DECIZIE   Nr. 280 din 31 august 2006

privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 29.A/07.03.2006 si a Deciziei civile nr. 116 A/15.06.2006 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala

ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 841 din 12 octombrie 2006

Având în vedere Referatul nr. SG/4.662 din 31 august 2006 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,

în temeiul art. 1312 alin. (9) teza a 2-a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 29.A/07.03.2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reprezentând forma definitivă şi irevocabilă a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 18 decembrie 2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale pe internet şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 116 A/15.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reprezentând forma definitivă şi irevocabilă a Hotărârii arbitrale nr. 1 din 18 decembrie 2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Rodica Pârvu

ANEXA Nr. 1*)

DOSAR NR. 4390/2/2005 (Nr. Vechi 289/2005)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA a IX-a CIVILĂ ŞI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 29. A

Şedinţa publică de la 07.03.2006

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE    LILIANA- ZOLETA KOROŞI

JUDECĂTOR- SILVIA PANĂ

GREFIER- NOEMI GRAŢIELA STANCIU

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanţii- reclamanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (ANISP) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) împotriva Hotărârii Arbitrale nr.2 din 18.12.2004 pronunţată de Comisia de Arbitrii de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimata-pârâta UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA-ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR.

Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în şedinţa publică din data de 28.02.2006, când părţile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie şi când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 07.03.2006 -data pronunţării prezentei decizii civile.

CURTEA DELIBERÂND:

Constată că prin Hotărârea Arbitrală nr. 2 din data de 18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţată de Comisia Arbitrală de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu privire la medierea Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-a hotărât că:

- pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet, utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă o remuneraţie, pentru utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, în cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată de metodologie, dar nu mai puţin de 3.000 lei  pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opera muzicale (art. 8 al. 1 lit. c).

-    utilizatorii operelor musicale, conform art. 5 alin. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet (art. 8 al. 1 lit. c).

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Hotărârea a fost pronunţată pe baza cererilor de mediere formulate de către asociaţiile utilizatorilor, respectiv A.N.I.S.P. şi A.R.O.N.S.A.

Examinând în fond obiectul medierii, Comisia Arbitrală a reţinut şi s-a pronunţat asupra următoarelor aspecte rămase în divergenţă:

1.           Luând în considerare limitele procentuale prevăzute de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 131 alin. 2, precum şi procentele practicate pe plan european, s-a stabilit, ca remuneraţie lunară pentru utilizarea operei muzicale, cu cuantum cuvenit autorilor de 10%, aplicat la baza de calcul menţionată la punctul 3 din Hotărâre, dar nu mai puţin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale, efectuată cu titlu oneros.

La punctul 3 al Hotărârii, se arată că baza de calcul este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obţinute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 al. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin stabilirea acestei modalităţi de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul.

2.           Termenul de comunicare a raportului informativ a fost stabilit până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, urând să cuprindă: numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; încasările indirecte obţinute de utilizator din comunicarea publică cu titlu gratuit a operelor muzicale pe Internet; operele muzicale utilizate în scop ambiental.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT  (A.R.O.N.S.A.), solicitând schimbarea în parte a Hotărârii, în sensul:

1.      eliminării remuneraţiei fixe în cuantum de 3000 lei prevăzută de art. 5 al. 1 lit. b din Metodologie.

2.      reducerea procentului de 10% prevăzut de art. 5 lit. b din Metodologie.

3.      eliminarea lit. c a art. 8 al. 1 din Metodologie. In motivarea apelului, apelantele invocă următoarele:

1. Trimiterile la practica europeană , folosite de către intimată şi preluate în motivarea hotărârii, nu se justifică, deoarece, pe de o parte, practica europeana în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul naţional trebuie să fie aplicată legea română. Trimiterile la practica europeană nu se justifică nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România şi aceste ţări şi faptul că aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, întrucât astfel vor creşte în mod necesar tarifele percepute de către furnizori, serviciul devenind greu accesibil, cu consecinţa diminuării veniturilor autorilor.

2.   Stabilirea atât a unei remuneraţii forfetare cât şi a uneia procentuale, pentru aceeaşi utilizare a operei muzicale, respectiv „10% dar nu mai puţin de 3000 lei", reprezintă o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996, modificată şi completată, care se referă la „tarife forfetare sau procentuale".

3.   Legiuitorul a stabilit că remuneraţiile pentru drepturile de autor se determină prin aplicarea unui procent între 1% şi 10%, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul protejat, plafonul minimal fiind determinat pe baza unor calcule economice, ştiinţifice, aplicându-se principiul proporţionalităţii, considerând că în stabilirea remuneraţiilor datorate autorilor nu se poate lucra doar cu procente unice, maximale.

Apelantele exemplifică cu Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental, potrivit căreia, o unitate hotelieră cu capacitate mare datorează lunar o remuneraţie forfetară de 600.000 lei; dacă s-ar difuza opere muzicale timp de 10 ore pe zi, cca. 6000 de opere muzicale, retribuţia aferentă utilizării unei opere ar fi de 100 lei.

Se argumentează în sensul că, deşi nivelul remuneraţiei nu se ridică la limita superioară, autorii străini nu şi-au retras repertoriul de la utilizare pe motiv că nu primesc din România aceeaşi remuneraţie ca în alt stat.

Stabilirea procentului remuneraţiei trebuie să ţină seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economică a pieţei şi al utilizatorului, care trebuie să şi poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă.

Pretenţia intimatei de a stabili nivelul remuneraţiei al maximului prevăzut de lege nu este justificată din punct de vedere economic, fiind de 30 de ori mai mare decât cea mai scumpă remuneraţie percepută pentru muzica ambientală.

Se argumentează în sensul că este greu de crezut că se vor găsi utilizatori care să plătească 30.000 lei pentru o melodie ascultată în reţeaua Internet, în condiţiile în care un CD, care cca. 10 melodii, se comercializează cu sume cuprinse între 80.000 şi 110.000 lei. Nu ar fi echitabil ca pentru muzica ascultată prin reţeaua Internet să se perceapă o remuneraţie de 30 de ori mai mare decât pentru muzica utilizată în scop ambiental.

4.   In ceea ce priveşte eliminarea literei c a art. 8 al. 1, aceasta este justificată de necorelarea prevederilor art. 5 al. 1 lit. a cu art. 6 al. 1 şi art. 8 al. 1 lit. c. Deoarece plata remuneraţiei este anuală şi se achită anticipat, nu se mai justifică depunerea lunară a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata.

Prin întâmpinare scrisă, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând faptul ca societăţile comerciale reprezentate de către apelante au ignorat dispoziţiile legii, utilizând şi comercializând public, pe Internet, opere muzicale, fără ca acest drept să îi fi fost recunoscut de către titularii drepturilor de autor şi fără a plăti remuneraţiile cuvenite.

Negocierile în vederea stabilirii unor metodologii au fost demarate în 2004; pe toata perioada derulării negocierilor, societăţile membre ale apelantelor au continuat să utilizeze operele muzicale fără autorizaţie. In plus au fost invocate diverse motive şi aspecte de natură a conduce la prelungirea negocierilor. Intimata reprezintă şi interesele autorilor străini, fapt adus la cunoştinţa apelantelor. Cu toate că autorii străini au negociat în celelalte state europene remuneraţii de peste 10%, apelantele au făcut tot posibilul să plătească o remuneraţie de 4 %.

Intimata apreciază ca toate criticile referitoare la stabilirea remuneraţiei forfetare reflectă doar dorinţa utilizatorilor de a comercializa opere muzicale cu un profit cât mai mare, în detrimentul titularilor drepturilor de autor. Apelantele ignoră cu bună ştiinţă faptul că elementul esenţial al activităţii de comercializare a operelor muzicale, de comunicare publică pe Internet, este tocmai muzica. Prin urmare, valoarea comunicării ce o realizează este dată de valoarea operei muzicale.

Ideea pe care apelantele încearcă să o acrediteze, aceea potrivit căreia titularii drepturilor de autor ar trebui să accepte orice remuneraţie ar fi propusă utilizatorilor, indiferent de condiţiile de utilizare şi de importanţa operelor muzicale, pe motiv că altfel ar constitui o ingerinţă brutală a acestora în activitatea utilizatorilor. O astfel de apreciere este lipsita de temei legal şi reprezintă o încălcare a dreptului privat recunoscut şi garantat de art. 3 din Legea nr. 8/1996.

Remuneraţia forfetară este una fixă şi invariabilă, astfel că raportarea acesteia la cursul de schimb valutar ar transforma-o într-o remuneraţie procentuală. Remuneraţia forfetară nu poate fi condiţionată ori corelată cu veniturile utilizatorului.

In ceea ce priveşte exemplul din argumentarea apelantelor, referitor la preţul comparativ al CD-urilor, majoritatea acestora din urmă, cu excepţia reducerilor şi a celor de calitate slabă, au preţuri ce depăşesc 400.000 lei.

Hotărârea apelata nu stabileşte pentru aceeaşi situaţie atât o remuneraţie forfetară, cât şi a uneia procentuale. Art. 5 al. 2-3 stabileşte expres situaţiile în care remuneraţia este una forfetară.

Exemplificarea comparativă a remuneraţiei datorate pentru muzica ambientală nu prezintă nici o relevanţă, cât timp în speţă se pune problema comercializării operelor muzicale, în timp ce în prima situaţie este vorba despre crearea unui ambient în spaţiul comercial.

In ceea ce priveşte critica potrivit căreia procentul de 10% nu ţine seama de decalajul dintre veniturile cetăţenilor români şi cele ale cetăţenilor celorlalte state europene, apelantele solicită practic renunţarea titularilor la drepturile lor pentru a asigura o protecţie socială prin suportarea unei părţi din cheltuielile voluptorii ale unor cetăţeni români.

In ceea ce priveşte art. 8 al. 1 lit. c, utilizatorii au obligaţia de a raporta întocmai organismului de gestiune colectivă atât informaţiile necesare determinării remuneraţiei datorate, cât şi informaţiile necesare repartizării corecte către titularii drepturilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reţine caracterul nefondat al apelului.

1. Prin stabilirea unei remuneraţii lunare de 10%, dar nu mai puţin de 3000 lei, pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale, Hotărârea apelată respectă întocmai prevederile art. 1311 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 284/2005, interpretate gramatical, dar şi teleologic.

Se impune precizarea faptului că vor fi avute în vedere prevederile textului legal menţionat în conţinutul în vigoare la momentul pronunţării hotărârii apelate, avute în vedere la pronunţarea acesteia, în virtutea regulii tempus regit actum (conţinutul actual al textului legal, în urma modificărilor aduse prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 123/2005, nu mai stabileşte limite pentru tarifele supuse negocierii în vederea calculării remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor).

Simpla interpretare gramaticală a textului legal, din perspectiva valorii conjuncţiei „sau" („tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10%"), denotă caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, unul excluzându-l pe celălalt, cu posibilitatea stabilirii unuia singur ori chiar stabilirea alternativă a ambelor, pentru acelaşi tip de remuneraţie.

Numai dacă textul legal ar fi conţinut locuţiunea conjuncţională „fie...fie" („ori tarife forfetare, ori procentuale între 1% şi 10%"), sau „ori... ori" („ori tarife forfetare ori tarife procentuale între 1% şi 10%"), stabilirea celor două tipuri de tarife alternativ, pentru determinarea aceleiaşi remuneraţii, ar fi fost exclusă.

In interpretarea teleologică a aceluiaşi text legal, stabilirea alternativă a ambelor tipuri de tarife pentru determinarea remuneraţiei este posibilă, dacă se urmăreşte garantarea unui minim sau a unui maxim al remuneraţiei, între limitele legale (1% şi 10%).

In speţă, prin stabilirea ambelor tarife, alternativ, s-a urmărit garantarea unui minim al remuneraţiei, raportat la veniturile obţinute de către utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, cu consecinţa aplicării tarifului forfetar ori de câte ori, prin aplicarea tarifului procentual la baza de calcul (determinată potrivit art. 5 al. 2 din Metodologie, respectiv „totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obţinute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 al. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare"), s-ar ajunge la o remuneraţie ce ar implica un cost sub 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale (este avută în vedere partea din costul fiecărei descărcări sau ascultări ce se constituie ca parte a remuneraţiei cuvenite titularului dreptului de autor).

Prin urmare, hotărârea păstrează caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, stabilit de prevederile art. 131 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 284/2005, nefiind stabilită perceperea concomitentă atât a tarifului procentual de 10%, cât şi a celui forfetar de 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.

2. In ceea ce priveşte critica referitoare la trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată şi preluate în motivarea hotărârii, apelantele nu au arătat în ce constă încălcarea legislaţiei naţionale prin stabilirea tarifului procentual alternativ de 10% (maximul legal, prevăzut de art. 131 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată prin Legea nr. 284/2005), raportat la practicile europene în materie.

Apelantele se află într-o evidentă eroare cu privire la consecinţele în plan juridic ale unei astfel de referiri. Evident, în sistemul nostru de drept, nici jurisprudenţa naţională, şi cu atât mai puţin cea străină ori simplele practici în materie, nu constituie izvor de drept.

Referirea din hotărâre priveşte practicile europene în materia stabilirii cuantumului remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, sub aspectul tendinţei de a stabili un maxim procentual ridicat, raportat la veniturile utilizatorilor.

Or, în procedura de negociere şi arbitrală în materie nu exclude considerarea ca punct de reper a practicilor europene, cât timp rezultatul luării în considerare a acestora este în deplină concordanţă cu legea internă.

Reţinând un cuantum procentual de peste 10% în stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale în practicile europene ale organismelor de gestiune colectivă, hotărârea justifică stabilirea procentului în cuantumul maximului legal (10%). Doar dacă luând ca punct de reper practicile europene în materia stabilirii remuneraţiei, hotărârea ar fi stabilit un procent peste maximul legal, s-ar fi pus problema încălcării prevederilor legale.

3. In ceea ce priveşte nejustificarea din punct de vedere economic, a stabilirii procentului maxim legal de 10%, pe considerentul decalajului dintre România şi statele europene ale căror practici au fost avute în vedere şi al faptului că aplicarea acestui criteriu poate avea consecinţe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, apelantele ignoră în mod nejustificat prevederile legii speciale, care nu instituie drept criteriu pentru stabilirea remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale protejarea intereselor utilizatorilor acestora şi implicit a consumatorilor, sub aspectul preţului pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului.

Scopul prevederilor art. 1311 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 284/2005, este acela de a proteja şi de a garanta drepturile de autor asupra operelor muzicale, iar nu acela de a-i proteja pe utilizatorii acestor opere, respectiv pe consumatori.

In ceea ce priveşte susţinerea apelantelor în sensul că stabilirea procentului remuneraţiei trebuie să ţină seama nu numai de echitabila indemnizaţie a autorului, ci şi de gradul de suportabilitate economică a pieţei şi a utilizatorului, către trebuie să şi poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă, apelantele nu precizează temeiul legal al unui astfel de criteriu.

Un astfel de criteriu pare a nu fi reglementat de legea specială privind protecţia drepturilor de autor, dat fiind conflictul aparent cu interesul utilizatorilor. Prin stabilirea limitelor legale ale cuantumului remuneraţiei prin Legea nr. 284/2005, are în vedere inclusiv acest aspect, cât timp stabileşte o limită maximă a tarifului, raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul.

Prin stabilirea acestei limite maxime, legiuitorul a apreciat implicit şi limita superioară a gradului de suportabilitate a remuneraţiei de către utilizatori. Prin urmare, nu se poate susţine că prin stabilirea tarifului procentual alternativ la nivelul limitei legale maxime, hotărârea apelată nu ar fi avut în vedere gradul de suportabilitate de către utilizator a remuneraţiei, cât timp acest criteriu este unul legal şi intrinsec limitei maxime legale a tarifului alternativ.

In ceea ce priveşte gradul de suportabilitate de către piaţă a remuneraţiei, determinarea costului final al ascultării sau descărcării unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului este lăsat la latitudinea utilizatorului, care ia în calcul şi partea din acest cost, care, ulterior, va constitui element al remuneraţiei datorate titularului dreptului de autor asupra operei muzicale respective.

Apelantele nu au invocat şi nici nu au dovedit în ce ar consta consecinţele negative deosebite şi nici sub ce aspect s-ar produce acestea, prin aplicarea unui procent de 10%, apelul împotriva hotărârii arbitrale având caracter devolutiv, iar mijloacele de probă se aflau la latitudinea apelantelor, cărora le incumba sarcina probei în temeiul art. 1169 Cod Civil şi art. 129 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă.

Astfel de susţineri sunt susceptibile de dovadă prin studii de marketing (cât timp privesc situaţii de fapt viitoare, în sensul plăţii în viitor a remuneraţiei astfel calculate, apelantele neinvocând faptul ca deja au plătit remuneraţia astfel calculată, pentru a se raporta la o situaţie actuală, pe bază de înscrisuri aflate în posesia şi sub autoritatea sa), neefectuate şi nedepuse de către apelante în dovedirea criticilor formulate.

Chiar dacă aplicarea unui procent de 10% asigură (cu excluderea oricăror alţi factori) ar duce la diminuarea drastică nu numai a veniturilor utilizatorilor, ci implicit şi a remuneraţiei susceptibilă a fi distribuită titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, în lipsa unor elemente de probatoriu pertinent sub acest aspect, diminuarea procentului nu se justifică.

Pe de altă parte, chiar şi în această ipoteză, prevalează principiul protecţiei drepturilor de autor (ce se desprinde din interpretarea sistematica şi teleologică a prevederilor Legii nr. 8/1996), ce nu exclude diminuarea cuantumului remuneraţiei cuvenite, determinată de jocul concurenţial de piaţă, al cererii şi ofertei.

Prin urmare, nu se poate stabili un raport de proporţionalitate indirectă între stabilirea unui procent maxim de 10% şi eventuala diminuare a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor.

Şi argumentul bazat pe exemplul comparativ privind CD-urile trebuia susţinut de un studiu de piaţă privind preţul unui CD, în funcţie de diverse criterii, cu consecinţa stabilirii unui preţ mediu, dar şi de un sondaj de piaţă cu privire la existenţa aceluiaşi segment de public vizat de ambele mijloace de comercializare a operelor muzicale, pentru a întemeia susţinerea potrivit căreia procentul de 10% este unul nejustificat, ce ar duce singur (cu excluderea oricăror factori) la diminuarea veniturilor utilizatorilor şi implicit, a remuneraţiei cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, dată fiind opţiune aceloraşi consumatori pentru varianta mai ieftină. Date fiind însă, mijloacele şi reţelele totalmente diferite de comercializare a operelor muzicale (imprimate pe CD-uri vândute în magazine, respective prin descărcare sau ascultare a operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului), segmentele de public vizate sunt diferite.

Şi aceste mijloace de probă se aflau la îndemâna apelantelor.

Principiul rolului activ, consacrat de prevederile art. 129 al. 4-5 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 292 al. 1 Cod procedură civilă, este limitat de principiul disponibilităţii raportat la obligaţia procesuală a părţii ce formulează pretenţia înaintea judecăţii de a o dovedi.

Principiul rolului activ nu exonerează apelantele de obligaţia procesuală de a propune probele necesare dovedirii susţinerilor din motivele de apel.

Principiul rolului activ devine aplicabil în momentul în care sunt necesare lămuriri suplimentare ale aspectelor deja probate de către părţi în îndeplinirea sarcinii de a-şi proba susţinerile.

Argumentul exemplului comparativ cu remuneraţia stabilită pentru muzica ambientală este de asemenea, lipsit de orice relevanţă sub aspectul susţinerii necesităţii diminuării procentului de 10% stabilit în speţă, cel puţin pentru faptul că este vorba despre două situaţii totalmente diferite, ce implică şi costuri diferite. Dacă în prima situaţie se pune doar problema folosirii operei muzicale pentru crearea unui mediu ambiental într-un spaţiu comercial, aşa cum susţine în mod temeinic intimata, în speţă se pune problema comercializării operelor muzicale difuzate on-line, aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului, prin ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost.

4. In ceea ce priveşte critica referitoare la eliminarea literei c a art. 8 al. 1, datorită necorelarii cu prevederile art. 5 al. 1 lit. 1 şi art. 6 al. 1, în sensul nejustificării depunerii lunare a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata, deoarece plata remuneraţiei este anuală şi se achită anticipat, apelantele ignoră în mod nejustificat conţinutul textelor invocate.

Astfel, potrivit art. 8 din Metodologie, „utilizatorii operelor muzicale, conform art. 5 al. 1 lit. b, sunt obligaţi ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând:

a) numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost;

b) încasările obţinute de utilizator din comunicarea publică a operelor muzicale pe Internet;

c) operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet".

Textul se referă aşadar, la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. b, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, iar nu la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. a, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa pagini de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de către public cu titlu gratuit sau utilizate ca muzică ambientală, aşa cum susţin nejustificat apelantele, nefiind vorba despre nici o necorelare.

Prevederile art. 5 al. 1 lit. a sunt pe deplin corelate cu cele din art. 6 al. 1, nefiind necesară o corelare a acestora cu art. 8 lit. c, care nu priveşte tipul de utilizare reglementat de art. 5 al. 1 lit. a raportat la art. 6 al. 1.

Obligaţia utilizatorilor de opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, ca până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând şi operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet, este menită a asigura verificarea delimitării făcută de către utilizator între modalităţile de utilizare a operelor muzicale aflate în repertoriul organismului de gestiune colectivă.

Faţă de cele reţinute, Curtea, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

In temeiul art. 274 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, Curtea va obliga apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A., apelantele fiind în culpă procesuală.

Prezenta va fi comunicată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantele ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.), cu sediul în Bucureşti, bd. Naţiunilor Unite, nr. 1, bl 108A, et. 1, sector 5, şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.RO.N.S.A.), cu sediul în Bucureşti, str. Gh. Lazăr, nr. 2, sector 1, împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 2 din data de 18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţată de Comisia de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA- ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.), ci sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, ca nefondat.

Obligă apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A.

Definitivă şi irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2006.

Preşedinte,                                                                     Judecător,

Liliana- Zoleta Koroşi                                                  Silvia Pană

Grefier,

Noemi Graţiela Stanciu

Red.L.Y.K./2 ex./07.04.2006

ANEXA Nr. 2*)

DOSAR NR. 4389/2/2005

Nr. vechi 288/2005

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA a IX-a CIVILĂ ŞI

PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.116 A

Şedinţa publică de la 15.06.2006

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE - CARMEN-GEORGETA NEGRILĂ

JUDECĂTOR- ANDREIA LIANA CONSTANDA

GREFIER- DANIELA ŞTEFAN

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT împotriva Hotărârii Arbitrale nr.l pronunţată de Comisia de Arbitrii de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA-ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 01.06.2006, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta şi întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 08.06.2006 şi 15.06.2006 când în aceeaşi compunere a dat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin Hotărârea Arbitrală nr. 1/18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunţată de Comisia Arbitrală de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor având ca obiect medierea în vederea elaborării unei Metodologii unitare privind utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel şi drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-au hotărât în esenţă, conform art. 5 din Hotărâre, cele ce urmează:

-pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoane mobile, utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă o remuneraţie lunară;

*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

-pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile, utilizatorii vor plăti un cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată prin prezenta metodologie, dar nu mai puţin de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel;

-baza de calcul a remuneraţiei pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obţinute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

-pentru tonurile de apel comunicate public cu titlu gratuit, utilizatorii vor plăti o remuneraţie de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel;

-utilizatorii care stochează şi oferă spre ascultare tonuri de apel pentru telefoane mobile cu posibilitatea de a fi descărcate de pe un mediu de stocare cu acces public şi ascultare gratuită în scop promoţional, vor achita o remuneraţie lunară de 6.000.000 lei ( ROL).

Procedura de mediere a fost iniţiată pe baza cererii formulate UCMR-ADA la 17.09.2004 în conformitate cu art. 1312 alin. 3 din Legea 8/1996, modificată şi completată prin Legea 285/2004 (fila 38 dosar).

