DECIZIE Nr.
234 din 9 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 si 4 si ale art. 317
alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 241 din 15 aprilie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi
ale art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Nicu Zicu în Dosarul nr. 1.036/204/2008 al
Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios
administrativ II.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură
civilă şi ca inadmisibilă a excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din
acelaşi cod, întrucât excepţia referitoare la aceste prevederi nu
este motivată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 25 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 1.036/204/2008, Tribunalul Prahova - Secţia
comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi ale art. 317 alin. 1 pct. 1
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Nicu Zicu într-un proces având ca obiect o contestaţie în anulare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, autorul acesteia
susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate
contravin art. 16, art. 21, art. 24, art. 26, art. 28, art. 53 şi art. 124
din Constituţie, deoarece, pe de o parte, creează posibilitatea
sustragerii actelor de procedură de către persoane
rău-intenţionate, iar pe de altă parte, prin afişarea unor
asemenea acte se violează secretul corespondenţei şi se aduce
atingere vieţii intime a destinatarilor.
Tribunalul Prahova - Secţia comercială
şi de contencios administrativ II apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege
criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi art. 317 alin. 1
pct. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au
următoarea redactare:
- Art. 92 alin. 2, 3 şi 4: „Dacă cel
citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia
sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de
primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul
refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia,
încheind despre acestea proces-verbal.
Dacă cel citat nu se găseşte la
domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din
mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care
locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane
din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte
cu dânsul sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar,
în celelalte cazuri, administratorului, portarului ori celui ce în mod
obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va
semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi
semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.
Dacă persoanele arătate în alineatul
precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire,
agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor;
dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia
sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa
locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului
sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de
asemenea proces-verbal despre toate acestea.";
Art. 317 alin. 1 pct. 1: „(1) Hotărârile
irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele
arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe
calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii,
pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu
cerinţele legii."
Dispoziţiile constituţionale considerate a fi
încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21
privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 26 privind viaţa intimă familială şi
privată, art. 28 referitor la secretul corespondenţei, art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi şi art. 124 - Infăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia, Curtea reţine că
prevederile de lege criticate în prezenta cauză au mai făcut obiectul
controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel,
prin Decizia nr. 813 din 19 mai 2009 şi Decizia nr. 864 din 16 iunie 2009,
ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6
august 2009, Curtea a statuat că prevederile art. 92 alin. 2, 3 şi 4
din Codul de procedură civilă constituie excepţii de la regula
generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei
sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92
alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare
fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se
la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu
voieşte să semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care
negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să
primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.
Curtea a considerat că aceste excepţii nu
sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci
reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de
citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor
citate.
Totodată, Curtea a decis că obligaţia
părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea
dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de
procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind
dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi
într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care
să prevină abuzurile servind unei bune administrări a
justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi
respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
In ce priveşte constituţionalitatea
prevederilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă,
prin Decizia nr. 1.452 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Curtea a
reţinut că prevederile art. 317 din Codul de procedură
civilă nu au în vedere hotărârile judecătoreşti
susceptibile de a fi atacate pe căile ordinare de atac, care oferă
părţilor cadrul procesual adecvat în care să îşi poată
exercita, cu diligentă, drepturile procesuale de pe poziţii de
egalitate, ci se referă la hotărârile irevocabile, împotriva
cărora mai pot fi exercitate doar căile extraordinare de atac,
aşa cum este cazul contestaţiei în anulare. Legiuitorul a
prevăzut cazurile în care poate fi atacată o hotărâre
irevocabilă pe calea contestaţiei în anulare, tocmai pentru a garanta
echitatea actului de justiţie şi pentru a-l pune pe
justiţiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile
lui, nelegalitatea citării, într-o situaţie egală cu cel care a
invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenţia de a crea un
tratament juridic egal între aceştia.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că,
odată invocate pe calea apelului sau a recursului, aceste motive
urmează a fi cenzurate de către instanţă, care se va
pronunţa asupra lor, astfel încât nepronunţarea asupra acestor motive
în faza recursului dă posibilitatea părţii interesate să le
invoce în cadrul contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. (2) din
Codul de procedură civilă. Din moment ce partea a putut invoca aceste
motive pe calea apelului sau a recursului, ar fi de prisos să i se mai
acorde încă o dată această posibilitate pe calea
contestaţiei în anulare.
Considerentele reţinute de Curte în deciziile
menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu
au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a
jurisprudenţei acesteia.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi art. 317 alin. 1 pct. 1 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicu Zicu în
Dosarul nr. 1.036/204/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia
comercială şi de contencios administrativ II.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 9 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu