Decizia Nr.16 din 19.01.2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Bodea în Dosarul nr. 3.880/112/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 869D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.880/112/2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile Bodea cu ocazia soluţionării unei cauze privind tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu menţionează punctual împrejurările concrete care atrag imposibilitatea audierii martorului în faţa instanţei de judecată şi care justifică o situaţie excepţională, de natură să limiteze principiul contradictorialităţii şi oralităţii procesului penal. De asemenea, lasă la discreţia procurorului dacă prezintă martorul în vederea audierii sau se prevalează de citirea declaraţiilor date de acesta în cursul urmăririi penale, inculpatul fiind astfel în imposibilitate de a formula apărări pe marginea acestor depoziţii. Consideră că textul de lege criticat instituie dispoziţii imperative care fac ca principiul contradictorialităţii să fie înlăturat din procesul penal, probele în discuţie având o valoare prestabilită. Arată că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta a cenzurat în repetate rânduri astfel de practici, de exemplu, prin Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Lucà împotriva Italiei, în care Curtea de la Strasbourg a statuat că drepturile apărării sunt restrânse de o manieră incompatibilă cu garanţiile art. 6 atunci când o soluţie de condamnare se fondează exclusiv sau într-o măsură determinantă pe depoziţiile unei persoane pe care inculpatul nu a putut să o interogheze nici în cursul instrucţiei penale, nici în timpul dezbaterilor (paragraful 40). În acelaşi sens, prin Hotărârea din 15 iulie 2003, pronunţată în Cauza Fortum Corporation împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că o procedură echitabilă impune ca orice probă să poată fi supusă discuţiei contradictorii a părţilor, făcându-se referire şi în această cauză la necesitatea respectării art. 6 din Convenţie (paragraful 39). De asemenea, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Brugger împotriva Austriei, Curtea de la Strasbourg a statuat că doar în circumstanţe excepţionale este admisibilă o procedură lipsită de oralitate (paragraful 24). Prin Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunţată în Cauza Kostovski împotriva Olandei, Curtea a considerat că probele trebuie administrate, în principiu, în faţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii (paragraful 41). 6. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât citirea depoziţiilor date de martori la urmărirea penală - după ce anterior s-a stăruit în audierea acestora în faţa instanţei - nu încalcă dreptul inculpaţilor la un proces echitabil, câtă vreme în cauză au fost administrate oral şi nemijlocit numeroase alte probe solicitate în acuzare şi apărare. Dimpotrivă, în condiţiile concrete ale cauzei, înlăturarea depoziţiilor de la urmărirea penală aparţinând martorilor a căror audiere în faţa instanţei nu a mai fost posibilă din motive obiective încalcă dreptul la un proces echitabil din perspectiva poziţiei procesuale a persoanelor vătămate şi a Ministerului Public. În contextul în care depoziţiile respective au fost date de martori la urmărirea penală cu respectarea dispoziţiilor legale şi au fost aduse la cunoştinţa celor interesaţi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, au fost citite în şedinţă publică în faza de cercetare judecătorească, iar cu ocazia dezbaterii cauzei în fond pot fi combătute sau coroborate cu alte probe administrate nemijlocit în şedinţa de judecată, instanţa consideră că nu se afectează în niciun mod dreptul la un proces echitabil de care trebuie să beneficieze toate părţile, şi nu doar inculpaţii.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, în măsura în care se va ţine seama numai de depoziţiile martorilor cărora toate părţile au avut posibilitatea să le adreseze întrebări în fazele anterioare ale procesului penal, ca o garanţie a respectării principiului contradictorialităţii. Apreciază că temerea autorului excepţiei în sensul că textul permite ori instituie o valoare prestabilită a probei cu martori este înlăturată de dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură penală, care statuează că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, instanţa este ţinută să îşi motiveze decizia asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului cu trimitere la toate probele evaluate, condamnarea fiind dispusă doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În plus, norma legală impune limite de apreciere a probelor, stabilind că hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile martorilor protejaţi. De altfel, unul dintre principiile fundamentale ale legii procesuale penale este aflarea adevărului, organele judiciare având obligaţia legală de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitor la folosirea în faza de judecată a depoziţiei date de martor în cursul urmăririi penale, s-a reţinut că utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. Ca urmare, citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în faţa tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saïdi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54). Mai arată că art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie presupune asigurarea completă a egalităţii armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această rezervă, textul lasă autorităţilor naţionale competente facultatea de a aprecia pertinenţa unei oferte de probă făcute de acuzat, în măsura compatibilităţii ei cu noţiunea de proces echitabil. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în condiţiile art. 308, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi ţine seama de ea la judecarea cauzei."12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi referitoare la dreptul la un proces echitabil.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015, nepublicată*) încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală dispun cu privire la valorificarea în faza de judecată a depoziţiei unui martor, care, nemaiputând a fi audiat, a dat însă declaraţii în faţa organelor de urmărire penală sau a fost audiat anticipat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În acest caz, instanţa de judecată, după ce va dispune citirea depoziţiei martorului respectiv, va ţine seama de ea la judecarea cauzei (paragraful 11).__*)Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016.14. Prin decizia menţionată, Curtea a amintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în faţa tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziţia unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă şi corespunzătoare a fiabilităţii probelor în cauză. Cerinţa de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziţia unui martor absent este o chestiune preliminară care trebuie examinată înainte de a se pronunţa dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfăţişează pentru a depune mărturie, există obligaţia de a verifica dacă absenţa lor este justificată (Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunţată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 şi 44). Aşa fiind, Curtea a constatat că dreptul suspectului sau inculpatului de a propune probe şi de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale. Astfel, în acord şi cu art. 78 şi 83 din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu două excepţii (referitoare la utilizarea metodelor speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în cap. IV din titlul IV şi la percheziţia corporală sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante), poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri şi memorii [art. 92 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală]. Totodată, avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv, aplicându-se în mod corespunzător şi cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali (art. 94 din Codul de procedură penală). De aceea, în situaţia în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanţă, punerea în discuţie şi valorificarea declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu pot afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declaraţie în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat, poate formula plângere în condiţiile art. 95 raportat la art. 336-339 din Codul de procedură penală. De asemenea, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt afectate prevederile constituţionale invocate, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153), deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (paragrafele 12-15).15. Curtea a mai constatat că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa de judecată va dispune citirea depoziţiei unui martor dată de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei. Aşa fiind, sintagma „dacă audierea vreunuia dintre martori" duce cu uşurinţă la concluzia că ipoteza normei are în vedere existenţa mai multor declaraţii de martor, fiind exclusă posibilitatea ca instanţa să dea citire unei depoziţii în situaţia în care aceasta este unica declaraţie de martor. Aşa cum s-a arătat, reglementarea nu face altceva decât să dea eficienţă viziunii Curţii de la Strasbourg, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziţia unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. Totodată, faptul că instanţa de judecată va ţine seama de o astfel de declaraţie la judecarea cauzei nu înseamnă că îşi va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa „hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate", deci şi asupra unei astfel de declaraţii, putând dispune condamnarea doar atunci când are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic, prin sintagma „ţine seama de ea la judecarea cauzei" se înţelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală şi face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilităţii audierii de către instanţă a martorului care a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală. În sfârşit, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speţă, readministrarea nemaifiind posibilă, face aplicabil textul de lege criticat, ipoteză care, potrivit art. 383 alin. (4) din acelaşi cod, obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă (paragrafele 16-19). 16. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că o soluţie legislativă identică se regăsea şi în art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 - potrivit căruia, „Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei" -, prin numeroase decizii (de exemplu, Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, şi Decizia nr. 375 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013), Curtea validând conformitatea acesteia atât cu Legea fundamentală, cât şi cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (paragraful 21).17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Bodea în Dosarul nr. 3.880/112/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică