DECIZIE Nr.
189 din 2 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 307 din 5 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi
în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în Dosarul nr. 2.541/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi
în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic, şi Societatea Comercială „Eybl Textile" - S.R.L., prin
avocat.
Reprezentantul autorilor excepţiei solicită
admiterea acesteia. Se susţine
că art. 20 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 încalcă prevederile art. 21 şi ale art. 129 din Constituţie, deoarece redactarea lor ambiguă permite judecătorilor
să adauge la lege. Totodată, arată că, prin
posibilitatea acordată instanţelor de judecată de a interpreta în mod subiectiv textul legal criticat, partea
interesată este pusă în situaţia de a nu putea cunoaşte momentul de la care începe să curgă termenul de
recurs atunci când a participat la dezbateri, dar nu a fost prezentă şi la pronunţarea
hotărârii primei instanţe.
Reprezentantul Societăţii Comerciale „Eybl Textile" - S.R.L. susţine că excepţia de
neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 20 alin.
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este inadmisibilă, deoarece interpretarea acestora nu este
o problemă de constituţionalitate, ci aparţine competenţei instanţelor de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind
inadmisibilă, considerând că aceasta vizează aspecte care ţin
de interpretarea şi aplicarea
legii, iar nu de constituţionalitatea
textului de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 22 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.541/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi
în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorii excepţiei împotriva sentinţei prin care s-a dispus anularea unor acte
administrativ-fiscale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravin dispoziţiilor art. 21, art. 24 alin. (1), art. 61
alin. (1) şi ale art. 129 din
Constituţie. Astfel, consideră că „formularea ambiguă a acestui text de lege permite judecătorilor să
«legifereze», respectiv să
adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, condiţiilor şi părţilor faţă de care
termenul de recurs curge de la pronunţare, respectiv de la comunicare". Intrucât textul de lege
criticat nu precizează în mod
expres cazurile în care termenul legal de 15 zile de declarare a recursului
curge de la pronunţare şi cazurile în care termenul de declarare a
recursului curge de la comunicare, instanţele de judecată îl
interpretează „ca fiind o
dispoziţie derogatorie de la
prevederile art. 301 din Codul de procedură civilă şi obligatorie pentru instanţă".
Dispoziţiile legale criticate restrâng astfel dreptul la apărare al părţilor prezente la
dezbateri, cărora nu li s-au
comunicat hotărârea, precum şi accesul liber la justiţie, deoarece sunt obligate să promoveze o cale de atac fără să cunoască considerentele hotărârii pronunţate pentru a putea motiva recursul.
Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia este întemeiată.
Se arată în motivarea acestei
opinii că, întrucât textul de
lege criticat nu precizează
cazurile, condiţiile şi părţile faţă de care termenul de recurs curge de la
pronunţare, respectiv de la
comunicare, încalcă
prevederile art. 21 alin. (3) şi pe cele ale art. 129 din Constituţie.
In conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt în deplină concordanţă cu
dispoziţiile art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. In acest sens este menţionată Decizia Plenului Curţii Constituţionale
nr. 1/1994.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile
art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins: „Hotărârea pronunţată
în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de
la pronunţare
ori de la comunicare."
Critica de neconstituţionalitate constă,
în esenţă, în susţinerea că redactarea imprecisă a textului legal criticat îi pune pe judecători în situaţia să adauge la lege, prin stabilirea
cazurilor, condiţiilor şi părţilor faţă de care termenul de recurs în care poate
fi atacată hotărârea primei instanţe curge de la pronunţare, respectiv de la comunicare,
contravenind astfel prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) din Constituţie referitor la garantarea dreptului la apărare, ale art. 61 alin. (1) din Constituţie referitor la rolul Parlamentului şi celor ale art. 129 din Constituţie privind folosirea căilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 21 din Constituţie, „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale
legitime."
Principiul accesului liber la justiţie consacrat prin textul citat din
Legea fundamentală implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor
procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată.
In acest sens s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Europeană
a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Cazul Rotaru împotriva României, 2000,
a statuat că „o normă este «previzibilă» numai atunci când este redactată cu suficientă
precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane
- care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze
conduita", iar în Cazul Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, a
decis că „[...] cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice
aplicabile într-un caz dat şi
să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care
pot apărea dintr-un act
determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi
timp, accesibilă şi previzibilă".
In cauza de faţă Curtea Constituţională constată că legiuitorul a
prevăzut în textul de lege
supus controlului că hotărârea pronunţată în primă instanţă de către instanţa de contencios administrativ poate fi
atacată cu recurs, în termen
de 15 zile de la pronunţare
ori de la comunicare, fără să precizeze în ce condiţii şi pentru care
participant la proces termenul de recurs se raportează la unul dintre cele două momente procesuale.
Problema nu ar putea fi rezolvată prin aplicarea prevederilor Codului de
procedură civilă, la care face trimitere art. 28 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, deoarece Codul de procedură civilă face
distincţii clare, în sensul că termenul de recurs curge, pentru
procuror, de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei,
când termenul curge de la comunicarea hotărârii, iar pentru părţi, de la comunicarea hotărârii. (Art. 301 şi 284 din Codul' de procedură civilă). Or, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
nu face nici o distincţie şi, datorită redactării
restrictive şi necondiţionate („de la pronunţare ori de la comunicare"), nici nu lasă
posibilitatea aplicării
normelor de diferenţiere prevăzute în art. 301 şi 284 din Codul de procedură civilă.
In aceste condiţii judecătorul este
constrâns să stabilească el însuşi, pe cale jurisprudenţială în afara
legii, adică substituindu-se
legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra recursului cu judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind separaţia
puterilor.
Pe de altă parte, părţile nu au un reper sigur al termenului în
care pot să atace cu recurs
hotărârea pronunţată de instanţa de
contencios administrativ în primă instanţă, ceea ce
face ca accesul lor la justiţie
pe calea exercitării căii de atac prevăzute de lege să fie
incert şi aleatoriu, adică limitat.
Astfel, datorită impreciziei sale, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
contravine şi prevederilor
art. 21 alin. (1) şi ale art.
129 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4)
din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 20 alin.
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi
în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în Dosarul nr. 2.541/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Decizia se comunică celor două Camere
ale Parlamentului şi
Guvernului.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta