Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1613 din 20.12.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7231 alin. 3 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 148 din 06 martie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7231 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Electrica“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.031/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 111D/2011.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Valentin Lupu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea excepţiei.În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Procurorul arată că, în realitate, criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează mai degrabă chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii.CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 23.031/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7231 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Electrica“ - S.A. din Bucureşti, într-un dosar având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă într-un proces în care s-a formulat o cerere de suspendare a executării.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că reglementările criticate sunt neconstituţionale întrucât încalcă dreptul de proprietate privată. Astfel, dispoziţiile legale criticate ar trebui interpretate extensiv de către instanţa de judecată, astfel încât să ofere posibilitatea restituirii cauţiunii de îndată, fără a mai aştepta soluţionarea irevocabilă a contestaţiei. De asemenea, partea îndreptăţită nu ar trebui să mai aştepte trecerea unui termen de 30 de zile ori procurarea unei declaraţii din care să rezulte lipsa intenţiei de dezdăunare din partea creditorului. Acesta din urmă, în cazul de faţă, nu a fost prejudiciat de formularea unei cereri de suspendare datorită faptului că până la soluţionarea acesteia executarea era deja finalizată.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi ale procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7231 alin. 3 din Codul de procedură civilă care au următorul conţinut: „Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 7231 alin. 3 din Codul de procedură civilă reglementează condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru eliberarea cauţiunii celui care a consemnat-o, în situaţia în care cererea de suspendare a executării silite a fost admisă. Instituirea unei cauţiuni, precum şi condiţiile în care aceasta se restituie reflectă preocuparea legiuitorului de a restrânge posibilitatea exercitării cu rea-credinţă a dreptului de a cere suspendarea executării silite.Faptul că partea care a consemnat cauţiunea trebuie să aştepte soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei, precum şi trecerea unui interval de timp în care cel îndreptăţit în cauză să nu formuleze cerere pentru plata despăgubirii cuvenite nu reprezintă altceva decât o garantare a drepturilor părţilor din proces. Astfel, o parte are posibilitatea de a cere suspendarea executării silite, iar cealaltă parte are posibilitatea de a analiza, în intervalul de timp stabilit de legiuitor, care sunt eventualele daune suferite în urma exercitării cu rea-credinţă de către adversarul procesual a dreptului de a cere suspendarea executării silite.Reglementarea reflectă preocuparea legiuitorului de a asigura părţilor un proces echitabil, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor Legii fundamentale, ale art. 44 şi nici ale art. 53, având în vedere că nu s-a constatat încălcarea vreunui drept.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7231 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Electrica“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.031/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1613/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1613 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1613/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu