DECIZIE   Nr. 173 din 12 iunie 2002

referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 492 din  9 iulie 2002

    Curtea Constitutionala a fost sesizata, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, la data de 22 mai 2002, de 55 de deputati, in vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata.
    Potrivit tabelului cuprinzand semnaturile autorilor sesizarii de neconstitutionalitate, cei 55 de deputati sunt urmatorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu Tariceanu, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Stefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader si Adriean Videanu.
    Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 2.186 din 22 mai 2002, formand obiectul Dosarului nr. 255A/2002.
    Prin aceasta sesizare se solicita Curtii Constitutionale sa constate ca dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata, sunt neconstitutionale pentru urmatoarele motive:
    I. Dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 modifica o lege organica, ceea ce contravine art. 114 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia: "Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice". Guvernul nu isi poate aroga aceasta prerogativa atata timp cat nu a existat urgenta sau caz exceptional. In acest sens se arata ca ordonanta de urgenta a fost dezbatuta in anul 2002. Regulamentul de aplicare a fost adoptat de Guvern in data de 17 decembrie 2001. Ordonanta nu a avut nici o aplicare in teritoriu. Asa fiind, nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege si tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului.
    II. "Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, art. I punctul 7, alin. (1^1), modificat prin Legea de aprobare a ordonantei de urgenta a Guvernului, art. I, punctul 3, prin art. 6 al Legii nr. 1/2000, in noua formulare, se introduce o discriminare intre reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere si, respectiv, cele agricole", in sensul ca "la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole se admite proba cu martori, in timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere aceasta proba este respinsa". Se considera ca prin aceasta reglementare s-au creat regimuri juridice distincte si discriminatorii, ceea ce reprezinta o incalcare a principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constitutie, dat fiind ca in ambele cazuri este vorba de aceeasi situatie juridica. De aceea distinctia dintre cele doua tipuri de terenuri este pur tehnica, fara relevanta pe plan juridic. Mai mult decat atat, dispozitiile legate criticate infrang prevederile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece "eliminarea probei cu martori, in conditiile in care exproprierea din anii comunismului s-a facut in maniera violenta si lipsita de respect fata de orice forme juridice", pune cetateanul in imposibilitatea de a beneficia de accesul liber la justitie, iar aceasta piedica in calea recuperarii drepturilor in justitie nu poate fi acceptata.
    III. "Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, art. I pct. 42, aprobat si partial modificat prin Legea de aprobare a ordonantei de urgenta", se instituie prin lege "o serie de limitari ale dreptului de dispozitie, prin acte intre vii si mortis causa asupra dreptului de proprietate redobandit potrivit prevederilor legii", dupa cum urmeaza:
    1. Prin art. I pct. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se introduce la art. 28 din Legea nr. 1/2000 alin. (6), conform caruia "in cazul dizolvarii formei asociative suprafetele de teren forestier respective revin in proprietatea statului si in folosinta consiliului local respectiv". Aceasta prevedere incalca dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative respective (composesorate, obsti etc.), drept care este recunoscut si reconstituit in urma nationalizarii abuzive realizate de regimul comunist, iar nu "constituit prin gratia legiuitorului de azi, si de aceea acest legislator nu are dreptul de a restrange atributele acestui drept de proprietate". Se sustine ca este vorba de o expropriere care incalca prevederile art. 41 alin. (3) din Constitutia Romaniei, lipsind elementul de utilitate publica, precum si orice forma de justa si prealabila despagubire. Se considera, de asemenea, ca dispozitia criticata contravine si prevederilor art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate si ocrotirea proprietatii private, precum si celor ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventia europeana a drepturilor omului.
    2. Prin dispozitiile art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, care conditioneaza transmiterea mortis causa a dreptului de proprietate de existenta mostenitorilor legali, se incalca art. 42 din Constitutie, care garanteaza dreptul la mostenire. De asemenea, se incalca prevederile art. 41 din Constitutie, intrucat se ingradeste dreptul de dispozitie al proprietarului in cazul actelor mortis causa.
    3. Prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se introduce in Legea nr. 1/2000 alin. (8) al art. 28, care prevede ca "membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-parti unor persoane din afara acestora". Se considera ca astfel se incalca art. 41 alin. (1) din Constitutie, prin "restrangerea abuziva a dreptului de dispozitie al proprietarului, de aceasta data in cazul actelor intre vii".
    IV. Se considera ca pct. 1 al art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin renuntarea la dispozitia imperativa "a vechiului amplasament", contravine art. 41 alin. (1) din Constitutie si art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificat de Romania prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceasta deoarece "nici o ratiune nu exista pentru a impiedica restituirea terenului funciar atunci cand acesta exista. Interpretarea textelor garantand dreptul de proprietate se face prin prisma Rezolutiei 1.123 din aprilie 1997 a Consiliului Europei". Se sustine, de asemenea, ca se pot acorda despagubiri numai in lipsa bunului, cand acesta si-a schimbat destinatia.
    V. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 are caracter retroactiv, deoarece pana la aparitia ordonantei comisiile de fond funciar au aprobat cererile proprietarilor in proportie de 90% si o parte din acestia au fost pusi deja in posesie. Intrucat dreptul de proprietate s-a nascut prin aprobarea cererilor de catre comisiile judetene de punere in posesie, revenirea asupra aprobarilor emise ar perturba grav relatiile de proprietate.
    VI. Dispozitiile legale criticate, care fac trimiterea la despagubiri, contravin prevederilor art. 137 alin. (5) din Constitutie, deoarece nu se indica sursa de finantare, iar starea economiei face imposibila plata despagubirilor.
    VII. Pct. 2 al art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 infrange principiul liberului acces la justitie. Terenurile forestiere, care au fost ocupate de stat fara nici o lege, deci fara titlu, in absenta unei legi de trecere in proprietatea statului, "nu pot fi nici inscrisuri emise dupa 1945 care sa urmeze preluarea terenurilor forestiere. Inscrisurile datand anterior razboiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".
    VIII. Pct. 6 al art. I din ordonanta mentionata incalca dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, caci, "desi statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv", nici o dispozitie legala nu prevede obligarea sa "la plata despagubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investitiile proprietarului".
    IX. Pct. 11 "incalca dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate in formele existente la data preluarii bunului. Reglementarea unor conditii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decat cele care existau in 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".
    X. Se apreciaza ca dispozitiile art. I pct. 13 alin. (2^4) din legea criticata pentru neconstitutionalitate sunt confuze. "Nu pot fi atribuite terenuri din proprietatea unor comune altor comune. Nu este o lege de improprietarire. Textul va genera conflicte sociale. Daca statul doreste sa faca improprietariri, o poate face din terenurile proprii ..."
    XI. Autorii considera ca trecerea in proprietatea publica a unor terenuri prin legea de retrocedare, iar nu prin expropriere contravine art. 41 din Constitutie.
    XII. In fine, se sustine ca dispozitiile legii criticate infrang principiul egalitatii intre cetateni, consfintit la art. 4 din Constitutie, acestea fiind redactate "in spiritul luptei de clasa".
    In concluzie, autorii sesizarii solicita sa se constate neconstitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata, pentru incalcarea prevederilor art. 139 alin. (4) din Constitutie.
    In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, sesizarea de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta in scris punctele lor de vedere.
    In punctul de vedere al presedintelui Senatului se arata, in esenta, urmatoarele:
    I. Cu privire la sustinerea ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 114 alin. (1) din Constitutie:
    Autorii sesizarii confunda regimul constitutional al ordonantelor Guvernului, reglementat prin dispozitiile art. 114 din Legea fundamentala, fara sa tina seama de faptul ca, "pentru ordonanta de urgenta, nu se distinge carei categorii de lege - ordinara sau organica - apartine reglementarea"; cazurile exceptionale au in vedere relatiile sociale importante care, de regula, apartin domeniului legii organice, iar in speta urgenta consta in "necesitatea de a stavili de indata unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate si completate prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001".
    II. Cu privire la critica ce vizeaza dispozitiile alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se arata ca administrarea de probe este admisa de lege in raport cu obiectul probator si cu cel dovedit, iar "cetatenii" nu sunt mijloace de proba. In conceptia legii proba cu inscrisuri este obligatorie, pentru ca exista o evidenta "a suprafetelor forestiere, cadastrale ale acestora, la toate unitatile si unde exista acte preconcepute, nu se admite proba cu martori, altfel, perturbarea ar fi foarte grava - asa cum a rezultat din precedenta reglementare care admitea orice mijloc de dovada". Se mai arata ca, de altfel, admisibilitatea unei probe tine de legiferare, iar nu de neconstitutionalitate.
    III. Cu privire la critica de neconstitutionalitate referitoare la neconstitutionalitatea limitarii dreptului de dispozitie prin acte intre vii si mortis causa:
    Se considera ca sustinerile autorilor sesizarii sunt neintemeiate, deoarece limitele dreptului de dispozitie, impuse prin lege, sunt date de ratiuni istorice, avand in vedere ca fostele forme de coproprietate asupra terenurilor forestiere, care isi au sorgintea in epoca feudala, "erau depasite, anacronice si necompatibile cu modurile moderne de sustinere a activitatii forestiere", motive pentru care astfel de terenuri nu au facut obiectul reglementarii prin Legea nr. 18/1991. Initial aceste forme de proprietate au avut ca scop ocrotirea intereselor generale si curente ale populatiei din zona, folosinta fiind perpetuata prin obiceiul locului, si, prin urmare, se impune sa fie reconstituita tot folosinta. In aceasta lumina, sustinerile autorilor sesizarii sunt "antieconomice si perturbatoare a fondului national unic si de domeniul public al padurilor".
    IV. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate privind modificarea conceptiei vechiului amplasament, se apreciaza ca sesizarea nu are in vedere realizarea unor investitii importante si variate, cum ar fi sistematizari, amenajari, plantatii.
    V. Cu privire la criticile referitoare la caracterul retroactiv al dispozitiilor criticate:
    Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 nu are caracter retroactiv, deoarece aceasta "pe fondul reglementarii ei este sub conditie - si anume sub conditia aprobarii de catre Parlament - care o poate respinge sau aproba cu sau fara modificari. Conditia - ca modalitate a actului juridic - se poate realiza fie extinctiv, fie confirmativ, cu efectele corespunzatoare".
    VI. Referitor la critica privind acordarea de despagubiri:
    Neindicarea sursei de finantare pentru despagubiri nu constituie un motiv de neconstitutionalitate, deoarece "modalitatile de rezolvare, fie in natura, fie in echivalent, se stabilesc prin lege si se executa conform normelor de executare".
    Criticile formulate prin sesizare la pct. VII, VIII, IX, X, XI si XII:
    Se considera ca toate aceste sustineri reprezinta doar nemultumiri cu privire la modul de legiferare, ceea ce, desigur, nu inseamna neconstitutionalitate.
    In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se sustin, in esenta, urmatoarele:
    I. Referitor la aprecierea autorilor sesizarii, in sensul ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 incalca dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie, deoarece modifica o lege organica:
    Prin art. 114 alin. (4) teza intai din Constitutie legiuitorul constituant care "a abilitat Guvernul sa emita ordonante de urgenta" nu a definit sintagma <<caz exceptional>> aplicabila acestei situatii, insa Parlamentul si Curtea Constitutionala au competenta legala sa aprecieze cu privire la existenta situatiei exceptionale care a determinat Guvernul sa adopte o ordonanta de urgenta. Prin urmare, Parlamentul poate respinge ordonanta de urgenta emisa cu nerespectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie si, mai mult, poate, dupa caz, sa reglementeze prin lege acel domeniu. Se arata ca, in privinta Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, cele doua Camere ale Parlamentului au adoptat Legea pentru aprobarea acestei ordonante.
    Cu privire la domeniul de reglementare al ordonantelor de urgenta se arata ca, potrivit practicii Curtii Constitutionale, "acestea pot reglementa in domeniul legilor organice, dat fiind cazul exceptional care le justifica, spre deosebire de ordonantele simple, emise in temeiul unei legi de abilitare, cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (1) - (3) din legea fundamentala". Necesitatea modificarii urgente a unor prevederi ale Legii nr. 1/2000 a fost impusa de acordurile incheiate de Uniunea Europeana cu statul roman, prin care acesta din urma si-a asumat obligatia de a finaliza, pana la sfarsitul anului in curs, procesul de restituire a proprietatilor agricole si forestiere. Modificarile introduse in Legea nr. 1/2000 au vizat in principal:
    - reglementarea situatiei juridice a terenurilor pe care se afla bazine piscicole, precum si a terenurilor amenajate ca sere sau plantatii de hamei in functiune, pentru care restituirea se face pe un alt amplasament sau, in conditiile legii, se acorda despagubiri;
    - masuri pentru protejarea terenurilor agricole care existau in anul 1945, precum si a celor rezultate ulterior din lucrari de imbunatatiri funciare;
    - reglementarea modalitatilor de constituire a formelor asociative pentru terenurile forestiere;
    - inscrierea unor prevederi referitoare la cazurile in care terenul de pe vechiul amplasament solicitat are o alta destinatie decat cea prevazuta in actele de proprietate.
    Referitor la critica potrivit careia "nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege si tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului", se arata ca Guvernul poate adopta hotarari sau ordonante potrivit art. 107 alin. (1) din Constitutie. Guvernul are competenta legislativa numai in temeiul unei legi speciale de abilitare (cu respectarea limitelor si a conditiilor prevazute de aceasta) sau in situatii exceptionale, potrivit art. 114 alin. (4) din Constitutie.
    In ceea ce priveste hotararile, acestea se emit pentru organizarea executarii legilor, in conformitate cu alin. (2) al art. 107 din Legea fundamentala. Potrivit doctrinei de specialitate, hotararea reprezinta actul prin care Guvernul isi exercita competenta constitutionala prevazuta la art. 101 alin. (1) din Constitutie privind conducerea generala a administratiei publice si intervine in orice domeniu, ramura sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competenta materiala generala.
    II. Cu privire la critica ce vizeaza dispozitiile alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3):
    Referitor la neconstitutionalitatea dispozitiilor alin. (1^1) al art. 6, se apreciaza ca acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, care garanteaza egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Prin continutul lor prevederile acestui articol trebuie interpretate in stransa legatura cu dispozitiile art. 4 alin. (2) din Constitutie, care determina criteriile nediscriminarii. "Principiul egalitatii in drepturi, pe de o parte, inseamna reglementare unitara si tratament nediscriminatoriu pentru situatii identice, iar, pe de alta parte, presupune un drept la diferentiere."
    Se considera ca dispozitia legala criticata nu contravine prevederilor art. 21 din Constitutie, care consacra accesul liber la justitie. In concordanta cu dispozitiile acestui articol, oricare persoana poate inainta autoritatilor judecatoresti cereri pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor sale legitime. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, procedura de judecata se stabileste prin lege. Ca urmare, admiterea exclusiva a probelor cu inscrisuri in vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, ca o exceptie de la regula administrarii probelor in dreptul civil, constituie un aspect procedural, care nu impiedica accesul liber la justitie si nici nu ingradeste exercitarea acestui drept.
    III. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 28 alin. (6), (7) si (8) din Legea nr. 1/2000, modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), in raport cu prevederile art. 41 alin. (1) - (3) din Constitutie:
    Critica este nefondata deoarece, potrivit dispozitiilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar potrivit dispozitiilor alin. (6) al aceluiasi articol, dreptul de proprietate obliga proprietarul la respectarea sarcinilor care ii revin, potrivit legii.
    Se considera ca, din interpretarea sistematica a prevederilor art. 26 si ale art. 28 alin. (1) din actul normativ contestat, in vederea administrarii si exploatarii terenurilor cu vegetatie forestiera care au facut parte din forme asociative de proprietate (de tipul composesorate, obsti de mosneni in devalmasie, obsti razesesti nedivizate, paduri graniceresti, paduri comunale provenite din paduri graniceresti) restituite fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, acestia se vor constitui in asociatii autorizate. O asemenea reglementare corespunde situatiei juridice anterioare desproprietaririi.
    Referitor la sustinerea potrivit careia "alin. (8) al art. 28 ... restrange abuziv dreptul de dispozitie al proprietarului", se apreciaza ca, in realitate, acest atribut al dreptului de proprietate exista, tinand seama ca proprietarul, care este membru al unei asociatii constituite in vederea administrarii si exploatarii terenurilor cu vegetatie forestiera, poate sa instraineze cota sa parte fie catre asociatie, fie catre membrii acesteia. Printre cele mai importante obligatii constitutionale ale statului, prevazute la art. 134 alin. (2) lit. b) si e), se numara cele de a proteja interesul public national si de a reface si ocroti mediul inconjurator, precum si de a mentine echilibrul ecologic. Avand in vedere aceste argumente, legiuitorul, in scopul satisfacerii interesului public general, a reglementat conditii speciale privind transmiterea cotelor-parti ale proprietarilor de terenuri cu vegetatie forestiera, precum si conditii cu privire la terenurile cu vegetatie forestiera aferente formelor asociative care se dizolva.
    Se mai arata ca, potrivit prevederilor art. 1 paragraful 1 teza intai din Protocolul aditional la Conventia europeana a drepturilor omului, statele pot adopta acele legi pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general, astfel incat dispozitiile legale criticate nu contravin acestor norme internationale.
    IV. Privitor la critica dispozitiilor art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care s-a modificat alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 1/2000, se arata ca, avand in vedere continutul acestui alineat, interpretat sistematic cu celelalte prevederi ale legii, nu poate fi primita sustinerea potrivit careia "abdicarea de la dispozitia imperativa a <<vechiului amplasament>> incalca dreptul de proprietate". Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente constituie unul dintre principiile de baza ale legii. "Astfel, redarea terenurilor agricole sau forestiere, cu respectarea configuratiei si a amplasamentului fiecaruia, constituie regula in aceasta materie. Prin exceptie, acolo unde acest lucru nu este posibil, se recurge la solutii subsidiare, precum acordarea de teren pe alte amplasamente sau, dupa caz, de despagubiri banesti, model utilizat si in alte state si recomandat de forurile Uniunii Europene."
    Astfel, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constitutie si nici prevederilor art. 1 din Protocolul aditional la Conventia europeana a drepturilor omului, intrucat nu contine dispozitii care sa aduca atingere dreptului de proprietate.
    V. Cu privire la critica de neconstitutionalitate bazata pe caracterul retroactiv al legii, se apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu imprima un caracter retroactiv acestor reglementari, in sensul dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. Este de observat ca cele mai multe modificari au caracterul unei interpretari general-obligatorii, modificari aduse pentru a stavili conflictele de interpretare produse sau posibile, iar completarile urmaresc acoperirea unor situatii nereglementate legal si sunt aplicabile numai pentru viitor.
    VI. Cu privire la critica referitoare la acordarea de despagubiri, se arata ca din analiza criticii formulate rezulta ca autorii sesizarii nu indica textul de lege care ar contraveni dispozitiilor art. 137 alin. (5) din Constitutie si, de altfel, nici nu motiveaza sustinerea, ceea ce este contrar prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata. Totusi, luand in considerare ca in lege a fost prevazuta, ca exceptie, acordarea de despagubiri acolo unde nu va fi posibila reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, presedintele Camerei Deputatilor a considerat ca este cazul sa raspunda pe fond si acestei obiectii. Potrivit alin. (5) al art. 137 din legea fundamentala, "Nici o cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare". In acest sens, prin art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificata si completata, a fost abilitat Guvernul, responsabil cu administrarea resurselor financiare ale statului, sa stabileasca, prin hotarare, sursele financiare si modalitatile de plata catre fostii proprietari, motiv pentru care acest punct din sesizarea de neconstitutionalitate nu este intemeiat.
    VII. In ceea ce priveste critica vizand dispozitiile cuprinse la pct. 2 al art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se sustine ca modificarile aduse de acest text nu prezinta nici o relevanta juridica fata de principiul constitutional al accesului liber la justitie, nefiind concludent in solutionarea obiectiei.
    VIII. Cu referire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor pct. 6 al art. I din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se sustine ca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, modificate prin art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prevad recuperarea de la noii proprietari a contravalorii investitiilor functionale neamortizate integral, daca acestora li s-au retrocedat terenuri cu asemenea investitii. Aceasta dispozitie nu contravine principiului constitutional al protectiei proprietatii private, deoarece din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 41 alin. (1) teza a doua, corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) teza intai si ale alin. (6) din Legea fundamentala, rezulta ca proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular, ca limitele si continutul dreptului de proprietate obliga la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului. Examinand dispozitiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin mentionata ordonanta de urgenta a Guvernului, rezulta ca achitarea contravalorii investitiilor se face daca sunt indeplinite doua conditii cumulative: existenta unei investitii functionale si neamortizarea investitiei. Statul, care are obligatia de a respecta indatoririle inscrise in art. 134 alin. (2) din Constitutie, a urmarit crearea unor situatii juridice echitabile, nediscriminatorii, care, pe de o parte, sa nu conduca la imbogatirea fara just temei a proprietarilor repusi in drept si, pe de alta parte, sa asigure amortizarea investitiei functionale efectuate.
    IX. Referitor la critica formulata la pct. 11 se arata ca din analiza dispozitiilor pct. 11 al art. I din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 rezulta ca in cadrul acestuia se modifica alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 1/2000, in sensul eliberarii catre fostele forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera a unui singur titlu de proprietate. Aceste dispozitii nu sunt contrare prevederilor art. 41 din Constitutie, dar nici nu sunt concludente in solutionarea sesizarii.
    X. Cu privire la critica de neconstitutionalitate formulata la pct. X presedintele Camerei Deputatilor considera ca autorii acesteia nu invoca textele constitutionale incalcate, ceea ce contravine prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata. Potrivit dispozitiilor acestui articol, orice sesizare trebuie motivata. Avand in vedere caracterul imperativ al textului, incalcarea prevederilor sale are drept consecinta imposibilitatea exercitarii controlului de constitutionalitate. In acest sens este si practica jurisdictionala a Curtii Constitutionale, dupa cum rezulta din Decizia nr. 392/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
    In punctul de vedere al Guvernului se sustin, in esenta, urmatoarele:
    I. Cu privire la sustinerea ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 114 alin. (1) din Constitutie, se arata ca modificarea Legii nr. 1/2000, lege organica, printr-o ordonanta de urgenta nu contravine prevederilor constitutionale ale art. 114 alin. (1), intrucat aceasta restrictie de reglementare se refera doar la "ordonantele simple", or, obiectul criticii de neconstitutionalitate il formeaza o ordonanta de urgenta. In acest sens este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale. In ceea ce priveste cazul exceptional care a motivat adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se apreciaza ca acesta se justifica prin necesitatea adoptarii unor solutii legislative noi, care sa asigure urgentarea procesului de reconstituire si de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, inceput cu peste 10 ani in urma, a cunoscut numeroase distorsiuni si intarzieri ce au dovedit caracterul incomplet si inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementarii din acest domeniu.
    II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate ce vizeaza dispozitiile alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se sustine ca aceste dispozitii nu stabilesc privilegii sau discriminari pe criteriile prevazute la art. 4 alin. (2) din Constitutie si, prin urmare, nu sunt contrare principiului egalitatii in drepturi. "Acest principiu constitutional nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sa adopte solutii diferite pentru situatii distincte, in masura in care aceste prevederi sunt aplicabile, fara discriminare, tuturor subiectelor de drept in aceeasi situatie." In acest sens este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale.
    III. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. (6), (7) si (8) din Legea nr. 1/2000, modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), se apreciaza ca art. 28 alin. (6), (7) si (8) din Legea nr. 1/2000, asa cum a fost modificat prin art. I pct. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, si art. I pct. 15 din legea pentru aprobarea acesteia nu incalca dreptul de proprietate si nici dreptul la mostenire. Se sustine ca la evaluarea situatiei formelor asociative la care se refera Legea nr. 1/2000 trebuie sa se tina seama de statutul lor special, pentru ca terenurile detinute in proprietatea indiviza a colectivitatilor locale erau exploatate de acestia cu respectarea unor drepturi si obligatii specifice. In prezent dreptul de proprietate al membrilor acestor forme asociative, astfel cum a fost reconstituit, exista numai in continutul si limitele stabilite de acest act normativ, in acord cu dispozitiile art. 41 alin. (1) din Constitutie. Astfel art. 27 din Legea nr. 1/2000, in forma sa initiala, releva intentia legiuitorului de a retroceda terenurile membrilor fostelor asociatii sau mostenitorilor acestora, cu respectarea drepturilor si obligatiilor pe care acestia le aveau si inainte de exproprierea terenurilor. In plus, potrivit art. 28 alin. (1) din aceeasi lege, tot in forma initiala, persoanele indreptatite urmau sa se constituie, in baza aceleiasi legi, in formele asociative initiale. In acest sens se face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 237/1999.
    Este nefondata si critica privind inadmisibilitatea indiviziunii fortate si perpetue, deoarece ar reprezenta o ingradire nejustificata a dreptului de proprietate sau a celui de mostenire, intrucat este vorba doar de o alta modalitate de exercitare a lor, dat fiind caracterul special al formei de proprietate la care se refera textul.
    Se mai arata ca persoanele care dobandesc, prin reconstituire sau constituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu pot invoca garantarea constitutionala a acestui drept cata vreme ei nu sunt titulari ai dreptului si deci nu poate fi vorba de o expropriere care sa incalce dispozitiile art. 41 alin. (3) din Constitutie. In acest sens este invocata si jurisprudenta Curtii Constitutionale.
    IV. Privitor la critica dispozitiilor art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se arata ca sustinerea autorilor sesizarii este nefondata, deoarece din continutul textului criticat rezulta faptul ca regula o reprezinta reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, doar in cazul in care terenurile nu sunt libere se recurge la celelalte mijloace puse la dispozitie de lege. Pe de alta parte, persoana care solicita reconstituirea dreptului de proprietate nu are calitatea de titular al acestui drept in momentul depunerii cererii de reconstituire si, pe cale de consecinta, nu pot fi invocate dispozitiile constitutionale privind ocrotirea proprietatii cata vreme calitatea de proprietar nu exista, aceasta urmand sa se nasca ulterior, dupa aplicarea legii.
    V. In ceea ce priveste critica referitoare la caracterul retroactiv al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se considera ca dispozitiile cuprinse in acest act normativ nu incalca principiul neretroactivitatii legii, deoarece acestea urmeaza sa se aplice unor raporturi juridice care se afla in desfasurare.
    VI. Referitor la critica privind acordarea de despagubiri, critica, raportata la dispozitiile art. 137 alin. (5) din Constitutie, prin aceea ca nu se indica sursa de finantare, este nefondata, deoarece la art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificat prin art. I pct. 49 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se prevede faptul ca prin hotarare a Guvernului se vor stabili sursele financiare si modalitatile de plata catre fostii proprietari.
    VII. In ceea ce priveste neconstitutionalitatea dispozitiilor art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se considera ca nu poate fi stabilita nici o legatura intre prevederile cuprinse la articolul criticat si cele ale art. 21 din Constitutie, privind accesul liber la justitie, critica fiind, sub acest aspect, nefondata.
    Cu privire la pct. VIII, IX, X si XI din sesizare, se apreciaza ca aceste sustineri sunt confuz redactate, nerezultand cu claritate in ce fel sunt incalcate prevederile Constitutiei, controlul de constitutionalitate neputand fi, astfel, exercitat.
    In final Guvernul considera ca dispozitiile art. I pct. 7 din ordonanta de urgenta, modificate prin art. I pct. 3 din Legea de aprobare, nu incalca art. 4 din Constitutie, intrucat prin aceste dispozitii nu se stabilesc privilegii sau discriminari ale cetatenilor pe criteriile prevazute in aceste prevederi constitutionale.

    CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Curtea a fost legal sesizata si este competenta sa se pronunte asupra sesizarii de neconstitutionalitate.
    Potrivit dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 2, 12 si 17 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres si limitativ determinate, printre care figureaza si un numar de cel putin 50 de deputati.
    Prin sesizare sunt vizate trei categorii de aspecte, dupa cum urmeaza:
    I. Incalcarea dispozitiilor constitutionale prevazute la art. 114 alin. (1) din Constitutie, referitoare la delegarea legislativa, prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legi nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata.
    II. Neconstitutionalitatea unor dispozitii originare ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 sau a unor modificari si completari ale acesteia, cuprinse in Legea de aprobare a ordonantei.
    III. Formulari generale, prin care, de exemplu, se enunta doar ca Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 este contrara dispozitiilor art. 139 alin. (4) din Constitutie.
    Examinand aceste categorii de critici, Curtea constata:
    I. Cu privire la critica referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 114 alin. (1) din Constitutie prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, care reglementeaza in domeniul rezervat legilor organice:
    Analizand dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice", Curtea observa ca adoptarea de catre Guvern a ordonantelor de urgenta nu este reglementata de aceste dispozitii, ci de cele ale alin. (4) al aceluiasi articol. Asadar interdictia constitutionala prevazuta la alin. (1) al art. 114 din Constitutie nu se aplica si ordonantelor de urgenta. Prevederile alin. (4) al art. 114 din Constitutie nu instituie restrictii cu privire la domeniile in care pot fi emise ordonante de urgenta.
    Autorii sesizarii sustin, de asemenea, ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 este neconstitutionala, intrucat la data adoptarii sale nu au existat cazul exceptional si urgenta, elemente necesare pentru emiterea unei ordonante de urgenta. In sprijinul acestei afirmatii se aduc si unele argumente cu caracter politic, exprimand, tot astfel, unele temeri sau rezerve privind consecintele situatiei semnalate. Asa, de pilda, se afirma ca scopul ordonantei a fost acela de "a bloca retrocedarea proprietatii funciare", ca "ordonanta nu a avut nici o aplicare in teritoriu" si, in fine, ca, "daca legea este promulgata, Regulamentul va trebui modificat din nou. Retrocedarea va fi mult intarziata cu consecinte grave asupra fondului forestier".
    In conformitate cu dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie, "In cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. Acestea intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu".
    Potrivit acestor dispozitii constitutionale ordonanta de urgenta trebuie sa indeplineasca, cumulativ, doua conditii, si anume sa fie emisa in cazuri exceptionale, iar masurile adoptate sa prezinte caracter de urgenta. Continutul notiunii de caz exceptional nu este precizat expres de Constitutie, insa in jurisprudenta sa Curtea a statuat in mod constant ca "Prin cazuri exceptionale, in sensul art. 114 alin. (4) din Constitutie, se intelege acele situatii care nu se pot incadra in cele avute in vedere expres de lege. In consecinta, daca legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstante exceptionale, ar fi contrar insesi vointei acestuia, ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor exceptionale la care se refera art. 114 alin. (4) din Constitutie. Avand in vedere acestea, interesul public lezat de caracterul anormal si excesiv al cazurilor exceptionale justifica interventia Guvernului pe calea ordonantei de urgenta, in temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutie. De aceea, o astfel de masura se poate fundamenta numai pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Tot astfel Curtea Constitutionala a subliniat caracterul obiectiv al cazului exceptional, in sensul ca existenta sa "nu depinde de vointa Guvernului, care, in asemenea imprejurari, este constrans sa reactioneze prompt pentru apararea unui interes public, pe calea ordonantei de urgenta", ci depinde de existenta unor imprejurari care sa justifice cazul exceptional, iar urgenta reglementarii trebuie sa rezulte din Nota de fundamentare a ordonantei de urgenta sau din justificarile prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonantei de urgenta (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).
    Consecventa jurisprudentei sale, Curtea, examinand Nota de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, constata ca Guvernul a avut in vedere faptul ca in procesul de aplicare a Legii nr. 1/2000 "s-au constatat deficiente si disfunctionalitati care s-au reflectat in realizarile obtinute" si ca se impune "urgentarea realizarii masurilor privind retrocedarea terenurilor agricole si a celor forestiere persoanelor fizice si persoanelor juridice indreptatite". Asa cum rezulta din stenograma dezbaterilor asupra proiectului Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, in Plenul Camerei Deputatilor (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 30 din 16 martie 2002), unii dintre deputatii care au participat la dezbaterea si adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 s-au referit la faptul ca aceasta ordonanta a avut menirea "sa deblocheze" aplicarea Legii nr. 1/2000, corectand sau completand in acest scop unele prevederi ale acestei legi.
    In punctul de vedere transmis Curtii Constitutionale presedintele Senatului considera ca urgenta care a determinat emiterea ordonantei consta in "necesitatea de a stavili de indata unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate si completate prin Ordonanta de urgenta nr. 102/2001".
    In aceeasi ordine de idei, in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se arata urmatoarele: "Potrivit acordurilor incheiate cu Uniunea Europeana, statul roman si-a asumat obligatia de a finaliza, pana la sfarsitul anului in curs, procesul de restituire a proprietatilor agricole si forestiere. Avand in vedere acest aspect si materialul documentar care a stat la baza emiterii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, rezulta necesitatea modificarii, fara intarziere, a acelor prevederi ale Legii nr. 1/2000 care au condus la o aplicare neunitara a reglementarilor continute".
    In fine, Guvernul, referindu-se la acelasi aspect, arata ca, "In ceea ce priveste cazul exceptional care a impus emiterea Ordonantei de urgenta nr. 102/2001", acesta consta "in necesitatea adoptarii unor solutii legislative noi, care sa asigure urgentarea procesului de reconstituire si de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, inceput cu peste 10 ani in urma, a cunoscut numeroase distorsiuni si intarzieri ce au dovedit caracterul incomplet si inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementarilor din acest domeniu".
    Avand in vedere toate aceste argumente, Curtea Constitutionala constata ca imprejurarile concrete avute in vedere de initiatorul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 reprezentau un "caz exceptional", care impunea masuri cu caracter de urgenta, in scopul finalizarii procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere. Curtea Constitutionala observa, de asemenea, ca aprecierea interesului public nu trebuie facuta in raport cu data dezbaterii in Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonantei de urgenta, ci cu data emiterii acesteia.
    Astfel fiind, Curtea constata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie.
    II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, Curtea retine urmatoarele:
    1. Referitor la constitutionalitatea art. I pct. 3 din Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001:
    Art. I pct. 3 din lege prevede "La articolul I punctul 7, alineatul (1^1) al articolului 6 (din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001) va avea urmatorul cuprins:
    <<(1^1) La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisa numai proba cu inscrisuri: acte de proprietate, carte funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa agricola de productie, registrul agricol, evidentele cooperativei agricole de productie, ale amenajamentelor silvice si pastorale, precum si alte inscrisuri, cu data certa din perioada respectiva.>>"
    Autorii sesizarii critica noua forma a alin. (1^1) al articolului 6 din Legea nr. 1/2000, redata mai sus, care a introdus prevederea ca la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere este admisa numai proba cu inscrisuri, cu data certa, din perioada respectiva, considerand ca prin aceasta prevedere "se introduce o discriminare intre reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere si, respectiv, cele agricole", in sensul ca, in timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole se admite proba cu martori, in cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere aceasta proba este respinsa. In opinia autorilor sesizarii aceasta dispozitie legala incalca atat prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetatenilor in fata legii, cat si pe cele ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie.
    Examinand aceasta critica, Curtea constata ca reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor si raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.
    Pe de alta parte, Curtea nu poate retine nici infrangerea principiului constitutional al egalitatii cetatenilor. Cele doua ipoteze ale reconstituirii dreptului de proprietate nu vizeaza situatii identice, deoarece exista numeroase si importante diferente intre regimul juridic al terenurilor agricole si al celor forestiere (de exemplu: modul in care au intrat in patrimoniul statului sau, dupa caz, in proprietatea fostelor cooperative agricole de productie, persoanele carora le-au putut apartine anterior si, ca urmare, cu privire la beneficiarii reconstituirii, particularitatile economice si sociale ale terenurilor etc.). Astfel terenurile agricole au intrat, cu sau fara titlu, in proprietatea statului sau a cooperativelor de productie, iar ulterior, in decursul timpului, unele dintre acestea au facut obiectul unor schimburi impuse de acte de comasare, au fost transmise in administrarea unor unitati de stat sau in folosinta unor organizatii obstesti ori a unor unitati cooperatiste; o parte dintre aceste terenuri si-au schimbat de-a lungul timpului categoria de folosinta, de exemplu: prin includerea in perimetrul construibil al localitatilor si atribuirea lor pentru constructii civile sau industriale; altele au facut obiectul unor importante investitii etc. Aceasta stare de fapt, existenta la momentul adoptarii Legii fondului funciar nr. 18/1991, a impus ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate sa se prevada printre mijloacele de proba si proba cu martori, tocmai in scopul identificarii suprafetelor de teren si a fostilor proprietari. Or, dispozitia criticata vizeaza o alta situatie, aceea a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
    Curtea Constitutionala a stabilit, de altfel, printr-o jurisprudenta constanta, ca legiuitorul este indreptatit sa adopte solutii diferite pentru situatii ce se deosebesc intre ele, in masura in care prevederile legale se aplica, fara nici o discriminare, tuturor celor aflati in aceeasi situatie. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, s-a statuat ca: "principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor implica un tratament egal pentru situatii identice sau similare si nicidecum acelasi tratament pentru situatii diferite. Uniformitatea este, de aceea, contrara egalitatii in drepturi, care implica dreptul la diferentiere pentru situatii care, prin natura lor nu sunt identice."
    2. Referitor la constitutionalitatea art. I pct. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care la art. 28 din Legea nr. 1/2000 s-au introdus noile alineate criticate, (6) si (7), precum si la constitutionalitatea art. I pct. 15 din legea criticata, prin care s-a modificat art. I pct. 42 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, punct prin care s-a introdus noul alin. (8) la art. 28 din Legea nr. 1/2000.
    Prevederile criticate au urmatorul cuprins: <<La articolul 28, ... se introduc alineatele (6) - (9), astfel:
    "(6) In cazul dizolvarii formei asociative suprafetele de teren forestier respective revin in proprietatea statului si in folosinta consiliului local respectiv.
    (7) In situatia in care nu vor exista mostenitori legali ai membrilor formelor asociative infiintate in conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec in proprietatea statului si in folosinta consiliului local respectiv.
    (8) Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-parti unor persoane din afara acestora.
    (9) [...]">>
    Cu privire la alin. (6) al art. 28 din lege autorii sesizarii sustin ca, prevazand revenirea terenurilor forestiere in proprietatea statului sau in cea a consiliului local, in cazul dizolvarii aceste dispozitii incalca dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative. In opinia autorilor sesizarii dreptul de proprietate nu este constituit prin "gratia legiuitorului de azi", ci el este "recunoscut si reconstituit in urma nationalizarii abuzive realizate de regimul comunist". De aceea revenirea terenurilor in proprietatea statului in aceasta maniera, este asimilata cu o expropriere ce nu indeplineste conditiile prevazute de art. 41 alin. (3) din Constitutie (utilitatea publica, justa si prealabila despagubire), incalcand totodata si art. 41 alin. (1) si (2) din Legea fundamentala, referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate. Aceasta reglementare incalca, de asemenea, si prevederile art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cu referire la protectia proprietatii.
    Referitor la prevederile alin. (7) al art. 28 din lege, se sustine ca acestea incalca atat dispozitiile art. 42 din Constitutie, care garanteaza dreptul la mostenire, cat si pe cele ale art. 41, intrucat ingradeste dreptul de dispozitie.
    Dispozitiile alin. (8) al aceluiasi articol, in opinia autorilor sesizarii, reprezinta "o incalcare a art. 41 alin. (1) din Constitutie, prin restrangerea abuziva a dreptului de dispozitie al proprietarului, de aceasta data in cazul actelor intre vii".
    In examinarea constitutionalitatii acestor texte de lege Curtea porneste de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit in favoarea unor forme asociative care nu mai exista de foarte multa vreme in sistemul juridic al tarii noastre.
    Independent de chestiunile de oportunitate ce au determinat alegerea de catre legiuitor a unei forme neobisnuite de reglementare, prin readucerea in viata sociala a unor forme stravechi de organizare, nu poate fi contestata legitimitatea vointei acestuia si nici constitutionalitatea regimului juridic astfel amenajat. Este cazul unei forme de proprietate ce renaste, prin reconstituirea sa preexistenta, cu modalitatile legale mai sus aratate, modalitati care, daca n-ar fi vorba despre o organizare traditionala (care si-a dovedit viabilitatea in decursul istoriei), singulara si exceptionala, ar putea suscita dubii de constitutionalitate.
    Din faptul ca aceasta forma arhaica este o modalitate sui generis de proprietate rezulta si ca, in ipoteza in care Curtea Constitutionala ar considera ca "modalitatile" amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea alta solutie decat sa aduca in circuitul civil general terenurile restituite in cadrul formelor asociative, rupand indiviziunea si caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafetele respective un regim juridic ce nu a existat in trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea inlocuirii unui membru al asociatiei, ca efect al vointei proprietarului unei cote-parti, vointa exprimata prin act intre vii ori prin testament, ar avea acelasi efect: desfiintarea proprietatii indivize, fortate si perpetue, o proprietate care nu cuprinde, in sine, nimic neconstitutional. In acelasi sens a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 237 din 27 noiembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000: "Proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic romanesc le cunoaste, inclusiv atunci cand imbraca forma <<indiviziunii fortate si perpetue>> la care se refera legea supusa controlului de constitutionalitate, nu este o forma de proprietate al carei exercitiu ar fi supus unor ingradiri. Indiviziunea, ca forma a proprietatii comune, are in vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu continutul acestuia, si anume prerogativele pe care le confera. Atunci cand exista diferente intre formele de proprietate comuna ori intre acestea si proprietatea exclusiva, in ceea ce priveste exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferente corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputand fi considerate ca ingradiri ale exercitiului dreptului de proprietate, in sensul la care se refera art. 49 din Constitutie, potrivit caruia o restrangere poate fi facuta numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    A admite ca indiviziunea fortata si perpetua - de pilda cea asupra partilor comune ale unei constructii de locuit, cuprinzand apartamente aflate in proprietatea unor persoane diferite - este inadmisibila, deoarece reprezinta o ingradire perpetua si nejustificata a exercitiului dreptului de proprietate, inseamna a nu tine seama de existenta, in practica, a numeroase ipoteze in care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunului si, cateodata, unei declaratii a legii."
    Regimul juridic al coproprietatii fortate si perpetue presupune numai o alta modalitate de exercitare a dreptului de proprietate sau a celui de mostenire.
    In conceptia legiuitorului reconstituirea dreptului de proprietate in cazul suprafetelor forestiere aflate, la data dobandirii lor de catre stat, in proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi conceputa decat tot in cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmeaza sa aiba configurarea, prerogativele si, in general, regimul juridic avute din epoca respectiva. Aceasta conceptie apare in chip evident daca ne raportam la forma originara a art. 27 din Legea nr. 1/2000, text potrivit caruia "Exploatarea terenurilor forestiere prevazute la art. 26 din prezenta lege se face in conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislatia statului roman in perioada anilor 1921 - 1940".
    In aceste conditii regimul juridic al proprietatii privind terenurile forestiere restituite fostilor proprietari, in cadrul formelor asociative mentionate, este determinat de legiuitor, in mod special, in considerarea particularitatilor economice si sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor in proprietatea statului.
    In alti termeni, dreptul de proprietate renaste in favoarea fostilor proprietari sau a mostenitorilor acestora, in conditiile imperativ stabilite de legiuitor, fara ca regimul astfel reglementat sa reprezinte o abatere de la principiile constitutionale privind ocrotirea proprietatii private. Aceste particularitati cuprind anumite limitari ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgand din faptul ca acest drept poarta asupra unei proprietati aflate intr-o perpetua indiviziune fortata; bunurile respective sunt administrate si exploatate exclusiv in formele asociative prevazute de lege, corespunzator situatiei existente in momentul trecerii terenurilor forestiere in proprietatea statului.
    La fel ca in cazul oricaror restituiri de bunuri, fostii proprietari urmeaza, de regula, sa fie despagubiti integral, dar nu se poate admite ca ei sa dobandeasca mai multe drepturi decat cele pe care le-au avut anterior.
    In cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, catre persoanele indreptatite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, in principiu, urmatoarele particularitati:
    - suprafetele forestiere se restituie celor indreptatiti, in proprietate comuna, in cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice in temeiul art. 28 din legea criticata, in vederea administrarii si exploatarii terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial si isi desfasoara activitatea cu sprijinul si sub controlul organizatiilor din sistemul silvic;
    - instrainarea de catre titulari a cotei-parti din proprietate nu se poate face catre persoane din afara acesteia. Transmiterea mortis causa a acestei cote-parti poate fi facuta numai prin mostenire legala;
    - in cazul in care inceteaza existenta asociatiei, terenurile respective revin in proprietatea statului si in folosinta consiliului local.
    Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comuna in indiviziune fortata si perpetua, sub conditia exploatarii terenurilor forestiere in forme asociative - subiecte de drept colective - si cu respectarea regimului silvic. Limitele si continutul acestui drept au fost stabilite in acord cu dispozitiile art. 41 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora: "Dreptul de proprietate, precum si creantele statului sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Astfel, aceste reglementari nu contravin principiului ocrotirii egale a proprietatii private, indiferent de titular, consacrat la art. 41 alin. (2) din Constitutie.
    In ceea ce priveste sustinerile autorilor sesizarii, referitoare la limitele dreptului statului de a stabili regimul juridic al dreptului de proprietate reconstituit in favoarea fostilor proprietari, ele urmeaza, de asemenea, sa fie respinse. Intr-adevar, in legatura cu acest aspect Curtea s-a mai pronuntat, statuand urmatoarele: "Chiar daca nationalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat nastere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzatoare prevederilor Constitutiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementarilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrarii in vigoare a acesteia, independent de modificarile aduse regimului juridic al proprietatii. Asa fiind, [...] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naste in viitor, prin aplicarea prevederilor legale care ii reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea si ocrotirea proprietatii, potrivit art. 41 din Constitutie, se aplica numai dupa reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate" (Decizia Curtii Constitutionale nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998).
    Este, de asemenea, neintemeiata critica potrivit careia revenirea terenurilor in proprietatea statului, in cazul dizolvarii, ar echivala cu o expropriere facuta prin incalcarea prevederilor Constitutiei. In realitate, dreptul asupra terenurilor la care se refera reglementarea fiind conditionat de existenta formelor asociative, incetarea acestora nu poate avea alt efect decat acela prevazut de lege.
    Curtea constata ca este nefondata si critica privind violarea art. 42 din Constitutie referitor la garantarea dreptului la mostenire, deoarece legea este aceea care stabileste formele de mostenire, iar in speta reglementarea dreptului la mostenire este facuta in considerarea regimului juridic special al acestei forme asociative.
    3. Referitor la constitutionalitatea pct. 1 al art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001:
    Autorii sesizarii considera ca aceste dispozitii, potrivit carora "In aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face de regula pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere", sunt neconstitutionale, deoarece contravin art. 41 alin. (1) din Constitutie si art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    Curtea retine insa ca dispozitiile criticate prevad, ca principiu general, criteriul de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, in toate cazurile in care aplicarea acestuia este posibila. Prin urmare, este nefondata sustinerea ca actul normativ criticat "a abdicat de la dispozitia imperativa a <<vechiului amplasament>>".
    4. Referitor la critica privind caracterul retroactiv al ordonantei de urgenta supuse controlului de constitutionalitate, Curtea constata ca autorii sesizarii nu au indicat care anume dintre dispozitiile criticate retroactiveaza, ci se refera doar la faptul ca dreptul de proprietate s-a nascut prin aprobarea cererii de catre comisia judeteana de punere in posesie, iar revenirea asupra acestor aprobari ar fi sa perturbe grav relatiile de proprietate. Or, aceasta simpla afirmatie nu ingaduie verificarea criticii de neconstitutionalitate. Chiar examinand textul ordonantei, Curtea constata ca nu rezulta ca aceasta are caracter retroactiv. Dimpotriva, aplicarea retroactiva este exclusa, potrivit art. 6^1 din ordonanta de urgenta criticata, asa cum a fost modificat prin legea de aprobare, articol care are urmatoarea redactare: "(1) In situatia in care anumite suprafete sunt revendicate de 2 solicitanti, dintre care unul este proprietarul deposedat prin masurile abuzive aplicate in perioada anilor 1945 - 1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat in orice mod de cooperativa sau de stat, se va restitui in natura ambilor solicitanti, in limita resurselor de teren existente.
    (2) In cazul in care resursele sunt insuficiente se va atribui in natura teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despagubit in conditiile legii.
    (3) In cazul lipsei resurselor se acorda despagubiri, potrivit legii, ambilor proprietari.
    (4) Aplicarea prevederilor alin. (1) - (3) nu poate afecta drepturile dobandite in conditiile art. 2 alin. (2)."
    In alte cazuri, in care ar fi vorba despre o revenire asupra unor situatii juridice deja consolidate, textele au in vedere reglementari existente in Legea fondului funciar la data cand acele situatii s-au produs; este, de pilda, cazul prevederilor art. I pct. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, caruia ii corespund prevederile art. 34 alin. 2 si 3 din Legea nr. 18/1991, in forma primara a legii, si ale art. 35 alin. 2 si 3 din lege, dupa modificarea adusa prin Legea nr. 169/1997. Pentru celelalte prevederi ale ordonantei de urgenta nimic nu indreptateste, in lipsa unor prevederi exprese si explicite, ideea ca aplicarea lor ar urma sa se faca retroactiv. Aceasta inseamna ca modificarile si completarile aduse Legii nr. 1/2000 prin ordonanta de urgenta mentionata urmau - ori urmeaza inca - sa se aplice numai din momentul intrarii in vigoare a ordonantei, pentru actele ori operatiile anterioare functionand principiul tempus regit actum.
    5. Referitor la reglementarea acordarii despagubirilor, care incalca dispozitiile art. 137 alin. (5) din Constitutie, intrucat "nu se indica sursa de finantare", iar starea economiei face imposibila plata despagubirilor", Curtea retine ca neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, in chiar textele acelei legi, nu reprezinta nemijlocit un motiv de neconstitutionalitate, deoarece in textul Constitutiei se vorbeste numai despre stabilirea sursei de finantare inainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicarii in lege a sursei respective; pe de alta parte, o asemenea precizare exista totusi la art. I pct. 49 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care in textul art. 40 din Legea nr. 1/2000 s-a prevazut obligatia Guvernului de a stabili, prin hotarare, sursele financiare si modalitatile de plata a despagubirilor catre fostii proprietari. Prin urmare si aceasta critica urmeaza sa fie respinsa, fiind nefondata.
    6. Referitor la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse la art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, in raport cu art. 21 din Constitutie, Curtea observa ca reglementarea indicata nu contine nici o dispozitie care sa puna in discutie accesul la justitie.
    La acest punct al sesizarii se mai arata ca "terenurile forestiere au fost ocupate fara nici o lege, deci fara titlu", si ca o consecinta a faptului ca "nefiind o lege de trecere in proprietatea statului nu pot fi nici inscrisuri emise dupa 1945 care sa urmeze preluarea terenurilor forestiere. Inscrisurile datand anterior razboiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".
    Neputand fi vorba despre pct. 2 din ordonanta, s-ar putea presupune ca sesizarea poarta asupra art. I pct. 3 din Legea pentru aprobarea ordonantei de urgenta, text care a fost deja examinat si potrivit caruia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere este admisa numai proba cu inscrisuri.
    Legea enumera exemplificativ inscrisurile ce pot servi spre a proba dreptul de proprietate, nefiind vorba printre inscrisurile enumerate de dovezi privind preluarea suprafetelor de catre stat; aceasta inseamna ca exista o larga varietate de inscrisuri pe care se poate sprijini cererea de restituire a terenurilor forestiere.
    Deoarece autorii sesizarii nu au precizat dispozitiile criticate si nici nu au aratat care sunt motivele de neconstitutionalitate, avand in vedere dispozitiile imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, potrivit carora "Sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate", critica de neconstitutionalitate, sub acest aspect, este inadmisibila.
    7. Referitor la critica privind dispozitiile art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001:
    Critica este astfel formulata: "Punctul 6 - neconstitutional. Incalca art. 41 alin. (2) - proprietatea privata este ocrotita in mod egal, indiferent de titular. Statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv. Nu exista nici un text de lege care sa oblige statul la plata despagubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investitiile proprietarului."
    Critica de neconstitutionalitate are in vedere pct. 6 al art. I din lege, desi nu exista nici o precizare in acest sens de natura sa lamureasca lucrurile. Textul criticat, si anume art. 19, prevede ca "In cazul in care pe suprafetele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate in conditiile prezentei legi se afla investitii functionale, contravaloarea acestor investitii ramasa neamortizata se recupereaza de la noii proprietari intr-o perioada de maximum 10 ani".
    Este evident ca in formularea reprodusa textul nu este susceptibil de nici o critica de neconstitutionalitate, caci nu face decat sa il oblige pe beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate de a plati sporul de valoare datorat investitiilor facute de stat. Iar aceasta numai in masura in care imbunatatirile funciare sunt utile - de ele urmand sa profite si beneficiarii restituirilor - si, tot astfel, numai in limitele cheltuielilor de investitii inca neamortizate.
    De fapt, autorii sesizarii nici nu par sa critice pentru neconstitutionalitate acest text, desi este invocat - ca fiind violat - principiul consacrat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentala, care instituie ocrotirea egala, indiferent de titular, a proprietatii private. O analiza, oricat de sumara, a prevederii mentionate nu poate sa nu infirme ideea ca prin aceasta s-ar incalca principiul protectiei egale a proprietatii private.
    In realitate, autorii sesizarii au in vedere ceea ce, de fapt, ar putea fi o omisiune a legii, si anume faptul ca nici un text nu obliga statul sa inapoieze fostului proprietar al terenului ce se restituie, o data cu suprafata respectiva, si valoarea investitiilor facute de proprietar pe terenul preluat abuziv, de care statul s-a folosit de la preluare. Un asemenea repros nu are insa nici o legatura cu constitutionalitatea textului criticat si nici nu priveste ocrotirea proprietatii private. Caci, in conceptia constant promovata in deciziile Curtii Constitutionale, problema ocrotirii proprietatii private nu se poate pune decat dupa reconstituirea dreptului de proprietate al celor indreptatiti, de vreme ce pana atunci proprietatea a apartinut statului.
    8. O alta critica de neconstitutionalitate priveste art. I pct. 11 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, in sensul ca "Pct. 11 incalca dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate in formele existente la data preluarii bunului. Reglementarea unor conditii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decat cele care existau in 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".
    Textul ce face obiectul criticii art. I pct. 11 din legea pentru aprobarea ordonantei, prin care se modifica alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 1/2000, este urmatorul: "Fostilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, composesorate, obsti de mosneni in devalmasie, obsti razesesti nedivizate, paduri graniceresti, paduri comunale provenite din paduri graniceresti si alte forme asociative asimilate acestora, precum si mostenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate in baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mentiunea <<la titular>>: <<composesorat>>, <<obste de mosneni>>, <<obste de razesi>>, <<paduri graniceresti>>, alte asociatii si cu denumirea localitatii respective."
    Curtea retine ca nici aceasta critica a sesizarii nu este motivata astfel incat sa se poata cunoaste ce anume au in vedere autorii sai. Din analiza textului mentionat Curtea constata ca acesta raspunde pe deplin preocuparilor autorilor sesizarii. Au fost instituite, intr-adevar, prin lege forme de proprietate intrate de multa vreme in domeniul istoriei, ceea ce inseamna, bineinteles, recunoasterea, chiar in exces, a formelor dreptului de proprietate de la data preluarii bunurilor.
    Nu se poate pretinde insa legiuitorului din anul 2001 sa ocroteasca pana la ultimele detalii ale unor reglementari revolute - in temeiul noii Constitutii a Romaniei din 1991 - forme de organizare si de proprietate care au existat in urma cu 60 de ani, sub imperiul a cu totul alte reglementari constitutionale. Nici Constitutia nu poate, bineinteles, sa cuprinda prevederi retroactive.
    9. O alta critica priveste pct. 13 din Legea pentru aprobarea ordonantei, si anume alin. (2^4), nou-introdus la art. 26 din Legea nr. 1/2000, pe motiv ca acesta este confuz. Acest text are urmatoarea redactare: "Retrocedarea padurilor comunale ce provin din paduri graniceresti se va realiza in cote egale catre formele asociative ale fostilor graniceri si comunelor, pe raza unitatilor administrativ-teritoriale pe care sunt situate padurile respective."
    Curtea constata insa ca prevederea legala este clara. Textul are in vedere restituirea pe vechile amplasamente.
    In ceea ce priveste posibilele dificultati in aplicarea dispozitiilor legale mentionate, evocate de autorii sesizarii, Curtea constata ca solutionarea unor asemenea probleme nu cade in competenta acesteia, ele fiind chestiuni de aplicare si de interpretare a legii.
    10. Se afirma, tot astfel, ca trecerea in proprietatea publica a unor terenuri, prin legea de retrocedare, incalca art. 41 din Constitutia Romaniei; aceasta trecere ar fi posibila, in opinia autorilor, numai prin expropriere. Si de aceasta data autorii au omis sa indice textul care formeaza obiectul criticii de neconstitutionalitate.
    S-ar putea ca reprosul de neconstitutionalitate sa aiba in vedere art. 22^1 din Legea nr. 1/2000, in redactarea data de art. I pct. 7 din Legea pentru aprobarea ordonantei, text potrivit caruia "Suprafetele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama indiguirilor, desecarilor si altor lucrari de imbunatatiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrarii in vigoare a Legii nr. 187/1945 pentru infaptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apararii Nationale raman in domeniul public al statului si nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate".
    Textul legii nu prevede insa, contrar sustinerii autorilor sesizarii, trecerea unor suprafete de teren in proprietatea publica. Curtea retine ca dispozitia in discutie are in vedere terenuri ce apartin in proprietate statului si care, ca atare, nu au cum sa faca obiectul exproprierii. Este dreptul statului de a stabili regimul juridic al terenurilor ce ii apartin in proprietate si, desigur, apartenenta acestora la domeniul public sau la cel privat.
    11. Referitor la celelalte critici de neconstitutionalitate Curtea constata ca nu poate retine nici o legatura cu obiectul sesizarii. Ar fi greu, spre pilda, daca nu chiar imposibil, sa se stabileasca vreo legatura a obiectului sesizarii cu dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 139 alin. (4) privind statutul membrilor Curtii de Conturi.
    Fata de considerentele expuse Curtea urmeaza sa constate ca dispozitiile criticate sunt constitutionale.

    Avand in vedere considerentele expuse in prezenta decizie, dispozitiile art. 16, 21, ale art. 114 alin. (1), (4) si (5), art. 141 alin. (1), art. 137 alin. (5) si ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Constata ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicata, a fost adoptata cu respectarea procedurilor constitutionale.
    2. Constata ca dispozitiile din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, care au facut obiectul sesizarii, sunt constitutionale.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Definitiva si obligatorie.
    Dezbaterea a avut loc la data de 12 iunie 2002 si la ea au participat: Nicolae Popa, presedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Serban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu, Ioan Vida, judecatori.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat asistent sef,
                              Claudia Miu