DECIZIE Nr. 27
din 16 aprilie 2007
cu privire la efectele
asistarii sau reprezentarii partilor in cadrul procesului penal de persoane
care nu au dobandit calitatea de avocat in conditiile Legii nr. 51/1995 privind
organizarea si exercitarea profesiei de avocat, modificata si completata prin
Legea nr. 255/2004.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 772 din 14 noiembrie 2007
Dosar nr. 52/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
efectele asistarii sau reprezentarii partilor in cadrul
procesului penal de persoane care nu au dobandit calitatea de avocat in
conditiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de
avocat, modificata si completata prin Legea nr. 255/2004.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de
judecători din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat
de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că
în cadrul procesului penal asistenţa juridică acordată unui inculpat sau
învinuit de către o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în
condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004,
echivalează cu lipsa de apărare şi atrage, în conformitate cu dispoziţiile art.
197 alin. 2 şi alin. 4 teza finală din Codul de procedură penală, nulitatea
absolută a actului procesual îndeplinit.
SECŢIILE UNITE
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la efectele asistării sau reprezentării
părţilor, în cadrul procesului penal, de persoane care nu au dobândit calitatea
de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004.
Astfel, unele instanţe au considerat că părţile pot fi
asistate în cursul procesului penal de persoane cu studii juridice, chiar dacă
acestea nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile reglementate prin
Legea nr. 51/1995, modificată si completată prin Legea nr. 255/2004.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o
persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr.
51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa
de apărare a acestuia.
Aceste din urmă instanţe au
interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Principiul legalităţii, reglementat în cuprinsul art. 2
alin. 1 din Codul de procedură penală, impune cerinţa ca procesul penal să se
desfăşoare atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, în
conformitate cu dispoziţiile prevăzute de lege.
Ca o consecinţă firească a aplicării acestui principiu,
nerespectarea unei atare cerinţe, concretizată în neîndeplinirea ori în
îndeplinirea vicioasă a unui act procedural sau procesual atrage nulitatea
actului respectiv în condiţiile stabilite prin art. 197 din Codul de procedură
penală.
In acest sens, este de observat că, în raport cu
prevederile art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, nerespectarea
dispoziţiilor referitoare la asistarea învinuitului sau inculpatului de către
apărător, când aceasta este obligatorie, potrivit legii, atrage nulitatea
actelor efectuate, fără a putea fi înlăturată în niciun mod.
Atragerea nulităţii actelor procesuale îndeplinite cu
nerespectarea cerinţelor privind asigurarea apărării învinuitului sau
inculpatului pe parcursul procesului penal îşi are temeiul în cuprinsul art. 6
din Codul de procedură penală, prin care se prevede la alin. 1 că „dreptul la
apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal", iar la alin. 5,
că „organele judiciare au obligaţia să înştiinţeze pe învinuit sau inculpat,
înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un
apărător", precizându-se, în continuare, că „în condiţiile şi în cazurile
prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru
asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu
are apărător ales."
Corelativ cu dispoziţiile din Codul de procedură penală
referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe
întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii
de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când
prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii,
potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi
completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării
profesiei de avocat.
In acest context de ordin normativ este semnificativ că în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, modificată şi
completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că „profesia de avocat se
exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte,
barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în
continuare U.N.B.R.", iar prin alin. 3 al aceluiaşi articol s-au interzis
expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub
sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.
Or, câtă vreme dispoziţiile din actul normativ arătat,
având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei
de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu
este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului
instituţionalizat de acea lege.
Aşa fiind şi cum, în raport de prevederile art. 2 pct.
3 şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor
activitate, să asigure supremaţia legii", se impune ca organele judiciare
să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau
inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit
legii, ci şi să observe că asistenţa juridică să fie acordată de o persoană
care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum
a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel,
asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 din
Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a
se stabili că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui învinuit sau
inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile
Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004,
echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Stabilesc că asistenţa juridică acordată în procesul
penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de
avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr.
255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei