DECIZIE   Nr. 237 din 27 decembrie 1999

privind obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 103 din  8 martie 2000

    Curtea Constitutionala a fost sesizata la data de 16 decembrie 1999 cu obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997. Sesizarea a fost depusa la Senat in ziua de 16 decembrie 1999, sub semnaturile unui numar de 29 de senatori. Legea ce face obiectul sesizarii de neconstitutionalitate a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 9 decembrie 1999.
    Potrivit tabelului cuprinzand semnaturile autorilor obiectiei de neconstitutionalitate, cei 29 de senatori sunt urmatorii: Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Oliviu Gherman, Doru Ioan Taracila, Mihai Matetovici, Liviu Maior, Petre Ninosu, Ilie Aurel Constantin, Sergiu Nicolaescu, Marin Predila, Constantin Sava, Ilie Platica-Vidovici, Viorel Stefan, Gheorghe Avram, Victor Apostolache, Vasile Vacaru, Gheorghe Dumitrascu, Virgil Popa, Octavian Opris, Nicolae Sersea, Doru Gaita, Doru Laurian Badulescu, Octav Cozmanca, Dan Stelian Marin, Ion Solcanu, Ion Bold, Augustin Crecan, Costica Ciurtin si Ion Predescu.
    In conformitate cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a comunicat sesizarea de neconstitutionalitate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, precizand data la care vor avea loc dezbaterile.
    Autorii sesizarii de neconstitutionalitate solicita Curtii Constitutionale "sa declare ca neconstitutionala legea in intregime sau numai textele mentionate in sesizare, dar si cu textele de corelare cu acestea".
    Legea este considerata neconstitutionala sub urmatoarele aspecte principale:
    a) Potrivit art. 1 - 3 din lege, cei care fac cereri de restituire primesc pana la 50 ha teren agricol si pana la 10 ha teren forestier, fara a se opera reduceri la aceste suprafete; daca suprafata nu poate fi restituita integral in natura, diferenta se acorda in echivalent, cu titlu de despagubiri. Autorii sesizarii considera ca, intrucat persoanelor carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate initial, in baza Legii nr. 18/1991, li s-au operat, in marea majoritate a localitatilor, reduceri la suprafata cuvenita, tratamentul juridic diferentiat este discriminatoriu si neconstitutional. In alti termeni se considera ca fostii cooperatori (ori mostenitorii acestora) sunt supusi unei discriminari prin aceea ca, in timp ce Legea nr. 18/1991 prevedea in textul devenit, dupa republicare, art. 14 [alin. (3)] posibilitatea reducerii suprafetelor cuvenite acestora, atunci cand intr-o cooperativa suprafetele destinate restituirii nu erau suficiente, noua lege nu ingaduie o asemenea reducere; asa fiind, suprafetele prevazute de legea in discutie se restituie integral, de regula in natura, iar in cazuri de exceptie, prin echivalent. Acest lucru rezulta din reglementarea data prin art. 3 al legii a carei constitutionalitate este contestata.
    b) Obiectia de neconstitutionalitate are in vedere, de asemenea, art. 5 din lege, text potrivit caruia cei carora li s-au operat reduceri de pana la 5% nu beneficiaza nici de intregire si nici de despagubiri. Or, considera autorii obiectiei, "este al doilea aspect de discriminare si acesta este si mai grav pentru ca loveste tocmai pe cetatenii care se afla in mai mare nevoie, avand suprafetele de teren mai mici in proprietate. Legea este favorizanta pentru persoanele cu drepturi mai mari si defavorizanta pentru cei cu drepturi mai reduse si astfel evidentiaza un tratament legal diferentiat si discriminatoriu - in favoarea celor cu stare sociala mai buna". Ar fi vorba, astfel cum se arata in sesizare, despre incalcarea art. 4 si 16 din Constitutie.
    c) O alta critica de neconstitutionalitate are in vedere textul art. 6 din lege, prin care, astfel cum considera autorii sesizarii, depasindu-se domeniul reglementarilor ingaduite legii, se stabileste, "preordinat si indiferent de criteriile de drept si de fapt, o ordine de preferinta legala a valabilitatii si a fortei probante a titlurilor de proprietate". In argumentarea caracterului inacceptabil al unui asemenea mod de reglementare se arata ca, nefiind de domeniul legii, "este de competenta exclusiva a justitiei de a stabili ordinea, valabilitatea si forta probanta a titlurilor de proprietate in concurs, pe criterii de valabilitate legala a acestora si pe criterii ce tin de dezmembramintele dreptului de proprietate: transcriere (prior tempore), posesie, caracterizarea posesiei, autorul de la care a fost dobandit si titlul acestuia, buna sau reaua-credinta etc.". Asa fiind, adauga autorii obiectiei de neconstitutionalitate, "Legea nu poate decide asupra criteriilor de fapt, ci poate numai sa reglementeze conditiile acestora"; se mai precizeaza in final ca "Titlurile in concurs, asupra unuia si aceluiasi obiect, nu pot fi calificate sau clarificate de lege, ci numai de justitie".
    Textul art. 6 din lege, la care se refera critica de neconstitutionalitate, este urmatorul:
    "(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orasenesti si municipale si cele judetene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege.
    (2) Dispozitiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum si dispozitiile procedurale prevazute la art. 51 - 59 din aceeasi lege se aplica in mod corespunzator la reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit prezentei legi.
    (3) In situatia in care anumite suprafete sunt revendicate de doi cetateni, dintre care unul este fostul proprietar, caruia i s-a preluat terenul prin masurile abuzive aplicate in perioada anilor 1953 - 1959, si cel de al doilea, persoana careia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar in limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul in natura ambilor solicitanti. In cazul in care resursele sunt insuficiente, se va atribui in natura terenul persoanei care detine actele de proprietate, iar cei care au fost improprietariti cu asemenea terenuri vor fi despagubiti in conditiile legii."
    d) Autorii obiectiei de neconstitutionalitate considera, de asemenea, ca art. 4 si urmatoarele din lege, care au ca obiect reconstituirea drepturilor privind terenurile forestiere, exprima o conceptie care nu corespunde principiilor constitutionale de legiferare - si anume aceea de a fi egala pentru toti. Nu se fac precizari asupra textelor constitutionale care ar consacra aceste principii, dar se poate deduce ca este vorba despre art. 16 din legea fundamentala.
    Intrucat obiectia se refera, neindoielnic, la chestiuni privind terenurile forestiere, autorii au in vedere art. 24 si urmatoarele din lege, iar nu art. 4 si urmatoarele, indicate dintr-o eroare materiala.
    Argumentele pe care se bazeaza critica de constitutionalitate se refera in principal la urmatoarele:
    - in vederea reconstituirii drepturilor privind terenurile forestiere, se instituie regula ca aceasta se face pe vechile amplasamente, iar nu, ca pana in prezent, pe sole si la marginea trupului de padure. Aceasta ar putea conduce la atribuirea unor terenuri forestiere unor persoane care au defrisat vegetatia de pe terenurile primite potrivit vechii reguli;
    - reglementarea este calificata ca "discriminatorie si privilegiata", deoarece ar ingadui imbogatirea fara temei legal a celor care primesc paduri sistematic amenajate, cu mari si importante investitii din fondurile publice ale statului.
    e) In demonstrarea neconstitutionalitatii art. 26 si urmatoarele din lege, care "se ocupa de asa-zisele forme asociative precum: composesoratele, obsti de mosneni in devalmasie, obsti de razesi in indiviziune, paduri graniceresti si de mostenitori ai acestora", autorii obiectiei sustin ca prin aceasta reglementare "Legea greseste grav, permitandu-si sa creeze aberant forme si structuri anacronice de proprietate funciara si care nu au nimic comun cu conceptia moderna avuta in vedere de Constitutie". Tot astfel, arata autorii obiectiei, "denaturand total lucrurile, candva existente", legea "instituie fara nici un temei un drept devalmas-indiviz de proprietate pentru cei care au un drept de folosinta temporara si conditionata de domiciliu". Se mai arata, in esenta, ca asa-zisele forme asociative de care se ocupa art. 26 din lege nu sunt de fapt forme asociative, fiind initial constituite prin acte domnesti de autoritate sau prin hotarari ale sfaturilor existente in epoca; in cadrul lor proprietatea era comuna, iar folosinta era egala si devalmasa. Se mai arata de catre autorii obiectiei de neconstitutionalitate ca in cadrul asa-ziselor forme asociative proprietatea apartinea tipului de "proprietate comuna in devalmasie, de interes colectiv, perpetua, fara drept individual de proprietate si fara posibilitatea individualizarii personale a dreptului, pentru nici unul dintre cei cu drept de folosinta". In acelasi timp insa autorii sesizarii arata si ca in cadrul formelor respective "Proprietatea nu era a folositorilor, ci a autoritatii comunale pentru composesorate sau graniceri - ori a obstei localitatii, pentru celelalte".
    Asemenea structuri de proprietate au corespuns, in opinia autorilor obiectiei, epocii feudale, fiind "dintotdeauna considerate ca apartinand tipului de proprietate colectivist-socialista al epocii anterioare; [...]. Efectele urmarite atunci de astfel de forme de proprietate nu se pot regasi astazi nici in conceptia Constitutiei Romaniei si nici in reglementarea ei data proprietatii".
    In fine, autorii obiectiei remarca faptul ca "formele asociative" prevazute de lege urmeaza sa fie infiintate in chip obligatoriu; aceasta contrazice, in opinia ce sta la baza obiectiei de neconstitutionalitate, principiile inscrise in art. 37 din Constitutie, precum si reglementarea regimului proprietatii de catre Constitutie; caci, considera autorii, "dupa cum este cunoscut, asocierea are la baza actul liber de vointa al persoanei asociate, iar nu ordinul legii".
    In temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, republicata, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernul au comunicat Curtii Constitutionale punctele de vedere privind sesizarea de neconstitutionalitate.
    In punctul de vedere al presedintelui Senatului se solicita Curtii sa constate ca prevederile legii la care se refera sesizarea sunt constitutionale si ca atare sa respinga obiectia formulata. In sprijinul acestei opinii se sustin, in esenta, urmatoarele:
    - In ceea ce priveste dispozitiile art. 1 - 3 din lege, prin care s-ar incalca art. 16 si art. 4 alin. (2) din Constitutie, presedintele Senatului considera ca autorii obiectiei omit faptul ca, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, cei indreptatiti vor primi diferenta ce li se cuvine, pana la limita de 50 de hectare, astfel incat regimul reconstituirii dreptului este unitar si egal pentru toti fostii proprietari, chiar daca unii au suferit anterior anumite reduceri.
    - Cu referire la dispozitiile art. 5 din lege, este adevarat ca acestea au in vedere numai persoanele pentru care cota de reducere prevazuta la art. 14 alin. (3) din Legea fondului funciar este mai mare de 5% . Numai ca, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, doar persoanele a caror cota de reducere a depasit procentul de 5% puteau formula o cerere de reconstituire a proprietatii pentru suprafetele de teren ce au constituit aceasta cota. Aceasta inseamna ca art. 5 din legea ce constituie obiectul sesizarii de neconstitutionalitate nu face decat sa aplice solutia legislativa consacrata prin art. 9 alin. (2) combinat cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Asa fiind, nu se poate constata in cadrul controlului preventiv, anterior promulgarii, neconstitutionalitatea unei prevederi in vigoare. Curtea Constitutionala s-a pronuntat in acest sens prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993.
    - Obiectia de neconstitutionalitate referitoare la art. 6 din lege este inadmisibila, intrucat in sesizare nu se indica nici o prevedere constitutionala care ar fi nesocotita. De altfel, pe fond - arata in continuare presedintele Senatului - "se invoca conceptia generala in domeniul respectiv, ca si cum o asemenea conceptie ar impiedica legiuitorul sa adopte solutii diferite, cat timp nu incalca o prevedere constitutionala".
    - Nu poate fi primita nici obiectia de neconstitutionalitate privind art. 4 si urmatoarele din lege, care pleaca de la opinia ca reconstituirea proprietatii pe vechile amplasamente ar favoriza pe fostii proprietari pe ale caror terenuri s-au realizat investitii sau care au defrisat terenurile forestiere primite anterior. Aceasta deoarece solutia consacrata de textele criticate este rezultatul unei optiuni politice, de competenta exclusiva a legiuitorului; aspectele cuprinse in sesizare nu sunt de constitutionalitate, ci de oportunitate.
    - In legatura cu formele asociative prevazute la art. 26 din lege si cu dreptul in indiviziune a terenurilor pe care le detin aceste asociatii, prevazut la art. 28, in sesizare s-a sustinut ca reglementarile respective ar incalca dreptul de asociere (art. 37 din Constitutie), precum si art. 49 din legea fundamentala, indiviziunea fortata reprezentand o ingradire perpetua si nejustificata a exercitiului dreptului de proprietate. Or, se arata in punctul de vedere al presedintelui Senatului, reglementarea criticata prin sesizare asigura realizarea unui imperativ legat de prevederile cuprinse in legea pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar, si anume definirea regimului juridic al terenurilor si cel al titularilor dreptului de proprietate pentru terenurile ce fusesera in proprietatea fostilor composesori, razesi si mosneni. Pe de alta parte - arata presedintele Senatului -, art. 37 din Constitutie se refera la asocierea in scop social-politic sau cultural, astfel cum rezulta si din art. 11 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; in orice caz libertatea de asociere nu este contrara legiferarii formelor de realizare a acestei libertati. In ceea ce priveste critica facuta in sesizare referitoare la indiviziune, in punctul de vedere al presedintelui Senatului se arata ca reglementarea respectiva nu incalca dispozitiile art. 49 din Constitutie, indiviziunea constituind insa si modalitatea de reconstituire a dreptului fostilor proprietari, in conditii similare celor de care beneficiau acestia.
    - In fine, in ceea ce priveste sustinerea autorilor sesizarii, in sensul ca art. 27 din lege ar fi contrar art. 149 si 150 din Constitutie, punctul de vedere al presedintelui Senatului este ca - asa cum a statuat deja Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 392/1997 - trimiterea la o reglementare abrogata reprezinta un procedeu de tehnica legislativa care nu este nici ilegal si nici neconstitutional.
    In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se arata, in esenta, urmatoarele:
    - Faptul ca prin art. 1 - 3 din legea atacata nu se mai face referire la nici o reducere de pana la 5%, potrivit art. 5 din Legea nr. 18/1991, nu atrage neconstitutionalitatea lor, dat fiind ca fiecare act normativ nou, adoptat de Parlament, isi are scopul sau, astfel incat, daca nu ar cuprinde diferentieri, nu si-ar justifica existenta. Prin solutia adoptata de noua lege s-a creat proprietarului deposedat o situatie mai buna decat a aceluia care a fost improprietarit prin Legea nr. 18/1991.
    - Critica formulata cu referire la art. 4 din lege, text prin care s-a instituit regula reconstituirii "pe vechile amplasamente", nu poate fi primita, deoarece etapele reconstituirii proprietatii cuprind, in chip firesc, mai intai redarea terenurilor, cu respectarea configuratiei si a amplasamentului fiecaruia, si, numai daca aceasta nu este posibila, se va recurge la solutii subsidiare - si anume alte amplasamente ori despagubiri banesti. Modelul adoptat de legiuitor este - astfel cum arata presedintele Camerei Deputatilor - recomandat si de forurile Uniunii Europene.
    - In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate adusa art. 6 din lege, in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se precizeaza ca textul respectiv nu contine prevederi de ordin material, ci exclusiv procedural; ca atare nu se poate sustine ca s-ar stabili criterii de drept si de fapt, care, in opinia autorilor sesizarii, ar apartine competentei exclusive a justitiei, iar nu domeniului legii. De altfel, norme de ordin procedural au fost cuprinse si in legile nr. 18/1991 si nr. 169/1997, ceea ce "nu le-a afectat continutul, din punct de vedere constitutional".
    - Fata de faptul ca autorii sesizarii, invocand art. 137 din Constitutie, critica art. 26 din lege, referitor la membrii fostelor forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, presedintele Camerei Deputatilor precizeaza ca "acest punct de vedere este eronat, deoarece actualul legiuitor nu instituie pur si simplu vechile forme asociative, ci se refera la mostenitorii acelor forme asociative care, in lumina noii legislatii, au dreptul la redobandirea proprietatii devalmase, indivize, pe cote-parti ideale etc.".
    - Nici posibilitatea reinfiintarii, in baza art. 28 din lege, a formelor asociative initiale, cu referire la administrarea si exploatarea terenurilor forestiere, nu poate fi considerata neconstitutionala, intrucat - considera presedintele Camerei Deputatilor - legiuitorul poate, printr-o reglementare speciala, sa recunoasca si alte forme. Critica vizand, in cadrul sesizarii de neconstitutionalitate, indiviziunea fortata si perpetua nu este intemeiata, dat fiind ca "in cazul nostru, nu ne aflam in campul de aplicare a unui drept subiectiv, supus reglementarii art. 728 din Codul civil, ci a unui drept recunoscut - in existenta lui - numai colectivitatii".
    - In fine, se arata in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, nu poate fi primita nici critica potrivit careia art. 27 din lege face trimitere la reglementari abrogate si contravine astfel prevederilor art. 149 si 150 din Constitutia Romaniei. Aceasta "deoarece, pe de o parte, art. 149 se refera numai la abrogarea Constitutiei din 1965, nu la <<legislatia statului roman in perioada anilor 1921 - 1940>>, asa cum s-a exprimat legiuitorul in articolul atacat, iar pe de alta parte, art. 150 alin. (1) statorniceste ca <<Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii>>". Or, se arata in concluzie, dreptul de proprietate, indiferent de titularul sau ori de forma in care este exprimat, este deopotriva garantat, iar proprietatea asupra bunului, deopotriva ocrotita.
    In punctul de vedere transmis Curtii Constitutionale Guvernul apreciaza ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata, avand in vedere, in esenta, urmatoarele considerente:
    - Referirea la incalcarea, prin legea ce face obiectul sesizarii, a art. 4 alin. (2), respectiv a art. 16 din Constitutie, nu este intemeiata, dat fiind ca "Egalitatea intre cetateni, respectiv egalitatea in drepturi a acestora, nu impiedica stabilirea unor restrictii sau limitari ale dreptului de proprietate". Iar "faptul ca, in considerarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge in situatii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezinta o discriminare care sa afecteze constitutionalitatea textelor respective".
    - In ceea ce priveste incalcarea dreptului de asociere prevazut la art. 37 din Constitutie, referirea la acest text constitutional este, in opinia Guvernului, eronata; textul se refera la asociere ca rezultat al exercitarii unei libertati fundamentale si are deci in vedere o asociatie de drept constitutional. Asemenea asociatii sunt de drept public, temeiul lor fiind libertatea de asociere si nu contractul, care este temeiul asociatiilor si societatilor de drept privat. "Asociatiile prevazute la art. 37 nu au scopuri lucrative, nu urmaresc obtinerea sau impartirea unor beneficii, ele trebuie sa aiba scopuri politice, religioase, culturale, scopuri care sa exprime libertatea de gandire si de exprimare a gandurilor, opiniilor, credintelor" - se mai arata in punctul de vedere al Guvernului. Asa fiind, "art. 37 din Constitutie nu poate fi socotit temeiul juridic al crearii unor societati comerciale sau a altor asociatii cu caracter lucrativ sau eventual a persoanelor juridice". Fata de aceste motive Guvernul considera ca "referirea la art. 37 din Constitutie ca temei pentru neconstitutionalitatea art. 26 din lege nu se justifica din punct de vedere juridic".
    - In ceea ce priveste sustinerea autorilor sesizarii de neconstitutionalitate, in sensul ca trimiterea la o lege abrogata este ilegala, Guvernul arata ca o asemenea trimitere reprezinta un procedeu ce intra in categoria tehnicilor legislative care au ca scop economia de mijloace; un asemenea procedeu nu este nici gresit si nici neconstitutional. In acest sens este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996).
    - In fine, referindu-se la prevederile art. 28 din lege, Guvernul considera ca ne aflam in prezenta "unei situatii de restrangere a exercitiului unor drepturi si libertati, exceptie de la regula fundamentala a liberului exercitiu de catre cetateni a drepturilor lor constitutionale", iar "stabilirea unor limitari ale dreptului de proprietate nu inseamna incalcarea unui drept constitutional, ci, dimpotriva, o organizare cat mai eficienta a exercitarii de catre toti cetatenii a dreptului de proprietate".
    Pentru motivele expuse Guvernul conchide ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere obiectia de neconstitutionalitate cuprinsa in sesizarea celor 29 de senatori, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, prevederile Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, prevederile Constitutiei si cele ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    1. Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze obiectia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
    2. In ceea ce priveste solicitarea adresata Curtii Constitutionale de autorii sesizarii, de a declara, ca fiind neconstitutionala, legea in intregime sau numai textele mentionate in sesizare, dar impreuna cu textele de corelare cu acestea, Curtea constata ca nu pot fi retinute spre examinare decat acele prevederi cu privire la care au fost formulate critici de neconstitutionalitate motivate. Nici o asemenea critica de neconstitutionalitate privind legea in ansamblul ei nu a fost facuta insa de autorii sesizarii. Intr-adevar, sub acest aspect sesizarea de neconstitutionalitate are in vedere faptul ca "legea in totalitatea ei [...] are la baza o conceptie gresita, reflectata in numeroase norme ale legii", ceea ce, in mod evident, este insuficient pentru aprecierea concordantei dintre prevederile legii si dispozitiile Constitutiei.
    3. Prima critica de neconstitutionalitate cuprinsa in sesizare are in vedere art. 1 - 3 din lege. Se considera a fi un tratament juridic diferentiat si ca atare discriminatoriu si neconstitutional faptul ca, in timp ce, potrivit legii, cei indreptatiti primesc pana la 50 ha teren agricol si pana la 10 ha teren forestier, fara a se opera reduceri, pe de alta parte "persoanelor carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, initiala, li s-au operat reduceri la suprafata cuvenita in marea majoritate a localitatilor din tara".
    Cu privire la aceasta sustinere Curtea observa, in primul rand, ca autorii exceptiei nu precizeaza nici care este textul constitutional incalcat si nici care anume prevedere din legea a carei constitutionalitate este contestata conduce nemijlocit la consecinta neconstitutionalitatii. Se afirma numai ca, datorita diferentei dintre cele doua legi, se creeaza o discriminare intre beneficiarii reglementarilor respective. Rezulta ca un text dintr-o lege ar deveni neconstitutional - desi in sine nu contine nici o prevedere potrivnica legii fundamentale - numai pentru ca reglementeaza in alt mod o chestiune ce face obiectul unei alte reglementari - conforma, la randul sau, cu Constitutia -, reglementare cuprinsa intr-o lege mai veche si a carei aplicare s-a consumat deplin si definitiv in trecut. Chiar daca s-ar porni de la constatarea - discutabila - ca legile avute in vedere cuprind o reglementare unica si unitara, discriminarea la care se refera autorii exceptiei nu exista intre, pe de o parte, beneficiarii noii legi, tratati in mod absolut egal prin textele acesteia, si, pe de alta parte, beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 - care sunt, in principiu, aceiasi, de vreme ce legea noua nu face decat sa completeze masurile cuprinse in Legea fondului funciar. Deosebirea de tratament s-ar plasa, eventual, inauntrul categoriei acestora din urma, in masura in care unii si-au primit terenurile integral, iar altora le-au fost operate reducerile mentionate. Este insa evident ca obiectia de neconstitutionalitate formulata in cadrul prezentului dosar nu poate privi Legea nr. 18/1991.
    Asadar, la o analiza aprofundata iese in evidenta faptul ca legea ce face obiectul sesizarii de neconstitutionalitate nu aduce nici o discriminare intre fostii cooperatori (ori intre mostenitorii acestora), toti urmand sa isi primeasca integral terenurile, in limita celor 50 de hectare.
    Exista insa, in plus fata de argumentele mentionate, un motiv peremptoriu pentru care obiectia nu poate fi primita.
    Intr-adevar, eventuala discriminare cuprinsa in reglementarea din Legea nr. 18/1991, avuta in vedere de autorii exceptiei, si anume aceea care ingaduia reducerea suprafetei cuvenite, pe familii, fostilor cooperatori, a fost practic inlaturata o data cu modificarea, prin Legea nr. 169 din 27 octombrie 1997, a art. 9 alin. (2) din Legea fondului funciar. In forma astfel modificata acest alineat are urmatorul continut: "Persoanele carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, in limita suprafetei de teren de pana la 10 ha de familie si carora li s-a aplicat cota de reducere potrivit art. 14 [fost art. 13] alin. (3) din lege pot formula cerere pentru suprafetele de teren care au constituit aceasta cota. Cererile se formuleaza in cazul in care cota de reducere a depasit procentul de 5% ."
    Apare evident, in aceste conditii, ca "discriminarea" la care se refera prima parte a obiectiei de neconstitutionalitate, daca ar fi existat intr-adevar, a fost oricum inlaturata in 1997, o data cu modificarea adusa Legii nr. 18/1991, prin reformularea alin. (2) al art. 10, de Legea nr. 169/1997.
    Dar, chiar daca aceasta modificare a Legii nr. 18/1991 n-ar fi existat inca din 1997, critica de neconstitutionalitate tot nu ar fi avut obiect, dat fiind ca reglementarea cuprinsa in alin. (2) al art. 9, reprodus mai sus, este identica, in fond, cu cea cuprinsa in art. 5 din legea ce face obiectul examenului de constitutionalitate prin aceasta decizie.
    Toate acestea insa, cu rezerva ca dreptul persoanelor ce au primit, in aplicarea art. 13 (astazi, art. 14) alin. (2) din Legea fondului funciar, o suprafata de teren supusa reducerii a fost restabilit prin modificarea art. 9 alin. (2) numai in situatiile in care cota de reducere a depasit 5% .
    Curtea observa insa ca aceasta problema priveste cea de a doua critica de neconstitutionalitate cuprinsa in sesizare.
    4. Intr-adevar, autorii obiectiei remarca faptul ca "In art. 5 din lege se prevede ca celor carora li s-au operat reduceri de pana la 5% nu li se face nici intregire si nici nu li se dau despagubiri".
    Curtea Constitutionala se afla, de aceasta data, in prezenta unei critici de neconstitutionalitate ce nu poate fi acceptata. Intr-adevar, textul la care obiectia se refera (art. 5 din lege) este, in fondul reglementarii, identic cu textul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, in forma rezultata in urma modificarii ordonate prin Legea nr. 169/1997. Daca obiectia ar fi acceptata ar insemna sa se admita competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta in prezent, potrivit art. 144 lit. a) din Constitutie, asupra constitutionalitatii unui text adoptat printr-o lege din 1997, text care este si ramane in vigoare, si pentru care art. 5 din legea criticata nu reprezinta decat o simpla reluare. Este vorba despre o solutie ce corespunde jurisprudentei Curtii Constitutionale, fiind consacrata in Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993. Obiectia de neconstitutionalitate ar fi putut asadar sa fie examinata de Curtea Constitutionala numai daca ar fi fost ridicata in momentul adoptarii Legii nr. 169/1997, cand textul la care aceasta obiectie se refera a fost inclus in Legea fondului funciar.
    Orice alta solutie contravine dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, fiindca ar presupune competenta Curtii Constitutionale de a solutiona retroactiv, pe calea controlului anterior, obiectii de neconstitutionalitate privitoare la texte de lege deja promulgate, asadar texte care ar fi in vigoare.
    Indiferent insa de cele aratate, trebuie precizat ca autorii sesizarii omit faptul ca in Legea nr. 18/1991 s-a prevazut, prin art. 14 alin. (3), ca nu sunt afectati de cota de reducere detinatorii de suprafete mai mici de un hectar, ceea ce reprezinta, neindoielnic, o masura de protectie a celor mai defavorizati beneficiari.
    5. Urmatoarea critica de neconstitutionalitate are in vedere art. 6 din lege, cu privire la care autorii sesizarii considera ca, depasindu-se domeniul reglementarilor ingaduite legii, s-ar stabili, "preordinat si indiferent de criticile de drept si de fapt, o ordine de preferinta legala a valabilitatii si a fortei probante a titlurilor de proprietate"; se arata, in acest sens, ca stabilirea unei asemenea ordini de preferinta privind titlurile de proprietate ar fi de competenta exclusiva a justitiei.
    Cu privire la argumentele aduse in sprijinul acestei critici Curtea Constitutionala face urmatoarele precizari:
    - nici unul dintre cele trei alineate ale textului de lege criticat (art. 6) nu cuprinde o reglementare prin care s-ar stabili o ordine de preferinta legala a valabilitatii si a fortei probante a titlurilor de proprietate; in cel de al treilea alineat este vorba despre preferinta pe care legea intelege sa o dea fostului proprietar al terenului fata de persoana careia i s-a atribuit terenul acestuia, daca restituirea in natura nu este cu putinta pentru amandoi; iar aceasta apreciere nu contine nimic neconstitutional sau potrivnic principiilor echitatii si egalitatii, astfel incat intra, netagaduit, in competenta legiuitorului de a se pronunta asupra oportunitatii uneia dintre rezolvarile posibile, in baza art. 58 alin. (1) din Constitutie;
    - reglementarea prin lege a materiilor pe care autorii exceptiei doresc sa le rezerve exclusiv aprecierii instantelor judecatoresti nu depaseste domeniul interventiei legislative; dimpotriva, cele mai multe dintre exemplele date de autorii obiectiei fac obiectul de reglementare al normelor Codului civil, Codului de procedura civila etc.;
    - in fine - si este aspectul cel mai important -, nici unul dintre argumentele aduse in sustinerea neconstitutionalitatii art. 6 din lege nu are legatura cu normele si cu principiile constitutionale; de altfel, sesizarea de neconstitutionalitate nici nu se refera la eventuala incalcare a unor texte sau principii ale legii fundamentale.
    6. Este criticat, de asemenea, cuprinsul art. 24 si urmatoarele din lege, autorii obiectiei considerand ca modul de reconstituire a drepturilor privind terenurile forestiere exprima o conceptie ce nu corespunde principiului de legiferare in concordanta cu art. 16 alin. (1) din Constitutie referitor la egalitatea persoanelor. Se exprima temerea ca regula reconstituirii drepturilor pe vechile amplasamente ar putea conduce la atribuirea de terenuri forestiere unor persoane care au defrisat vegetatia de pe terenurile primite potrivit reglementarii anterioare, care consacra restituirea pe sole si la marginea trupului de padure. Totodata reglementarea este calificata ca "discriminatorie si privilegiata", deoarece ar ingradi imbogatirea fara temei legal a celor carora li se atribuie paduri amenajate cu mari si importante investitii din fondurile publice ale statului.
    Critica nu poate fi primita, intrucat, chiar daca in practica s-ar produce asemenea atribuiri de paduri, ele ar fi posibile numai prin abuzuri si ilegalitati. Intr-adevar, art. 24 alin. (2) lit. b) din lege excepteaza de la reconstituirea proprietatii pe vechile amplasamente terenurile "pe care se afla sau sunt in curs de realizare constructii sau amenajari silvice, drumuri forestiere ori alte amenajari sau instalatii sau alte mijloace fixe". Acelorasi obiective le corespund si prevederile art. 24 alin. (2) lit. c) - f) din lege.
    Trebuie precizat in plus ca nici cu privire la art. 24 si urmatoarele din lege obiectia de neconstitutionalitate nu este intemeiata pe indicarea textelor constitutionale incalcate. In lipsa acestei motivari examinarea neconstitutionalitatii textelor criticate nu poate fi realizata.
    In fine, aspectele invocate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate se refera la o solutie legislativa care corespunde unei optiuni politice, ce tine de competenta exclusiva a legiuitorului, nefiind deci o problema de resortul contenciosului constitutional.
    7. O serie de critici cuprinse in sesizare privesc art. 26 si urmatoarele din lege si au ca obiect asa-zisele forme asociative, calificate de autorii obiectiei ca fiind forme si structuri anacronice de proprietate funciara, care nu au nimic comun cu conceptia moderna avuta in vedere de Constitutie. Asemenea structuri de proprietate au corespuns - in opinia autorilor sesizarii de neconstitutionalitate - epocii feudale, fiind totodata considerate dintotdeauna "ca apartinand tipului de proprietate colectivist-socialista al epocii anterioare". In fine, autorii obiectiei remarca faptul ca "formele asociative" prevazute de lege urmeaza sa fie infiintate in mod obligatoriu, ceea ce ar contrazice principiile inscrise in art. 37 din Constitutie referitor la dreptul la libera asociere, precum si modul in care Constitutia reglementeaza regimul proprietatii; caci, considera autorii, "dupa cum este cunoscut, asocierea are la baza actul liber de vointa al persoanei asociate, iar nu ordinul legii".
    Trecand peste faptul ca obiectia de neconstitutionalitate are in vedere, in parte, prevederi pe care Legea nr. 18/1991 le cuprinde inca din 1997, ca urmare a modificarilor aduse prin Legea nr. 169 din acelasi an, Curtea Constitutionala constata ca "formele asociative" carora urmeaza sa le fie restituite terenuri cu vegetatie forestiera, oricat de vetuste si de inadecvate noilor realitati ar putea sa fie considerate, nu sunt potrivnice, sub aspectul criticilor formulate, textelor si principiilor constitutionale. Nici autorii obiectiei nu precizeaza, de altfel, care sunt textele din legea fundamentala carora reglementarea criticata le-ar contraveni, cu exceptia art. 37 care consacra dreptul de asociere si a reglementarii date prin Constitutie proprietatii.
    In ceea ce priveste invocarea reglementarii date prin Constitutie dreptului de asociere, trebuie sa se retina ca in cazul formelor asociative avute in vedere de legea criticata este vorba despre entitati organizatorice create in trecut, sub imperiul altor reglementari legale, a caror preluare prin noua lege are in vedere exclusiv reconstituirea drepturilor si exploatarea terenurilor ce le sunt restituite; investirea acestor entitati cu personalitate juridica, in conditiile stabilite prin art. 28 din lege, reprezinta o conditie fara de care participarea lor in circuitul civil nu ar fi de conceput. Este vorba, in ceea ce priveste forma de proprietate asupra terenurilor forestiere restituite, despre o proprietate privata, al carei regim juridic este acela de drept comun si careia Constitutia ii asigura o ocrotire egala, indiferent de titular. Asa fiind, nici unul dintre textele constitutionale referitoare la regimul proprietatii nu este contrazis prin reglementarea ce face obiectul criticii de neconstitutionalitate.
    8. Nu poate fi primita nici obiectia referitoare la art. 27 din lege, text potrivit caruia "Exploatarea terenurilor forestiere prevazute la art. 26 din prezenta lege se face in conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislatia statului roman in perioada anilor 1921 - 1940".
