DECIZIE Nr.
287 din 3 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 3 raportat la art. 385 3
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 192 din 27 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 raportat la art. 3853 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Vasile Ştefănuţi în Dosarul nr. 5.393/100/2007 al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal este prezent
autorul excepţiei, asistat de domnul avocat Mircea Stanculescu, din cadrul
Baroului Bucureşti, precum şi partea Vasile Şteţco.
Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, expunând, pe larg, motivele
formulate în faţa instanţei de judecată. Apreciază, în concluzie, că s-ar
impune eliminarea din normele criticate a sintagmei „care au lipsit de la pronunţare", precum şi comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii
judecătoreşti, indiferent dacă inculpatul arestat a fost sau nu prezent la
pronunţarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 16 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.393/100/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 363 alin. 3 raportat la art. 3853 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Vasile Ştefănuţi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate atrag o
inegală aplicare a legii faţă de inculpatul aflat în arest. Prezenţa acestuia
la momentul pronunţării nu ar trebui, în opinia autorului excepţiei, să
scutească instanţa de obligaţia de a-i înmâna acestuia o copie de pe
dispozitivul hotărârii, cu efectul curgerii termenului de recurs de la acest
moment. Astfel, citirea dispozitivului în şedinţă publică nu este suficientă pentru ca inculpatul,
necunoscător, de cele mai multe ori, al rigorilor legii penale, să înţeleagă în
întregime consecinţele pe care le poate avea hotărârea instanţei asupra sa, cu
privire la cuantumul pedepsei, modalitatea de executare, obligarea acestuia la
plata de cheltuieli către părţile din proces faţă de stat etc. Este evident că,
în condiţiile în care inculpatul arestat nu beneficiază de toate drepturile
care să îi confere posibilitatea de a înţelege, în întregime, conţinutul
soluţiei pronunţate faţă de el, precum şi interesul său de a promova o cale de
atac, acestuia i se încalcă dreptul la un proces echitabil. Se invocă şi
Decizia nr. XXIX din 9 octombrie 2006 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţiile Unite, în care s-a statuat asupra importanţei comunicării
dispozitivului hotărârii către inculpatul care lipseşte la judecată şi de la
pronunţare, chiar şi în condiţiile în care acesta a fost reprezentat de un
avocat, şi se conchide în sensul că sintagma „care au lipsit de la
pronunţare", cuprinsă în normele criticate, este neconstituţională.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
arătând că dispoziţiile legale criticate nu împiedică inculpatul arestat să
declare recurs, chiar şi oral, derogarea de la regula comunicării copiei de pe
dispozitiv constituindu-se într-o normă de procedură menită să-l protejeze pe
acesta prin asigurarea judecării recursului într-un termen rezonabil.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de
lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 363 alin. 3 şi art. 3853 din Codul de procedură penală,
având următorul cuprins:
-Art. 363 (Termenul de declarare a apelului) alin. 3: „Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare,
termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la
dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru
inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat,
elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat
într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au
lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe
dispozitiv.";
- Art. 3853 (Termenul de declarare a
recursului):
„Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu
dispune altfel.
Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi
declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător."
Dispoziţiile constituţionale
invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi, ale art. 20, ale art. 21 privind accesul liber la
justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cu raportare la art. 6 şi art. 13
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs
efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa
asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 363 alin. (3) djn Codul de
procedură penală, răspunzând unor critici similare. In acest sens sunt Decizia
nr. 114 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 337 din 21
aprilie 2005, şi Decizia nr. 636 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.137 din 15 decembrie 2005, prin care Curtea, pentru
considerentele acolo reţinute, a respins excepţiile de neconstituţionalitate
invocate. Considerentele de principiu care au fundamentat această jurisprudenţa
sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte art. 3853 din Codul de procedură penală, care
face trimitere la art. 363 din acelaşi cod.
De altfel, şi în prezenta cauză, ca şi în unul dintre
precedentele invocate, se solicită practic modificarea soluţiei legislative
criticate, în sensul ca termenul de recurs să înceapă să curgă de la momentul
comunicării dispozitivului hotărârii, şi nu de la pronunţarea acesteia, în ceea
ce priveşte inculpatul arestat, chiar dacă acesta a fost prezent la pronunţare.
Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de
contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni
art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica
autoritate legiuitoare a ţării", fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului".
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 raportat la art. 3853 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Ştefănuţi în Dosarul nr.
5.393/100/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 3 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta