DECIZIE Nr.
1608 din 9 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911, art. 912 alin. 2 si art. 915
din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 9 alin. (2) din
Legea nr. 508/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea în cadrul
Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de
Criminalitate Organizata si Terorism
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 67 din 26 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9
alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de
Romeo Gheorghe Păcurar în Dosarul nr. 20.057/271/2009 al Judecătoriei Oradea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 2 septembrie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 20.057/271/2009, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9
alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de Romeo Gheorghe Păcurar.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură penală afectează dispoziţiile
constituţionale ale art. 28 raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 53 şi art. 21 alin. (3)
coroborat cu art. 6 din aceeaşi Convenţie, deoarece procurorul care efectuează
sau supraveghează urmărirea penală poate dispune interceptarea audio-video
înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanşarea
procesului penal sau înainte de săvârşirea unei infracţiuni.
De asemenea, prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr.
508/2004 încalcă dispoziţiile constituţionale ale
art. 16 alin. (1)
referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (1)şi (2)
referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea,
egalitatea şi imparţialitatea ei şi ale art. 131 alin. (2) referitoare la
exercitarea atribuţiilor Ministerului Public prin procurori constituiţi în
parchete, deoarece prin conţinutul lor atribuie organelor de poliţie judiciară
competenţa de a efectua acte de urmărire penală „în numele procurorului",
fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în
acest mod, ceea ce permite o delegare generală a acestora, în flagrantă
contradicţie cu textele constituţionale arătate mai sus.
Judecătoria Oradea opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 911 cu denumirea marginală Condiţiile
şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 912 alin. 2 cu denumirea
marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea şi
art. 915 cu
denumirea marginală Inregistrările de imagini, toate din Codul de
procedură penală. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi
dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, care au
următorul conţinut:
- Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004: „(2) Dispoziţiile procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt obligatorii
pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele
întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a
procurorului sunt efectuate în numele
acestuia."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 28 prin prisma art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, art. 53 şi ale art. 21 alin. (3) prin prisma art. 6 din aceeaşi Convenţie,
ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art.
21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (1)
şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea,
egalitatea şi imparţialitatea ei şi ale art. 131 alin. (2) referitoare la
exercitarea atribuţiilor Ministerului Public prin procurori constituiţi în
parchete.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 182 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 193 din 26 martie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2)
din Legea nr. 508/2004, statuând că dispoziţiile din Codul de procedură penală
referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare prevăd
suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii
autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor,
a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi
certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a
acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala
nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de
constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei
Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr.
47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii
actelor cu privire la care a fost sesizată [... ]".
De asemenea, Curtea a mai statuat că „nu poate fi
primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele
invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul
corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale, [...] în vederea
asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii
săvârşirii de infracţiuni".
„In plus, însăşi instanţa europeană a validat
prevederile legale contestate, prin Cauza Dumitru
Popescu versus România din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de
împrejurarea că la data
comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru
legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr.
356/2006) există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de
transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere
a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă protecţie
împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al
persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc."
In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, Curtea a statuat că
„prevederile criticate se aplică în mod uniform tuturor celor aflaţi în ipoteza
normelor criticate.
Faptul că în anumite cazuri ofiţerii de poliţie
judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o
încălcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil ori a statutului
procurorului, consacrate prin art. 21 alin. (3) şi art. 132 din Legea fundamentală,
întrucât, pe de-o parte, această poliţie judiciară a fost creată în scopul
efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi
de urmărire a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar pe de
altă parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectuează în numele
procurorului şi numai după emiterea unei dispoziţii scrise a acestuia.
Totodată, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi
desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al
procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din
Constituţie, potrivit cărora parchetele conduc şi supraveghează activitatea de
cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor
constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică,
imparţială şi egală pentru toţi, întrucât actul de justiţie, în sensul textului
constituţional invocat, este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti,
care, în materie penală, soluţionează cauzele în faza de judecată. Or,
prevederile art. 9 alin. (1) şi (2) teza a doua din Legea nr. 508/2004 vizează
prima fază a procesului penal, faza urmăririi penale."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi
soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de
faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea
nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul
Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de Romeo Gheorghe
Păcurar în Dosarul nr. 20.057/271/2009 al Judecătoriei Oradea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru