Decizia Nr.202 din 09.04.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comisia locală de fond funciar Bârnova în Dosarul nr. 8.832/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.841D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.864D/2017, nr. 2.595D/2017 şi nr. 2.146D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ileana Ion în Dosarul nr. 20.734/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, ale art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 21.575/299/2015* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi ale art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comisia locală de fond funciar Baia şi primarul comunei Baia în Dosarul nr. 3.729/227/2017 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.864D/2017, nr. 2.595D/2017 şi nr. 2.146D/2018 la Dosarul nr. 1.841D/2017, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând totodată că instanţa constituţională a constatat, în precedent, constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.832/245/2017, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2)–(4) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Comisia locală de fond funciar Bârnova într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare la plata unei sumei datorate cu titlu de penalităţi.8. Prin Încheierea din 4 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 20.734/280/2016, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Ileana Ion într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de acordare a penalităţilor.9. Prin Încheierea din 3 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.575/299/2015*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Ministerul Afacerilor Interne într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a admis în parte cererea de obligare la plata sumei datorate cu titlu de penalităţi.10. Prin Decizia nr. 1.352 din 12 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.729/227/2017, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Comisia locală de fond funciar Baia şi primarul comunei Baia într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a admis cererea de obligare la plata unei sume datorate cu titlu de penalităţi.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că lipsa unei căi de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţa de executare în cazurile prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 906 din Codul de procedură civilă încalcă accesul liber la justiţie şi reprezintă o restrângere a exerciţiului acestui drept, care nu respectă condiţia de proporţionalitate prevăzută de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă devin aplicabile, ca fundament al unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe acest text de lege, doar în situaţia pronunţării unei încheieri fundamentate pe dispoziţiile art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă.12. De asemenea se mai arată că instanţa constituţională sa pronunţat în mod similar, admiţând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevedere similară din punctul de vedere al conţinutului cu cea a art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă.13. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalul Suceava - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.16. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare a Curţii Constituţionale, îl reprezintă dispoziţiile art. 906 din Codul de procedură civilă. Având în vedere criticile de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor."20. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă faptul că, după ce a fost sesizată, dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, având în prezent următorul cuprins: „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă." Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate. 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea se invocă şi dispoziţiile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, şi Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, sau Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019. 23. Curtea a statuat că finalitatea soluţiei legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi deci la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. 24. Curtea a reţinut de asemenea că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalităţii stabilite de instanţă, caz în care instanţa va pronunţa o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă. 25. Curtea a învederat totodată, că, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că, având în vedere caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. 26. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, s-a introdus, ca o noutate absolută în legislaţie, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face, care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Aşa fiind, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuşi obligaţia, în natură. Astfel, natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi, cerere asupra căreia instanţa se va pronunţa prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor. Totodată, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităţilor, pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă şi posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. Natura juridică a penalităţilor, scopul reglementării lor, precum şi asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 din Codul civil, art. 1.527 din Codul civil şi art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conduc spre o astfel de interpretare. 27. Aşa fiind, prin decizia precitată, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor şi se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun. 28. Având în vedere natura juridică diferită a celor două categorii de sancţiuni, se constată că exigenţele constituţionale sunt diferite în privinţa căilor de atac ce pot fi exercitate în privinţa hotărârilor. Prin urmare, dacă amendarea conducătorului autorităţii este expresia unui raport de drept administrativ, aplicarea de penalităţi în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă reprezintă o sancţiune civilă de constrângere de drept comun. Aşadar, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este „definitivă" este neconstituţională, nu îşi găsesc aplicarea în prezenta cauză. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza deciziilor menţionate se menţin şi în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Comisia locală de fond funciar Bârnova în Dosarul nr. 8.832/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Ileana Ion în Dosarul nr. 20.734/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, de Ministerul Afacerilor Interne în Dosarul nr. 21.575/299/2015* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi de Comisia locală de fond funciar Baia şi primarul comunei Baia în Dosarul nr. 3.729/227/2017 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent Andreea Costin