Prin Hotărârea nr. 1/18.12.2004 Comisia Arbitrală s-a pronunţat asupra următoarelor aspecte rămase în divergenţă.

1.        Intrucât cuprinsul metodologiei îl formează activitatea de comunicare publică precum şi aceea de reproducere a operei muzicale, se va folosi în tot cuprinsul metodologiei termenul „utilizare", ce include ambele noţiuni.

2.        Având în vedere că Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare acordă protecţie operei muzicale, fără să facă distincţie între utilizarea ei - integrală sau parţială ( art. 1 alin. 2, art. 13, art. 33 din Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare), se exclude din cuprinsul prezentei metodologii termenul de „fragmente din opere muzicale".

3.        Ţinând seama de principiul libertăţii contractuale, al nediscriminării între diferitele categorii de utilizatori, durata autorizării se fixează la 3 ani, cu posibilitatea părţilor contractante, la cererea expresă a utilizatorului, de a stabili un termen mai scurt.

4.        Privitor la baza de calcul, aceasta este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obţinute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu art. 1311 alin. 4 din Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

5.        Luând în considerare limitele procentuale prevăzute de Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 131 alin. 2 precum şi procentele practicate pe plan european se stabileşte ca remuneraţie lunară pentru utilizarea operelor muzicale, un cuantum cuvenit autorilor de 10% aplicat la baza de calcul menţionat anterior, dar nu mai puţin de 3000 lei, pentru fiecare descărcare de ton de apel, efectuată cu titlu oneros. Prin stabilirea acestei modalităţi de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul.

In ce priveşte tonurile de apel comunicate cu titlu gratuit, fiecare utilizator va plăti o remuneraţie fixă de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel.

Utilizatorii care stochează şi oferă spre ascultare tonuri de apel cu posibilitatea de a fi ascultate de pe un mediu de stocare cu acces public şi ascultare gratuită în scop promoţional, vor achita o remuneraţie fixă lunară de 6.000.000 lei ( ROL).

Această soluţie s-a apreciat că are drept consecinţă eliminarea oricăror referiri la "durata standard a tonurilor de apel" .

6.        Referitor la nivelul penalităţilor datorate în caz de întârziere la plată se stabileşte un procent de 0,10% pe zi de întârziere, în considerarea dublului caracter reparator şi sancţionator al acestora.

7.        Nu se impune fixarea unui termen de păstrare a documentelor şi informaţiilor transmise lunar organului de gestiune colectivă, întrucât regimul de păstrare a documentelor şi actelor este diferit de la caz la caz, iar termenele sunt stabilite prin legi speciale.

De altfel, comunicările lunare către organismul de gestiune colectivă nu sunt limitate de lege doar la rapoartele lunare şi statisticile de trafic ci şi la alte informaţii şi documente ( art. 130 alin. 1 lit. h din Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare).

8.        Intrucât legea stabileşte explicit modalitatea de calcul a prejudiciilor datorate pentru utilizările neautorizate ( art. 139 alin. 2 din lege) aceasta nu poate face obiectul prezentei metodologii.

9.        In ceea ce priveşte contractul standard, ca anexă la prezenta metodologie, el nu face obiectul acesteia, deoarece, potrivit art. 130 alin. 1 lit. b din Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, metodologia trebuie să cuprindă numai drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi.

10.       Instituirea în sarcina O.R.D.A. a obligaţiei de a întocmi şi  ţine un registru naţional al utilizatorilor de opere muzicale, folosite la realizarea de  tonuri de apel, contravine art. 137 alin. 2 şi 3 din Legea 8/1996, cu modificările   şi completările ulterioare.

11.      Intrarea în vigoare a metodologiei de faţă este prevăzută de art. 1312 alin. 8 şi 9 din Legea 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 101 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cu modificările şi completările ulterioare.

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ a INTERNET SERVICES PROVIDER- ilor (ANISP) şi ASOCIAŢIA ROMANĂ a OPERATORILOR NAŢIONALI de SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul:

1.   eliminării remuneraţiei fixe în cuantum de 3000 lei prevăzută de art. 5 alin. 2 din Metodologie.

2.   reducerii procentului de 10% prevăzut de art. 5 alin. 2 din Metodologie.

3.   înlocuirii    sintagmei    „efectuează    comunicarea    publică"    cu    vocabula "utilizează", din definiţia formulată la art. 2 alin. 2 din Metodologie.

4.   eliminării art. 5 alin. 4 din Metodologie.

5.   înlocuirii prevederii conţinute de art. 8 lit. c din Metodologie cu obligarea utilizatorului de a preciza în raportarea lunară doar dacă a permis sau efectuat cu titlu gratuit ascultarea sau descărcarea de tonuri de apel.

1.   In dezvoltarea motivelor de apel apelantele au arătat că prin stabilirea modalităţii de calcul conform art. 5 din Metodologie, Comisia arbitrală a arătat că se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale, precum şi posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul la care se aplică procentul de 10%.

Trimiterile la practica europeană din cuprinsul Hotărârii nu se justifică, deoarece practica europeană în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul naţional este aplicabilă exclusiv legea română.

Stabilirea atât a unei remuneraţii fixe forfetare cât şi a uneia procentuale reprezintă nu doar o ingerinţă brutală în activitatea comercială a utilizatorului, căruia i se impune astfel o anumită politică de preţ, dar poate constitui în acelaşi timp şi o premisă periculoasă a transformării raportului juridic civil specific materiei drepturilor de proprietate intelectuală, într-un raport juridic de drept comercial, situaţie în care apelantele susţin că ar fi nevoite să facă aplicarea prevederilor legale ce sancţionează practicile anticoncurenţiale art. 6 alin. 1 lit. a din Legea concurenţei 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Din punct de vedere al legii, stabilirea atât a unei remuneraţii fixe forfetare cât şi a uneia procentuale pentru una şi aceeaşi utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puţin de 3000 lei" reprezintă o încălcare a Legii 8/1996, respectiv a dispoziţiei art. 1311   alin. 2.

2.   A doua critică din apel vizează procentul acordat autorilor pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoane mobile, iar Legea 8/1996, republicată prevede în art. 1311 alin. 2 că "organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori tarife forfetare sau procentuale între 1% şi 10 % pentru drepturile de autor".

Apelantele susţin că este evident că legiuitorul a stabilit că remuneraţiile pentru drepturile de autor se determină prin aplicarea unui procent de între 1% şi 10% raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul protejat, plafonul nominal fiind determinat pe baza unor calcule economice, ştiinţifice, aplicându-se principiul proporţionalităţii şi considerând că în stabilirea remuneraţiilor datorate autorilor nu se por folosi doar procente unice maximale.

Pe de altă parte, sunt netemeinice argumentele invocate de intimată în justificarea pretenţiei reţinute ca atare de completul de arbitri, în sensul că "prin stabilirea acestei modalităţi de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internaţional de opere muzicale".

De asemenea, utilizarea aceluiaşi argument de practică europeană nu se justifică nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România şi ţările Uniunii Europene, aplicarea acestui criteriu de raportare putând avea consecinţe negative deosebite în acest sector de activitate, deoarece prin aplicarea unui procent maximal în calculul remuneraţiei cuvenite autorilor, vor creşte în mod necesar tarifele percepute de utilizatori şi, în consecinţă, serviciul oferit de aceştia (furnizarea de tonuri de apel pentru telefoanele mobile) va deveni greu accesibil, iar veniturile autorilor se vor diminua, în loc să crească.

3.   Hotărârea arbitrală este netemeinică şi în perspectiva celui de al treilea motiv de apel, mai arată apelantele, astfel încât se impune înlocuirea sintagmei "efectuează comunicare publica" cu vocabula "utilizează", în definiţia utilizatoriului formulată la art. 2 lin. 2 din Metodologie.

Conform art. 1 din expunerea de motive a Hotărârii, Comisia Arbitrală a reţinut şi s-a pronunţat cu privire la faptul că în tot cuprinsul Metodologiei se va folosi termenul "utilizare", care include atât noţiunea de "reproducere" cât şi pe aceea de "comunicare publică".

Mai arată reclamantele ca din acest punct de vedere, este evident că prezenţa în dispozitivul Metodologiei a expresiei "efectuează comunicarea publică" nu poate avea drept cauză decât o eroare de redactare a textului Metodologiei.

4.   Eliminarea art. 5 alin. 4 din Metodologie este argumentată de apelante astfel: Pentru tonurile de apel care pot fi ascultate sau descărcate (transmise) cu titlu gratuit, utilizatorul trebuie să plătească organismului de gestiune colectivă o remuneraţie forfetară lunară de 6.000.000 lei (art. 5 alin. 5 din Metodologie), dar totodată va mai trebui să plătească şi o remuneraţie forfetară lunară de 3.000 lei pentru fiecare ton de apel transmis cu titlu gratuit, în baza acestui text - art. 5 alin 4-a cărui eliminare se solicită.

Or cum se poate lesne constata, situaţia reglementată prin art. 5 alin. 4 -"transmiterea cu titlu gratuit a unui ton de apel" este în totalitate acoperită de prevederile art. 5 alin. 5 care stabilesc plata unei remuneraţii forfetare lunare pentru utilizatorii care "oferă spre ascultare tonuri de apel pentru telefoanele mobile, cu posibilitatea de a fi descărcate".

Păstrarea alin. 4 alături de prevederile alin. 5 în cadrul art. 5 din Metodologie conduce la posibilitatea efectuării de către utilizator a unei duble plăţi a remuneraţiei pentru una şi aceeaşi transmitere (descărcare) a tonului de apel.

5.   Ultima critică din motivele de apel susţine caracterul neîntemeiat al prevederii art. 8 lit. c din Metodologie în sensul obligării utilizatorului de a preciza în raportarea lunară doar dacă a permis sau efectuat cu titlu gratuit ascultare sau descărcare (transmitere) de tonuri de apel.

Apelantele opinează că cerinţa depunerii unei raportări lunare detaliate a tonurilor de apel transmise cu titlu gratuit nu se justifică în situaţia în care utilizatorul plăteşte o remuneraţie forfetară fixă lunară pentru întreaga activitate pe care o desfăşoară în respectivul interval calendaristic şi prin care se permite consumatorului final să asculte sau să descarce (ori chiar să îi transmită acestuia) tonuri de apel cu titlu gratuit.

Din acest punct de vedere o simplă precizare în raportarea lunară din care să rezulte dacă utilizatorul a efectuat sau nu ascultare sau descărcare (transmitere) de tonuri de  apel cu titlu gratuit  este mai mult decât suficientă pentru colectorul unic al remuneraţiei forfetare, deoarece suma colectată nu este funcţie de numărul sau denumirea tonurilor de apel oferite lunar cu titlu gratuit.

Mai mult decât atât, raportarea lunară depusă de către utilizator, nu riscă să devină un document stufos care prin amploare poate genera confuzii sau să conducă la un risc sporit de erori, ori să implice alocarea de resurse umane sau materiale suplimentare pentru utilizator pentru a-l redacta.

Eventualul argument al intimatei conform căruia indicarea titlului operei muzicale şi a autorului este obligatorie pentru repartizarea în mod proporţional către autori a remuneraţiei colectate, nu ar putea fi primit câtă vreme există precedentul pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental, unde nu se prezintă de către utilizator lista cu operele şi autorii difuzaţi şi totuşi, remuneraţiile se împart către autori pe baza unor coeficienţi stabiliţi de către organismul de gestiune colectiva.

Intimata U.C.M.R.- A.D.A. a formulat întâmpinare la motivele apel solicitând respingerea acestuia şi păstrarea în totalitate a Hotărârii Arbitrale ca legale şi temeinice, întâmpinare în cuprinsul căreia a răspuns fiecărei critici a apelantelor.

Apelul formulat este nefondat.

Examinând înscrisurile cauzei din perspectiva motivelor de apel invocate, Curtea apreciază Hotărârea Arbitrală criticată drept legală şi temeinică.

1. Prin art. 5 alin. 2 din Metodologie, Comisia Arbitrală a hotărât: "pentru utilizarea operelor musicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile utilizatorii vor plăti un cuantum lunar de   10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată de prezenta Metodologie, dar nu mai puţin de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel".

O atare reglementare nu contravine prevederilor art. 1311 alin. 2 din Legea 8/1996 modificată şi completată prin Legea 285/2004, text care dispunea: „Organismele de gestiune colectivă pot solicita, de la aceeaşi categorie de utilizatori, cu excepţia distribuitorilor prin cablu, tarife procentuale sau forfetare între 1% şi 10% pentru drepturile de autor..., raportat la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar, în lipsa acestor venituri, la cheltuieli ocazionate de utilizare".

Comisia arbitrală a optat pentru stabilirea ambelor tarife dintre cele premise de text de o manieră alternativă, urmărind garantarea unui minim al remuneraţiei, din interpretarea textului art. 5 alin. 2 din Metodologie rezultând că niciodată nu ar fi posibilă atât colectarea remuneraţiei la nivel procentual dar şi a celei stabilite în forma forfetară; suma forfetară minimă ar urma să fie percepută ori de câte ori cea rezultată din aplicarea procentului de 10% la baza de calcul, ar fi una inferioară sumei de 3000 lei; or, o astfel de soluţie este în deplină concordanţă cu textul art. 1311 alin. 2 din Legea 8/1996 modificată prin Legea 285/2004, câtă vreme legiuitorul agreează ambele tipuri de remuneraţii, dar nu permite cumularea lor.

Curtea apreciază de asemenea, nefondată obiecţia apelantelor relativă la fundamentarea Hotărârii Arbitrale pe argumente ţinând de practica europeană în materie.

In primul rând, Comisia Arbitrală la pronunţarea Hotărârii apelate, a făcut aplicarea legii române (în forma în vigoare până la modificarea ei ulterioară prin O.U.G. 123/2005), iar enunţarea practicii europene în materie nu ţine decât de justificarea unei soluţii naţionale care trebuie să-şi găsească o conexitate necesară cu contextul legislativ european, ca şi cu cel al aplicării legislaţiei europene, câtă vreme şi legislaţia naţională este parte a celei europene, prin alăturare, până la momentul aderării când regulile comunitare vor avea aplicare directă.

Concluzia apelantelor este una greşită în sensul că prin textul criticat s-ar fi stabilit atât o remuneraţie procentuală cât şi una forfetară în condiţiile în care adiţionarea acestora nu va fi posibilă niciodată, după cum nejustificată este şi temerea privind transformarea unui raport juridic civil specific materiei dreptului de proprietate intelectuală într-un raport juridic de drept comercial şi în care caz ar fi ţinute să facă aplicarea prevederilor legale ce sancţionează practicile anticoncurenţiale - art. 6 alin. 1 lit. a din Legea 21/1996.

Curtea constată că nu se vădeşte vreun pericol posibil din presupusa transformare a raporturilor juridice civile specifice materiei drepturilor de proprietate intelectuală într-un raport juridic de drept comercial, deoarece cele două tipuri de raporturi juridice nu se exclud ci, mai mult, între acestea este un raport de la gen la specie; cum exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală este o activitate lucrativă şi în măsura în care cel ce o exercită este un comerciant, se creează în mod frecvent premisa ca un raport juridic de proprietate intelectuală să fie un raport comercial.

Textul invocat din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu are nicio incidenţă la situaţia în discuţie, deoarece sursa aplicării lui constă într-o practică abuzivă a unui comerciant de a impune, direct sau indirect, preţuri de vânzare, tarife sau clauze contractuale inechitabile.

In plus, o asemenea atitudine leonină de „folosire în mod abuziv unei poziţii dominante deţinute de unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia", în mod esenţial are în geneza sa liberul arbitru al respectivului agent economic, iar necesitatea ca pentru tipul de utilizare a operelor muzicale în modul reglementat de prezenta Metodologie, apelanta trebuie să pornească în stabilirea tarifelor de la remuneraţia minimală (3000 lei) pentru fiecare descărcare de ton de apel, nu va putea fi niciodată calificată drept o practică anticoncurenţială câtă vreme dispoziţiile art. 1312 alin. 8 prevăd că „Metodologiile astfel publicate sunt aplicabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat" şi nu numai apelantelor, acestea fiind selecţionate pe criterii de reprezentaţivitate, potrivit dispoziţiilor legale; or, câtă vreme toţi utilizatorii sunt ţinuţi de Metodologia astfel negociată, este evident că fiecare dintre aceştia trebuie să respecte acelaşi mecanism de stabilire a tarifelor iar nu numai apelantele; în plus, nu poate fi de concepută ideea că o practică anticoncurenţială ar putea fi generată de o normă legală sau de o Metodologie elaborată de asemenea, în baza legii.

2. A doua critică a apelantelor vizează solicitarea reducerii procentului de 10% prevăzut în acelaşi art. 5 alin. 2 din Metodologie.

Curtea apreciază că de vreme ce textul legii art. 1311 alin. 2 din Legea 8/1996 modificată prin Legea 285/2004 permite stabilirea unui tarif procentual între 1% şi 10% pentru utilizarea repertoriului muzical protejat pentru tonuri de apel în zona telefoniei mobile, nu poate fi calificată drept o soluţie netemeinică.

Argumentul apelantelor că prin aceasta, respectivul serviciu oferit de ele (furnizarea de tonuri de apel pentru telefonie mobilă) va deveni unul greu accesibil pentru public, nu este unul convingător, câtă vreme o astfel de opţiune a utilizatorilor telefoniei mobile este una voluptoarie, necesitându-se în spaţiul nevoilor vitale, iar a se apela la diversificarea tonurilor de apel, este o chestiune de opţiune personală, fiecare aparat de telefonie mobilă având un meniu propriu cu tonuri de apel standard, dobândit de posesor odată cu achiziţionarea aparatului în sine.

Şi de această dată, referirea Comisiei Arbitrale la practica europeană în materie, nu este una neavenită pe lângă argumentele arătate la motivul de apel anterior, adăugându-se şi acelea că pentru astfel de tonuri de apel, în mod frecvent se folosesc şi opere muzicale din repertoriul internaţional (implicit, şi european), astfel că practica europeană a furnizat Comisiei un bun criteriu orientativ pentru stabilirea drepturilor patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, titulari care ar trebui să se bucure de o protecţie uniformă a drepturilor lor în spaţiul european sau, în tot cazul, una în care diferenţele nu sunt semnificative, funcţie de o zonă naţională sau alta a utilizării operelor lor.

3.     Prin cel de al treilea motiv de apel apelantele pretind înlocuirea sintagmei „efectuează comunicarea publică" cu vocabula „utilizează" în cuprinsul art. 2 alin. 2 din Metodologie.

Art. 2 alin. 2 are următoarea formulare: „Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce efectuează comunicarea publică a operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile".

Prin validarea motivului de apel, acest text ar dobândi această nouă formă: „este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce utilizează operele muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile".

Pe lângă faptul că o atare formulare ar fi una supărătoare prin verbalizarea sa datorită conţinutului repetitiv, s-ar ajunge într-un mod neîngăduit de rigorile unei definiţii, de se a se explicita o noţiune prin ea însăşi, chiar dacă apelându-se la diversele sale valenţe morfologice.

Pe de altă parte, câtă vreme însăşi Comisia Arbitrală în expunerea de motive şi argumentarea cuprinsă în Hotărâre îşi stabileşte un fond propriu de noţiuni pentru delimitarea domeniului de reglementare, şi în acest context dispune „Intrucât cuprinsul metodologiei îl formează activitatea de comunicare publică, precum şi aceea de reproducere a operei muzicale, se va folosi în tot cuprinsul Metodologiei termenul de „utilizare", ce include ambele noţiuni" şi prin acesta, stabilindu-a nivel conceptual identitatea dintre noţiunea de utilizare şi expresia „activitate de comunicare publică", critica formulată se vădeşte cu atât mai inutilă.

4.  Art. 5 alin. 4 din Metodologie şi a cărei eliminare din Metodologie o solicită apelanta prevede: „Pentru tonurile de apel comunicate cu titlu gratuit, utilizatorii vor plăti o remuneraţie de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel", susţinându-se că pentru tonurile apel ce pot fi ascultate sau descărcate cu titlu gratuit utilizatorul ar trebui să plătească atât suma prevăzută de acest text cât şi o remuneraţie forfetară lunară de 6000000 lei (ROL) în baza art. 5 alin 5 din Metodologie caz în care organismul de gestiune colectivă ar percepe o dublă plată. Curtea apreciază că eliminarea textului pentru considerentul că reglementarea ce o dispune ar fi conţinută în art. 5 alin. 5, nu se impune pentru aceea că situaţiile avute în vedere prin cele două ipoteze, sunt diferite.

In timp ce art. 5 alin. 4 vizează cazul în care utilizatorii comunică prin tonuri de apel cu titlu gratuit în scopuri promoţionale exemplificative, de reclamă sau pentru atragerea consumatorului final şi este o situaţie cuantificabilă, art. 5 alin. 5 se referă la ipoteza în care aceiaşi utilizatori stochează şi oferă spre ascultare tonuri de apel pentru telefoane mobile cu posibilitatea de a fi descărcate de pe un mediu de stocare cu acces public şi ascultare gratuită în scop promoţional, or în acest din urmă caz, existând posibilitatea descărcării acestor tonuri de apel de pe un mediu de stocare (internet) şi cum consumatorii finali utilizatori ai internetului nu pot fi contorizati, astfel încât să se poată stabili câte descărcări de tonuri de apel cu titlu gratuit taxabile din punctul de vedere al utilizatorilor în sensul prezentei metodologii, au avut loc, rezultă că este preferabilă o remuneraţie forfetară fixă lunară pentru protejarea drepturilor patrimoniale ale autorilor operelor muzicale.

In prima situaţie, cei care efectuează comunicarea operelor muzicale cu titlu gratuit ca tonuri de apel îşi stabilesc la nivelul politicii promoţionale pe care o aleg câte astfel de descărcări de tonuri de apel oferă pe când în celălalt caz, dând posibilitatea consumatorului final de a şi descărca asemenea tonuri de apel de pe mediul de stocare, crează premisa unui şir secundar de ascultări cu titlu gratuit, ceea ce este necuantificabil.

6. Inlocuirea prevederii conţinute de art. 8 lit. c din Metodologie cu obligarea utilizatorului de a preciza în raportarea lunară doar dacă a permis sau utilizat cu titlu gratuit ascultarea sau descărcarea de tonuri de apel, este ultimul motiv de apel formulat de apelantă.

Textul art. 8 lit. c în forma sa din Metodologie prevede obligaţia utilizatorului de a comunica organismului de gestiune colectivă „tonurile de apel comunicate public, lunar, cu titlu gratuit, precum şi cele oferite spre ascultare gratuită în scop promoţional".

Cum cele două tipuri de utilizări sunt distincte, aşa cum s-a arătat la motivul de apel anterior, Curtea apreciază că se justifică a se evidenţia în cele două comunicări diferite cele două modalităţi de utilizare către organismul de gestiune colectivă pentru ca aceasta să poată determina remuneraţiile datorate de fiecare utilizator, potrivit criteriilor prevăzute la art. 5 alin. 4 şi art. 5 alin. 5 din Metodologie.

Faţă de cele ce preced, Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul, în baza art. 296 Cod procedură civilă.

In baza art. 131 alin. 9 din Legea 8/1996 modificată şi completată prin Legea 285/2004, prezenta decizie se va comunica la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala sa, în 5 zile de la data comunicării, prin decizie a directorului general.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanţii ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER- ILOR (A.N.I.S.P.) şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAŢIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.RO.N.SA.) împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 1/18.12.2004 pronunţată de Comisia de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA- ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.).

Obligă apelantele la 2000 lei (RON) cheltuieli de judecată către intimata UC.M.R.-A.D.A.

Definitivă şi irevocabilă.

Prezenta decizie se va comunica Oficiului pentru Drepturile de Autor în vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 131 alin. 9 din Legea 8/1996, modificată şi completată prin Legea 285/2004.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2006.

PREŞEDINTE,                                                     JUDECĂTOR,

CARMEN-GEORGETA NEGRILĂ                    ANDREIA LIANA CONSTANDA

GREFIER,

DANIELA ŞTEFAN

Red./28.07.2006/3 exemplare/CN

Teh. Red. U.M.D.