    Autorii obiectiei socotesc acest articol ca fiind "vadit neconstitutional, deoarece trimite la reglementari abrogate pentru exploatarea terenurilor". Sunt incalcate - se arata in continuare - prevederile art. 149 si 150 din Constitutie; se sustine, tot astfel, ca trimiterea la norme legale abrogate este fundamental gresita.
    Curtea observa ca textele din legea fundamentala invocate de autorii sesizarii nu au nici o legatura cu prevederile cuprinse in art. 27 din lege.
    Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, in sensul ca trimiterea la o reglementare abrogata reprezinta un procedeu de tehnica legislativa care nu este neconstitutional. Textele criticate nu au ca semnificatie repunerea in vigoare a legii abrogate, ci numai preluarea prevederilor respective in noua reglementare. Ar fi vorba despre neconstitutionalitate numai in situatia in care normele astfel preluate prin lege ar veni, prin continutul lor, in contradictie cu texte ori principii constitutionale, ceea ce, fara indoiala, nu se intampla in cazul de fata.
    9. Potrivit art. 28 alin. (5) din lege, "Suprafetele forestiere aflate in proprietate comuna, conform naturii acestora, raman in proprietate indiviza pe toata durata existentei lor".
    Se arata in cuprinsul sesizarii de neconstitutionalitate ca aceasta reglementare este total gresita si evident neconstitutionala. In sprijinul acestei critici se arata ca indiviziunea fortata este inadmisibila, deoarece incalca prevederile art. 49 din Constitutie, reprezentand o ingradire perpetua si nejustificata a exercitiului dreptului de proprietate. Se sustine, tot astfel, ca "indiviziunea fortata are cauze de fapt, iar nu acte volitive ca temeiul de legiferare", si ca "nu are legea caderea de a institui o astfel de ingradire exercitiului dreptului de proprietate si tocmai din asemenea motive a fost inscris art. 49 in Constitutie".
    Aceste argumente nu pot fi acceptate.
    Intr-adevar, proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic romanesc le cunoaste, inclusiv atunci cand imbraca forma "indiviziunii fortate si perpetue" la care se refera legea supusa controlului de constitutionalitate, nu este o forma de proprietate al carei exercitiu ar fi supus unor ingradiri. Indiviziunea, ca forma a proprietatii comune, are in vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu continutul acestuia, si anume prerogativele pe care le confera. Atunci cand exista diferente intre formele de proprietate comuna ori intre acestea si proprietatea exclusiva, in ceea ce priveste exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferente corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputand fi considerate ca ingradiri ale exercitiului dreptului de proprietate, in sensul la care se refera art. 49 din Constitutie, potrivit caruia o restrangere poate fi facuta numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    A admite ca indiviziunea fortata si perpetua - de pilda cea asupra partilor comune ale unei constructii de locuit, cuprinzand apartamente aflate in proprietatea unor persoane diferite - este inadmisibila, deoarece reprezinta o ingradire perpetua si nejustificata a exercitiului dreptului de proprietate, inseamna a nu tine seama de existenta, in practica, a numeroase ipoteze in care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunurilor si, cateodata, unei declaratii a legii.
    Nu este asadar exact ca prin lege nu se poate statornici un asemenea regim al proprietatii. Facand abstractie de numeroasele prevederi ale Codului civil (art. 590 - 609), asemenea dispozitii sunt frecvente, de pilda in Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, care prevede coproprietatea fortata nu numai asupra partilor de constructii si instalatii comune apartamentelor din cladire, ci si asupra dreptului de concesiune privind terenul; de altfel, in Romania prima reglementare de acest fel in materia unor parti de constructii a fost cuprinsa in Legea din 3 mai 1927 privind incurajarea constructiei de locuinte.
    Regimul juridic al coproprietatii fortate nu are asadar nici o legatura cu restrangerea exercitiului unor drepturi, la care se refera art. 49 din Constitutie. Pe de alta parte, Curtea constata ca prevederile art. 28 alin. (5) din legea ce face obiectul controlului de constitutionalitate nu contravin nici altor texte sau principii ale legii fundamentale.
    Se poate, de altfel, considera ca regimul terenurilor din fondul silvic redate entitatilor asociative, potrivit art. 26 - 28 din lege, ar fi fost acelasi chiar in lipsa textului art. 28 alin. (5), dat fiind ca proprietatea are caracterele mentionate in considerarea naturii bunurilor la care se refera acest regim.

    Fata de cele expuse mai sus, in temeiul dispozitiilor art. 4, 16, 37, 41, 49, 149 si 150 din Constitutie,
    cu unanimitate de voturi, cat priveste dispozitiile art. 1 - 3, ale art. 5, 6, 24, 25 si 29 din legea supusa controlului de constitutionalitate,
    cu majoritate de voturi, cat priveste dispozitiile art. 26 - 28 din aceeasi lege,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca sunt constitutionale dispozitiile art. 1 - 3, art. 5, 6 si ale art. 24 - 29 din Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei.
    Definitiva si obligatorie.
    Deliberarea a avut loc la data de 27 decembrie 1999 si la ea au participat: Lucian Mihai, presedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica, judecatori.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent sef,
                              Claudia Miu