DECIZIE   Nr. 24 din 16 aprilie 2007

cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi in cazul inculpatilor cetateni straini, cand legea prevede aceasta pedeapsa.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 772 din 14 noiembrie 2007

Dosar nr. 47/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi in cazul inculpatilor cetateni straini, cand legea prevede aceasta pedeapsa.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a stabili că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu se aplică inculpaţilor care sunt cetăţeni străini, deoarece vocaţia acestora de a ocupa anumite funcţii este prohibită prin normă constituţională.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In legătură cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaţilor cetăţeni străini, când legea prevede această pedeapsă, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanţe au considerat că în cazul inculpaţilor cetăţeni străini nu se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, considerând că vocaţia acestora de a ocupa anumite funcţii este prohibită prin normă constituţională.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplica şi inculpaţilor care sunt cetăţeni străini, când sunt stabilite pedepse cu închisoarea de cel puţin 2 ani şi această pedeapsă este prevăzută de textul de lege sancţionator.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

In conformitate cu art. 64 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora dintre drepturile enumerate la lit. a)-e) din cuprinsul acestui alineat.

In cadrul reglementării date prin art. 65 din Codul penal modului de aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi, se prevede la alin. 1 că „pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară", iar la alin. 2, că „aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă", precizându-se în alineatul final că şi în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie „condiţia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită".

Existenţa şi conţinutul drepturilor a căror executare poate fi interzisă pentru o perioadă limitată de timp, ca urmare a aplicării pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, sunt garantate prin Constituţia României, fiind reglementate, după caz, prin norme de drept comun şi legi speciale.

Evident, restrângerea unor drepturi ca urmare a interzicerii exercitării lor o anumită perioadă de timp, strict limitată prin hotărârea de condamnare, nu poate fi dispusă decât cu scopul de ansamblu şi finalitatea specifică a fiecărei pedepse, determinată de mecanismul ce realizează individualizarea acesteia.

De aceea, alegerea de către judecător a drepturilor ce trebuie interzise, precum şi determinarea perioadei de timp în care să nu fie exercitate, ca modalitate concretă de aplicare a pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, constituie, alături de pedeapsa principală dispusă, mijlocul de realizare a individualizării sancţiunii penale.

Este adevărat că între drepturile a căror exercitare poate fi interzisă sunt prevăzute, în cuprinsul art. 64 alin. 1 din Codul penal, şi unele drepturi pe care nu le poate avea pe teritoriul României decât cetăţeanul român, după cum altele au caracter universal.

In contrast cu particularităţile intrinseci drepturilor ce fac obiectul pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, se impune concluzia că, în ducerea la îndeplinire a dispoziţiei referitoare la interzicerea exercitării unuia sau mai multora dintre aceste drepturi, se pot ivi diferenţieri de interpretare determinate de calitatea de autohton sau de străin a autorului infracţiunii.

Or, astfel de cazuri impuse de caracterul atipic al situaţiei străinului nu pot să nu ducă la dificultăţi, dacă nu chiar la imposibilităţi de executare a hotărârii de condamnare, în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Desigur, în raport cu principiul teritorialităţii legii penale, al realităţii legii penale şi al universalităţii legii penale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 3, 5 şi 6 din Codul penal, se pot ivi cazuri de cetăţeni străini sau de persoane fără cetăţenie care să fie judecaţi de instanţe penale române pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul României sau în afara teritoriului ţării. Ca urmare, este evident că şi faţă de asemenea persoane pot deveni incidente dispoziţiile art. 64 din Codul penal, privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Aşa cum s-a arătat, însă, particularităţile acestor cazuri, determinate de conţinutul concret al fiecăruia dintre drepturile ce pot fi interzise în cadrul pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, impun diferenţieri de aplicare a acestei pedepse, realizabile şi potrivit criteriilor generale de individualizare fixate în art. 72 din Codul penal, pentru a se da eficienţă şi în cazul străinilor dispoziţiei de interzicere a exercitării anumitor drepturi susceptibile să le aibă.

Mai mult, aplicabilitatea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în conţinutul reglementat prin art. 64 din Codul penal, nu poate fi limitată numai la cetăţenii români, ci vizează, deopotrivă, şi pe cetăţenii străini, în măsura în care instanţele penale din România sunt învestite sa-i judece în temeiul art. 3, 5 sau 6 din Codul penal, astfel că această pedeapsă trebuie stabilită şi în cazul lor tot în condiţiile prevăzute în art. 65 din Codul penal.

Neîndoielnic, nu se poate considera, de principiu, că străinul nu s-ar bucura de exercitarea măcar a unora dintre drepturile la care se referă art. 64 din Codul penal sau a unor prerogative similare acestora, astfel că, prin individualizarea lor, el devine, ca subiect activ de drept penal, susceptibil şi de un tratament sancţionator complet, urmând ca, în ipoteza extrădării sale, instanţa penală naţională sa-i reindividualizeze pedeapsa complementară, în raport cu particularităţile specifice de reglementare din ţara respectivă.

In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 alin. 2 şi 3 din Codul penal, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută în legea penală română în conţinutul art. 64 din Codul penal, se aplică în condiţiile art. 65 din acelaşi cod şi inculpaţilor cetăţeni străini.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Stabilesc că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută în legea penală română în conţinutul art. 64 din Codul penal, se aplică în condiţiile art. 65 din acelaşi cod şi inculpaţilor cetăţeni străini.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei