Decizia Nr.1636 din 16.12.2010

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Stroiescu în Dosarul nr. 1.017/292/2009 al Judecătoriei Roşiori de Vede.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.017/292/2009, Judecătoria Roşiori de Vede a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 337 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Mihail Stroiescu cu ocazia soluţionării dosarului mai sus menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 332 alin. 4 şi art. 337 din Codul de procedură penală aduc atingere principiilor constituţionale privind universalitatea drepturilor şi îndatoririlor, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, în timp ce procurorul are o cale de atac separată împotriva hotărârii de desesizare a instanţei, inculpatul nu are drept la recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de restituire a cauzei la procuror, iar, pe de altă parte, extinderea procesului penal cu privire la alte persoane este lăsată la latitudinea procurorului.Judecătoria Roşiori de Vede apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 285 din 11 martie 2008 şi nr. 501 din 7 aprilie 2009.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 332 alin. 4 şi art. 337 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins:– Art. 332 alin. 4: „Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.“;– Art. 337: „În cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.Dispoziţiile art. 336 se aplică în mod corespunzător.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi îndatoririlor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 332 alin. 4 şi art. 337 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 736 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 16 iulie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a asigura soluţionarea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale“. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 95 din 4 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010, Curtea a apreciat ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate adusă acestor prevederi de lege, statuând că procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este în concordanţă cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. Corespunzător acestor atribuţii constituţionale, Ministerul Public este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare. Această simetrie juridică respectă accesul liber la justiţie şi nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece se aplică fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Mai mult, în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal, partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, în temeiul art. 221 („Modurile de sesizare“), respectiv art. 279 („Organele cărora li se adresează plângerea“) din Codul de procedură penală. Se asigură astfel accesul liber la justiţie şi, în mod corespunzător, toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, inclusiv sub aspectul asigurării dreptului la apărare şi al îndeplinirii exigenţelor privind înfăptuirea justiţiei.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 şi art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Stroiescu în Dosarul nr. 1.017/292/2009 al Judecătoriei Roşiori de Vede. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică