lege poate fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia a fost adoptata. Legea, in inteles de act juridic, este supusa regulii "tempus regit actum", adica regimului constitutional din perioada cand a fost adoptata, inclusiv in ce priveste posibilitatea controlului constitutionalitatii sale. Contradictia unei legi anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia fiind un aspect al conflictului legilor in timp are drept consecinta abrogarea ei, totala sau partiala, in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie, potrivit principiului "lex posteriori derogat priori".
    Pentru solutionarea conflictului legilor in timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioara nu poate atinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicata retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie si cerintelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice. Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, in fond, este similar, il poate inlocui cu un alt drept care astfel se naste, cum ar fi in cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioara. Dar, fara retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea in care legea anterioara a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusa regulii "tempus regit actum". De aceea, chiar daca nationalizarea nu este constitutionala potrivit prevederilor Constitutiei din 1991, legiuitorul actual neavand un suport constitutional pentru a adopta o asemenea masura, dreptul subiectiv de proprietate al statului asupra imobilelor nationalizate, intrucat s-a constituit anterior Constitutiei, nu este stins ca efect al intrarii in vigoare a acesteia. Desigur, acest drept - ca, de altfel, orice alt drept de proprietate - se poate exercita, in prezent, numai cu respectarea prevederilor constitutionale referitoare la proprietate. Este un aspect care, insa, nu priveste existenta dreptului, ci regimul sau juridic.
    Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, neconstitutionalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991. Aceasta prevedere, prin ipoteza, este aplicabila exclusiv legilor anterioare Constitutiei, deoarece, fata de legile posterioare, in mod inevitabil, raporturile juridice corespunzatoare nu se pot stabili decat dupa intrarea in vigoare a acesteia. Deci, cu referire la legile anterioare, fata de care art. 150 alin. (1) din Constitutie prevede ca ele sunt abrogate in masura in care vin in conflict cu o dispozitie constitutionala, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit principiului "lex posteriori", limiteaza efectul abrogator la data intrarii in vigoare a Constitutiei. Aceasta regula este insa inaplicabila imobilelor nationalizate prin Decretul nr. 92/1950, deoarece in cazul acestor imobile dreptul subiectiv de proprietate al statului s-a constituit, deci raporturile juridice corespunzatoare s-au stabilit anterior Constitutiei.
    Fata de cele aratate, rezulta ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este in mod vadit contrara principiului neretroactivitatii legii, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, si dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul la proprietate al statului, constituit pe baza Decretului nr. 92/1950, reprezinta o situatie juridica in curs.
    Conflictul rezultat din succesiunea in timp a legilor implica doua aspecte, si anume: dreptul si efectele sale sub imperiul legii anterioare, pe de o parte, respectiv efectele dreptului constituit pe baza legii anterioare in curs de desfasurare sub regimul legii posterioare, pe de alta parte. Prima ipoteza este guvernata exclusiv de legea anterioara, deoarece orice alta solutie implica aplicarea retroactiva a noii legi. In cea de-a doua ipoteza, insa, este necesar sa se deosebeasca constituirea dreptului care, pentru acelasi motiv, al neretroactivitatii legii, nu poate fi decat pe temeiul vechii legi, de efectele sale dupa intrarea in vigoare a noii legi, care pot fi modificate de aceasta. De aceea, dreptului de proprietate al statului, constituit potrivit Decretului nr. 92/1950, ii sunt aplicabile prevederile regimului constitutional actual, chiar daca, atunci cand el s-a constituit, regimul sau juridic era altul. Este consecinta aplicarii imediate a noii legi asupra acestui regim juridic, care are in vedere exclusiv efectele dreptului, chiar si atunci cand il desfiinteaza - incetarea acestor efecte -, nu modalitatea sa de constituire, care este un aspect anterior si prealabil aplicarii in timp a noii legi. In consecinta, din regimul actual de exercitare a dreptului de proprietate al statului nu se poate deduce stingerea acestui drept, cat timp legea pe baza careia el s-a constituit a fost adoptata pe baza altui regim constitutional.
    Prin exceptia de neconstitutionalitate invocata se urmareste repararea, in natura, a daunelor suferite de persoanele ale caror imobile au fost nationalizate. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, repararea daunelor suferite anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991 se reglementeaza prin lege. In acelasi sens, art. 77 din Legea nr. 58/1991 prevede ca reparatiile pentru bunurile preluate de stat in mod abuziv se vor reglementa printr-o lege speciala. Rezulta din aceste prevederi vointa evidenta a legiuitorului ca repararea daunelor pentru bunurile preluate de stat sa se reglementeze prin lege. Deci repararea unor asemenea daune este o problema rezervata legii si nici un organ de jurisdictie nu poate, fara incalcarea acestor prevederi, sa se substituie legiuitorului in solutionarea problemei respective. Daca ar face-o, aceasta ar insemna o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat de catre puterea judecatoreasca, care, in sens larg, cuprinde toate organele de jurisdictie, indiferent de natura lor, in dauna puterii legislative, o incalcare a prevederilor art. 123 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora justitia se infaptuieste in numele legii,  deci prin aplicarea ei, nu prin ignorarea unei dispozitii legale. Exceptia de neconstitutionalitate invocata, avand ca scop repararea, in natura, a daunelor suferite prin efectul nationalizarii, promoveaza o conceptie care incalca in mod vadit principiul separatiei puterilor in stat prin transferarea raspunderii politice pentru modul de solutionare a problemei acestor daune de la Parlament, ca organ reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie, la organele de jurisdictie.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) si art. 150 alin. (1) din Constitutie, art. 13 lit. A) c), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (1) si art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate ridicata, din oficiu, de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, in cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. 6129/1992 al acestei instante.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata la 2 februarie 1993.

                       PRESEDINTE
              conf. univ. dr. Antonie Iorgovan

                           Magistrat asistent,
                           Florentina Geangu