Decizia Nr.232 din 15.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dionisie-Gabor Szekely în Dosarul nr. 15.199/271/2010 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 263D/2011.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul reglementării posibilităţii ca instanţa de judecată să pronunţe o soluţie de achitare în cadrul procedurii prevăzute de art. 320¹ din Codul de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 15.199/271/2010, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Dionisie-Gabor Szekely cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, în cadrul procedurii simplificate, instanţa de judecată nu are posibilitatea de a pronunţa achitarea. Astfel, faţă de inculpatul care recurge la procedura simplificată, instanţa va da întotdeauna o soluţie de condamnare, chiar dacă, după analizarea probelor administrate în faza de urmărire penală, ajunge la concluzia că fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind incident cazul de achitare prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. b¹). În schimb, în cazul inculpatului care nu recurge la această procedură, se poate pronunţa o soluţie de achitare, dacă instanţa, analizând probele existente în faza de urmărire penală, ajunge la aceeaşi concluzie, şi anume că fapta există, dar ea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.Judecătoria Oradea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că, în măsura în care un inculpat consideră că soluţia care se impune a fi pronunţată în cauză este achitarea pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, acesta are posibilitatea să opteze pentru judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, nefiind obligat să solicite aplicarea procedurii speciale prevăzute de art. 320¹ din Codul de procedură penală.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia nr. 1.470/2011, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 320¹ alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale „în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile“. Menţionează că Avocatul Poporului s-a pronunţat în sensul neconstituţionalităţii prevederilor art. 320¹ din Codul de procedură penală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins: „În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplică în mod corespunzător.Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul reglementării posibilităţii ca, în cadrul procedurii simplificate, instanţa de judecată să pronunţe o soluţie de achitare. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. 6 şi 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dionisie-Gabor Szekely în Dosarul nr. 15.199/271/2010 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică