Decizia Nr.204 din 27.05.2011

În situaţia utilizatorilor care oferă spre ascultare (streaming) peste 200 de opere muzicale, la fiecare tranşă de câte 500.000 de ascultări lunare se adaugă câte o remuneraţie echivalentă celei stabilite în tabelul de mai sus. Pentru utilizarea ca muzică de fundal a operelor muzicale se datorează o remuneraţie lunară de 20 lei; b)cu titlu oneros:– 8% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.B. Oferirea spre descărcare (download): a)cu titlu gratuit:

În situaţia în care numărul de opere muzicale descărcate lunar este mai mare de 50.000, dar nu mai mult de 2.000.000 de opere muzicale descărcate lunar, se adaugă câte o remuneraţie echivalentă celei stabilite în tabelul de mai sus. Remuneraţiile prevăzute în tabelul de mai sus se repartizează după cum urmează: – 70% cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;– 30% cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului; b)cu titlu oneros:– 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;– 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului. Articolul 8Baza de calcul al remuneraţiilor procentuale este formată din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de utilizator ca urmare a folosirii operelor muzicale, venituri reprezentând, dar fără a se limita la: sume plătite de către consumatorii finali, indiferent dacă sumele sunt plătite direct utilizatorului ori unui intermediar, publicitate, abonamente, sponsorizări. Articolul 9(1) Plata remuneraţiilor se efectuează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care sunt datorate.(2) În caz de întârziere la plata remuneraţiei, utilizatorii datorează la sumele scadente şi neachitate penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere.(3) Remuneraţiile stabilite în sumă fixă prin prezenta metodologie pot fi modificate anual potrivit indicelui de inflaţie, în conformitate cu dispoziţiile art.131⁴ din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 10(1) Utilizatorii sunt obligaţi ca până la data de 20 a fiecărei luni să comunice organismului de gestiune colectivă, pentru luna precedentă, un raport privind operele muzicale utilizate, care va cuprinde:a)baza de calcul al remuneraţiei; b)operele muzicale reproduse şi/sau comunicate public, cu indicarea pentru fiecare operă muzicală în parte a denumirii operei muzicale, autorului/autorilor, interpretului/interpreţilor, numărului de ascultări/descărcări şi a duratei de utilizare. (2) Utilizatorii sunt obligaţi să permită realizarea unei monitorizări şi a unui raport de trafic de către o terţă persoană independentă, dintre cele agreate de organismul de gestiune colectivă, sau să implementeze un program de monitorizare a traficului de către organismul de gestiune colectivă agreat de acesta din urmă. Articolul 11(1) Nu fac obiect al prezentei metodologii reproducerea şi comunicarea publică a operelor muzicale ca tonuri de apel sau tonuri în aşteptare pentru telefoanele mobile.(2) Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 131² alin. (8) şi (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.Pronunţată astăzi, 30 martie 2010, la sediul ORDA din Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, Bucureşti. Executorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pentru a hotărî astfel, completul arbitral a reţinut următoarele: „Completul arbitral este legal învestit şi are competenţa de a soluţiona cererea de arbitraj formulată de reclamanta UCMR-ADA în contradictoriu cu pârâtele APTI, ANISP şi Orange România în vederea stabilirii formei finale a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea operelor muzicale şi pentru punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului prin servicii online sau mobile, în temeiul prevederilor art. 131² din Legea nr. 8/1996. În prealabil, se constată că titlul metodologiei, propus de părţi, nu este adecvat cu conţinutul negocierilor şi medierii prin arbitraj, de stabilire a remuneraţiilor titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile. În consecinţă, titlul metodologiei va fi următorul: «Metodologie privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea operelor muzicale şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile». Completul constată următoarele elemente de dezacord dintre părţi: 1. Privitor la licenţele pentru folosirea operelor muzicale, părţile propun rezolvări cu nuanţări diferite, sens în care completul decide următoarele: Autorizaţia licenţă neexclusivă conferă utilizatorului, după caz, dreptul de a reproduce şi/sau dreptul de comunicare publică pe teritoriul României a operelor muzicale, fiind utilizator persoana fizică sau juridică ce oferă publicului servicii ale societăţii informaţionale cuprinzând operele muzicale aflate pe un sistem informatic online sau mobil. În această categorie se află orice persoană sub al cărui nume este înregistrat domeniul de internet sau alte reţele, cu sau fără fir, ori care este responsabilă de conţinutul site-ului disponibil pe internet sau alte reţele, cu sau fără fir, precum şi cea care exploatează site-ul pe internet sau pe alte reţele cu sau fără fir, ori care obţine venituri din publicitate, din descărcarea sau ascultarea de opere muzicale sau sub orice altă formă, ca urmare a furnizării serviciilor cuprinzând opere muzicale prin internet sau alte reţele, cu sau fără fir. Utilizarea operelor muzicale se realizează prin comunicare publică (ascultare) fără posibilitatea de stocare a operelor muzicale, efectuată cu titlu gratuit sau oneros printr-un serviciu online sau mobil (streaming) sau prin reproducere cu descărcare (stocare) şi comunicare publică (ascultare) de către consumator a operelor muzicale, efectuată cu titlu gratuit sau oneros printr-un serviciu online sau mobil (download). În vederea obţinerii licenţei, persoana interesată trebuie să solicite organismului de gestiune colectivă eliberarea acesteia cu cel puţin 10 zile înainte de autorizarea utilizării. Odată cu cererea de autorizare se vor depune fotocopia actului de identitate sau fotocopia certificatului de înmatriculare şi/sau înregistrare fiscală, fotocopia dovezii de înregistrare a domeniului de internet deţinut, precum şi orice alte informaţii privitoare la modalitatea şi reţeaua prin care sunt puse la dispoziţia publicului operele muzicale. Cererea de autorizare şi documentele pot fi transmise şi în format electronic la adresa de e-mail a organismului de gestiune colectivă. În termen de 10 zile de la depunerea cererii de autorizare, însoţită de toate documentele, organismul de gestiune colectivă este obligat să încheie cu solicitantul licenţa neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pe internet sau alte reţele, cu sau fără fir. Licenţa neexclusivă se acordă pentru o perioadă de 3 ani, însă la solicitarea expresă a utilizatorului se poate acorda pentru o perioadă mai scurtă. În cazul dreptului de reproducere, autorizaţia licenţă neexclusivă se încheie numai cu privire la opere muzicale ce fac parte din repertoriul gestionat în mod facultativ de organismul de gestiune colectivă. Licenţa neexclusivă se poate acorda şi prin corespondenţă (e-mail, fax, poştă). 2. Privitor la dreptul de reproducere şi dreptul de comunicare publică a operelor muzicale prin internet sau alte reţele, cu sau fără fir, funcţie de care se stabileşte remuneraţia autorilor, se constată: Potrivit art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publică a operei este un drept patrimonial distinct şi exclusiv pentru care legiuitorul a prevăzut obligativitatea gestiunii colective în cazul operelor muzicale. Comunicarea publică a operelor muzicale se face în scop de ascultare fără fixare ori pentru fixare şi ascultare. În cazul comunicării operelor muzicale în scop de ascultare fără fixare, această operaţiune implică un act provizoriu de reproducere, parte a unui proces tehnic menit să permită utilizarea licită a operei, fiind o excepţie de la dreptul distinct de reproducere reglementată de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din lege, astfel: «sunt exceptate de la dreptul de reproducere actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat şi care nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare.» În cazul comunicării operelor muzicale în scop de fixare şi apoi ascultare, dreptul de reproducere este de sine stătător, ca drept autonom. În acest sens este şi practica europeană, aşa cum rezultă din răspunsul SACEM-Franţa, depus de UCMR-ADA, care apreciază că acestea sunt acte provizorii de reproducere pentru care nu este nevoie de autorizare, deoarece reprezintă o excepţie de la dreptul de reproducere, prevăzut de art. 5 din Directiva CE/29/2001. Excepţia a fost încorporată în legislaţia internă de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. 3. Privitor la remuneraţiile pentru autorii operelor muzicale, completul de arbitraj va ţine seama că părţile au ajuns la un relativ acord pentru un procent de 10% din baza de calcul, pentru reproducere şi comunicare publică. Arbitrii au luat în considerare necesitatea încurajării serviciilor de furnizare legală de opere muzicale pe internet şi alte reţele şi evitarea situaţiei inechitabile în care un posibil utilizator ar datora titularilor de drepturi sume mai mari decât cele încasate. De asemenea, s-a urmărit asigurarea unui echilibru între interesul publicului de a avea acces la servicii de utilizare a operelor muzicale în condiţii facile şi rezonabile prin încurajarea dezvoltării investiţiilor în acest domeniu şi interesul creatorilor de a fi remuneraţi pentru utilizarea operelor lor. Completul nu poate lua în considerare propunerea UCMR-ADA privind exceptarea unor tipuri de utilizări, deoarece dreptul de comunicare publică se gestionează colectiv în mod obligatoriu conform art. 123¹ din Legea nr. 8/1996. Exceptarea tonurilor de apel este reţinută în cauză, deoarece există o altă metodologie aplicabilă, iar acestea oricum nu au făcut obiect al negocierilor dintre părţi. Remuneraţia propusă de utilizatori pentru situaţia în care autorul îşi oferă spre ascultare sau descărcare propriile creaţii nu este reţinută în cauză, întrucât Legea nr. 8/1996 nu reglementează situaţia în care titularul de drepturi să se autorizeze sau să îşi plătească remuneraţii prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, care, potrivit art. 125, nu sunt titulari de drepturi, ci mandatari ai acestora. Pentru oferirea spre ascultare (streaming), cu titlu gratuit, remuneraţia va fi forfetară, în funcţie de numărul operelor muzicale, cu o creştere şi în funcţie de tranşele de ascultători. Pentru utilizarea ca muzică de fundal a operelor muzicale se datorează o remuneraţie lunară de 20 lei. Pentru oferirea spere ascultare, cu titlu oneros, se acordă 8% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică, prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului. Pentru oferirea spre descărcare (download), cu titlu gratuit, remuneraţia va fi forfetară în funcţie de numărul de opere muzicale, cu o creştere în funcţie de operele muzicale descărcate. Pentru oferirea spre descărcare (download), cu titlu oneros, se acordă 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea (fixarea) operelor muzicale, şi 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului. 4. Privitor la baza de calcul al remuneraţiilor procentuale se decide că aceasta este formată din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de utilizator ca urmare a folosirii operelor muzicale. 5. Privitor la informaţiile ce trebuie comunicate organismului de gestiune colectivă pentru autorizarea utilizării nu se poate reţine în cauză obligaţia transmiterii «operelor muzicale ce urmează a fi reproduse pe mediul de stocare în vederea punerii la dispoziţia publicului» deoarece, fiind vorba despre gestiune colectivă extinsă, obligatorie, înseamnă că organismul de gestiune colectivă îi reprezintă pe toţi titularii de drepturi şi poate autoriza utilizarea tuturor operelor acestora, astfel încât comunicarea de către utilizatori a posibilelor opere care vor fi utilizate apare ca fiind o acţiune imposibil de realizat practic. Operele care sunt utilizate nu sunt cunoscute la momentul solicitării autorizaţiei deoarece există opere muzicale care apar ulterior autorizării şi sunt imposibil de identificat la momentul solicitării autorizaţiei. În acest sens, este de esenţa gestiunii colective ca utilizatorii să transmită ulterior utilizării către organismul de gestiune colectivă informaţii privind operele utilizate, în scopul remunerării corespunzătoare a titularilor de drepturi, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 8/1996. Utilizatorii sunt obligaţi ca până la data de 20 a fiecărei luni să comunice organismului de gestiune colectivă, pentru luna precedentă, un raport privind operele muzicale utilizate, care va cuprinde baza de calcul al remuneraţiei, operele muzicale reproduse şi/sau comunicate public, cu indicarea pentru fiecare operă muzicală în parte a denumirii operei muzicale, autorului/autorilor, interpretului/interpreţilor, numărul de ascultări/descărcări şi a duratei de utilizare. Utilizatorii sunt obligaţi să permită realizarea unei monitorizări şi a unui raport de trafic de către o terţă persoană independentă, dintre cele agreate de organismul de gestiune colectivă, sau să implementeze un program de monitorizare a traficului de către organismul de gestiune colectivă agreat de acesta din urmă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), formulând următoarele critici: 1. Hotărârea arbitrală a stabilit în mod nelegal şi netemeinic în cadrul metodologiei remuneraţii mai mici decât cele corespunzătoare practicii europene. Sub acest aspect, pentru motivele ce le vom dezvolta în continuare, hotărârea arbitrala este dată cu încălcarea dispoziţiilor: – art. 13 alin. (1) din Convenţia de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998;– art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;– art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;– art. 131, 131¹ şi 131² din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare; a)Exceptarea de la plata remuneraţiilor pentru dreptul de reproducere în cazul în care operele muzicale sunt oferite spre ascultare (streaming) este nelegală.În mod eronat a reţinut completul de arbitraj că potrivit răspunsului SACEM - Franţa în cazul streamingului nu ar exista un drept de reproducere şi că autorii nu ar beneficia de remuneraţii pentru dreptul de reproducere. Răspunsul SACEM depus la dosar este contrar celor reţinute în hotărârea arbitrate. Se arata în mod expres în acest înscris al SACEM faptul că, în cazul streamingului, remuneraţia reprezintă: 75% drepturi de execuţie publică (comunicare publică), şi 25% drepturi mecanice (reproducere). Este inexplicabil cum completul de arbitraj a reţinut o altă situaţie decât cea menţionată în mod expres în înscris. Mai mult, înscrisul menţionează în mod explicit faptul că «legea franceză armonizată cu directivele EU recunoaşte că atât dreptul de execuţie publică (n.n. - comunicare publică), cât şi drepturile mecanice (n.n. - reproducere) sunt implicate în exploatarea online. În acest sens SACEM şi SDRM licenţiază atât drepturi de execuţie publică, cât şi drepturi mecanice pentru acest gen de utilizări». În concluzie, în mod evident, hotărârea arbitrală prin care se reţine contrariul celor mai sus menţionate şi dovedite este nelegală. Practica europeană, aşa cum rezultă din înscrisul la care face referire hotărârea arbitrală, dar şi din înscrisurile privind practica din întreaga Europă (BIEM, PRS, GEMA, SIAE etc.), este contrară celor reţinute de hotărârea arbitrală. Hotărârea arbitrală este dată sub acest aspect cu încălcarea prevederilor art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea arbitrală, sub acelaşi aspect, este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Practic, prin hotărârea arbitrală a fost instituită o nouă excepţie de la dreptul de reproducere. Contrar celor reţinute în hotărârea arbitrală, nu sunt incidente dispoziţiile alin. (3) art. 33 din Legea nr. 8/1996. Dispoziţia legal mai sus citată exceptează de la dreptul de reproducere numai actele care îndeplinesc în mod cumulativ şi următoarele condiţii: – sunt acte provizorii de reproducere;– actele de reproducere sunt accesorii sau tranzitorii.În speţă, reproducerea operelor muzicale pe un calculator (server) al utilizatorului se realizează pentru o perioadă îndelungată de timp, pentru a putea fi utilizate potrivit activităţii utilizatorului. Nu este prin urmare întrunită cerinţa expresă a legii ca actul de reproducere să aibă un caracter provizoriu şi care în acelaşi timp să fie tranzitoriu sau accesoriu. Precizăm şi faptul că titularii drepturilor de reproducere nu deţin întotdeauna şi drepturile de execuţie publică. În alte cazuri proporţia în care titularii deţin drepturile de reproducere este diferită de proporţia în care deţin drepturile de comunicare publică pentru aceleaşi opere muzicale. Faţă de cele mai sus menţionate, şi în cazul streamingului exceptarea de la dreptul de reproducere a actelor de reproducere a operelor muzicale privind constituirea bazelor de date cuprinzând operele muzicale accesibile publicului reprezintă o aplicare greşită a legii şi o privare de un bun (dreptul la remuneraţii pentru titularii acestor drepturi). Hotărârea arbitrală este dată astfel şi cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. b)Stabilirea unei remuneraţii reduse la 8% în cazul oferirii operelor muzicale spre ascultare reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.Potrivit hotărârii arbitrale, părţile au ajuns la un acord pentru un procent de 10%. Procentul de 10% a fost propus de utilizatori, aşa cum rezultă din propunerea de metodologie depusă în arbitraj la data de 15 aprilie 2009, împreună cu întâmpinarea. Cu toate acestea, în mod nelegal şi netemeinic, prin hotărârea arbitrală remuneraţiile au fost reduse la 8% în cazul oferirii operelor muzicale spre ascultare (streaming). Hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pentru care remuneraţia a fost redusă în acest caz de 8%. În considerentele hotărârii arbitrale se face referire în mod nelegal la criterii precum: – necesitatea încurajării serviciilor de furnizare legală de opere muzicale pe internet;– evitarea situaţiei inechitabile în care un posibil utilizator ar datora titularilor de drepturi sume mai mari decât cele încasate;– asigurarea unui echilibru între interesul publicului de a avea acces la servicii de utilizare a operelor muzicale în condiţii facile şi rezonabile prin încurajarea investiţiilor în acest domeniu şi interesul creatorilor de a fi remuneraţi pentru utilizarea operelor lor.Învederăm în primul rând faptul că Legea nr. 8/1996 recunoaşte autorilor un drept la remuneraţie, drept de proprietate privată, şi nu un interes, aşa cum în mod greşit se reţine în hotărârea arbitrală. Hotărârea arbitrală, în mod nelegal, adaugă noi criterii de stabilire a remuneraţiilor şi le ignoră pe cele prevăzute de lege. Astfel, niciunul dintre criteriile mai sus menţionate nu se regăseşte printre criteriile prevăzute de art. 131¹ alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste motive, hotărârea arbitrală prin care remuneraţia în cazul oferirii spre ascultare a operelor muzicale (streaming) a fost redusă la 8% este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) din Legea nr. 8/1996. c)Completul de arbitraj nu s-a pronunţat cu privire la solicitarea UCMR-ADA de stabilire a unei remuneraţii minime.Cu toate că UCMR-ADA a solicitat că metodologia să prevadă remuneraţii minime, completul de arbitraj nu s-a pronunţat cu privire la această cerere a UCMR-ADA. Cu privire la acest aspect, în cadrul arbitrajului am invocat şi excepţia puterii lucrului judecat, excepţie pe care, în temeiul art. 166 din Codul de procedură civilă înţelegem să o invocăm şi în apel. În acest sens învederam faptul că, prin deciziile civile nr. 29A din 7 martie 2006 şi nr. 116A din 15 iunie 2006 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 12 octombrie 2006, s-a recunoscut în mod definitiv şi irevocabil dreptul UCMR-ADA la remuneraţii minime. Cele două hotărâri au fost pronunţate în contradictoriu cu ANISP, Orange şi Vodafone. Mai mult, Decizia civilă nr. 29A din 7 martie 2006 a privit tocmai remuneraţiile pentru utilizarea operelor muzicale pe internet. În motivarea hotărârii arbitrale se reţine în mod nelegal faptul că ar trebui evitată situaţia în care un utilizator ar datora titularilor de drepturi sume mai mari decât cele încasate. Hotărârea arbitrală încalcă astfel dispoziţiile art. 131¹ alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Învederam astfel faptul că dreptul de autor şi, pe cale de consecinţă, dreptul la remuneraţie este un drept privat. Restrângerea acestui drept nu poate fi realizată decât în situaţiile şi prin mijloacele prevăzute de Constituţia României. În speţă nu există şi nu poate opera o restrângere a dreptului de autor în funcţie de politica unui comerciant de stabilire a unor preţuri. Oferirea spre descărcare sau ascultare a unor opere muzicale la preţuri mici nu poate în niciun caz priva autorul de o parte din remuneraţie, respectiv de o parte din dreptul său. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti prin deciziile mai sus menţionate. În plus, dreptul la remuneraţie există pentru autor şi în cazul în care oferirea spre ascultare sau descărcarea se realizează gratuit. Contrar celor reţinute prin hotărârea arbitrală, faptul că nu a fost stabilită o remuneraţie minimă conduce la o situaţie inechitabilă pentru autori şi utilizatori. Potrivit metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, în absenţa unei remuneraţii minime aplicabile tuturor categoriilor de utilizatori, pentru utilizarea aceloraşi opere muzicale, un utilizator ce obţine venituri foarte mici va plăti o remuneraţie mai mică decât un utilizator ce nu obţine nici venituri. În plus, hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile art. 11 bis din Convenţia de la Berna, ratificată prin Legea nr. 77/1998, ce prevede în mod expres că nu se poate aduce atingere dreptului care aparţine autorului de a obţine o remunerare echitabilă. Hotărârea arbitrală contravine şi dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, care prevăd practica europeană drept criteriu de stabilire a remuneraţiilor. Potrivit practicii europene, reţinută şi în deciziile anterioare ale Curţii de Apel Bucureşti, remuneraţia datorată pentru utilizarea operelor muzicale pe internet sau alte reţele mobile nu poate fi mai mică decât remuneraţia minimă. În concluzie, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj nu a soluţionat cererea UCMR-ADA şi nu a stabilit o remuneraţie minimă. d)Hotărârea arbitrală a stabilit pentru metodologie dispoziţii imposibil de aplicat.Prin hotărârea arbitrală s-a stabilit în mod netemeinic faptul că, în cazul oferirii spre ascultare a operelor muzicale (streaming), remuneraţia se calculează în funcţie de numărul de ascultări lunare. A fost stabilit în acest sens un plafon de 500.000 de ascultări şi numai pentru cazul în care sunt oferite spre ascultare mai mult de 200 de opere muzicale. Hotărârea arbitrală este dată sub acest aspect cu încălcarea art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, fiind contrară practicii europene. Potrivit practicii europene, remuneraţia minimă sau forfetară se diferenţiază, în cazul utilizării operelor muzicale pe internet, după numărul de pagini vizitate/lună, şi nu după numărul de ascultări/lună. Numărul de ascultări este imposibil de determinat. Hotărârea contravine în egală măsură şi dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestor dispoziţii legale, orice act cu caracter normativ trebuie: – să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile, care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă;– să cuprindă un text care să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce.Textul art. 7 pct. A.a) nu întruneşte aceste cerinţe. În acest sens învederăm că nu este posibil de stabilit şi de verificat numărul de ascultări efective ale operelor muzicale prin intermediul internetului. Textul este astfel lipsit de eficienţă. În cazul webcastingului textul este imposibil de aplicat. Nu poate fi determinat numărul de opere muzicale ascultate online de către o persoană. Textul nu este clar formulat şi cuprinde dispoziţii echivoce. În egală măsură, metodologia stabilită prin hotărârea arbitrală cuprinde dispoziţii imposibil de aplicat şi în cazul raportărilor. Menţionăm astfel că, în anumite situaţii, este imposibilă determinarea numărului de ascultări on line pentru fiecare operă muzicală. Echivocă şi lipsită de eficienţă este reglementarea remuneraţiilor de la art. 7 pct. B e)Remuneraţia stabilită prin hotărârea arbitrală la art. 7 este mai mică decât cea corespunzătoare practicii europene, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de către UCMR-ADA în arbitraj, dar şi celor depuse de Orange, remuneraţiile corespunzătoare practicii europene sunt mult mai mari decât cele stabilite prin hotărârea arbitrală. Hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pentru care a fost stabilită o remuneraţie mică pentru autori şi contravine dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996. Remuneraţia contravine practicii europene şi în cazul descărcării operelor muzicale (download). Potrivit înscrisurilor administrate în cauză, potrivit practicii europene şi potrivit dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, remuneraţia pentru descărcarea operelor muzicale nu poate fi mai mică de 0,1 euro/descărcare (0,423 lei/descărcare). Contrar dispoziţiilor legale mai sus invocate, prin hotărârea arbitrală nu au fost stabilite remuneraţii/descărcare şi nici remuneraţii minime. Nu se indică în hotărârea arbitrală nici dispoziţia legală şi nici probele ce au fost avute în vedere atunci când a fost stabilită o remuneraţie contrară practicii europene. Cu încălcarea dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, prin hotărârea arbitrală au fost stabilite remuneraţii nu în funcţie de numărul de descărcări ale unei opere, ci o remuneraţie pentru o grupă de opere, indiferent de numărul de opere. Cu titlu de exemplu, menţionăm că, în cazul unui număr de 50.000 de descărcări ale unei opere muzicale, potrivit hotărârii arbitrate, remuneraţia este de 0,0008 lei/descărcare (40 lei/50.000 de descărcări). Remuneraţia astfel stabilită este de peste 120 de ori mai mică decât remuneraţia stabilită prin metodologia anterioară, respectiv 0,0008 lei/descărcare faţă de remuneraţia anterioară de 0,3 lei/descărcare, şi de peste 150 de ori mai mică decât remuneraţia practicată la nivel european. Învederăm faptul că, în mod definitiv şi irevocabil, Curtea de Apel Bucureşti a statuat faptul că, în cazul descărcării operelor muzicale pe internet, o remuneraţia de 0,3 lei/descărcare reprezintă o remuneraţie conformă practicii europene, fiind respinsă cererea ANISP de reducere a acestei remuneraţii. Contrar practicii europene, contrar dispoziţiilor art. 131¹ alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 şi celor ale art. 11 bis din Convenţia de la Berna, cu încălcarea puterii de lucru judecat, completul de arbitraj a stabilit o remuneraţie pentru descărcarea operelor muzicale ce reprezintă o diminuare de peste 120 de ori faţă de remuneraţia anterioară şi de peste 150 de ori faţă de remuneraţia practicata la nivel european. Hotărârea arbitrală nu cuprinde şi nici nu putea cuprinde motive care să justifice o astfel de diminuare a remuneraţiilor. Învederam faptul că hotărârea arbitrală încalcă un drept recunoscut autorilor, un drept asimilat drepturilor salariate potrivit art. 150 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În concluzie, faţă de motivele invocate, solicităm: – admiterea apelului;– modificarea hotărârii arbitrale apelate, în sensul modificării Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile după cum urmează: Articolul 7
(1) Pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică, inclusiv prin punerea la dispoziţia publicului a operelor muzicale printr-un serviciu online sau mobil, utilizatorii au obligaţia de a plăti remuneraţii pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, după cum urmează:A.a) Oferirea spre ascultare (streaming) contra cost sau gratuit: – 3% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea (fixarea) operelor muzicale;– 7% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.Remuneraţia nu va putea fi mai mică decât remuneraţia minimă prevăzută în tabelul următor:

b)Pentru utilizarea ca muzică de fundal a operelor muzicale se datorează remuneraţia prevăzută în tabelul următor:

Remuneraţiile prevăzute în tabelele de mai sus se repartizează după cum urmează: – 30% cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale; – 70% cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului. c)Pentru operele muzicale comunicate public prin intermediul unor programe sau servicii de programe online (webcasting):– 3% din baza de calcul, cu titlu de drept patrimonial de reproducere a operelor muzicale; – 7% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.Remuneraţia nu va putea fi mai mică decât remuneraţia minimă prevăzută în tabel următor:

Remuneraţiile prevăzute în tabelele de mai sus se repartizează după cum urmează: – 30% cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;– 70% cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.B. Oferirea spre descărcare (download), contra cost sau gratuit: – 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea (fixarea) operelor muzicale;– 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.Remuneraţia nu va putea fi mai mică de 0,45 lei/fiecare descărcare. Remuneraţia minimă prevăzută mai sus se repartizează după cum urmează: – 70% cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;– 30% cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului). Apelul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, Convenţiei de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 282 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi pe toate celelalte prevederi legale incidente în cauză. Intimata S.C. Orange România - S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Intimata Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. Totodată, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei conţinute de lit. b) a art. 15¹ din Legea nr. 8/1996, respectiv a sintagmei „cu excepţia reţelelor de calculatoare“, care încalcă prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României. Prin Încheierea din 2 decembrie 2010 a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de ANISP. În apel a fost administrată proba cu acte. Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea reţine următoarele: Motivul invocat la pct. 1 lit. a) este nefondat. Astfel, instanţa arbitrală a reţinut din răspunsul SACEM referirile la dispoziţiile cuprinse în art. 5 din Directiva CE/29/2001, dispoziţii care au fost transpuse în legislaţia internă în art. 33 alin. 3 din Legea nr. 8/1996. Totodată, Curtea constată că în mod corect a interpretat completul arbitral dispoziţiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 8/1996. Potrivit textului legal sus-menţionat: „Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, în condiţiile prevăzute la alin. (1), actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat şi care nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare.“ Astfel, reproducerea pe calculator/server a operelor muzicale în scopul de a permite streamingul are caracter provizoriu, indiferent de perioada de timp pentru care această reproducere este realizată, atât timp cât, în orice moment, există posibilitatea ştergerii operei/operelor muzicale respective. Totodată, reproducerea pe calculator/server a operei muzicale în scopul de a permite streamingul ulterior are caracter accesoriu şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic. Scopul acestei stocări este acela de a permite utilizarea licită a operei muzicale prin streaming, iar fără această stocare pe calculator/server ascultarea la cerere de către un terţ nu ar fi posibilă. De asemenea, reproducerea operei muzicale pe calculator/server nu are semnificaţie economică în sine, întrucât simpla stocare, neurmată de punerea acesteia la dispoziţia publicului, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora „Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei opere fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţa publică ...“. Prin urmare, stocarea nu dobândeşte semnificaţie economică decât în măsura în care este privită ca parte integrantă şi esenţială a procesului tehnic prin care opera muzicală este pusă la dispoziţia publicului spre ascultare. Cât priveşte invocarea încălcării practicii europene sub aspectul analizat, Curtea constată că interpretarea dispoziţiilor cuprinse în legea română nu se poate face prin raportare la practica europeană, iar invocarea dispoziţiilor art. 131¹ alin. 1 lit. h) din Legea nr. 8/1996 nu poate fi făcută în raport cu aspectul analizat, întrucât dispoziţiile menţionate stabilesc criteriile în raport de care poate fi realizată negocierea metodologiilor, negocieri care nu pot privi însă dispoziţiile legii. Motivul invocat la pct. 1 lit. b) este, de asemenea, nefondat. Astfel, în cazul streamingului s-a reţinut că este datorată numai remuneraţia pentru dreptul de comunicare publică, nu şi pentru dreptul de reproducere. Prin urmare, este firesc ca nivelul remuneraţiei compensatorii să reflecte acest aspect, întrucât remuneraţia este destinată să compenseze doar dreptul de comunicare publică de opere muzicale. Nu poate fi reţinută ca temeinică susţinerea apelantei în sensul că arbitrii ar fi reţinut în mod nelegal alte criterii decât cele cuprinse în art. 131¹ alin. 1 din Legea nr. 8/1996. Astfel, în art. 131¹ alin. 1 din Legea nr. 8/1996 sunt menţionate doar criteriile principale de care trebuie să se ţină seama la negocierea metodologiilor. Or, având în vedere lipsa unei practici europene unitare în materie, criteriile menţionate de instanţa arbitrală sunt cele în raport de care arbitrii s-au orientat spre un anumit nivel al remuneraţiilor. Totodată, este firesc ca la stabilirea nivelului remuneraţiilor să fie avute în vedere şi aspecte cum ar fi cel referitor la existenţa şi a altor titulari de drepturi de autor şi conexe, ale căror drepturi sunt gestionate de alte organisme şi cărora aceiaşi utilizatori urmează să le achite remuneraţii compensatorii, sau cum ar fi acela că exerciţiul dreptului autorilor de opere muzicale la remuneraţie compensatorie pentru utilizarea operelor lor ar deveni iluzoriu în condiţiile în care nivelul prea mare al remuneraţiilor ar conduce fie la încetarea sau diminuarea utilizării operelor lor pe internet, fie la utilizarea ilegală a acestor opere. Referitor la motivul expus la pct. 1 lit. c), Curtea reţine următoarele: Excepţia puterii lucrului judecat a deciziilor civile nr. 29A din 7 martie 2006 şi 116A din 15 iunie 2006 este neîntemeiată. Astfel, aceste decizii au fost pronunţate în cadrul unei proceduri declanşate prin negociere, negociere care, potrivit art. 131³ din Legea nr. 8/1996, poate fi iniţiată după trecerea a 3 ani de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a formei definitive a metodologiei anterioare. Nicio dispoziţie a Legii nr. 8/1996 nu stabileşte că, la o nouă negociere, trebuie să se plece de la prevederile cuprinse în metodologia în vigoare la momentul declanşării negocierii. Ca atare, plecând de la specificul materiei analizate, nu se poate vorbi de acelaşi obiect, întrucât fiecare dintre metodologiile negociate cu privire la aceleaşi categorii de drepturi şi de titulari are ca obiect stabilirea nivelului remuneraţiilor pe un anumit interval de timp, interval care este, prin ipoteză, altul decât cel avut în vedere de metodologia anterioară. În plus, prin deciziile sus-menţionate nu s-a stabilit „dreptul UCMR-ADA la remuneraţii minime“. UCMR-ADA nu este titular de drepturi, ci organism de gestiune a drepturilor autorilor de opere muzicale. Însă, cu privire la solicitarea UCMR-ADA de a fi stabilite remuneraţii minime, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că, în măsura în care punerea la dispoziţie a operelor muzicale de către utilizator se face contra cost, este firesc ca suma datorată de acesta cu titlu de remuneraţie compensatorie să nu fie mai mică decât cea pe care acelaşi utilizator ar fi datorat-o în măsura în care punerea la dispoziţie a operelor muzicale s-ar fi făcut cu titlu gratuit, întrucât dreptul autorilor de opere muzicale la remuneraţii compensatorii pentru utilizarea operelor lor pe internet nu trebuie să depindă, sub aspectul unui cuantum minim, de performanţă economică a utilizatorului şi de politica sa de preţuri. Prin urmare, atât timp cât modalitatea de utilizare este identică, indiferent dacă ea se face cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, este firesc ca nivelul remuneraţiei compensatorii pentru utilizarea cu titlu oneros să nu poată fi mai mic decât cel stabilit pentru utilizarea cu titlu gratuit. Prin urmare, Curtea apreciază că se impune modificarea metodologiei sub acest aspect, astfel încât nivelul remuneraţiilor pentru utilizarea cu titlu oneros să nu poată fi mai mic decât remuneraţia datorată pentru acelaşi tip de utilizare, însă realizată cu titlu gratuit. Referitor la motivul de apel cuprins la pct. 1 lit. d), Curtea constată că acesta este nefondat. Astfel, remuneraţia compensatorie se stabileşte în raport cu utilizarea, care implică drepturile autorului de opere muzicale corespunzătoare reproducerii şi, respectiv, comunicării publice. Or, vizitarea paginii de internet nu implică în mod necesar ascultarea sau descărcarea unei opere muzicale. Ca atare, în cazul streamingului instanţa nu poate stabili ca plata remuneraţiei compensatorii să se facă în raport de alt criteriu decât ascultarea operei muzicale, ascultare care implică dreptul de comunicare publică, iar numărul de ascultări nu este în mod necesar egal cu numărul de vizitări ale paginii de internet. În plus, deşi apelanta invocă imposibilitatea determinării numărului de ascultări, nu a făcut nicio dovadă că ar exista piedici în determinarea acestui număr, deşi acelaşi criteriu a fost stabilit şi în metodologia anterioară, stabilită prin Hotărârea arbitrală nr. 2/2004. În plus, în proiectul de metodologie propus de UCMR-ADA în cadrul arbitrajului, aceasta nu a solicitat să fie avut în vedere criteriul numărului de vizitări ale paginii, ci un alt criteriu, cel al numărului de vizitatori unici, niciunul dintre aceste criterii nefiind apt să determine cu certitudine numărul de ascultări. Or, remuneraţia nu poate fi stabilită decât în raport de utilizarea care implică dreptul de comunicare publică şi/sau de reproducere, respectiv în raport cu numărul de ascultări, respectiv numărul de descărcări. Apelanta a mai invocat, la pct. 1 lit. e), împrejurarea că prin hotărârea arbitrală s-ar fi stabilit remuneraţii mai mici decât cele corespunzătoare practicii europene. Un prim aspect reţinut de Curte este acela că părţile nu au inclus în negociere o distincţie a remuneraţiilor în raport de împrejurarea că utilizarea generează sau nu venituri, ci au plecat de la distincţia între titlul gratuit sau oneros al oferirii spre descărcare/ascultare a operelor muzicale. În aceste condiţii, în analiza criticilor cuprinse în acest motiv de apel Curtea va porni de la distincţia pe care părţile au avuto în vedere la negociere. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că nu există o practică europeană unitară. Majoritatea ţărilor în care procentul stabilit este mai mare de 10% au ca bază de calcul doar preţul de descărcare/ascultare, în timp ce baza de calcul în România este mult mai largă, fiind stabilită în art. 8 al prezentei metodologii (de exemplu: Austria - 12% din preţul de descărcare, acest tarif conţinând atât dreptul de reproducere, cât şi dreptul de comunicare publică; Germania - 15% din preţul net al consumatorului final sau 15% din preţul abonamentului sau 22,5% din avantajele băneşti reprezentate de publicitate, bartere, compensări sau tranzacţii cu cadouri; Olanda - 13% din preţul consumatorului fără TVA, cu un minim de 0,20 euro/operă descărcată sau de 0,125 euro/lucrare prin streaming şi 1,70 euro/album descărcat sau 1,05 euro/album prin streaming, plus 4% sau 8% din alte venituri ale paginii în funcţie de natura paginii; tot în Olanda, până la 31 decembrie 2006 - 8% din preţul consumatorului fără TVA, cu un minim de 0,06 euro/lucrare descărcată sau 0,0375 euro/lucrare prin streaming şi 0,51% euro/album descărcat sau 0,32 euro/album prin streaming, şi 4% sau 8% din alte venituri ale paginii în funcţie de natura paginii). De asemenea, nu există practică europeană unitară în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a remuneraţiilor, unele ţări stabilind remuneraţiile în formă procentuală atât pentru oferirea de opere muzicale spre ascultare/descărcare cu titlu oneros, cât şi pentru oferirea făcută cu titlu gratuit, iar alte ţări stabilind că pentru acest din urmă tip de oferire remuneraţia datorată constă într-o sumă fixă (de exemplu: Austria, România - în metodologia anterioară). Nu poate fi reţinută nici susţinerea că remuneraţia stabilită pentru descărcări cu titlu gratuit ar fi mai mică decât în metodologia anterioară, întrucât remuneraţia anterioară de 0,3 lei/descărcare era stabilită pentru descărcările cu titlu oneros, în timp ce pentru descărcările cu titlu gratuit în metodologia anterioară era prevăzută o remuneraţie de 300 lei/an, indiferent de numărul de ascultări sau descărcări. Faţă de acest din urmă cuantum, este evident că cel mai mic cuantum anual stabilit pentru descărcările cu titlu gratuit potrivit prezentei metodologii este de 480 lei. Mai mult, acest cuantum ar rezulta doar în măsura în care descărcările lunare ar fi sub 50.000. Referitor la stabilirea unei remuneraţii minime pe descărcare în practica europeană, invocată de apelantă, Curtea constată că aceste remuneraţii minime pe descărcare sau ascultare au fost stabilite în situaţiile în care era vorba de descărcare/ascultare cu titlu oneros, iar remuneraţia era stabilită prin raportare la preţul plătit de consumator pentru descărcarea/ascultarea respectivă sau pentru abonamentul în temeiul căruia avea posibilitatea descărcării/ascultării. Or, potrivit metodologiei de faţă, remuneraţia pentru descărcarea/ascultarea cu titlu oneros se determină prin aplicarea unui anumit procent la o bază de calcul mult mai largă, în care sunt cuprinse şi alte venituri decât cele rezultate din descărcarea/ascultarea contra cost a operelor muzicale puse la dispoziţie de către utilizator. Prin urmare, în cazul descărcărilor/ascultărilor cu titlu oneros se poate ajunge ca utilizatorul să achite remuneraţii mai mari decât practica europeană invocată de apelantă în situaţia în care numărul de descărcări/ascultări ar fi mic, însă celelalte venituri menţionate la art. 8 din metodologie ar fi mari. De asemenea, în cazul descărcărilor/ascultărilor cu titlu gratuit se poate ajunge, la limită, ca remuneraţia să fie de 100 lei/ascultare sau 200 lei/descărcare. Rolul metodologiei este acela de a stabili criterii care să aibă aplicabilitate generală, iar nu să reglementeze situaţiile-limită sau speciale, cum sunt cele invocate de apelantă sau cele descrise mai sus. Aceste situaţii-limită sau speciale, în măsura în care practica ar demonstra că se produc efectiv, ţin de specificul gestiunii drepturilor de reproducere/comunicare publică a operelor muzicale sau apar ca risc inerent al utilizării operelor muzicale. În prezenta cauză nu s-a demonstrat însă că ar exista o anumită tendinţă de utilizare care să reclame reglementarea distinctă a unor situaţii speciale. În plus, efect al admiterii apelului în sensul avut în vedere la analiza pct. 1 lit. c), cuantumul remuneraţiei pentru utilizarea cu titlu oneros nu poate fi mai mic decât cuantumul remuneraţiei pentru utilizarea cu titlu gratuit, aşa încât dreptul la remuneraţie al autorilor de opere muzicale nu va putea scădea sub un anumit cuantum în funcţie de preţurile practicate de utilizator sau de lipsa de performanţe economice ale acestuia. Nu poate fi reţinută ca temeinică nici critica referitoare la faptul că „au fost stabilite remuneraţii nu în funcţie de numărul de descărcări ale unei opere, ci o remuneraţie pentru o grupă de opere, indiferent de numărul de opere“. Astfel, această modalitate de stabilire a remuneraţiei este practicată şi în alte state europene (de exemplu: Portugalia). În plus, stabilirea remuneraţiilor pentru oferirea spre descărcare/ascultare cu titlu gratuit s-a realizat sub forma unor sume forfetare în raport cu numărul de opere muzicale oferite spre descărcare/ascultare, dar şi în raport de numărul de descărcări/ascultări lunare, acestea din urmă determinând, în măsura în care depăşesc un anumit prag, creşterea remuneraţiei lunare datorate. În consecinţă, având în vedere cele reţinute, Curtea va admite apelul şi, constatând întemeiat motivul expus la pct. 1 lit. c), în limitele menţionate mai sus, va schimba în parte hotărârea arbitrală apelată, stabilind că sumele datorate pentru oferirea spre ascultare/descărcare cu titlu oneros nu pot fi mai mici decât cele datorate pentru oferirea spre ascultare/descărcare cu titlu gratuit, astfel încât utilizatorul va datora pentru oferirea spre ascultare/descărcare cu titlu oneros fie remuneraţia determinată prin aplicarea cotei de 10%, respectiv 8% la baza de calcul concretă, fie suma forfetară pe care ar fi datorat-o în situaţia în care ar fi oferit operele muzicale spre ascultare/descărcare cu titlu gratuit, în cazul în care această din urmă sumă este mai mare decât cea determinată în concret prin aplicarea cotelor de 10% sau 8%. Prin urmare, art. 7 pct. A lit. b) din metodologie va avea următorul cuprins: b)cu titlu oneros:– 8% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului, dar nu mai puţin decât remuneraţia lunară calculată potrivit dispoziţiilor de la art. 7 pct. A lit. a). Totodată, art. 7 pct. B lit. b) din metodologie va avea următorul cuprins: b)cu titlu oneros:– 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;– 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.Remuneraţia calculată prin aplicarea celor două procente însumate nu poate fi mai mică decât remuneraţia calculată potrivit dispoziţiilor de la art. 7 pct. B lit. a). PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Admite apelul formulat de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor împotriva Hotărârii arbitrale din 30 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 27 aprilie 2010, prin Decizia ORDA nr. 180/2010, în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (APTI), Asociaţia Naţională a Internet Providerilor din România (ANISP), S.C. Orange România - S.A. Schimbă în parte hotărârea arbitrală apelată cu privire la dispoziţiile art. 7 pct. A lit. b) şi art. 7 pct. B lit. b), în sensul că: Articolul 7 pctA lit. b) va avea următorul cuprins: b)cu titlu oneros:– 8% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului, dar nu mai puţin decât remuneraţia lunară calculată potrivit dispoziţiilor de la art. 7 pct. A lit. a). Articolul 7 pctB lit. b) va avea următorul cuprins: b)cu titlu oneros:– 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;– 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.Remuneraţia calculată prin aplicarea celor două procente însumate nu poate fi mai mică decât remuneraţia calculată potrivit dispoziţiilor de la art. 7 pct. B lit. a). Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2011. Preşedinte, Melania Stanciu Judecător, Mihaela Paraschiv Grefier, Noemi Gratiela Stanciu