Decizia Nr.170 din 26.05.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de George Gatej în Dosarul nr. 9.863/302/2018 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.039D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că scopul reglementării nu a fost acela de a înlătura de la aplicare prevederile care reglementează standardele minime privind condiţiile de cazare în penitenciare. Premisa legiferării a constituit-o jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.863/302/2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de George Gatej cu ocazia soluţionării unei contestaţii introduse în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că adoptarea dispoziţiilor criticate nu poate înlătura obligaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a asigura respectarea normelor minime de cazare, precum şi a celorlalte condiţii minimale prevăzute de legislaţia în vigoare. Apreciază că, pentru a fi constituţionale, dispoziţiile criticate trebuiau să prevadă expres că nu sunt înlăturate de la aplicare normele minime privind condiţiile de cazare în penitenciare.6. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Simplul fapt că în art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 nu se menţionează expres că Administraţia Naţională a Penitenciarelor are în continuare obligaţia să facă toate demersurile pentru a asigura condiţii corespunzătoare de detenţie nu conduce la ideea că asigurarea măsurilor compensatorii generează o anulare automată a acestei obligaţii. Cu alte cuvinte, nu are loc o încălcare a dispoziţiilor constituţionale, ci modalitatea de interpretare a normelor legale poate genera încălcări ale unor drepturi concrete ale celor în cauză, încălcări ce pot fi evitate prin intervenţia judecătorului de supraveghere sau a instanţei de judecată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Aceste dispoziţii au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 20 decembrie 2019. Dispoziţiile criticate aveau următorul conţinut: „(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.
(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare:a)cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; b)lipsa accesului la activităţi în aer liber; c)lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; d)lipsa temperaturii adecvate a camerei; e)lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă; f)existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare.
(5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:a)internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; b)în tranzit.
(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.
(7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat.
(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012."De asemenea, Curtea reţine că art. III din Legea nr. 240/2019 prevede că: „Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi." 11. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiţia ca textul criticat să fie „în vigoare", Curtea reţine că, în soluţionarea plângerii autorului excepţiei, judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi-a întemeiat argumentaţia pe dispoziţiile criticate în prezenta cauză, apreciindu-le incidente în cauză. Aşa fiind, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispoziţiile criticate îndeplinesc condiţia de a fi „în vigoare", putând analiza constituţionalitatea acestora. 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 28 referitor la secretul corespondenţei, art. 31 referitor la dreptul la informaţie, art. 51 referitor la dreptul la petiţionare şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia a depus la biroul judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova trei plângeri, prin care a solicitat: respectarea dreptului de a i se asigura în camera de cazare un spaţiu de minimum 4 mp de persoană; obligarea penitenciarului la a-i preda citaţiile venite pe numele său, emise într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; predarea, pe viitor, a tuturor citaţiilor emise pentru el de instanţele judecătoreşti; respectarea dreptului de a folosi banii aflaţi în contul de penitenciar. Plângerile au fost conexate, judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova pronunţând Încheierea nr. 387 din 25 aprilie 2018, prin care s-a admis plângerea privind nepredarea citaţiilor, fiind respinse ca nefondate celelalte plângeri. 14. În ceea ce priveşte solicitarea referitoare la respectarea dreptului de a i se asigura în camera de cazare un spaţiu de minimum 4 mp de persoană, judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova a reţinut în încheiere următoarele: „Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 statul român a recunoscut că în unele penitenciare, fie toate, fie unele din spaţiile de cazare, nu pot să asigure respectarea normelor minime de cazare (începând cu suprafaţa minimă de cazare şi continuând cu alte condiţii arătate în lege). Pe baza procedurii stabilite de lege s-a realizat inventarierea tuturor spaţiilor de detenţie şi calificarea acestora (prin OMJ 2.773/2017) fie în rândul spaţiilor care pot respecta condiţiile minime de deţinere, fie în cealaltă categorie. Pentru cele din urmă, legea a prevăzut, astfel, că deţinuţii care stau în condiţii necorespunzătoare (în primul rând datorită supraaglomerării) să fie despăgubiţi prin zile care se scad din restul rămas de executat din pedeapsă (6 zile considerate executate pentru 30 zile executate în condiţii necorespunzătoare). Prin urmare, deţinuţii care se află în această situaţie sunt îndreptăţiţi la compensaţia prevăzută de lege, nemaiexistând obligaţia penitenciarului de a le asigura o suprafaţă de 4 mp/persoană, prevăzută de art. 1 alin. (3) din Normele minime privind condiţiile de cazare, aprobate prin OMJ 2.772/2017." 15. Ulterior, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a formulat, în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013, contestaţie împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. În cursul soluţionării contestaţiei, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ din Legea nr. 254/2013, apreciindu-se, în esenţă, că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale deoarece în cuprinsul lor nu se precizează expres că Administraţia Naţională a Penitenciarelor are în continuare obligaţia de a asigura 4 mp fiecărui deţinut. 16. Prin Încheierea din 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.863/302/2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de George Gatej. Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 2.248 din 31 iulie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, a fost admisă în parte contestaţia petentului, a fost desfiinţată în parte încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova şi, rejudecând în fond, s-a constatat încălcarea în ceea ce îl priveşte pe petent, de către Administraţia Penitenciarului Bucureşti Rahova, a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul că în camera unde se afla deţinut petentul nu i s-a asigurat acestuia un spaţiu util de 4 mp. 17. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei susţine, în esenţă, că adoptarea dispoziţiilor criticate nu poate înlătura obligaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a asigura respectarea normelor minime de cazare, precum şi a celorlalte condiţii minimale prevăzute de legislaţia în vigoare. Apreciază că, pentru a fi constituţionale, dispoziţiile criticate trebuiau să prevadă expres că nu sunt înlăturate de la aplicare normele minime privind condiţiile de cazare în penitenciare. 18. În acest context, Curtea observă că nici Legea nr. 254/2013 şi nici Legea nr. 169/2017 nu conţin vreo dispoziţie care să excludă de la aplicare prevederile care reglementează standardele minime privind condiţiile de cazare în penitenciare în cazul incidenţei art. 55¹ din Legea nr. 254/2013. Astfel, având în vedere aceste aspecte, precum şi ansamblul datelor speţei, rezultă că autorul excepţiei este nemulţumit de modul în care judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova a înţeles să interpreteze şi să aplice legea în cauza sa particulară. 19. Curtea reţine că a statuat, în jurisprudenţa sa, că este competentă să realizeze un control de constituţionalitate a interpretării pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelor reglementări. În acest caz, Curtea are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30). 20. Curtea a statuat că, în cadrul exercitării acestui control de constituţionalitate, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură să încalce exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc. 21. Curtea a constatat că nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017). 22. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate, nu s-a constatat o interpretare constantă/continuă în sensul reclamat de autorul excepţiei, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie o problemă de constituţionalitate a prevederilor art. 55¹ din Legea nr. 254/2013, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare si aplicare a legii, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti. De altfel, se poate constata că în cadrul soluţionării contestaţiei încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova a fost desfiinţată în parte, instanţa judecătorească constatând încălcarea în ceea ce în priveşte pe petent, de către Administraţia Penitenciarului Bucureşti Rahova, a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul că în camera unde se afla deţinut petentul nu i s-a asigurat acestuia un spaţiu util de 4 mp. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de George Gatej în Dosarul nr. 9.863/302/2018 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu