DECIZIE Nr. 23
din 12 octombrie 2009
privind interpretarea
dispozitiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara
internationala în materie penala
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 850 din 8 decembrie 2009
Dosar nr. 13/2009
Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind
interpretarea dispozitiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciara internationala în materie penala.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 72 de
judecători din cei 108 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela -
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul că, la soluţionarea
unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, instanţa nu poate înlocui
modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic,
dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic
prevăzut de Codul penal român. Conversiunea nu trebuie să reprezinte aplicarea
unei alte pedepse de către judecătorii români.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 146 din
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, examenul jurisprudenţei evidenţiind două orientări.
Astfel, unele instanţe, constatând că sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în art. 146 din Legea nr. 302/2004, au înlocuit pedeapsa
rezultantă stabilită prin cumul aritmetic de statul de condamnare cu o pedeapsă
rezultantă ca urmare a cumulului juridic.
Alte instanţe, dimpotrivă, au respins conversiunea
condamnării, reţinând că aplicarea cumulului aritmetic de către instanţa statului
de condamnare se încadrează în limitele generale ale pedepsei prevăzute în art.
53 din Codul penal.
Aceste din urmă instanţe au procedat în mod corect.
Transferarea persoanelor condamnate în vederea
executării pedepselor privative de libertate reprezintă o formă a cooperării
judiciare internaţionale în materie penală, care are ca obiectiv favorizarea
reintegrării sociale a persoanelor condamnate prin executarea pedepselor
privative de libertate în ţara de origine, reglementată pe plan european în Convenţia
europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la
din 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar pe plan
intern, în titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare.
In relaţiile dintre statele membre ale Uniunii
Europene, începând cu data de 5 decembrie 2011, dispoziţiile Convenţiei
europene asupra transferării persoanelor condamnate din 21 martie 1983 vor fi
înlocuite cu prevederile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii
Europene din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii
reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun
pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea
Europeană.
Diversitatea pedepselor privative de libertate
reglementate în legislaţiile statelor, precum şi diferenţele care pot exista
între limitele pedepselor privative de libertate prevăzute în aceste legislaţii
au impus reglementarea competenţei instanţei din statul de executare de a
adapta pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare,
în scopul de a face posibilă executarea acesteia, în cazul în care o
incompatibilitate între felul sau durata pedepsei aplicate prin hotărârea de
condamnare şi legislaţia statului de executare s-ar opune executării pedepsei.
Inlăturarea incompatibilităţii între felul sau durata
pedepsei privative de libertate aplicate prin hotărârea de condamnare şi legislaţia
statului de executare, prin adaptarea pedepsei, este prevăzută atât în
Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la
Strasbourg la 21 martie 1983, cât şi în Decizia-cadru 2008/909/JAI a
Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea
principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în
materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul
executării lor în Uniunea Europeană.
Legea română privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală - în concordanţă cu actele europene evocate -
permite adaptarea pedepsei în vederea executării acesteia în România, prin
hotărâre judecătorească, ori de câte ori instanţa constată că felul pedepsei
privative de libertate aplicate în statul de condamnare sau durata pedepsei
este incompatibilă cu legislaţia română.
In dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub denumirea „Conversiunea
condamnării", se prevede, în alin. (1), că: „Dacă felul pedepsei aplicate
sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român
poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea
prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această
pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte
felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în niciun
caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului."
Aplicarea dispoziţiilor citate - dispoziţii integrate
în reglementarea transferării persoanei condamnate în vederea executării
pedepsei în România - este limitată, în mod exclusiv, la două situaţii, care
s-ar opune executării în România a pedepsei privative de libertate aplicate
prin hotărârea de condamnare: felul pedepsei aplicate este incompatibil cu
legislaţia română şi durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legislaţia
română.
Referindu-se la „felul" pedepsei, dispoziţiile
art. 146 din Legea nr. 302/2004 au în vedere diversitatea pedepselor privative
de libertate prevăzute în legislaţiile statelor de condamnare (de exemplu,
recluziune, detenţiune sau închisoare), situaţie întâlnită în special în
sistemele penale care împart infracţiunile în crime şi delicte, utilizând
denumiri diferite şi reglementând regimuri diferite pentru pedepsele privative
de libertate aplicabile în cazul crimelor şi pentru cele aplicabile în cazul
delictelor.
Incompatibilitatea între felul pedepsei aplicate şi
legislaţia română există în cazul în care pedeapsa privativă de libertate
aplicată prin hotărârea de condamnare nu corespunde exact, sub aspectul
denumirii şi al regimului, cu pedepsele privative de libertate reglementate în
legea penală română. Astfel, dacă pedeapsa privativă de libertate aplicată prin
hotărârea de condamnare nu este reglementată în legea penală română (de
exemplu, legea penală română nu prevede recluziunea sau detenţiunea pe timp
limitat), există o incompatibilitate între felul pedepsei aplicate şi legislaţia
română şi, în consecinţă, instanţa trebuie să adapteze pedeapsa aplicată în
statul de condamnare la pedeapsa prevăzută în propria sa legislaţie, care
corespunde sub aspectul felului, atât cât este posibil, cu pedeapsa aplicată
prin hotărârea de condamnare (de exemplu, instanţa română nu va dispune
executarea pedepsei recluziunii sau detenţiunii pe timp limitat, ci executarea
pedepsei închisorii).
Incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate şi
legislaţia română - la care se referă prevederile art. 146 din Legea nr.
302/2004 - priveşte diferenţele care pot exista între limitele maxime ale
pedepselor privative de libertate stabilite în legislaţiile statelor de
condamnare şi cele stabilite în legea penală română.
Incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate şi
legislaţia română există în cazul în care durata pedepsei privative de
libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte limitele maxime ale
pedepselor reglementate în legea penală română.
O primă situaţie în care durata pedepsei aplicate este
incompatibilă cu legislaţia română este aceea în care pedeapsa privativă de
libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte limita maximă
generală a pedepsei închisorii prevăzută în legea penală română. Prin urmare,
ori de câte ori pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte limita
maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută la art. 53 pct. 1
lit. b) din Codul penal, durata pedepsei este incompatibilă cu legislaţia
română, fiind aplicabile dispoziţiile art. 146 din Legea nr.302/2004.
A doua situaţie în care durata pedepsei aplicate este
incompatibilă cu legislaţia română poate exista atunci când pedeapsa privativă
de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte limita maximă
specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras
condamnarea. Astfel, dacă pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare
depăşeşte limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru
faptele care au atras condamnarea, durata pedepsei ar fi incompatibilă cu
legislaţia română, ceea ce face posibilă aplicarea art. 146 din Legea nr.
302/2004.
A treia situaţie în care durata pedepsei aplicate este
incompatibilă cu legislaţia română este situaţia în care pedeapsa rezultantă
aplicată prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracţiuni
depăşeşte limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română.
Legea penală română prevede în art. 34 alin. 2 din
Codul penal că pedeapsa rezultantă nu poate depăşi totalul pedepselor stabilite
de instanţă pentru infracţiunile concurente, pedeapsa rezultantă neputând
depăşi nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani,
prevăzută la art. 53 pct. 1 lit. b) din Codul penal. Aşadar, dacă pedeapsa
rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte totalul pedepselor
stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei
închisorii, durata pedepsei rezultante este incompatibilă cu legislaţia română,
devenind aplicabile prevederile art. 146 din Legea nr. 302/2004.
Cu privire la concursul de infracţiuni, se impune
concluzia că prevederile referitoare la conversiunea condamnării, cuprinse în
art. 146 alin. (1) din legea română privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală, se referă explicit şi exclusiv la incompatibilitatea duratei
pedepsei rezultante cu legislaţia română, iar nu la incompatibilitatea dintre
sistemele prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un
concurs de infracţiuni, fie sistemul cumulului aritmetic, fie sistemul
cumulului juridic. Prevederile menţionate, a căror incidenţă este condiţionată
de existenţa unei incompatibilităţi între durata pedepsei aplicate şi
legislaţia română, nu pot constitui deci temeiul legal pentru înlocuirea
modalităţii prin care se ajunge la stabilirea pedepsei rezultante, în
conformitate cu legislaţia statului de condamnare.
Prin urmare, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată
prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare,
instanţa nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumulului juridic
stabilite în Codul penal român.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art.
4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili - în interpretarea art. 146 din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - că
instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării,
trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni
sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea
înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului
aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului
juridic prevăzută de Codul penal român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
In interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, se stabileşte
că:
Instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect
conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate
pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu
legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei
rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de
condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE INALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White