DECIZIE Nr.
248 din 16 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (1) si (2), art. 116, art.
119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) si art. 172
alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) si (2), art.
116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6)
şi art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Constantin
Grozav în Dosarul nr. 3.127/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse
la dosar de către partea Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Sibiu prin care aceasta solicită amânarea cererii şi
acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii
apărării.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public cu privire la această cerere.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
data la care Curtea Constituţională a fost sesizată cu
excepţia de neconstituţionalitate, pune concluzii de respingere a
cererii de amânare.
Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui
nou termen formulată de partea Direcţia Generală a
Finanţelor Publice Sibiu, întrucât consideră că aceasta a
beneficiat de timp suficient de la momentul sesizării Curţii cu
excepţia de neconstituţionalitate pentru a-şi pregăti
apărarea.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată. In acest sens, invocă
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 22 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 3.127/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 91 alin. (1) si (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin.
(1)! art. 142 alin. (4), art.' 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Grozav cu
prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect o
contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
încalcă dispoziţiile Constituţiei care consacră egalitatea
în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a
autorităţilor publice, întrucât creează autorităţilor
o poziţie privilegiată în raport cu cetăţenii, prin aceea
că beneficiază de termene de prescripţie mai lungi, pot pretinde
majorări de întârziere, poprirea înfiinţată de organele fiscale
nu este supusă validării, executarea silită a creanţelor
bugetare nu se perimează, iar dispoziţiile privitoare la suspendarea
provizorie a executării silite prin ordonanţă
preşedinţială nu le sunt aplicabile.
Judecătoria Sibiu consideră
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată,
întrucât dispoziţiile criticate nu instituie un tratament discriminatoriu
între autorităţile de stat şi ceilalţi justiţiabili.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin Decizia
nr. 158/1998, Decizia nr. 202/2007 şi Decizia nr. 432/2004, consideră
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere
cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului
Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) si (2), art. 116, art. 119,
art. 131 alin. (1)', art. 142 alin. (4), art.'149 alin. (6) şi art. 172
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările
ulterioare.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 91 alin. (1) şi (2): „(1) Dreptul
organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5
ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului
prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală
potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.";
- Art. 116: „(1) Prin compensare se sting
creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu
creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de
la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele
părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe
cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creanţele fiscale administrate de
unităţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu
creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele
locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele
părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe
cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se face de organul fiscal competent
la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor
cuvenite acestuia, după caz. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea
stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4) Organul fiscal poate efectua compensare din
oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe
reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxă pe
valoarea adăugată fără opţiune de rambursare.
(5) In cazul compensărilor efectuate de organul
fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi
compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din
diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile
datorate altor bugete, în mod proporţional.
(6) Creanţele fiscale rezultate din raporturi
juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului reprezentând
sume de restituit de aceeaşi natură, în condiţiile art. 115.
Eventualele diferenţe rămase vor fi compensate cu alte obligaţii
fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (5). Procedura
de compensare va fi stabilită prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor.
(7) Pentru celelalte creanţe fiscale, ordinea
prevăzută la alin. (5) se aplică de fiecare autoritate
competentă pentru creanţele fiscale pe care le administrează.
(8) Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în
cazul creanţelor bugetelor locale.
(9) Organul competent va înştiinţa în
scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3),
în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.";
- Art. 119: „(1) Pentru neachitarea la termenul de
scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se
datorează după acest termen majorări de întârziere.
(2) Nu se datorează majorări de întârziere
pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale
accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită,
cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând
echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt
găsite la locul faptei.
(3) Majorările de întârziere se fac venit la
bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(4) Majorările de întârziere se stabilesc prin
decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului
economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei
prevăzute la art. 142 alin. (6).";
- Art. 131 alin. (1): „Dreptul de a cere executarea
silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data
de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest
drept";
-Art. 142 alin. (4): „Executarea silită a
creanţelor fiscale nu se perimează.";
- Art. 149 alin. (6): „Poprirea nu este supusă
validării.";
- Art. 172 alin. (2): „Dispoziţiile privind
suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă
preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de
procedură civilă nu sunt aplicabile."
Autorul excepţiei consideră că aceste
texte de lege sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie
referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii sau
discriminări.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aspectele puse în discuţie de autorul
acesteia au mai fost examinate şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia
nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a reţinut că „în cadrul
raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil,
în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două
părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele
existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui
regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de
încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor
prevăzut de art. 16 din Constituţie."
Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut
şi că „existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui
cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile
publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi
a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în
activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din
Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării
certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului.
Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor
şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind
una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale
pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul
va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile
sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, care
au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din
Constituţie."
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia
şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131
alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi art. 172 alin. (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Constantin Grozav în Dosarul nr.
3.127/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 16 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea