Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Simona Dana Niculescu în Dosarul nr. 30.966/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 415D/2016.2. La apelul nominal răspunde personal autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine admiterea acesteia şi prezintă unele aspecte legate de fondul cauzei.4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că cererea de recuzare este o procedură integrată al cărei scop este asigurarea desfăşurării normale a procesului şi nu împiedicarea accesului liber la justiţie. Prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul nu a dorit să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci a asigurat cadrul juridic necesar exercitării celor două drepturi constituţionale prin impunerea unor exigenţe în măsură să prevină anumite abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzei. În ceea ce priveşte invocarea unei pretinse diferenţe de tratament juridic raportată la starea cauzei până la soluţionarea declaraţiei de abţinere, respectiv a cererii de recuzare, apreciază că premisa de la care a plecat autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv aceea că, dacă ambele măsuri au acelaşi scop - înlăturarea judecătorului incompatibil - tratamentul juridic ar trebui să fie identic, este una greşită. Astfel, în cazul unei declaraţii de abţinere, judecătorul reclamă fără dubiu existenţa unei stări de incompatibilitate în privinţa propriei persoane, fiind firesc ca acesta să nu mai poată participa la soluţionarea cauzei, care se suspendă până la soluţionarea declaraţiei de abţinere. În cazul în care motivul de incompatibilitate este reclamat de parte prin formularea unei cereri de recuzare, iar judecătorul, care a cunoscut aceste motive, a declarat că nu se abţine, acesta este prezumat a fi imparţial până la soluţionarea cererii de recuzare. Legiuitorul, pentru a preveni judecarea cauzei de către un judecător incompatibil a stabilit prin textul legal criticat că pronunţarea pe fond poate avea loc doar după soluţionarea cererii de recuzare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.966/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Simona Dana Niculescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Bucureşti prin care a fost respinsă acţiunea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare a unui judecător formulată de aceasta.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instituţia recuzării este golită de conţinut, din moment ce judecătorul recuzat poate judeca, în continuare, în cauză. Dispoziţiile art. 49 din Codul de procedură civilă creează două regimuri distincte de soluţionare a recuzării şi a cererii de abţinere, deşi efectele admiterii ambelor cereri este acelaşi, respectiv parţialitatea judecătorului prin raportare la pricina cu a cărei soluţionare a fost învestit. Însă, în situaţia în care un judecător formulează cerere de abţinere, nu se mai face niciun act de procedură până la soluţionarea declaraţiei de abţinere. Cele două regimuri diferite de soluţionare a recuzării şi a abţinerii nu au nicio justificare obiectivă, deşi, în ambele situaţii, acest incident procedural se soluţionează cu celeritate şi au ca scop respectarea principiului înfăptuirii justiţiei de către un magistrat imparţial.7. Totodată, se susţine că dispoziţia legală criticată permite continuarea judecăţii şi efectuarea de acte de procedură ce pot prejudicia partea care a formulat cererea de recuzare, iar faptul că pronunţarea soluţiei în cauză se face numai după soluţionarea cererii de recuzare nu garantează imparţialitatea judecătorului recuzat, respectarea şi aplicarea corectă a legii de către magistratul suspectat că este incompatibil.8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că textele legale criticate apar ca fiind constituţionale, instituţia recuzării, prin modalitatea în care a fost reglementată, nu este lipsită de conţinut, ci doar lipsită de aptitudinea de a temporiza excesiv judecata procesului în care este invocată, în condiţiile în care garanţia analizării cererii de recuzare, înainte de pronunţarea unei soluţii, este în mod expres prevăzută de lege.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, text de lege care are următorul cuprins: „Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii. Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare."15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum se interpretează potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe cele ale art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei din Legea fundamentală.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 754 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006) a stabilit că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin aceasta legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului liber la justiţie.17. În ceea ce priveşte cererea de abţinere formulată de un judecător, Curtea a reţinut că aceasta reprezintă un incident procedural menit să garanteze stabilirea adevărului şi asigurarea unei judecăţi imparţiale şi echitabile în toate cauzele, judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa fiind dator să se abţină de la judecarea cauzei, în vederea respectării condiţiei de imparţialitate prevăzute de art. 124 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 620 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007).18. Curtea reţine că cererea de recuzare este formulată de părţile din proces, iar declaraţia de abţinere este formulată de chiar judecătorul cauzei, care apreciază că s-ar afla într-unul dintre motivele de incompatibilitate prevăzute de lege. Aşadar, cele două instituţii procesuale se deosebesc în funcţie de subiectele care formulează cererile respective, părţile din proces în cazul recuzării, şi însuşi judecătorul cauzei în cazul abţinerii. Dispoziţiile art. 49 din Codul de procedură civilă reglementează cu privire la starea cauzei în cele două ipoteze, statuînd că, în situaţia formulării declaraţiei de abţinere, nu se va mai putea face niciun act de procedură în cauză, având în vedere că dubiile asupra incompatibilităţii sunt exprimate de chiar judecătorul însuşi, care, odată ce a formulat o astfel de declaraţie, nu mai dispune în cauză până la soluţionarea incidentului procedural. Prin urmare, pentru a se preveni nulitatea unor acte de procedură, până la soluţionarea declaraţiei de abţinere, nu se mai face niciun act de procedură în acea cauză, în afara celor referitoare la abţinere.19. În cazul formulării unei cereri de recuzare, judecata nu se suspendă, având în vedere că judecătorul împotriva căruia este formulată cererea de recuzare este prezumat a fi imparţial, până la proba contrarie. În cazul în care instanţa se află în etapa pronunţării soluţiei în acea cauză, legiuitorul a prevăzut că pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare.20. Curtea observă că, potrivit art. 43 alin. (1) din Cod, grefierul de şedinţă, înainte de primul termen de judecată, pe baza dosarului cauzei, verifică dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate absolută, întocmind, dacă este cazul, un referat corespunzător, având în vedere situaţia existentă la momentul verificării. În acest fel, legiuitorul a reglementat o procedură utilă pentru a se deschide procedura abţinerii sau a recuzării, după caz.21. În continuare, Curtea reţine că, în cazul admiterii celor două cereri, abţinerea şi recuzarea, legiuitorul a reglementat, prin art. 51 alin. (6) din Codul de procedură civilă, că încheierea va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate, iar în situaţia în care cererea de recuzare a fost respinsă, încheierea poate fi atacată de părţi odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza sau separat, cu recurs, în cazul în care hotărârea asupra cauzei este definitivă. Dacă instanţa de control judiciar constată că cererea de recuzare a fost în mod greşit respinsă, reface toate actele de procedură şi dovezile administrate la prima instanţă sau, după caz, casează hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile art. 53 alin. (3) din Codul de procedură civilă.22. Totodată, Curtea observă că procedura de soluţionare a cererii de recuzare şi a declaraţiei de abţinere are un caracter urgent, instanţa hotărând, de îndată, în camera de consiliu, şi fără prezenţa părţilor.23. Aşadar, Curtea reţine că legiuitorul, prin reglementarea criticată, nu a restrâns accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, ci a instituit un climat de ordine indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale, întrucât exercitarea drepturilor poate avea loc doar într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.24. Legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa sa exclusivă.25. Având în vedere că nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau a vreunei libertăţi, nu poate fi reţinută nici critica formulată prin raportare la art. 53 din Constituţie.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Dana Niculescu în Dosarul nr. 30.966/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin