Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 lit. b), art. 20 alin. (7) şi art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Societatea Dydypoka - S.R.L. din Floreşti, judeţul Cluj, în Dosarul nr. 9.298/117/2013* al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 394D/2016 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care precizează că transportatorii în regim de taxi trebuie să se supună condiţiilor legale pentru exercitarea acestei activităţi, condiţii pe care Legea nr. 38/2003 le instituie în mod unitar şi egal pentru toate persoanele vizate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.298/117/2013*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 lit. b), art. 20 alin. (7) şi art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Dydypoka - S.R.L. din Floreşti, judeţul Cluj într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui act administrativ, respectiv procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul la muncă şi libertatea alegerii locului de muncă, prin limitarea ariei de desfăşurare a activităţii de taximetrie doar la localitatea de autorizare. Astfel, taximetristul, după efectuarea unei curse în altă localitate decât cea de autorizare, nu poate transporta un alt client din respectiva localitate către cea de autorizare. Aplicarea prevederilor art. 20 alin. (7) din Legea nr. 38/2003 în cazul transportului în regim de taxi între localitatea Cluj-Napoca şi localitatea Floreşti, având în vedere faptul că aceste localităţi sunt aproape unite, reprezintă o încălcare a egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Astfel, transportatorii în regim de taxi din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov sunt privilegiaţi faţă de cei din judeţul Cluj, deoarece, în cazul primei categorii, transportul rutier efectuat între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov este definit ca transport local, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere. Se mai arată că prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece transportatorii în regim taxi sunt discriminaţi în raport cu cei care efectuează transport în comun, de vreme ce transportul în regim de taxi reprezintă un serviciu comunitar de utilitate publică, asemeni transportului în comun. 6. În raport cu restrângerile impuse de art. 18 lit. b) şi art. 20 alin. (7) din Legea nr. 38/2003 nu se poate invoca un interes public major care să le justifice într-o societate democratică, având în vedere faptul că organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea serviciilor de utilităţi publice vizează satisfacerea cât mai completă a cerinţelor utilizatorilor, precum şi întărirea coeziunii economico-sociale la nivelul comunităţilor. De asemenea, prin restrângerea ariei de desfăşurare a activităţii la localitatea de autorizare, fără se a lua în considerare alte circumstanţe, spre exemplu cele din speţă, referitoare la distanţa extrem de mică dintre cele două localităţi, sunt încălcate dispoziţiile art. 41 şi 45 din Constituţie.7. Se mai susţine că prevederile art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 încalcă cerinţa previzibilităţii legii ce decurge din principiul legalităţii incriminării, deoarece nu se poate determina cu exactitate ce acţiuni ori inacţiuni intră sub incidenţa normei. 8. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Reţine că prestarea serviciului de taximetrie pe raza unei alte localităţi decât cea care a autorizat o asemenea activitate ar aduce atingeri grave în administraţia publică a localităţii în care operatorul îşi desfăşoară în mod nelegal activitatea. Consideră că dreptul la muncă nu este restrâns sub nicio formă de legiuitor, operatorul economic având posibilitatea obţinerii unei autorizaţii emise de către municipiul Cluj-Napoca, autorizaţie în baza căreia să presteze servicii de taximetrie şi în localitatea respectivă. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că Legea nr. 38/2003 constituie cadrul legislativ unitar necesar realizării serviciilor de transport în regim de taxi, în corelare cu celelalte servicii de transport public local şi judeţean organizate, potrivit legilor speciale, pe raza teritorială a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale corespunzător principiului autonomiei locale, în funcţie de sursele şi necesarul colectivităţii locale, precum şi de interesele, în echilibru, ale utilizatorilor şi transportatorilor. Aşadar, chiar dacă transportul în regim de taxi se realizează în raport cu interesul clientului, în interiorul ori în afara localităţii de autorizare, transportatorii autorizaţi de către autorităţile publice locale competente trebuie să-şi exercite activitatea în condiţiile/limitele autorizaţiei.11. De asemenea, în cazul în care o parte din cursă se realizează în afara localităţii de autorizare, fiecare transportator autorizat trebuie să revină la localitatea de autorizare. În caz contrar, ar fi afectate inclusiv principiul constituţional al autonomiei locale în raport cu toate unităţile administrativ-teritoriale implicate, precum şi interesele celorlalţi transportatori autorizaţi, care execută transport, potrivit legii. Astfel, prevederile criticate nu conţin nicio dispoziţie de natură să afecteze dreptul la muncă, transportul în regim de taxi putându-se executa de către transportatori autorizaţi în acest scop, potrivit Legii nr. 38/2003, iar autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea competentă în condiţiile acestei legi, pe baza unei documentaţii care trebuie să conţină inclusiv dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională. De asemenea, activitatea de transport în regim de taxi trebuie să se desfăşoare în limitele şi condiţiile autorizaţiei emise de către autorităţile competente pe raza administrativ-teritorială aferentă, corespunzător atribuţiilor legale şi cu respectarea autonomiei locale a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale implicate, în a cărei responsabilitate revine organizarea serviciilor de transport în regim de taxi. În consecinţă, dispoziţiile de lege criticate nu restrâng dreptul la muncă astfel cum este consacrat de art. 41 din Constituţie, sens în care invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 938 din 7 iulie 2011.12. Totodată, nu pot fi reţinute nici criticile vizând încălcarea, prin art. 18 lit. b) şi art. 20 alin. (7) din Legea nr. 38/2003, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, prevederile legale respective fiind aplicabile, în mod nediscriminatoriu, tuturor transportatorilor în regim de taxi, autorizaţi în condiţiile legii. De altfel, motivele invocate în susţinerea excepţiei se raportează, mai degrabă, la modul de interpretare şi de aplicare a acestora. Este evident că activităţile de transport respective au regim juridic diferit, se exercită în condiţii distincte, cu mijloace de transport diferite în raport cu specificul fiecăreia. Consideră că prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) nu au incidenţă în cauză, şi, întrucât din examinarea prevederilor legale criticate nu rezultă încălcarea vreunui drept fundamental, nu se pot reţine nici susţinerile privind încălcarea art. 53 din Constituţie.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 18 lit. b), art. 20 alin. (7) şi art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 18 lit. b): „În raport cu localitatea de autorizare, transportatorul autorizat poate executa transportul în regim de taxi în următoarele situaţii: [...]b)ocazional, între localitatea de autorizare şi alte localităţi sau puncte de interes, numai la cererea expresă a clientului, cu acordul taximetristului, având obligaţia revenirii în localitatea de autorizare după executarea cursei";– Art. 20 alin. (7): „Se interzice taxiurilor să efectueze transport public de persoane în regim de taxi sau să staţioneze în vederea efectuării în mod permanent a unor astfel de transporturi în interiorul unei localităţi, alta decât localitatea de autorizare.";
– Art. 55 pct. 3 lit. a): „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: [...]3. cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei: a)aplicabilă taximetriştilor pentru intervenţii asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării preţului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum şi pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) şi art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) şi v), precum şi conducătorilor auto sau transportatorilor autorizaţi, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin. (6) şi, respectiv, art. 25 alin. (7)".16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, mai întâi, că, potrivit art. 2 din Legea nr. 38/2003, serviciile de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere fac parte din categoria serviciilor publice, organizate de către autorităţile administraţiei publice locale pe raza administrativ-teritorială respectivă, cărora legiuitorul a înţeles să le acorde o reglementare specială, impusă de necesitatea asigurării, pe de o parte, a unui cadru unitar pentru desfăşurarea acestora, iar, pe de altă parte, a unei calităţi corespunzătoare standardelor unui transport civilizat şi în condiţii de siguranţă. 17. În aceste condiţii, Curtea reţine că activitatea de transport în regim de taxi trebuie să se desfăşoare în limitele şi condiţiile autorizaţiei emise de către autorităţile competente pe raza administrativ-teritoriala aferentă, corespunzător atribuţiilor legale şi cu respectarea autonomiei locale a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale implicate, în a cărei responsabilitate revine organizarea serviciilor de transport în regim de taxi. 18. Sub acest aspect, Curtea reţine că libertatea economică, prevăzută de art. 45 din Legea fundamentală, nu este o libertate absolută, ci trebuie exercitată în condiţiile legii. Astfel, prevederile legale ce formează obiectul excepţiei dau expresie obligaţiei statului de a impune reguli de disciplină economică menite să creeze un cadru adecvat desfăşurării activităţilor la care se referă textele de lege criticate, prin impunerea anumitor exigenţe, pe care cei care doresc să presteze un astfel de serviciu public trebuie să le îndeplinească. În aceste condiţii, Curtea constată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 45 din Constituţie care garantează dreptul de acces liber la o activitate economică „în condiţiile legii". 19. De asemenea, Curtea constată că susţinerea autoarei excepţiei referitoare la încălcarea dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie este neîntemeiată, deoarece transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi, iar autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare din cadrul primăriei localităţii sau primăriei municipiului Bucureşti de pe raza administrativ-teritorială în care transportatorul îşi are sediul sau domiciliul, după caz, pe durată nedeterminată, pe baza unei documentaţii. În consecinţă, dispoziţiile de lege criticate nu restrâng dreptul fundamental la muncă, întrucât libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând şi în orice condiţii, poate exercita profesia sau meseria pe care o doreşte. Alegerea profesiei şi a meseriei presupune, înainte de toate, pregătirea şi calificarea corespunzătoare în vederea exercitării acestora, iar această libertate este condiţionată de îndeplinirea unor criterii legale justificate de specificul profesiei, meseriei ori al locului de muncă. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 55 pct. (3) lit. a) din Legea nr. 38/2003, Curtea reţine că această prevedere legală reprezintă o normă de trimitere, care stabileşte cu claritate şi precis faptele a căror săvârşire atrage răspunderea contravenţională. Astfel, intră sub incidenţa normei legale criticate fapta de nerespectare a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) lit. v) din Legea nr. 38/2003, care instituie, în sarcina transportatorilor autorizaţi, obligaţia de a nu executa curse în afara localităţii de autorizare, decât în condiţiile prevăzute de art. 18 din lege. 21. Prin urmare, Curtea reţine că acţiunea legiuitorului de a califica unele fapte, în funcţie de pericolul social, drept contravenţii, precum şi de a stabili sancţionarea acestora, respectiv stabilirea limitelor minime şi maxime ale amenzilor ce pot fi aplicate în cazul constatării săvârşirii contravenţiilor, reprezintă concretizarea obligaţiei generale a statului de a asigura cadrul legal de desfăşurare a anumitor activităţi, ceea ce implică şi sancţionarea nerespectării comportamentelor prescrise de normele astfel instituite. 22. De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 18 lit. b) şi art. 20 alin. (7) din Legea nr. 38/2003 sunt aplicabile, în mod nediscriminatoriu, tuturor transportatorilor în regim de taxi, autorizaţi în condiţiile legii, şi, în consecinţă, nu reţine nici criticile vizând încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. 23. De altfel, Curtea observă că susţinerea existenţei unei discriminări între transportatorii în regim de taxi şi cei care efectuează transport în comun nu îşi găseşte temei, având în vedere că activităţile de transport respective au regim juridic diferit, se exercită în condiţii distincte, cu mijloace de transport diferite, în raport cu specificul fiecăreia. Astfel, transportul public local de călători reprezintă un serviciu de utilitate publică, menit să asigure satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general cu caracter social ale colectivităţilor locale, fiind reglementat prin Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi nu a fost încălcat. 24. Referitor la susţinerea potrivit căreia transportatorii în regim de taxi din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov sunt privilegiaţi faţă de cei din judeţul Cluj, deoarece, în cazul primei categorii, transportul rutier efectuat între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov este definit ca transport local, Curtea observă că această critică vizează o soluţie legislativă cuprinsă în alt act normativ, şi anume art. 3 pct. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, prevederi care nu formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.". Curtea reiterează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. 25. În acelaşi timp, Curtea constată că susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie nu subzistă, deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are aplicabilitate în cauza de faţă. 26. În final, Curtea reţine că prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepselor nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Dydypoka - S.R.L. din Floreşti, judeţul Cluj, în Dosarul nr. 9.298/117/2013* al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 18 lit. b), art. 20 alin. (7) şi art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin